Drepturi salariale (banesti). Decizia 432/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 432/R-CM
Ședința publică din 27 Mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paulina Ghimișliu JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Simona
Judecător - -
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta CURTEA DE, împotriva sentinței civile nr.121/CM din 12 februarie 2008,pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns consilier juridic pentru recurenta-pârâtă, în baza delegației nr.2795/2008 depusă la dosar și intimatul-reclamant Sindicatul Salariaților prin lider de sindicat, lipsind intimata-intervenientă în nume propriu.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Consilier juridic pentru recurenta-pârâtă, depune la dosar borderou cu acte.
Reprezentantul intimatului-reclamant depune la dosar întâmpi-nare.
Reprezentanții părților pe rând având cuvântul, arăt că nu mai au cereri de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Consilier juridic, având cuvântul pentru recurenta-pârâtă, solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate, pentru motivele invocate în scris și susținute oral în ședință.
Reprezentantul intimatului-reclamant având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Argeș ca fiind legală și temeinică, pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar.
Arată că recurenta susține că acordarea concediului fără plată în perioada 14-28 august 2006 s-a făcut în temeiul art.42(5) din Contractul colectiv de muncă pe anul 2006 și că pentru aceasta trebuia acordul sindicatului. Cum acest acord nu s-a obținut, unitatea a acordat concediul fără plată în mod unilateral, în baza Hotărârii Consiliului de Administrație din data de 1.08.2006, iar în această situație este obligată să plătească salariaților 75% din saraiul de bază.
Toți aproximativ 1100 salariați ai firmei din anul 2006 erau îndreptățiți să primească acești bani, pentru că toți au fost pontați în concediul fără plată.
Solicită a se lua în considerare numai salariații care vin personal să renunțe în fața instanței.
Reprezentantul recurentei-pârâte susține că societatea a luat acordul individual și nu s-a făcut nici un fel de presiune asupra acestor angajați și că există tabele la dosar cu privire la persoanele care au renunțat.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată că prin acțiunea înregistrată sub nr-, pe rolul Tribunalului Argeș, Sindicatul Salariaților a chemat în judecată, în numele și pentru membrii de sindicat nominalizați în listele anexate, pe pârâta "" pentru nerespectarea dispozițiilor art.56 din contractul colectiv de muncă înregistrat la. A sub nr.16422/198-28.12.2005, precum și ale art.53 din Codul muncii, solicitând obligarea acesteia la plata părții de 75% din salariile negociate pentru 10 zile lucrătoare din luna august în care au fost pontați în concediu fără plată.
În motivare s-a arătat că prin hotărârea din data de 01.08.2006, Consiliul de Administrație al "" a decis ca tuturor salariaților să li se suspende contractele individuale de muncă pe o perioadă de 10 zile lucrătoare începând cu data de 14.08.2006. Hotărârea a fost pusă în aplicare, însă drepturile bănești prevăzute de contractul colectiv de muncă la art. 56 și de Codul muncii - art. 53- nu au fost acordate.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că suspendarea contractelor individuale de muncă ale salariaților în perioada 14-25.08.2006, ca urmare a acordării de concediu fără plată, s-a făcut în concordanță cu prevederile art.42 alin.5 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006, prevederi care se aplică în mod implicit tuturor persoanelor angajate cu contracte individuale de muncă, fără ca prin aceasta să fie încălcate prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de societate.
Decizia în cauză a fost motivată de dificultățile economico-financiare din luna septembrie 2006 și onorarea comenzilor la beneficiarii externi.
Prin sentința civilă nr.122/CM din 26 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, a fost admisă în parte acțiunea și a fost obligată pârâta să plătească reclamanților, membrii de sindicat, drepturile salariale negociate și cuvenite acestora pentru perioada 14-25.08.2006, așa cum au fost menționate în dispozitivul sentinței. A fost respinsă acțiunea față de reclamanții care au solicitat în această perioadă concediu fără plată sau care au avut contractul de muncă suspendat din alte motive și obligați reclamanții pentru care s-a respins acțiunea să plătească pârâtului suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:
În fapt, prin Hotărârea din data de 1.08.2006, Consiliul de Administrație al "" hotărât suspendarea contractelor individuale de muncă ale salariaților pe o perioadă de 10 zile lucrătoare, începând cu data de 14.08.2006. Măsura în cauză a fost determinată, conform susținerilor unității, de dificultățile economico-financiare și de volumul foarte mare al plăților către bugetul consolidat al statului.
Conform tabelelor depuse la dosar, o parte dintre salariați au fost de acord cu măsura propusă de către consiliul de administrație, semnând pentru aceasta.
În schimb, un număr de 45 de membri de sindicat nu au fost de acord cu această măsură și nu au semnat tabelele. Alții aveau contractele individuale de muncă suspendate din alte motive.
Prin răspunsurile la interogatoriu au fost confirmate în parte atât susținerile reclamanților cât și cele ale pârâtei.
Ținându-se seama de faptul că o parte dintre salariați au solicitat expres acordarea concediului fără plată, iar alții au avut contractele individuale de muncă suspendate din alte motive, în baza dispozițiilor art. 53 (1) din Codul munciis -a admis în parte acțiunea și a fost obligată pârâta să plătească reclamanților membri de sindicat, drepturile salariale majorate și cuvenite pentru perioada 14-25.08.2006, după cum urmează: suma de 160 lei, suma de 168 lei, suma de 161 lei, suma de 158 lei, suma de 161 lei, suma de 168 lei, suma de 161 lei, suma de 161 lei, suma de 230 lei, suma de 160 lei, suma de 209 lei, suma de 161 lei, suma de 158 lei, G suma de 161 lei, suma de 158 lei, suma de 158 lei, suma de 281 lei, suma de 230 lei, suma de 168 lei, suma de 153 lei, suma de 158 lei, suma de 161 lei, suma de 158 lei, suma de 161 lei, suma de 172 lei, suma de 161 lei, suma de 158 lei, suma de 161 lei, suma de 172 lei, suma de 172 lei, suma de 168 lei, G suma de 256 lei, suma de 161 lei, suma de 195 lei, suma de 279 lei, suma de 158 lei, suma de 160 lei, suma de 158 lei, suma de 172 lei, suma de 253 lei, suma de 172 lei, a suma de 153 lei și suma de 161 lei. A fost respinsă acțiunea față de reclamanții membri de sindicat care au solicitat în această perioadă concediu fără plată sau care au avut contractul individual de muncă suspendat din alte motive.
În termen legal, reclamanții reprezentați de Sindicatul Salariaților au declarat recurs împotriva acestei sentințe, arătând că în mod greșit acțiunea a fost admisă numai pentru 43 de salariați, instanța de fond dând eficiență susținerilor formulate de pârât prin notele scrise depuse după rămânerea în pronunțare a cauzei.
Arată recurenții că din cei 691 salariați care au formulat acțiunea, un număr de 262 salariați au solicitat concediu fără plată, situație în care se impunea admiterea acțiunii pentru cel puțin 429 salariați, iar nu pentru 43, cum greșit a procedat prima instanță.
Recursul declarat de reclamanții reprezentați de Sindicatul Salariaților împotriva sentinței a fost admis prin decizia nr.328/R-CM/08.06.2007. Hotărârea a fost casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la ribunalul Argeș.
Față de criticile formulate, instanța de recurs a reținut următoarele:
Hotărârea consiliului de administrație din data de 01.08.2006 conține inadvertențe, în sensul că, pe de o parte, rezultă că a avut loc o suspendare a contractului de muncă din inițiativa angajatorului pentru dificultăți economice, iar pe de altă parte, se dispune acordarea pentru salariați pe o perioadă de 10 zile a concediului fără plată, iar nu plata unei indemnizații de 75%.
Pe de altă parte, s-a constatat că din conținutul tabelelor nominale rezultă că în jur de 600 salariați au solicitat suspendarea contractului individual de muncă (concediu fără plată), ca urmare a diminuării comenzilor de la partenerul extern pe perioada vacanței acestora.
Aceste tabele conțin de asemenea elemente contradictorii, în sensul că deși vorbesc despre o diminuare a comenzilor și deci dificultăți economice, totuși au în vedere o suspendare a contractului individual de muncă la solicitarea salariaților. Ar rezulta din aceste tabele că ar putea fi vorba despre o suspendare a contractului individual de muncă prin acordul părților, suspendare reglementată de art.54 din Codul muncii, care la lit.a prevede concediu fără plată, însă pentru efectuarea studiilor, iar nu ca urmare a dificultăților economice.
Rezultă așadar că prima instanță nu a lămurit cu prioritate despre ce fel de suspendare este vorba în speță: suspendarea din inițiativa angajatorului ca urmare a întreruperii temporare a activității sau suspendarea prin acordul părților.
Pe de altă parte, soluția primei instanțe s-a bazat numai pe notele scrise de la fila 188 depuse de către societatea pârâtă și a admis acțiunea numai pentru 43 de persoane, reținând că o parte din salariați au solicitat expres concedii fără plată, iar alții au avut contractele individuale de muncă suspendate din alte motive, motivare care nu are nici un suport probator. Instanța trebuia să facă probe pentru a verifica susținerile făcute de societatea pârâtă în notele scrise depuse la dosar.
Rejudecând cauza tribunalul a suplimentat probele administrate cu declarații de martori și cu înscrisuri.
Examinând întreg probatoriul a reținut în fapt și în drept următoarele:
Prin Hotărârea din 01.08.2006 Consiliul de Administrație al pârâtei a hotărât ca întreg personalul să intre în concediu fără plată pe o perioadă de 10 zile lucrătoare, începând cu 14.08.2006. Măsura a fost luată, conform susținerilor pârâtei, ca urmare a faptului că societatea nu mai dispunea de resurse financiare pentru plata datoriilor la bugetul de stat, la furnizori, la bănci, etc.
Potrivit dispozițiilor art.52 alin.1 lit.d Codul muncii, contractul de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în cazul întreruperii temporare a activității fără încetarea raportului de muncă, în special pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare.
Acest caz de suspendare a contractului din inițiativa angajatorului, intervine ca urmare a dificultăților economice, dar și datorită unor alte motive, tehnologice sau structurale, fiind vorba despre un șomaj tehnic cu caracter temporar, pe parcursul căruia salariații sunt îndreptățiți să obțină o indemnizație plătită din fondul de salariu ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază, corespunzător locului de muncă ocupat în conformitate cu art.53 Codul muncii.
Curtea de APEL PITEȘTIa constatat că hotărârea Consiliului de Administrație din 01.08.2006 conține inadvertențe, în sensul că pe de o parte rezultă că a avut loc o suspendare a contractului de muncă din inițiativa angajatorului pentru dificultăți economice, iar pe de altă parte, acordarea pentru salariați pe o perioadă de 10 zile a concediului fără plată, și deci nu plata unei indemnizații de 75%.
Instanța a apreciat că în cauză este vorba de o suspendare din inițiativa angajatorului, ca urmare a întreruperii temporare a activității.
Pe toată durata întreruperii temporare a activității, conform art.53 din Codul muncii, salariații beneficiază de o indemnizație plătită din fondul de salarii ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.
Ei trebuie să rămână la dispoziția angajatorului, acesta având oricând posibilitatea să dispună reînceperea activității.
S-a susținut că aceste dispoziții prin care angajatorul este obligat pe perioada întreruperii temporare a activității să plătească salariaților cel puțin 75% din salariul de bază, îngrădesc exercițiul dreptului angajatorului de a decide în legătură cu propria afacere, contrar principiilor economiei de piață.
Dar Curtea Constituțională, prin decizia nr.24/2003, a reținut că suspendarea raporturilor de muncă din inițiativa angajatorului ca urmare a întreruperii temporare a activității nu este imputabilă salariaților. Obligația de plată a indemnizației de 75% din fondul de salarii în beneficiul angajaților este o măsură legală care se regăsește constituțional în art.3 din Legea fundamentală.
Acest text proclamă statul român ca "stat social", valoarea constituțională care semnifică printre altele, ideea solidarității sociale și a politicii de securitate socială.
Mai mult, Curtea a constatat că prevederile art.53 alin.1 din Codul muncii se armonizează și cu cele ale Convenției Organizației Internaționale a nr.168/1988 privind promovarea angajării și protecția contra șomajului, ratificată de România prin Legea nr.112/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.302/25.05.1992 care, la art.10 alin.2 lit.b stabilește că orice stat membru trebuie să se străduiască să extindă protecția convenției, la următoarele eventualități: suspendarea sau reducerea câștigului datorată unei suspendări temporare a lucrului, fără încetarea raportului de muncă, în special pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare.
Așa fiind, în temeiul art.53 din Codul muncii și al art.56 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate a pronunțat sentința civilă nr.121/CM/12.02.2008, prin care a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtă să plătească reclamanților-membri de sindicat nominalizați în minută indemnizația de 75% din salariul de bază, corespunzător locului de muncă ocupat de fiecare salariat pentru 10 zile lucrătoare începând cu 14.08.2006.
A respins acțiunea formulată de.
Totodată, a luat act de renunțarea la judecată a reclamanților membri de sindicat, G, G, a, și.
Cererea de plată a cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca nedovedită.
Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta "", criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
- Soluția instanței de fond este rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor legale.
Acordarea concediului fără salariu în perioada 14 - 28 august 2006 s-a făcut în temeiul art.42 alin.5 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005 - 2006; prevederile acestui articol nu aduc niciun fel de atingere clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate sau dispozițiilor art.53 din Codul muncii.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel național este obligatoriu pentru toți angajatorii din România, încălcarea uneia sau a alteia dintre prevederile sale fiind sancționată de lege.
Art.42 alin.(5) prevede expres că în cazul în care din motive obiective este necesară reducerea sau întreruperea temporară a activității pentru maxim 15 zile pe an, unitatea, cu acordul sindicatelor, poate acorda concediu fără plată.
Motivele obiective care au determinat întreruperea activității au fost comenzile reduse față de capacitatea de producție și lipsa resurselor financiare pentru plata datoriilor la bugetul de stat.
Faptul că acordarea de concediu fără plată salariaților în perioada 14 - 28 august 2006 s-a făcut în temeiul art.42 alin.(5) din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe 2006, și nu în temeiul art.52 (1) lit.d) din Codul muncii rezultă și din durata limitată a acestui concediu, în timp ce art.52 (1) lit.d) din Codul muncii prevede posibilitatea suspendării contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului în cazul întreruperii temporare a activității, în special pentru motive economice, tehnologice, fără ca această suspendare să fie limitată în timp.
Pentru acordarea acestui concediu fără plată a existat acordul sindicatului, cei 603 de salariați care și-au exprimat acest acord reprezentând 56,09% din angajații societății.
În subsidiar, se formulează următoarele critici:
- În mod greșit instanța a admis acțiunea formulată de salariații care și-au dat acordul pentru efectuarea celor 10 zile de concediu fără plată prin semnarea tabelelor puse la dispoziție de șefii formațiilor de lucru. Acordul s-a exprimat fără constrângere sau amenințare, prin urmare este neviciat. Salariații care au semnat aceste tabele sunt în număr de 257.
- Pentru alți 10 reclamanți instanța de fond trebuia să rețină că pretențiile formulate nu sunt fondate deoarece în luna august 2006 aceștia s-au aflat în concediu medical.
- Pe parcursul judecății în primă fază procesuală un număr de 34 de persoane au renunțat cu cerere la acțiune, aspect de care nu s-a ținut seama la pronunțarea soluției atacate.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art.304 și art.3041Cod procedură civilă.
Primul motiv de recurs vizând soluționarea cauzei cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motiv reglementat de dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, nu este fondat.
Nu sunt incidente în cauză prevederile art.42 alin.(5) din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005 - 2006, care prevăd posibilitatea stabilirii concediului fără plată, cu acordul sindicatului, în cazul în care din motive obiective este necesară reducerea sau întreruperea activității, pentru maxim 15 zile pe an pentru următoarele considerente:
finalizată prin acest articol depășește limitele fixate prin dispozițiile imperative ale art.238 alin.(3) Codul muncii stabilind drepturi la un nivel inferior celor consacrate salariaților prin dispozițiile legale.
Angajatorul și salariații pot negocia suspendarea contractului individual de muncă prin acordarea concediului fără plată numai în cazul concediilor fără plată pentru studii sau pentru interese personale. Față de menționarea limitativă a unor situații clar determinate în care poate fi negociată suspendarea raporturilor de muncă prin întreruperea prestării și a plății salariului, dispozițiile art.54 din Codul muncii interzic imperativ concediului fără plată pentru alte motive decât cele care privesc interese personale ale salariatului.
Textul de lege este reglementat în favoarea salariatului pentru protejarea acestuia față de eventuale măsuri de întrerupere a raporturilor de muncă stabilite abuziv.
De aceea nu poate opera cu încălcarea acestor dispoziții de protecție, iar o astfel de clauză - art.42 alin.(5) din /2006 este lipsită de efecte juridice.
Este necontestat aspectul că acest concediu fără plată a fost dispus de unitate pentru motive economice, financiare. De fapt, aceasta se arată și în motivele de recurs.
Un astfel de concediu nu se regăsește printre cazurile de concediu fără plată reglementate de dispozițiile art.148 și următoarele din Codul muncii.
Rezultă că prin interpretarea corectă a dispozițiilor legale instanța de fond a încadrat juridic măsura dispusă de unitate ca fiind o suspendare a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului determinată de întreruperea temporară a activității, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice.
Acest caz de suspendare a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului este reglementat de dispozițiile art.52 lit.d) Codul muncii, nu este condiționat de acordul sindicatului, iar drepturile cuvenite salariaților în cazul întreruperii temporare a activității angajatorului, constau într-o indemnizație de minim 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă, așa cum rezultă din prevederile art.53 Codul muncii, aplicate în rejudecarea cauzei în primă instanță.
Sunt fondate motivele de recurs constând în greșita apreciere a probelor administrate în cauză în privința încadrării tuturor reclamanților în cazul de suspendare a contractului individual de muncă reglementat de art.52 lit.d) Codul muncii și în greșita aplicare a prevederilor art.246 Cod procedură civilă referitoare la renunțarea la judecată.
Astfel, a rezultat din lucrările dosarului că reclamanții - salariați, și s-au aflat în concediu medical în perioada 14 - 28 august 2006, astfel încât aceștia nu pot beneficia decât de indemnizația de incapacitate temporară de muncă prevăzută de art.2 alin.(1) lit.a) din nr.OUG158/2005, suspendarea raporturilor de muncă în cazul acestor salariați având o altă cauză, prin urmare pretențiile acestora nu sunt întemeiate. Salariatul a beneficiat de concediu medical pe o durată de numai 5 zile lucrătoare din cea menționată în acțiune.
Pornind de la premisa că potrivit art.38 Codul muncii salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, Curtea va acorda eficiență numai acelor declarații sau cereri depuse la dosar în care reclamanții renunță la judecată.
S-au depus la dosar astfel de declarații, de renunțare la judecată și de către salariații, . G și G, prin urmare față de acești reclamanți greșit instanța de fond nu a aplicat prevederile art.246 Cod procedură civilă.
Pentru aceste din urmă considerente, în temeiul art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă coroborate cu art.312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința în sensul că va lua act de renunțarea la judecată și a reclamanților, . G și - respinge acțiunea formulată de reclamanții, și va reduce pentru reclamantul perioada pentru care i-a fost acordată indemnizația la 5 zile lucrătoare. - menține în rest sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă "" Curtea de, împotriva sentinței civile nr.121/CM din 12 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința în sensul că ia act de renunțarea la judecată și a reclamanților, . și
Respinge acțiunea formulată de reclamanții ,.
Reduce pentru reclamantul perioada pentru care i-a fost acordată indemnizația la 5 zile lucrătoare.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 mai 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./30.06.2008
Jud.fond: /
Președinte:Paulina GhimișliuJudecători:Paulina Ghimișliu, Laura Ioniță, Nicoleta Simona
