Drepturi salariale (banesti). Decizia 445/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Conflicte de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 445
Ședința publică din 10 martie 2009
PREȘEDINTE: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 3: Mihail Decean
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta Direcția Silvică Reșița, împotriva sentinței civile nr. 2107 din 24.11.2008 a Tribunalului C-S, dată în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat.
La apelul nominal se prezintă pentru pârâta recurentă, consilier juridic, iar pentru reclamantul intimat se prezintă avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, având în vedere calitatea de funcționar public a reclamantului intimat, invocă, din oficiu, excepția de necompetență materială a instanței de fond în soluționarea litigiului pendinte.
Ambele părți, prin reprezentanți, arată că sunt de acord cu admiterea excepției, solicitând casarea sentinței civile atacate și trimiterea spre rejudecare a cauzei secției de contencios administrativ a Tribunalului C-
CURTEA,
În deliberare, constată că prin sentința civilă nr. 2107 din 24.11.2008 a Tribunalului C- a fost admisă acțiunea reclamantului, împotriva pârâtei Direcția Silvică Reșița, care a fost obligată "să-i plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând compensațiile cuvenite în baza art. 74 din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2007- 2008."
Considerentele sentinței sunt următoarele:
"Din probatoriul administrat în cauză instanța a reținut că reclamantul a fost disponibilizat prin decizia nr. 233 din 06.06.2008, postul său fiind desființat ca urmare a retrocedărilor de păduri către foștii proprietari, cu efect de reducere a fondului forestier.
Din dispozițiile art. 74 din Contractul Colectiv de Muncă pe anii pe anii 2007-2008, în vigoare la data concedierii reclamantului, rezultă că în cazul concedierii salariatului din motive neimputabile acestuia, unitatea îi va acorda compensații în bani în funcție de vechimea în unități silvice.
Față de dispozițiile art. 287 din Codul muncii și pentru că pârâta nu a făcut dovada că a achitat drepturile bănești reprezentând compensațiile în bani, în cuantum net stabilit în funcție de vechimea reclamantului în unități silvice și salariul brut prevăzut în contractul individual de muncă în vigoare la data concedierii, cuvenite reclamantului în baza dispozițiilor art. 74 din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2007-2008, instanța va admite acțiunea așa cum a fost formulată.
Apărarea pârâtei, cum că aceste compensații sunt reglementate ca o posibilitate, nu are suport, având în vedere că, potrivit art. 969 Cod, contractul este legea părților, iar în contractul colectiv de muncă (documentul care reglementează raporturile de muncă ale părților) există prevedere expresă și obligatorie: art. 74 din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2007-2008 dispune că instituția "va acorda" dispoziție care nu lasă loc de interpretări.
Astfel fiind, față de starea de fapt și argumentele legale invocate, Tribunalul va admite acțiunea reclamantului"
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta.
Fără a intra în cercetarea motivelor de recurs, instanța a ridicat din oficiu excepția necompetenței materiale a instanței de fond de a soluționa cauza, dată fiind calitatea de funcționar public pe care a ocupat-o, ca tehnician silvic, reclamantul.
Excepția va fi admisă, cu consecința casării sentinței și trimiterii cauzei pentru rejudecare instanței competente, pentru motivele care vor fi arătate mai jos.
Regulile privind competența materială a instanțelor judecătorești sunt de strictă interpretare, aceasta însemnând și că ele au caracter imperativ, obligativitatea respectării lor incumbându-le în primul rând instanțelor de judecată;
Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată în anul 2004, prin art. 20 (3) dă în competența instanței de judecată de contencios administrativ soluționarea sesizărilor privind încălcările de către autoritățile sau instituțiile publice a legislației referitoare la funcția publică și funcționarii publici; este vorba, așa cum expres prevede acest text de lege, de sesizările privind astfel de încălcări ale actelor normative în vigoare, pe care le constată Agenția Națională a Funcționarilor Publici în activitatea sa de control.
Această agenție, spune legea, are "legitimare procesuală activă" și atunci când constată încălcări ale legislației privindu-i pe funcționarii publici, cum rezultă din textul de lege citat, putând în consecință să sesizeze instanța de contencios administrativ și când acestor funcționari le sunt încălcate drepturile legale derivate din drepturile salariale, precum în cauza de față, prin neplata lor.
Dacă Agenția Națională a Funcționarilor Publici, pentru astfel de încălcări ale legii nu sesizează instanța de contencios administrativ, așa cum s-a întâmplat și în speță, aceasta nu înseamnă, urmând o logică juridică elementară pentru acoperirea unei evidente lacune a legii, că înșiși funcționarii publici nu se pot adresa aceleiași instanțe de contencios administrativ, legitimarea lor procesuală activă necomportând, așadar, nici o discuție.
În consecință, și atunci când este vorba de astfel de încălcări a drepturilor legale ale funcționarilor publici, competența judecării pricinilor revine instanței de contencios administrativ, dat fiind și statutul special conferit de lege unei astfel de categorii de funcționari ai statului.
Una din ultimele completări legislative aduse Legii nr.188/1999, se referă la competența de judecată a instanțelor de contencios administrativ privind "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public", exceptând numai situațiile date expres prin lege în competența altor instanțe; o astfel de excepție dată expres în competența altor instanțe, în cauza având obiectul celei de față, nu poate fi identificată de lege.
Completarea legislativă în discuție a fost făcută prin art. I pct. 88 din Legea nr. 251/2006, care introduce art. 901în Legea nr. 188/1999 republicată, privind Statutul funcționarilor publici; chiar dacă această completare legislativă,- în acord cu principiul constituțional, statuat în art. 126 alineat (6) din Constituție -, intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007 (art. XIII din Legea nr. 251/2006), ea vine în sprijinul interpretării date mai sus prevederilor art. 20 (3) din Legea nr. 188/1999, în vigoare la data introducerii acțiunii în prezenta cauză, interpretare care are la bază, ca fundament, același text din Constituție.
Având în vedere cele de mai sus și dispozițiile art. 312 alineat 1 teza a I-a, alin. 2 teza a II-a, alineat 3 teza a II-a și alineat 6 teza a I-a din Codul d e procedură civilă, excepția necompetenței materiale a instanței de fond, ridicată din oficiu, va fi admisă implicit prin admiterea recursului, fiind vorba de o excepție care atrage o nulitate absolută și care poate fi invocată în orice stare a pricinii (art. 136 raportat la art. 159 punct 3 din Codul d e procedură civilă);
casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei pentru rejudecare instanței competente de contencios administrativ se impune, întrucât, deși competența judecării cauzei aparține unei alte instanțe de același grad (tribunal), părțile nu o pot înlătura, necompetența despre care este vorba fiind de ordine publică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Direcția Silvică Reșița împotriva sentinței civile nr. 2107 din 24.11.2008 a Tribunalului C-S, dată în dosar nr-, casează această sentință și trimite cauza pentru rejudecare în fond instanței de contencios administrativ de la același tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /30.04. 2009
Tehnored. /04.05.2009/2 ex
Prima instanță: și -Tribunalul C-
Președinte:Aurelia SchnepfJudecători:Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu, Mihail Decean
