Drepturi salariale (banesti). Decizia 448/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.448/

Ședința publică din 17 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Benone Fuică

JUDECĂTOR 2: Mihaela Neagu

JUDECĂTOR 3: Alina Savin

Grefier - - -

Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamanții, (), A, (), R,cu domiciliul ales la sediul Judecătoriei Galați,-,jud.G și de către pârâtul Ministerul Justiției,cu sediul în B,str.-,nr.17,sector 5 împotriva sentinței civile nr.7/18.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Galați și Curtea de APEL GALAȚI,cauza având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal au lipsit recurenții-reclamanți, (), A, (), R, recurentul-pârât Ministerul Justiției,cu sediul în B și intimații - pârâți Tribunalul Galați și Curtea de APEL GALAȚI.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenții au solicitat judecarea recursurilor în lipsă; în cauză s-au formulat cereri de abținere de către judecătorii și, cereri soluționate prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 17.04.2009;după care;

S-a dat citire în ședință publică modului de soluționare a cererilor de abținere formulate de judecătorii și, cauza urmând să fie soluționată de către completul constituit conform planificării de permanență.

Curtea,din oficiu invocă excepția necompetenței materiale a instanței privind judecarea recursurilor declarate de recurenți, rămânând în pronunțare pe excepția invocată.

CURTEA

Asupra excepției de necompetență materială a Curții de APEL GALAȚI în soluționarea recursului declarat de reclamanții, (), A, (), R, și pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr.7/F/18.09.2008 pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL GALAȚI;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererile înregistrate la datele de 10.11.2008 și, respectiv 07.11.2008 recurenții Ministerul Justiției și, (), A, (), R, au formulat recursuri împotriva sentinței civile nr.7/F/18.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-.

Prin sentința civilă nr.7/F/18.09.2008 a Curții de APEL GALAȚIa fost admisă în parte acțiunea principală formulată de reclamanții -, (), A, (), R, cu domiciliul ales la sediul Judecătoriei Galați, din G,-, pârâții TRIBUNALUL G, CURTEA DE APEL G, ambele instituții cu sediul în G,- și MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,str.- nr. 17,sector 5.

Au fost obligați în solidar pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Galați să plătească reclamanților -, (), (), R, sporul de risc și solicitare neuropsihică în cuantum de 50 % din salariul de bază brut lunar, calculat la îndemnizația brută de încadrare pentru perioada 01.02.2007 și până la data pronunțării prezentei hotărâri, respectiv 18.09.2008, actualizat la data plății efective, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant în parte.

Au mai fost obligați aceeași pârâți să plătească reclamantei sporul de risc și solicitare neuropsihică în cuantum de 50 % din salariul de bază brut lunar, actualizat la data plății efective calculat la îndemnizația brută de încadrare pentru perioada 04.03.2008 - 18.09.2008, reclamantei pe perioada 23.05.2007 - 18.09.2008,reclamantei pe perioada 17.07.2007 - 18.09.2008,reclamantei pe perioada 15.12.2007 - 18.09.2008 și reclamantei A pe perioada 01.02.2007 - 13.11.2007.

A fost respinsă cererea privind plata acelorași drepturi și în viitor,ca nefondată.

De menționat faptul că prin adresa nr- din 8.12.2008 cauza fost trimisă spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție B și ulterior restituită în baza unei proceduri administrative.

cu recursurile declarate de pârâta Ministerul Justiției și reclamanți, curtea a invocat din oficiu excepția de necompetență în soluționarea cauzei.

Excepția astfel invocată este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Obiectul recursului îl reprezintă sentința civilă nr.7/F/18.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI - Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale ca instanță de fond, potrivit dispozițiilor art.I din nr.OUG75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției.

Prin Decizia nr.104/20.01.2009 Curții Constituționale au fost constatate ca fiind neconstituționale dispozițiile art.I și II din nr.OUG75/2008.

Ulterior, nr.OUG75/2008 a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.76/2009.

Urmare a evenimentelor legislative astfel intervenite în legătură cu aplicarea prevederilor nr.OUG75/2008,nu a mai fost prevăzută instanța competentă în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel.

Într-o asemenea situație devin aplicabile normele generale care reglementează competența instanțelor judecătorești înscrise în prevederile art.4 pct.1 din Codul d e procedură civilă, potrivit cărora revine Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de a judeca recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

În ceea ce privește competența în materie a curților de apel, dispozițiile art.3 pct.3 se referă la recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale precum și în orice alte cazuri expres prevăzute de lege.

În același sens sunt și prevederile speciale cuprinse în art.284 al.1 Codul muncii care fac trimitere la aceleași dispoziții înscrise în Codul d e procedură civilă.

Deasemeni, potrivit dispozițiilor art.71 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă,instanțele judecătorești competente să judece cereri referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se stabilesc prin lege.

Din coroborarea tuturor textelor de lege enunțate, se reține că aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de soluționare a prezentului recurs, sens în care urmează să-i fie declinată cauza.

Soluția se impune și din perspectiva caracterului căii de atac, devolutivă și de reformare în speță, recursul adresându-se unei instanțe superioare în grad în scopul exercitării controlului judiciar vizând legalitatea și temeinicia unei hotărâri dată fără drept de apel.

În același sens și reglementările privind organizarea judiciară cuprinse în art.21 din Legea nr.304/2004 care stabilesc în favoarea secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Declină competența de soluționare a recursurilor declarate de reclamanții, (), A, (), R,cu domiciliul

ales la sediul Judecătoriei Galați,-,jud.G și pârâtul Ministerul

Justiției,cu sediul în B,str.-,nr.17,sector 5 împotriva sentinței civile nr.7/18.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-,în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 17 Aprilie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

dec.jud.-/12.05.2009

Tehnored./2 ex./ 12 Mai 2009

Fond:-

Asistenți jud.C-tin -

Președinte:Benone Fuică
Judecători:Benone Fuică, Mihaela Neagu, Alina Savin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 448/2009. Curtea de Apel Galati