Drepturi salariale (banesti). Decizia 456/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 456/ Dosar nr-
Ședința publică din 21 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Carmen Tică
JUDECĂTOR 2: Daniel Marius Cosma
Judecător - -
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții -a, și, împotriva sentinței civile nr.109/F din 29.10.2008, pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 13.04.2009, când părțile au lipsit, cele constatate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 21.04.2009.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 109/F/29.10.2008, Curtea de APEL BRAȘOVa respinge acțiunile conexate (dosar - și dosar -) formulate de reclamanții -a, și, și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BRAȘOV, Tribunalul Brașov, Tribunalul Vaslui și Curtea de Apel Iași.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamanții au calitate de judecători la instanțele din raza Curții de APEL BRAȘOV.
Prin mai multe ordine emise de Ministrul Justiției, pe parcursul anilor 2006-2008, au fost acordate stimulente financiare, personalului din Ministerul Justiției, din fondurile constituite în baza dispozițiilor art. 25 din Legea 146/1996. Respectivele ordine nu au fost atacate în instanță, iar temeinicia și legalitatea acestora nu a fost analizată de instanțele de contencios administrativ.
Legea 146/1996, prevede la modul general, scopul pentru care a fost înființat acest fond, și categoriile profesionale care sunt beneficiare ale stimulentelor respective, fără însă a reglementa și obligativitatea acordării acestora.
Prin urmare, în lipsa unui act normativ care să garanteze sau să prevadă dreptul fiecărui judecător, de a primi stimulente financiare, acesta rămâne un drept virtual, o posibilitate, condiționată de o multitudine de factori, cum ar fi existența fondurilor, și îndeplinirea criteriilor de acordare, stabilite de colegiile de conducere ale instanțelor de judecată.
Nu poate fi invocată discriminarea, în ceea ce privește acordarea acestor stimulente, întrucât reclamanții care pretind că au fost discriminați, trebuie să se afle în situații analoage sau comparabile, cerință care nu este îndeplinită.
Asigurarea egalității de tratament a salariaților și angajatorilor nu înseamnă uniformitate, nu înseamnă neluarea în considerare a particularităților, a cerințelor concrete specifice fiecăruia. În speța de față, ordonatorul principal de credite, care colectează și repartizează fondurile financiare în discuție, poate să țină seama de particularitățile care impun în mod necesar și rațional un tratament diferențiat și rezonabil în acordarea acestor premii. Este de altfel un atribut principal al angajatorului, iar legiuitorul a lăsat în sarcina acestuia și la liberul său arbitru, acordarea recompenselor și premiilor de orice fel.
De altfel, punctul de vedere al CNCD, fundamentat pe reglementările naționale și pe practica CEDO, este tot în sensul că nu se poate reține existența discriminării în ceea ce privește acordarea premiilor și stimulentelor materiale.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții.
În motivele de recurs se arata ca instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile OUG137/2000, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile unui tratament discriminatoriu.
Deși nu există un drept de a fi stimulat sau premiat și nici o obligație corelativă, ordonatorul de credite a înțeles să repartizeze fondul bănesc provenit din alocarea unui procent din valoarea taxelor de timbru încasate, prin acordarea preferinței unei anumite categorii de personal, asimilat magistraților, ignorând această categorie care se bucură de un statut C puțin egal.
Solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
Analizând recursul formulat, instanța reține că nu este fondat.
Prin mai multe ordine emise de Ministrul Justiției, pe parcursul anilor 2006-2008, au fost acordate stimulente financiare, personalului din Ministerul Justiției, din fondurile constituite în baza dispozițiilor art. 25 din Legea 146/1996. Respectivele ordine nu au fost atacate în instanță, iar temeinicia și legalitatea acestora nu a fost analizată de instanțele de contencios administrativ.
Legea 146/1996, prevede la modul general, scopul pentru care a fost înființat acest fond, și categoriile profesionale care sunt beneficiare ale stimulentelor respective, fără însă a reglementa și obligativitatea acordării acestora.
Prin urmare, în lipsa unui act normativ care să garanteze sau să prevadă dreptul fiecărui judecător, de a primi stimulente financiare, acesta rămâne un drept virtual, o posibilitate, condiționată de o multitudine de factori, cum ar fi existența fondurilor, și îndeplinirea criteriilor de acordare, stabilite de colegiile de conducere ale instanțelor de judecată.
Nu poate fi invocată discriminarea, în ceea ce privește acordarea acestor stimulente, întrucât reclamanții care pretind că au fost discriminați, trebuie să se afle în situații analoage sau comparabile, cerință care nu este îndeplinită.
Prin ORDINUL Nr. 1008/C din 19 aprilie 2006 pentru aprobarea normelor interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, pentru stimularea personalului din sistemul justiției, s-au aprobat normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru si criteriile ce se vor avea in vedere pentru distribuirea acestor stimulente.
Astfel, se reține ca potrivit acestui ordin, Ministrul justiției are calitatea de ordonator principal de credite, președinții curților de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, iar președinții tribunalelor au calitatea de ordonator terțiar de credite.
La art. 2 din acest ordin se prevăd următoarele:
" (1) Sumele constituite potrivit art. 1 se vor utiliza pentru stimularea judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, personalului economic, tehnic, administrativ și de serviciu din cadrul instanțelor judecătorești, a personalului Ministerului Justiției, al Institutului Național de, al Institutului Național de Expertize Criminalistice, precum și a personalului din Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu.
(2) Repartizarea sumelor pentru instanțele judecătorești și instituțiile subordonate Ministerului Justiției, destinate stimulării personalului, se face de către ordonatorul principal de credite", deci de către Ministrul justiției care are aceasta calitate așa cum s-a instituit prin art.1 alin.3 din acest ordin.
La momentul edictării acestor ordine, ministrul justiției a invocat dispozițiile ordinului 1008/2006 și implicit criteriile de distribuire a stimulentelor, fiind atributul exclusiv al acestuia activitatea de repartizare a fondului pentru stimularea personalului din sistemul justiției, orice control asupra nerespectării sau neaplicării corecte a criteriilor de distribuire a sumelor pentru stimularea personalului din sistemul justiției putându-se realiza doar printr-un litigiu de contencios administrativ.
Asigurarea egalității de tratament a salariaților și angajatorilor nu înseamnă uniformitate, nu înseamnă neluarea în considerare a particularităților, a cerințelor concrete specifice fiecăruia. În speța de față, ordonatorul principal de credite, care colectează și repartizează fondurile financiare în discuție, poate să țină seama de particularitățile care impun în mod necesar și rațional un tratament diferențiat și rezonabil în acordarea acestor premii.
De altfel, punctul de vedere al CNCD, fundamentat pe reglementările naționale și pe practica CEDO, este tot în sensul că nu se poate reține existența discriminării în ceea ce privește acordarea premiilor și stimulentelor materiale.
Pentru aceste motive, instanța va respinge recursul promovat, nefiind aplicabile dispozițiile art. 304.pct.9 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanții, -a, împotriva sentinței civile nr. 109/F/29.10.2008 a Curții de APEL BRAȘOV, pe care o menține.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.04.2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./04.05.2009
Tehnoredact./06.05.2009/ 2 ex.
Jud. fond,
Președinte:Maria Carmen TicăJudecători:Maria Carmen Tică, Daniel Marius Cosma
