Drepturi salariale (banesti). Decizia 461/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.461/CM
Ședința publică din 22 iulie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel
JUDECĂTOR 2: Maria Apostol
JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman
Grefier - -
S-a luat în examinare recursurile civile formulate de recurenții pârâți:
- MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN mandatarul său ales DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, cu sediul în T,- nis, județul T și,
- MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr.880/16.04.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și, toți cu domiciliul ales la Judecătoria Babadag,-, județul T și intimații pârâți GUVERNUL ROMÂNIEI, cu sediul în B, sector1, nr.1, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C, TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în-, județul T și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, sector 1,--3, având ca obiect drepturi bănești - indexări 5, 2 și 11 % prevăzute de OG10/2007.
La apelul nominal făcut în ședință se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu disp.art.87 și urm.cod pr.civilă.
În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederează instanței că la data de 11 iunie 2009, intimatul pârât Guvernul României a depus la dosar cerere prin care solicita comunicarea motivelor de recurs, motive ce au fost comunicate la aceeași dată împreună cu citația. Deasemenea, Tribunalul Tulcea - Serviciul contabilitate a depus la dosar relațiile solicitate de instanță la termenul anterior cu privire la indexările salariale ce au fost acordate intimaților reclamanți.
După referatul grefierului de ședință;
Curtea, având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și luând act că prin cererile declarative de recurs s-a solicitat judecata în lipsă, rămâne în pronunțare asupra recursurilor de față.
CURTEA:
Cu privire la recursurile civile de față;
Ministerul Justiției a declarat recurs la data de 31 iulie 2009 împotriva sentinței civile nr.880/14.06.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Împotriva aceleiași sentințe la aceeași dată, a declarat recurs și Ministerul Economiei și Finanțelor.
În fapt:
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr-, reclamanții -, -, au chemat în judecată Guvernul României, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Constanța, Tribunalul Tulcea, Ministerului Economiei și Finanțelor B, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării B, în calitate de parte în proces, solicitând ca prin hotărâre judecătorească pârâții Guvernul României, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Constanța, Tribunalul Tulcea să fie obligați la acordarea creșterilor salariale prevăzute de Ordonanța Guvernului României nr. 10/2007 art. 1 alin. (1), în cele trei etape, astfel:
1. cu 5 % începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006;
2. cu 2 % începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007;
3. cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
De asemenea, au mai solicitat reclamanții ca aceste creșteri salariale aplicate valorii de referință sectorială () să fie actualizate cu indicele de inflație de la data când trebuiau acordate și până la plata efectivă.
În motivare reclamanții au arătat că prin Ordonanțele Guvernului României nr. 6, 10, 11/2007 s-au prevăzut creșteri salariale ale funcționarilor publici personalului salarizat potrivit nr.OUG 24/2000, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalul salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/198, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică precum și pentru personalul didactic din învățământ salarizat potrivit Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.
Au mai arătat reclamanții că prin Ordonanța nr. 8 din 24 ianuarie 2007, privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, Guvernul, nu a făcut altceva, decât să reglementeze salarizarea și alte drepturi ale personalului de specialitate criminalistică și ale personalului care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, precum și ale personalului de instruire fără specialitate juridică și ale personalului care ocupă funcții auxiliare din cadrul Institutului Național al Magistraturii și al Școlii Naționale de Grefieri, prin inițierea unei modalități de salarizare, aprobată ulterior prin lege, fapt ce a făcut să abroge în totalitate Legea nr. 50/1996 cu modificările ulterioare, lege ce reglementa salarizarea personalului sus amintit.
S-a menționat că, Ordonanța nr. 8, stabilește salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, pe baza valorii de referință sectorială cuprinsă în art. 39 din nr.OUG 27 din 29.03.2006, în cuantum de 280,64 RON, nemodificată până în prezent, și a coeficientului de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanței sau al parchetului, astfel, modificându-se doar coeficienții de multiplicare.
În drept reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe prevederile art. 21 alin. (1) din nr.OG 137/2000, modificată și completată.
Tot în apărare, a formulat întâmpinare și pârâtul Guvernul României, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței.
Astfel, a arătat pârâtul că potrivit dispozițiilor art.136 și art. 158 - 160 Cod proc. civ. cu modificările și completările ulterioare, necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei instanțe de alt grad și poate fi invocată pe cale de excepție, în tot cursul judecății, chiar înaintea instanței de recurs.
În acest context, a precizat pârâtul că, prin dispozițiile art. 52 din Constituția României, republicată, referitoare la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, se stabilește că persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.
S-a mai precizat în ce privește competența instanțelor de a soluționa litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, art.10 din Legea nr. 554 /2004, dispune că aceste litigii se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.
De asemenea, în același sens sunt și dispozițiile art. 3 pct. 1 Cod proc. civ. care stabilesc în competența curților de apel soluționarea, în primă instanță, a proceselor și cererilor în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale.
A mai arătat că și Capitolul VI din Constituția României, republicată, referitoare la autoritatea judecătorească, mai exact art. 126 pct. 6, dispune: "Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar. Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale".
Totodată, pârâtul a învederat și excepția lipsei calității juridice a Guvernului României arătând că, potrivit dispozițiilor constituționale și celor ale legii speciale de organizare și funcționare (Legea nr.90/2001, cu modificările și completările ulterioare), Guvernul României este autoritatea publică a puterii executive, care funcționează în baza votului de încredere acordat de Parlament și care asigură realizarea politicii interne și externe țării și exercită conducerea generală a administrației publice, iar pentru realizarea atribuțiilor sale adoptă acte administrative de autoritate pe baza și în vederea executării legii (hotărâri și ordonanțe), în condițiile stabilite de art.102 coroborat cu art. 108 din Constituția României, republicată.
Prin urmare, precizat pârâtul, acest organ colegial, fără responsabilitate juridică, care este alcătuit din Primul -Ministru, miniștri și alți membri stabiliți prin legea organică, poate sta în justiție, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ, atunci când este contestată legalitatea actelor administrative pe care le adoptă în exercitarea atribuțiilor și competențelor sale legale, în acest caz fiind în prezența unei capacități juridice speciale de drept public, fundamentată pe prevederile constituționale menționate anterior și pe dispozițiile legii speciale de organizare și funcționare; acordând acestui organ al administrației de stat dreptul de a adopta acte administrative, implicit, legea îi acordă și capacitatea de a sta în judecată în calitate de pârât, dar numai atunci când instanțele judecătorești specializate exercită, în condițiile stabilite de Constituție și de Legea nr. 554/2004, controlul legalității actelor sale.
Pârâtul a învederat instanței că în privința capacității juridice a organelor administrației publice, este unanim admis în doctrină și jurisprudență că ele au o capacitate administrativă (capacitatea juridică specială de drept public, iar nu de drept privat) prin care se înțelege aptitudinea lor de a fi subiecte în raporturile juridice administrative reclamate de realizarea competențelor, a atribuțiilor stabilite de Constituție sau de lege, iar aceste raporturi sunt guvernate de norme juridice proprii dreptului public, în general, și dreptului administrativ, în special.
Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că reclamanții solicită, în realitate, extinderea dispozițiilor legale ale ordonanțelor care prevăd majorările salariale ale altor categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și pentru judecători și procurori, așadar pentru alte situații decât cele avute în vedere prin dispozițiile acestor acte normative, situații neprevăzute în cuprinsul lor.
S-a menționat că instanța judecătorească nu are competența de a crea, de a abroga sau de a modifica dispozițiile unei legi, devenind astfel un legiuitor pozitiv și nici nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor deja existente, întrucât ar fi încălcate dispozițiile art. 61 alin. 1 din Constituția României, republicată, care stabilesc că unica autoritate legiuitoare a țării este Parlamentul României. Pentru aceste considerente, nu este admis nici ca prin interpretarea normelor juridice instanțele judecătorești să adauge consecințe contrare legii.
Pârâtul a depus la dosar practică judiciară în materie.
De asemenea, la dosarul cauzei a depus întâmpinare și pârâtul Ministerul Justiției, prin care a arătat că prin G nr. 8/2007, aprobată prin Legea nr. 247/2007, legiuitorul a acordat personalului auxiliar de specialitate creșteri salariale pentru anul 2007, în trepte, începând cu 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007 și începând cu 1 octombrie, în consecință personalul auxiliar de specialitate a beneficiat de creșteri salariale pe anul 2007, neputând beneficia și de drepturile altor categorii profesionale.
Pe de altă parte, a mai arătat pârâtul că prevederea unor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea sau dimpotrivă prevederea, însă într-un alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale, de asemenea retribuită de la bugetul de stat, este o opțiune legiuitorului și nu face a se reține tratamentul diferențiat ce urmează a fi sancționat, câtă vreme sunt în discuție situații obiective diferite, particulare.
Pârâtul a învederat că acțiunea are ca obiect acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege sau acțiunea prin care se tinde la modificarea actelor normative este inadmisibilă, în considerarea principiului separației puterilor în stat.
S-a mai precizat că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Totodată, pârâtul a precizat că reclamanții sunt salarizați în temeiul unei legi speciale; drepturile salariale și alte drepturi de care beneficiază sunt stabilite exhaustiv în cuprinsul acesteia, neputând beneficia de alte drepturi neprevăzute în favoarea lor, astfel cum nici alte categorii profesionale nu beneficiază de drepturile reglementate de legea specială de salarizare a personalului auxiliar de specialitate.
Prin sentința civilă nr. 880/16.04.2008, Tribunalul Tulceaa respins excepția privind necompetența materială a instanței, precum și excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Tribunalului Tulcea, ca nefondate.
A fost admisă excepția privind lipsa capacității juridice civile a Guvernului României.
S-a admis acțiunea având ca obiect drepturi salariale introdusă de reclamanții -, -, împotriva pârâților Guvernul României, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Constanța, Tribunalul Tulcea, Ministerului Economiei și Finanțelor B, precum și parte în proces Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Au fost obligați pârâții Tribunalul Tulcea, Curtea de Apel Constanța și Ministerul Justiției să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând creșterile salariale prevăzute de nr.OG 10/2007, respectiv 5%, începând cu 01.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2%, începând cu data de 01.04.2007, față de nivelul din luna martie 2007, cu 11%, începând cu data de 01.10.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație, la data plății efective.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile bugetare aferente plăților cuvenite reclamanților.
S-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără capacitate juridică.
Pentru a pronunțată această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Legea nr. 53/2003 reglementează totalitatea raporturilor individuale și colective de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum și jurisdicția muncii.
Raporturile juridice de muncă ale grefierilor sunt calificate în doctrina juridică tot ca raporturi de muncă, deoarece sunt tot de natură contractuală, implicând actul lor de voință, al părților, între părți, angajator-angajat, încheindu-se un contract de muncă.
Or, conform prevederilor art. 284 (1) din Codul muncii,: "Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite de Codul d e procedură civilă".
Potrivit art. 2 lit. c din Codul d e procedură civilă: "Tribunalele judecă. c) conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe".
Examinând acțiunea raportat la excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Tribunalului Tulcea față de împrejurarea că acest pârât are calitatea de ordonator secundar de credite, instanța va respinge și această excepție, ca nefondată.
În ceea ce privește excepția privind lipsa capacității juridice a pârâtului Guvernul României, instanța o apreciază ca întemeiată, având în vedere natura colegială a acestuia, dar și faptul că această instituție poate fi chemată în judecată numai în limitele strict determinate de prevederile Constituției României și numai în legătură cu posibilitatea contestării actelor administrative emise în exercitarea competențelor și atribuțiilor determinate de lege.
Așa fiind, instanța va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără capacitate juridică civilă.
Reclamanții au calitate de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Babadag, iar disp. art. 155 din Legea nr. 53/2003 aplicabil și acestora, prevede că noțiunea de "salariu" cuprinde salariul de bază, îndemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri.
Dreptul la salariu este, în accepțiunea Codului muncii și Constituției României, un drept fundamental și principalul drept al salariatului, noțiune generică în cadrul căreia, cu delimitările de rigoare, sunt incluși și reclamanții.
Salariul, indemnizația în speța dedusă judecății se impune a fi luat în considerare alături de sporurile și adaosurile statuate de legiuitor pentru a nu se ajunge astfel la golirea de sens a acestei noțiuni.
Prin Ordonanța de Guvern nr. 10/2007 au fost stipulate creșteri salariale ce se vor acorda pe parcursul anului 2007 personalului bugetar și celui care ocupă funcții de demnitate publică.
Conform art. 1 salariile de bază ale categoriilor menționate se majorează în 3 etape, după cum urmează: cu 5% începând cu 01.01.2007, față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 01.04.2007, față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.
Aceste creșteri salariale nu au fost acordate judecătorilor și nici personalului auxiliar de specialitate, motivându-se printre altele, și prin aceea că aceste categorii profesionale au beneficiat de măriri salariale substanțiale pe parcursul anilor 2006 și 2007, precum și faptul că salarizarea a fost stabilită prin nr.OG 8/2007.
Unul din principiile fundamentale ale dreptului muncii este și cel al nediscriminării, stipulat de disp. art. 5 din cod, în raport de care, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.
Potrivit art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000, astfel cum a fost completată și modificată, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de orice criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și eventual în orice alte domenii ale vieții publice.
Conform alin. 2 al aceluiași text de lege sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre, care dezavantajează anumite persoane față de altele, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Din examinarea textului legal al nr.OG 10/2007 precum și a apărărilor formulate în cauză de către pârâți, nu se reține invocarea în speța dedusă judecății sau dovedirea existenți vreunui scop legitim, care să conducă la înlăturarea categoriei reclamanților de la beneficiul creșterilor salariale prevăzute de art. 1 lit. a, b și c din nr.OG 10/2007.
Instanța apreciază astfel ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care se acordă creșteri salariale doar anumitor categorii de personal din sectorul bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
Este nefondată pârâtul Ministerul Justiției în sensul că reclamanții, invocând o dispoziție contrară unei norme constituționale, aveau doar posibilitatea de a invoca excepția de neconstituționalitate a dispoziției legale respective, fără a putea să invoce existența vreunei discriminări.
Astfel, art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevede că persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun, iar potrivit alin. 4 al aceluiași articol, persoana interesată are obligația de a dovedi existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte, în timp ce persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare.
Rezultă așadar că actul normativ reglementează posibilitatea formulării unei acțiuni în justiție de către persona care se consideră discriminată, fără a condiționa o atare acțiune de eventuala invocare în prealabil a excepției de neconstituționalitate. Această prevedere este de altfel în concordanță cu principiul accesului liber la justiție.
Reclamanții se află însă în situații comparabile cu persoanele la care se referă nr.OG 10/2007, în sensul că sunt tot persoane salariate de la bugetul de stat, ceea ce înseamnă că nu pot beneficia decât de acele creșteri salariale care le sunt acordate prin acte normative. Aceste creșteri salariale care se acordă anual urmăresc acoperirea inflației pe o anumită perioadă.
Faptul că reclamanții au beneficiat de alte creșteri salariale în anul 2007, conform nr.OG 8/2007, care dispune cu privire la creșterea coeficienților de salarizare, nu poate fi considerat un scop legitim în sensul art. 2 alin. 2 din nr.OG 137/2000, de vreme ce, așa cum am arătat, acordarea acelor indexări anuale are ca scop acoperirea inflației, în timp ce prin legile de salarizare nu s-a urmărit un astfel de scop. Aceste legi de salarizare chiar dacă au condus la creșterea veniturilor salariale ale reclamanților, ele sunt emise pentru o perioadă îndelungată, deci nu pot anticipa inflația, în timp ce legea de indexare este emisă pe o perioadă determinată, perioadă în care poate fi evaluată inflația.
De altfel, ca urmare a inflației anuale, neurmate la indexarea salariilor pentru reclamanți, această pretinsă creștere acordată prin legea de salarizare nu mai este una reală.
Mai mult, aceste indexări au fost acordate reclamanților în fiecare an, inclusiv în anul 2008, de la beneficiul acestor creșteri salariale reclamanții fiind excluși numai în anul 2007.
Față de scopul pe care indexările anuale îl au, respectiv acela de acoperire a inflației, ele trebuie acordate tuturor bugetarilor, nu numai unora dintre ei.
În aceste condiții, instanța apreciază ca fiind discriminatorie prevederea legală prin care se acordă indexarea anuală doar pentru unele categorii de salariați bugetari, iar acest aspect are ca efect aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariaților bugetari, creându-se astfel o discriminare între salariații bugetari.
Prin neacordarea acestor creșteri salariale s-a produs o discriminare fără a se dovedi un scop legitim care să excludă categoria reclamanților (personal auxiliar din cadrul Judecătoriei Babadag ) de la beneficiul creșterilor salariale, cu toate că art. 2 alin. 2 din nr.OUG 137/2000 prevede cerința ca, criteriile sau practicile discriminatorii să fie justificate de un scop legitim.
Critica sentinței prin motivele de recurs invocate de Ministerul Justiției auvizat în esență următoarele:
Hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Cererea reclamanților și motivarea instanței sunt întemeiate pe dispozițiile art. 1 și 21 alin. 1 din nr.OG 137/2000, respectiv art. 27 alin. 1 din actuala numerotare, în forma republicată a actului normativ, urmând ca instanța să constate că aceste texte de lege au fost declarate neconstituționale.
Astfel cum rezultă din Decizia nr. 818/2008 a Curții Constituționale pronunțată la 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 537 din 16 iulie 2008: art. 1 din nr.OG 137/2000 "nu instituie privilegii sau discriminări între cetățeni, nu încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor, tratamentul egal impunându-se doar pentru cetățeni aflați în situații identice".
Totodată, Curtea Constituțională constată că "unele dispoziții ale nr.OG 137/2000, și anume prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1, lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte acte normative de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative implicabile în cauzele deduse judecății".
În consecință, Curtea Constituțională, admițând excepția de neconstituționalitate, a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Având în vedere că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, hotărârea dată de instanța de fond este nelegală în măsura în care dispune acordarea către intimați a unui drept neprevăzut de lege, prin interpretarea eronată a dispozițiilor nr.OG 137/2000.
Pe fondul cauzei instanța urmează să constate că prin nr.OG 8/2007, aprobată prin Legea nr. 247/2007, legiuitorul a acordat personalului auxiliar de specialitate creșteri salariale pentru anul 2007, în trepte, prin majorarea coeficienților potrivit Anexei 1, b și c, începând cu 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007 și 1 octombrie 2007, în consecință personalul auxiliar de specialitate a beneficiat de creșteri salariale pe anul 2007, neputând beneficia și de drepturile altor categorii profesionale.
Pe de altă parte, prevederea unor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea sau dimpotrivă, prevederea, însă într-un alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale, de asemenea retribuită de la bugetul de stat, este o opțiune a legiuitorului și nu se poate reține tratamentul diferențiat câtă vreme sunt în discuție situații obiectiv diferite, particulare.
Chiar acceptând teza potrivit căreia creșterile salariale acordate prin nr.OG 10/2007 anumitor categorii de salariați din sistemul bugetar au avut scopul de a acoperi parțial nivelul inflației, trebuie subliniat că personalul auxiliar de specialitate a beneficiat de creșteri salariale în cursul anului 2007 prin majorarea coeficienților de salarizare în aceleași tranșe, respectiv începând cu 1 ianuarie 2007, 1 aprilie 2007 și 1 octombrie 2007.
Așadar, au fost majorați coeficienții de multiplicare, iar nu valoarea de referință sectorială, așa cum solicită reclamantul prin cererea de chemare în judecată, instanța urmând să observe că personalul auxiliar de specialitate a beneficiat în anul 2007 de majorări salariale, acordate prin legea de salarizare a personalului auxiliar din sistemul justiției.
Critica sentinței prin motivele de recurs invocate de Ministerul Economiei și Finanțelorau vizat în esență următoarele:
Pentru a se pronunța și cu privire la Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de pârât, instanța în mod greșit a interpretat dispozițiile art. 35 din Legea nr. 500/2002, privind Finanțele Publice, apreciind că Ministerul Economiei și Finanțelor poate decide asupra cuantumului cheltuielilor bugetare ale Ministerul Justiției, alocând astfel prin propria decizie sumele ce au făcut obiectul cererii de chemare în judecată.
Critica sentinței se fondează pe dispozițiile Legii nr. 500/2002, în principal ale celor cuprinse în art. 16, 19, 20, 28, 34 și 35.
Conform dispozițiilor din actul normativ citat, elaborarea bugetului oricărei autorități sau instituții publice, inclusiv a bugetului general consolidat, reprezintă un complex de activități proprii sau în colaborare care, în final sunt supuse cenzurii Parlamentului.
În ceea ce privește bugetul Ministerului Justiției, unde va trebui să se regăsească suma solicitată, în considerentul în care cererea de chemare în judecată va fi admisă, este de observat că proiectul acestuia este elaborat de ordonatorul principal de credite, așa cum este nominalizat în art. 20 din lege.
Proiectul se depune până la data de 15 iulie ale fiecărui an calendaristic la Ministerul Economiei și Finanțelor, unde se poartă discuții asupra fundamentării acestuia (așa cum prevede art. 34 pct. 4) Ministerul Economiei și Finanțelor neavând, însă, atributul deciziei asupra valorilor capitolelor din proiect.
În caz de divergență, singura instituție care poate decide este Guvernul și nu Ministerul Economiei și Finanțelor (a se vedea ultima teză a art. 34 pct. 4 din Legea nr. 500/2002).
Ministerul Economiei și Finanțelor este depozitarul informației generale asupra veniturilor și în baza acestei informații discută cu Ministerul Justiției nivelul cheltuielilor proprii acestui minister, conform cadrului legal instituit, decizia finală asupra cuantumului cheltuielii bugetare aparținând Guvernului și, în ultimă instanță, Parlamentului.
Recursurile sunt fondate.
Curtea analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs le va admite, cu consecința modificării în parte a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca nefondate, pentru următoarele considerente:
Cu privire la recursul formulat de Ministerul Justiției și Libertăților;
Astfel cum susține acest recurent, nr.OG 10/2007 a prevăzut creșteri salariale pentru alte categorii de persoane, nu și pentru personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete.
Aplicarea unor majorări salariale care se aplică altor categorii de angajați, ar contraveni unor decizii cu caracter obligatoriu pronunțate de Curtea Constituțională. Faptul că se solicită aplicarea altor coeficienți de majorare a salariilor decât cei stabiliți de lege pentru situația reclamantei nu este contestată, reclamanta însăși făcând referite la acest aspect.
Astfel, prin deciziile nr. 818/3.07.2008, nr. 819/3.07.2008 și nr. 820/3.07.2008 pronunțate de Curtea Constituțională, s-a statuat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din nr.OG 37/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești, au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Ulterior, prin Decizia nr. 1325/2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Și în acest caz s-a motivat decizia prin aceea că "dispozițiile ordonanței lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății" și că "un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării".
Aceste decizii ale Curții Constituționale au avut în vedere așadar nu doar situația în care instanțe ar anula prevederi legale ci și situațiile în care ar aplica prevederi din acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății, indiferent de forța lor juridică întrucât s-ar încălca principiul separației puterilor în stat.
Ca urmare, instanța nu poate avea în vedere motive care se referă la existența unui tratament discriminatoriu pentru a aplica în cazul reclamantei prevederi ale nr.OG 10/2007, care nu reglementează salarizarea acesteia în perioada de referință.
Pe de altă parte, în mod greșit instanța de fond a reținut că reclamanta nu a beneficiat în perioada de referință de creșteri salariale similare.
Astfel, prin art. 1 alin. 1 din G nr. 10/2007, s-a stabilit ca personalul bugetar salarizat potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalul salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică să beneficieze de creșteri salariale în anul 2007 după cum urmează: a) cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; b) cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007; c) cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.
Dar, prin OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, s-au acordat majorări salariale similare.
Astfel, prin adoptarea acestui act normativ s-a realizat o nouă grilă de salarizare, cu coeficienți de multiplicare și o valoare de referință sectorială diferite și majorate față de Legea nr. 50/1996 care reglementa până la acel moment salarizarea personalului auxiliar.
În plus, în Anexele la OG nr. 8/2007 s-au prevăzut grile diferite de coeficienți de multiplicare, majorați în trei etape, respectiv pentru perioada ianuarie - 31 martie 2007, pentru perioada 1 aprilie - 30 septembrie 2007 și de la 1 octombrie 2007 în continuare.
Calculând diferențele procentuale rezultate din aceste majorări salariale, astfel cum rezultă și din adresa nr. 756/1A din 22 iunie 2009 emisă de Tribunalul Tulcea, rezultă că reclamanta a beneficiat de următoarele majorări salariale în temeiul OG nr. 8/2007: 5% începând cu luna ianuarie 2007 față de decembrie 2006; 2% începând cu aprilie 2007 față de martie 2007 și 12% începând cu octombrie 2007 față de septembrie 2007.
Rezultă, astfel, că personalul auxiliar a beneficiat de o majorare chiar mai mare cu 1% față de personalul căruia i s-a aplicat nr.OG 10/2007.
Or, pentru ca o faptă să fie calificată drept discriminatorie în sensul nr.OG 137/2000 trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții, o condiție esențială fiind aceea ca acesta să genereze un tratament diferențiat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință, în cazul de față fiind vorba de o excludere a unei părți a persoanelor care sunt plătite din fonduri publice de la acordarea unor drepturi bănești în cuantum superior.
Din această perspectivă este relevantă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în legătură cu art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Astfel, Curtea a stabilit că diferența de tratament devine discriminatorie în sensul acestui articol din Convenție, când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. În acest sens s-a decis că pentru ca o încălcare a art. 14 din Convenție să se producă, trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nicio justificare obiectivă sau rezonabilă. Curtea a apreciat în jurisprudența sa, că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate (Hotărârile din 18.02.1991 în cauza Fredin contra Suediei, din 23.06.1993 în cauza Hoffman contra Austriei, din 28.09.1995 în cauza Spadea și Scalambrino contra Italiei, din 22.10.1996 în cauza Stubbings și alții contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord). În Hotărârea din 06.04.2000, în cazul Thlimmenos contra Greciei, Curtea a concluzionat că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenție, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite.
Se constată, însă, că reclamantele nu au fost supuse unui tratament discriminatoriu, beneficiind la rândul lor de creșteri salariale similare și chiar superioare celor prevăzute în nr.OG 10/2007 pentru alte categorii de personal.
În consecință, pentru motivele expuse anterior, cererea principală este nefondată, restul motivelor invocate de Ministerul Justiției nemaiavând relevanță, astfel încât nu vor mai fi analizate.
Cererea de acordare a despăgubirilor rezultate din actualizarea cu rata inflației a sumelor pretinse în cererea principală, având caracter accesoriu, este de asemenea nefondată pe cale de consecință.
Cu privire la recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor:
Art. 282 din Codul muncii prevede că pot fi părți în conflictele de muncă salariații, angajatorii, sindicatele și patronatele, alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al codului d e procedură civilă.
Deși Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate de angajator, având în vedere disp.art. 19 din legea 500/2002 privind finanțele publice în conformitate cu care acesta coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, trebuie ținut în proces în calitate de pârât.
Potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea 500/2002 privind finanțele publice Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției sunt ordonatori principali de credite.
Ambele instituții, potrivit actelor normative care le reglementează organizarea și funcționarea, fiind ordonatori principali de credite, întocmesc proiectul de venituri și cheltuieli la nivelul instituției.
Având în vedere dispozițiile art. 19, 28 și 35 din legea 500/2002, Ministerul Finanțelor Publice întocmește proiectul bugetului de stat în numele guvernului, pe baza proiectelor făcute de ordonatorii principali de credite.
Deci capitolul cheltuieli în care sunt incluse cheltuielile de personal - respectiv salariile este întocmit pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.
De asemenea rectificarea bugetară de stat urmează aceeași procedură ca și întocmirea bugetului anual de stat.
Este real că Ministerul Justiției ca ordonator principal de credite, este responsabil de prevederea în bugetul anual de stat a tuturor cheltuielilor necesare, el fiind de asemenea cel care, în cazul unor rectificări bugetare, face propunerile corespunzătoare.
În același timp însă Ministerul Finanțelor Publice urmărește execuția bugetului de stat, partea alocată fiecărui ordonator principal de credite și de asemenea, că potrivit art. 131 din Legea 304/2004 republicată activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Potrivit art. 132 din Legea 304/2004 chiar dacă pârâtul Ministerul Justiției elaborează proiectul de buget, el fiind și cel care propune rectificările bugetare, le înaintează tot Ministerului Economiei și Finanțelor pentru a le include în legea de rectificare a bugetului de stat.
În lipsa cuprinderii sumelor propuse de pârâtul Ministerul Justiției în legea de rectificare a bugetului întocmită de Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi este în imposibilitate de a pune în executare sumele cuprinse în titlu.
Rolul conferit de legiuitor în vederea întocmirii proiectului de buget de către Ministerul Economiei și Finanțelor se datorează împrejurării că acesta este depozitarul informației generale privind veniturile și în baza acesteia discută cu Ministerul Justiției conform cadrului legal instituit.
Iată deci că, Ministerul Economiei și Finanțelor, deși nu are calitate de angajator, are calitate procesuală.
Cu toate acestea, recursul Ministerului Economiei și Finanțelor va fi admis, ca o consecință a admiterii recursului Ministerului Justiției, nemaifiind nevoie a se aloca fonduri necesare plății în favoarea reclamantelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECI DE:
Admite recursurile civile formulate de recurenții pârâți:
- MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN mandatarul său ales DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, cu sediul în T,- nis, județul T și,
- MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr.880/16.04.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și, toți cu domiciliul ales la Judecătoria Babadag,-, județul T și intimații pârâți GUVERNUL ROMÂNIEI, cu sediul în B, sector1, nr.1, CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în-, județul C, TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în-, județul T și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, sector 1,--3.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.
Menține celelalte dispoziții.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 22.07.2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
Red.dec.Jud.-/ 23.07.2009
Tehnored.gref.RD/4ex./ 23.07.2009
Președinte:Răzvan AnghelJudecători:Răzvan Anghel, Maria Apostol, Jelena Zalman
