Drepturi salariale (banesti). Decizia 4647/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.1933/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.4647/
Ședința Publică din data de 23 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Bodea
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de către recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.435 LM/AS din data de 25.03.2008, pronunțate de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, cu intimații-pârâți Tribunalul Giurgiu, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Finanțelor Publice și cu Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării citat în calitate de expert - având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, intimatul-reclamant, intimații-pârâți Tribunalul Giurgiu, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării citat în calitate de expert.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că, prin motivele de recurs formulate în cauză, recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art. 242 pct.(2) Cod proc. civ.
Curtea, constatând că în cauză recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art. 242 pct.(2) Cod proc. civ. constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.435/LM/AS/25.03.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a respins acțiunea reclamantei față de acești pârâți.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Giurgiu, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Justiției.
A obligat pârâții să plătească reclamantei majorările salariale prevăzute de OG nr.10/2007, respectiv 7% începând cu data de 05.09.2007 și de 11% începând cu 01.10.2007 (față de septembrie 2007), sume ce vor fi indexate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
A dispus introducerea acestor drepturi în salariile reclamantului și efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă al acestuia.
În considerente a reținut că prin nr.OUG27/29.03.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, intrată în vigoare la 07.04.2006, s-a prevăzut la art.35 "Drepturile de salarizare prevăzute de prezenta ordonanță de urgență sunt brute și impozabile. Acestea vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu prevederile legale".
Prin Ordonanța de Guvern nr. 10/31.01.2007 s-au acordat creșteri salariale pentru anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit nr.OG24/2000 și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Aceste creșteri salariale au fost acordate prin art.1 din nr.OG 10/2007, astfel:
- cu 5% începând cu 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006;
- cu 2% începând cu 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007;
- cu 11% începând cu 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.
De prevederile acestei ordonanțe nu au beneficiat judecătorii, procurorii și celelalte categorii de personal din sistemul justiției.
Susținerile pârâtului Ministerul Justiției în sensul că personalul din justiție a beneficiat de creșteri salariale importante în anul 2006 și 2007 sunt nefondate. Pentru această categorie de personal, în anul 2006 prin nr.OUG27, a fost majorată valoarea sectorială cu 4% începând cu 1 aprilie 2006 față de martie 2006 și cu 5% începând cu 1 septembrie 2006 față de august 2006.
În același tim, și pentru beneficiarii nr.OG 10/2007 au fost acordate creșteri salariale în anul 2006, conform nr.OG 3/2006 aprobată prin Legea nr.323/2006, respectiv de 5% începând cu 01.02.2006 și de 6% începând cu 01.09.2006.
În anul 2007 personalul din justiție nu a beneficiat de nici o creștere salarială, așa cum se susține.
Astfel, prin Legea nr.45/2007 de aprobare a nr.OUG27/2006 s-a renunțat la măsura discriminatorie dispusă prin nr.OUG83/2000 și s-a acordat magistraților sporul de vechime în muncă de care au fost lipsiți timp de 6 ani, spor de care personalul din sectorul bugetar a beneficiat întotdeauna. Aceasta nu s-a întâmplat din inițiativa Ministerului Justiției, ci ca urmare a numeroaselor acțiuni în justiție formulate de cei îndreptățiți, finalizate prin admiterea recursului în interesul legii, constatându-se dreptul magistraților la acest spor de vechime.
Chiar dacă se invocă abrogarea art.35 din nr.OG27/2006 o dată cu Legea nr.45/12.03.2007, la data emiterii ordonanței 10/31.01.2007, acesta era în vigoare.
Prin neacordarea drepturilor prevăzute de nr.OG 10/2007 și personalului din justiție s-a creat o discriminare în sensul art. 21 alin.1 din nr.OG 137/2000 modificată și completată.
Existența acestei discriminări a fost recunoscută implicit de legiuitor, întrucât prin nr.OG 13/30.01.2008 s-au acordat pentru anul în curs creșteri salariale și judecătorilor, procurorilor și celorlalte categorii de personal din sistemul justiției. Potrivit adresei nr. 723/20.03.2008 a Tribunalului Giurgiu - Departamentul Economico-Financiar, reclamantul a fost încadrat ca judecător la Judecătoria Giurgiu de la data de 01.09.2007.
Pentru aceste motive Tribunalul a admis acțiunea în sensul că a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Giurgiu să acorde reclamanților creșterile salariale prevăzute de art. 1 alin. 1 din nr.OG 10/2007,respectiv de 7% începând cu 05.09.2007 și de 11% începând cu 01.10.2007 (față de septembrie 2007), sume ce vor fi indexate cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Pe cale de consecință, dispozițiile art. 1 din nr.OG 10/2007 au fost aplicate și reclamanților, creșterile prevăzute de textul enunțat urmând a fi aplicate la valoarea de referință sectorială anterioară.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Ministerul Justiției, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr-, ulterior înregistrat sub același număr, pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-
În susținerea recursului a arătat că un prim motiv de recurs incident în cauză este cel prevăzut de art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă, conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
În acest sens, recurentul solicită instanței să constate că soluția dată în cauză de către prima instanță, prin care s-au acordat reclamanților creșterile salariale prevăzute doar pentru alte categorii de salariați, nu reprezintă altceva decât o legiferare a unui drept pe care legiuitorul a înțeles să nu îl mai acorde pentru anul 2007.
Pronunțând această sentință, prima instanță a depășit în mod flagrant limitele puterii judecătorești și a consacrat un drept care nu este prevăzut de legislația în vigoare, arogându-și atribuții de legiferare.
Acordarea pe cale judecătorească a unui drept poate fi făcută în temeiul unei norme existente, fără înfrângerea voinței legiuitorului și încălcarea separației puterilor în stat, principiu consfințit de art. 1 alin. 4 din Constituția României.
În acest sens sunt și prevederile art. 124 alin. 3 din Constituția României, conform cărora "Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii".
Or, prin Legea nr. 45/2007 de aprobare a nr.OUG 27/2006, legiuitorul a înțeles să nu mai acorde procurorilor și judecătorilor creșteri salariale pentru anul 2007, și nici nu a instituit obligativitatea majorării periodice a valorii de referință sectoriale care stă la baza calculării indemnizației de încadrare cuvenite.
În aceste condiții, a apreciat că cererea nu putea fi soluționată de către instanța de judecată, care prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege a depășit limitele puterii judecătorești și intrat în sfera de legiferare, imixtiune de nepermis în sfera de atribuții a autorității legiuitoare.
Văzând și temeiul acțiunii reclamanților, recurentul solicită instanței să observe că atribuția de a analiza discriminatoriu instituită prin dispoziții legale aparține altor organe, potrivit dispozițiilor din Constituție, însă a arătat că nici Curtea Constituțională nu are competența de a se pronunța asupra reglementării, stabilind constant în jurisprudența sa că "potrivit art. 2 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională nu poate modifica sau completa prevederile legale supuse controlului de constituționalitate. Astfel, Curtea Constituțională nu este legislator pozitiv și nici nu are dreptul de a impune legiuitorului introducerea în textul legii în vigoare a unei alte dispoziții decât cele existente în cuprinsul acesteia. Recurentul solicită instanței să observe că în mod greșit instanța de fond a obligat Ministerul Justiției la plata majorărilor solicitate prin acțiune, întrucât această instituție nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Articolul 1 din nr.HG 83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției prevede că "Ministerul Justiției este organul de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Guvernului, care asigură și veghează la stricta aplicare a legii, în conformitate cu principiile democratice ale statului de drept." Așadar, din enumerarea cuprinsă în articolele următoare din acest act normativ, recurentul solicită instanței să constate că Ministerul Justiției nu deține atribuții în domeniul stabilirii politicii salariale și, cu atât mai puțin, în domeniul corelării creșterilor salariale solicitate de către intimații-reclamanți.
În susținerea excepției, trebuie să se aibă în vedere și dispozițiile art. 1 parag. III pct. 4 din Legea nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, Guvernul a fiind instituția abilitată de către Parlament de a emite ordonanțe în domeniul salarizării, inclusiv în domeniul reglementării creșterilor salariale acordate în sectorul bugetar în anul 2007.
În același sens, prin Legea nr. 373/2007, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe în același domeniu în anul 2008.
Prin urmare, Ministerul Justiției nu se află în culpă în ceea ce privește majorările salariale pretinse și acordate intimaților-reclamanți și neavând nicio atribuție în acest sens, nu se poate reține legitimarea procesuala pasivă în această cauză, motiv pentru care solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției.
Un alt motiv de recurs care trebuie reținut în cauză este cel prevăzut la punctul 9 al art. 304 din Codul d e procedură civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
În acest sens, recurentul solicită instanței să aibă în vedere faptul că prezenta situație nu se regăsește printre cele enumerate în definiția discriminării, astfel cum aceasta a fost dată de Ordonanța nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, respectiv "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice."
Potrivit art. 1 alin. 3 din nr.OG137/2000 "Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile".
Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi, în favoarea unor persoane ori nereglementarea anumitor drepturi excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, și nu intră în sfera competenței Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Din această ordonanță, rezultă că atribuțiile Consiliului și controlul exercitat de acest organ, precum și cel exercitat de către instanțe, pentru că potrivit legii, cel care se consideră discriminat se poate adresa direct instanței de judecată, nu privesc modul de reglementare cuprins în acte normative, folosindu-se sintagme cum sunt: "exercitarea următoarelor drepturi" alin. 2, "exercitarea drepturilor enunțate" art. 1 alin. 3, "restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege" - art. 2 alin. 1 "comportament discriminatoriu", "persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei", etc. în mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare unor dispoziții legale care instituie acele drepturi.
Nici un criteriu dintre cele prevăzute de art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000 nu se referă la alte drepturi și libertăți decât cele recunoscute de lege.
În afara legii, nu se poate vorbi de discriminare, în sensul Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Desigur că există organe reglementate de Constituție care au competența de a analiza discriminarea instituită prin dispoziții legale (Curtea Constituțională) care s-a pronunțat în multe rânduri în sensul constituționalității sau neconstituționalității unor prevederi legale, raportat la art. 16 din Constituție privind egalitatea în fața legii. Mai mult decât atât, nici Curtea Constituțională nu are competența de a se pronunța supra lipsei unei reglementări, stabilind constant în jurisprudența sa că "nu are dreptul de a impune legiuitorului introducerea în textul legii în vigoare a unei alte dispoziții decât cele existente în cuprinsul acesteia" (Decizia nr. 171/2006). Cu atât mai puțin, instanțele nu pot avea competența de a recomanda ori impune adoptarea sau modificarea unui act normativ sau a unor dispoziții legale.
Din toate acestea rezultă cu claritate că nr.OG 137/2000 privește acte sau fapte de discriminare, iar hotărârile sale, Consiliul, dar și instanța de judecată se pronunță asupra unor acte sau fapte, acțiuni ori prin omisiuni prin care se restrânge exercițiul în condiții de egalitate a unor drepturi recunoscute de lege.
Fiind singurele categorii profesionale care au beneficiat de creșteri substanțiale atât în anul 2006, cât și în anul 2007, decizia luată de a nu acorda majorări în cursul anului 2007 decât altor categorii din sectorul bugetar cu venituri mai scăzute, în scopul acoperirii creșterii inflației pe o perioadă determinată, nu reprezintă o situație care să fi avut drept rezultat plasarea magistraților într-o stare de discriminare prin nerespectarea dreptului la remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
În speță nu se identifică situația în care persoane aflate în situații similare sau cel puțin comparabile tratate diferențiat. Greșit a reținut instanța că este vorba despre un spor sau adaos salarial, iar elementul generator al acestui spor este întrunit către toate categoriile profesionale. Dispozițiile referitoare la acordarea de majorări salariale altor categorii profesionale și neacordarea acelorași majorări salariale și categoriei profesionale din care fac parte reclamanții, în condițiile în care legiuitorul a stabilit sisteme diferite de salarizare pentru diferitele categorii profesionale din sistemul bugetar, și pentru fiecare dintre acestea, majorări salariale în mod diferit și, de asemenea, în perioade de timp diferite, nu sunt discriminatorii, pretențiile reclamanților fiind nefondate.
Câtă vreme magistrații și alte categorii de personal nu se află în situații similare și nici comparabile, din punctul de vedere al răspunderii, complexității și interdicțiilor specifice, cât și al salarizării, trebuie admis că și suportul creșterii inflației se răsfrânge în mod diferit asupra acestor categorii din sectorul bugetar.
Dreptul indexat nu se regăsește printre măsurile de protecție socială garantate de Constituția României, și nici nu este prevăzut în legislația aplicabilă în domeniul salarizării judecătorilor și procurorilor, și în mod greșit prima instanță a reținut că acest drept este inclus în dreptul la salariu ocrotit prin art. 41 din Constituția României și de art. 154 din Codul muncii.
În anul 2006, potrivit art. 38 din nr.OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi de personal din sistemul justiției, valoarea de referință sectorială s-a majorat cu 4% începând cu data de 1 aprilie 2006 și cu 5% începând cu data de 1 septembrie 2006 față de nivelul din luna august 2006.
Magistrații nu sunt singura categorie profesională care nu a beneficiat de majorările salariale acordate în baza OG nr. 10/2007 sau OG nr. 6/2007. Astfel cum a arătat și prin întâmpinarea depusă în fond, există categorii de personal care în cursul anului 2007 au beneficiat de majorări salariale considerabile, având capacitatea de a acoperi nivelul prognozat al creșterii prețurilor de consum în anul 2007, față de 2006, și cărora, în consecință, nu li s-au acordat creșteri sau majorări ale veniturilor. Pe lângă personalul din autoritatea judecătorească, se află în aceeași situație și personalul cu statut special din poliție ori cel din Autoritatea Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
O altă interpretare în această cauză ar duce și la concluzia inversă, respectiv că și ceilalți bugetari discriminați față de judecători și procurori ar trebui să ceară drepturile acestora pentru înlăturarea discriminării.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este fondat.
Într-adevăr, față de redactarea expresă a OG nr. 6, 8, 10 și 11/2007, acestea se pretează la o interpretare strictă și limitată la categoriile de personal prevăzute în ipotezele normelor, opțiunea legiuitorului delegat neputând fi controlată de judecătorul ordinar (ci numai de cel constituțional), care nu poate completa o omisiune de reglementare, lărgind câmpul de aplicare a unei dispoziții, atunci când legiuitorul decide să-l precizeze strict și limitativ.
Prin urmare, în acord cu rolul său constituțional, tradițional, judecătorul nu poate înlătura o lege de la aplicare, pe motiv că este discriminatorie sau inechitabilă ori să-i suplinească insuficiențele, ci este ținut, până ce nu a fost abrogată sau declarată neconstituțională, s-o aplice în litera sa.
În același sens sunt și prevederile, obligatorii potrivit art. 147 alin. 4 din Constituție, ale Deciziei Curții Constituționale nr. 818/2008.
Prin sus-menționata decizie, instanța de contencios constituțional a declarat neconstituționale prevederile art. 1, 2 alin. 3 și 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, în măsura în care se interpretează că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerându-le discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
S-a argumentat că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, în virtutea căruia Parlamentul și, pe cale de delegare legislativă, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor fiind aceea de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Se reține totodată și că în această chestiune nu există o decizie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, organism independent și a cărui activitate nu poate fi îngrădită de nicio instituție, conform art. 17 din OG nr. 137/2000, care să fi constatat o situație discriminatorie între categoriile de personal prevăzute de ordonanțele menționate și alte categorii profesionale și care să poată, eventual, constitui temeiul acordării de despăgubiri la nivelul pretinselor creșteri salariale, instanța neputând sancționa, astfel cum s-a argumentat anterior, presupusele discriminări create prin lege.
În același sens, regimul juridic al salarizării este inevitabil diferit, criteriul activității îndeplinite fiind unul obiectiv, pentru că în caz contrar s-ar ajunge la situația absurdă în care să se pretindă că toate activitățile profesionale să fie remunerate identic, or, este pe deplin legitim ca tratamentul salarial să difere, el implicând o anumită strategie socio-economico-financiară, ce nu poate fi cenzurată sau controlată de instanța de judecată, uniformitatea reglementării într-un atare domeniu având drept consecință desființarea tuturor criteriilor de salarizare și a scopului urmărit de legiuitor prin pârghiile economice și financiare.
În consecință, față de absența oricărui temei al pretențiilor formulate de reclamant, de a beneficia de creșterile salariale acordate altor categorii profesionale, acțiunea este nefondată.
În considerarea celor expuse, constatând aplicabilitatea în speță a art. 312 alin. 1-3 rap. la art. 304 pct. 9 pr. civ. Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va respinge acțiunea declarată, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.435 LM/AS din data de 25.03.2008, pronunțate de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, cu intimații-pârâți Tribunalul Giurgiu, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Finanțelor Publice și cu Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării citat în calitate de expert.
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea, ca nefondată.
restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.06. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./02.09.2009
Jud. fond:
R
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Petre Magdalena, Bodea
