Drepturi salariale (banesti). Decizia 467/2008. Curtea de Apel Galati

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILA NR.467

ȘEDINȚA PUBLIUCĂ DIN 16.06.2008

PREȘEDINTE: Virginia Filipescu

JUDECĂTOR 2: Mărioara Coinăcel

JUDECĂTOR 3: Ion Ioneci

GREFIER-- -

-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de recurenții-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE B și CURTEA DE APEL GALAȚI, împotriva sentinței civile nr.260/25.03.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-expert CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, intimatul-pârât TRIBUNALUL VRANCEA și intimații-reclamanți, -, OG, I, și intimatul- reprezentant legal al reclamanților, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța constată cauza în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI Secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.260/25.03.2008 Tribunalul Vranceaa admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a constatat că acesta nu are calitate procesuală pasivă.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.

A admis acțiunea civilă pentru drepturi bănești formulată de reclamanții, a, - - Reprezentant Ales, a, a, I, prin reprezentant, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI, Tribunalul Vrancea, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, în calitate de expert pe problema discriminării.

A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Vrancea să plătească reclamanților majorările salariale cu 5% începând cu 01 ianuarie 2007, în raport cu nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu 01 aprilie 2007 față de nivelul din luna martie și cu 11% începând cu data de 01 octombrie 2007 față de nivelul din luna septembrie 2007, sume ce se vor reactualiza în raport de rata inflației la data plății efective și menționarea acestora în cartea de muncă a fiecăruia.

Au fost obligați Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi către reclamanți.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată sub nr- reclamanții, a, - - Reprezentant Ales, a, a, I, prin reprezentant au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI, Tribunalul Vrancea, Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea acestora la acordarea creșterilor salariale prevăzute de OG nr.10/2007 în art.1 al.1 actualizate cu indicele de inflație de la data când trebuiau acordate și până la plata efectivă precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în cărțile de muncă.

În motivarea cererii lor reclamanții au arătat că prin excluderea lor de la majorările salariale prevăzute în anul 2007 pentru celelalte categorii de bugetari s-a creat o discriminare care justifică cererea dedusă judecății.

Tribunalul Vrancea prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată motivând că nu există nici o dispoziție legală care să le acorde majorările salariale pretinse.

Ministerul Justiției a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată motivând că prin OG nr.8/2007 aprobată prin Legea nr.247/2007 legiuitorul a acordat personalului auxiliar de specialitate creșteri salariale pentru anul 2007, astfel că reclamanții nu pot beneficia și de drepturile altor categorii profesionale și că nu există discriminare, aceștia fiind o categorie cu statut propriu și salarizare prin lege specială.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a solicitat a se constata că nu are calitate procesuală pasivă.

Ministerul Economiei și Finanțelor, prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat că între el și reclamanți nu există vreun raport juridic de muncă, că, în calitate de ordonator principal de credite nu are cum să asigure unui alt ordonator principal de credite fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale ale angajaților proprii. Pe fondul cauzei susține pârâtul că nu poate fi vorba de discriminare reclamanții nefiind într-o situație comparabilă sau analoagă cu celelalte categorii care au beneficiat de creșterile salariale.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.2 al.1 din OG nr.137/2000 prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială. care au ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Potrivit art.1 al.3 din același act normativ, exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile.

Prin OG nr.10/2007 s-au majorat salariile personalului bugetar salarizat potrivit OUG nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a îndemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică. Prin OG nr.16/2007 de aceleași creșteri salariale a beneficiat și personalul iar prin OG nr.27/2007 și controlorii financiari din cadrul Curții de Conturi.

În speță, reclamanții, personal auxiliar în cadrul Tribunalului Vrancea sunt salarizați conform OG nr.8/2007 și fac parte din categoria personalului bugetar.

Faptul că reclamanții au fost excluși de la majorările salariale de care au beneficiat în 2007 celelalte categorii de salariați din sectorul bugetar, fără o justificare obiectivă și rezonabilă constituie o discriminare în sensul art.14 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Pentru aceste considerente, în baza art.1 din OG nr.137/2000 acțiunea a fost admisă față de pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Vrancea și aceștia au fost obligați să acorde reclamanților majorările salariale solicitate.

A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Național de Combatere a Discriminării, iar acțiunea a fost respinsă față de acesta care a fost citat în conformitate cu dispozițiile art.27 din OG nr.137/2000.

În schimb, excepția invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor apare ca neîntemeiată, fiind respinsă ca atare, întrucât deși această instituție nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite au rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.

În consecință acesta a fost obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor cuvenite reclamanților.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL GALAȚI considerând-o nelegală pentru următoarele considerente:

- instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești;

A solicitat să se constate că prin nr.OG 8/2007 aprobată prin Legea nr. 247/2007. legiuitorul a acordat personalului auxiliar de specialitate creșteri salariale pentru anul 2007 în trepte prin majorarea coeficienților începând cu 1 ianuarie 2007, 1 aprilie 2007 și respectiv 1 octombrie 2007, neputând beneficia și de drepturile altor categorii profesionale. Astfel, prin sentința criticată au fost acordate alte drepturi decât cele stabilite prin lege fiind încălcat principiul separației puterilor în stat.

Analiza unui tratament discriminatoriu instituit pe dispoziții legale aparține altor organe, nici chiar Curtea Constituțională nu este legiuitor pozitiv și nici nu are dreptul de a impune legiuitorului introducerea în textul legii în vigoare a unor alte dispoziții decât cele existente în cuprinsul acesteia.

- instanța a realizat o interpretare greșită a legii;

A arătat că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin nr.OG137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.

Exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie aceste drepturi iar nu la examinarea soluțiilor alese de către legiuitor.

Curtea Constituțională s-a exprimat constant în sensul că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite iar, în speță, nu poate fi vorba despre existența unei comparabilități sau analogii între situația personalului auxiliar de specialitate și celelalte categorii de personal din sectorul bugetar care beneficiază de majorări salariale în temeiul nr.OG10/2007.

Reclamanții sunt salarizați în temeiul unei legi speciale astfel încât nici alte categorii profesionale nu beneficiază de drepturile reglementate de legea specială de salarizare a personalului auxiliar de specialitate.

-instanța de fond nu motivează care sunt considerentele pentru care reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de dispozițiile nr.OG10/2007 și nu de dispozițiile altui act normativ care acordă indexări salariale;

De asemeni, hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a OG nr.8/2007.

Pentru motivele arătate recurenții - pârâți a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței pronunțată de instanța de fond și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs și pârâta Ministerul Finanțelor Publice considerând că hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a disp.Legii 500/2001.

Intimații - reclamanți nu s-au prezentat în instanță și nu au formulat întâmpinare în proces.

Examinând recursurile astfel declarate, pe baza motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, curtea îl apreciază ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea introductivă intimații - reclamanți au solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI, Tribunalul Galați și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor la acordarea creșterilor salariale prevăzute de nr.OG 10/2007 după cum urmează: cu 5% începând cu 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu 1.10.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.

Au solicitat ca aceste creșteri salariale aplicate valorii de referință sectorială să fie actualizate cu indicele de inflație de la data acordării și până la plata efectivă, cu efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă prin indicarea caracterului permanent al plăților efectuate.

Cauza pe care intimații - reclamanți și-au întemeiat acțiunea o reprezintă situația de discriminare invocată față de personalul din sectorul bugetar pentru care s-au prevăzut creșteri ale veniturilor, urmare a indexării salariilor raportat la evoluția indicelui de inflație.

În primul rând este de menționat faptul că salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției se realizează pe baza unor dispoziții speciale cuprinse în nr.OG8/2007 aprobată prin Legea nr. 247/2007, cu modificările și completările ulterioare.

Principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate inclusiv în ceea ce privește dreptul la un salariu egal pentru munca egală și la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare, însă exercitarea unui atare drept privește persoanele aflate în situații comparabile.

Potrivit art. 2 al.3 din nr.OG 137/2000 cu modificările și completările ulterioare, sunt discriminatorii acele practici, criterii sau prevederi care dezavantajează anumite persoane față de alte persoane,în afara cazuluiîn care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.

În speță, prevederile pe care intimații - reclamanți le consideră ca fiind discriminatorii sunt cele înscrise în OG nr.10/2007 privind creșterile salariale ce s-au acordat în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit OUG nr. 24/2000.

OUG nr. 24/2000 privește sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, respectiv personalul angajat în funcții de conducere sau de execuție pe bază de contract individual de muncă încheiat în condițiile legii, cuprinse în anexele I-VI.

Prin dispozițiile art.1 din nr.OG 10/2007, s-a prevăzut majorarea salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și cel care ocupă funcții de demnitate publică în 3 etape, astfel: a) cu 5% începând cu 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; b) cu 2% începând cu 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și c) cu 11% începând cu 1.10.2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.

O asemenea măsură a fost justificată, prin nota de fundamentare, de realizarea unei administrații performante care să contribuie eficient la realizarea obiectivelor din programul de guvernare și stimularea personalului contractual din sectorul bugetar în vederea creșterii performanței în activitatea cu publicul.

De precizat că și pentru categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul căruia fac parte intimații - reclamanți, au fost prevăzute prin dispozițiile art. 3 al.4 din nr.OG8/2007 o majorare a coeficienților de multiplicare pentru stabilirea salariilor de bază prevăzută la lit. A din anexa nr.1a pentru perioada ianuarie - 31 martie 2007, la lit. A din anexa nr.1b pentru perioada 1 aprilie - 30 septembrie 2007 și la lit.A din anexa nr.1c de la 1 octombrie 2007.

Rezultă astfel că măsuri de majorare a drepturilor salariale au fost luate în cursul anului 2007 și pentru categoria personalului auxiliar de specialitate în baza legii speciale de salarizare, situație în care nu mai poate fi reținută existența unei situații de discriminare față de celelalte categorii de personal din sectorul bugetar.

Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci presupune soluții diferite pentru situații diferite.

Din nota de fundamentare la OG nr.8/2007 rezultă că s-au avut în vedere inclusiv majorarea coeficienților de multiplicare prevăzuți pentru personalul salarizat potrivit prezentei ordonanțe în trei etape în scopul menținerii inflației în limitele prognozate, cheltuielile de personal înscriindu-se în prevederile bugetare pe anul 2007.

Rezultă, așadar, că nu există întrunită condiția existenței unei situații discriminatorii care ar dezavantaja anumite persoane față de alte persoane după criterii care să aibă drept scop sau efect restrângerea ori înlăturarea dreptului la un salariu egal pentru muncă egală și la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.

În consecință, soluția primei instanțe a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, caz de modificare dintre cele prevăzute de art. 312 al. 3 Cod procedură civilă.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în mod constant că discriminarea se bazează pe diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații omoloage și care nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.

Ori, în speță în condițiile existenței unei modalități speciale de reglementare a majorărilor salariale acordate personalului auxiliar de specialitate din care fac parte și intimații - reclamanți, intervenite în scopul contracarării efectelor inflației și menținerii acesteia între limitele prognozate, nu s-a creat o stare de discriminare întemeiată pe o diferență de tratament față de situația personalului contractual din sectorul bugetar.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice instanța apreciază că este întemeiat pentru următoarele considerente:

Astfel, legea aplicabilă în cazul de față este Legea 500/2002 conform art.19 din această lege, articol invocat și de către recurenți, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a executa un control față de constituirea, repartizarea și utilizarea resurselor financiare ale statului precum și cu privire la examinarea proiectelor de buget propuse de ordonatorii principali de credite.

De asemenea, potrivit acestui act normativ, instituții care au sarcina de a realiza prevederile bugetare și de a repartiza ordonatorilor principali de credite sumele de la bugetul de stat potrivit destinațiilor bugetare stabilite conform legii bugetare anuale este Guvernul.

Una din atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice, prevăzute de art.19 lit.g din Legea 500/2002 este de a analiza propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetului și de a furniza Parlamentului, la cererea acestuia cu sprijinul ordonatorilor principali de credite, documentele care au stat la baza fundamentării proiectelor legilor bugetare anuale.

Ori, dispozițiile art.28 din aceeași lege prevede că proiectele legilor bugetare anuale se elaborează de către Guvern pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite care sunt cei arătați prin disp.art.20.

Procedura prevăzută de art.34 al.1 și 4 din Legea 500/2002 este în sensul că ordonatorii principali de credite au obligația de a depune la Ministerul Finanțelor Publice propunerile pentru proiectul de buget și anexele pentru anul bugetar următor iar Ministerul Finanțelor Publice trebuie să le examineze și să poarte discuții cu ordonatorii principali de credite.

Atât timp cât proiectul bugetului de stat se aprobă prin lege, nu se poate institui o obligație în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, de a asigura fondurile necesare efectuării plății sumei solicitate, așa cum greșit a reținut prima instanță, dacă nu s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii prevăzută de legea specială în materie, procedură descrisă mai sus.

În consecință în baza disp.art.312 al.1, 2 și 3 pr.civ. în ref.la art.304 pct.9 pr.civ. se vor admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice.

Va fi modificată în parte sentința civilă nr.260/25.03.2008 a Tribunalului Vrancea și în rejudecare:

Se va respinge ca nefondată acțiunea civilă a reclamanților.

Vor fi menținute dispozițiile din sentința civilă privind admiterea excepției privind lipsa calității procesuale pasive a CNCD.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE B- prin DGFP V și CURTEA DE APEL GALAȚI, împotriva sentinței civile nr.260/25.03.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

Modifică în parte sentința civilă nr.260 din 25.03.2008 a Tribunalului Vrancea și în rejudecare:

Respinge ca nefondată acțiunea civilă a reclamanților, a, a OG, I, prin reprezentant.

Menține dispozițiile din sentința civilă privind admiterea excepției privind lipsa calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 16.06.2008.

Pt.jud. aflat în CO Pt.jud. aflat în CO JUDECATOR

Conf.disp.art.261 pct.2 pr.civ. conf.disp.art.261 pct.2 pr.civ.

PREȘEDINTE PREȘEDINTE

Grefier

Red.
Dact.

2 ex/8.07.2008

FOND: -

Președinte:Virginia Filipescu
Judecători:Virginia Filipescu, Mărioara Coinăcel, Ion Ioneci

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 467/2008. Curtea de Apel Galati