Drepturi salariale (banesti). Decizia 4695/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.2855/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.4695/
Ședința publică de la 24 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentaDirecția de Sănătate Publică a Județului Cîmpotriva sentinței civile nr.39 din data de 19.01.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr- (3290/C/2008), în contradictoriu cu intimata,având ca obiect:"drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurentaDirecția de Sănătate Publică a Județului Cși intimata .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 22.06.2009, întâmpinare din partea intimatei.
Curtea, având în vedere împrejurarea că ambele părți în cauză au solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 cod proc. civilă și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.39/19.01.2009, pronunțată în dosarul nr- (3290/C/2008), Tribunalul Călărași - Secția Civilă a admis acțiunea reclamantei - împotriva pârâtei Autoritatea de Sănătate Publică a Județului C și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1471 lei reprezentând c/val tichetelor de masă, pe perioada decembrie 2005-septembrie 2006, sumă actualizată în funcție de indicele de inflație până la data pronunțării hotărârii.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Este adevărat că actul normativ care consacră dreptul salariaților la tichete de masă este o normă de recomandare iar dreptul instituit prin acest act normativ (Legea 142/1998) este condiționat de limita bugetului alocat.
Dar, în condițiile aderării României la Uniunea Europeană, toată legislația națională care contravine normelor dreptului comunitar se consideră modificată în așa fel încât să producă efecte juridice similare dreptului european.
Tichetele de masă așa cum sunt ele definite în actul normativ ce le consacră sunt o alocație individuală de hrană.
Prin urmare așa cum rezultă din însăși esența lui, acest drept nu este condiționat de calitatea ori proveniența salariatului, întrucât toate categoriile de personal au nevoie de alocație de hrană.
Așa fiind, a reținut prima instanță, acordarea acestui drept doar unor categorii de salariați în condițiile în care toți au nevoie de supliment alimentar (alocație de hrană) înseamnă o discriminare vădită, fiind caducă, în consecință, norma care condiționează acordarea tichetelor de masă de resursele financiare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, în termenul legal, pârâta Direcția de Sănătate Publică a Județului C, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, recurenta a arătat, în esență, următoarele:
Instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor din Legea 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă atunci când a apreciat că, în raport cu dreptul european și drepturile fundamentale ale cetățeanului, reglementare internă ar face discriminare între salariați.
Cât timp legiuitorul român a înțeles să condiționeze acordarea unor drepturi salariate în sistemul bugetar de resursele bugetare, o astfel de prevedere este în vigoare și nu poate fi anulată și considerată caducă de către instanța judecătorească.
Prin întâmpinarea depusă, intimata a solicitat respingerea recursului.
În recurs, nu au fost administrate probe.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi admis ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Potrivit dispozițiile art.1 alin.1 din Legea nr.142/1998, salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unor contracte individuale de muncă, pot primi o alocație individuală de hrană acordată sub formă de tichete de masă, suportate integral pe costuri de angajator.
Dispozițiile art.1 alin.2 din Legea nr.142/1998 sunt în sensul că tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii pentru celelalte categorii de angajatori.
Prin urmare, Legea nr.142/1998 reglementează în favoarea salariaților bugetari o facilitate, iar nu un drept, ce urmează a fi acordat categoriilor de salariați pentru care există posibilități financiare, ce se încadrează în limitele bugetelor de stat sau locale pentru reclamanți, sau în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii pentru salariații încadrați la celelalte categorii de angajatori.
Mai mult, potrivit dispozițiilor succesive ale bugetului de stat, respectiv art.49 din Legea nr.743/2001, art.39 alin. 4 din Legea nr.631/2002, art.46 alin.4 din Legea nr.507/2003, art.40 din Legea nr.511/2004 și art.24 din Legea nr.379/2005 instituțiile publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, nu își pot aproba în bugetele proprii sume pentru acordarea tichetelor de masă.
Situația creată nu face incidente dispozițiile nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Conform art.1 din nr.OG137/2000, în România principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării trebuie să fie garantat.
OG nr.137/2000 definește în art.2 discriminarea ca fiind orice deosebire, excludere, restricție sau performanță, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care au ca scop sau ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condițiile de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în orice domeniu al vieții publice.
În speță, prin instituirea unei alocații individuale de hrană, acordată sub formă de tichete de masă nu s-a creat o discriminare între salariați, întrucât, nefiind vorba despre un drept de natură salarială, ci despre un beneficiu, a cărui acordare este condiționată, prin lege, de existența posibilităților financiare, de încadrarea în limitele bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, nu se poate reține că reclamanta a fost supusă unei discriminări, prin neacordarea tichetelor de masă solicitate, în raport cu alți salariați care beneficiază de acestea.
În acest sens, se reține că din probele administrate nu a rezultat împrejurarea că anumiți salariați ai recurentei pârâte au primit tichete de masă, pentru că numai în aceste condiții s-ar fi putut aprecia că există o aplicare discriminatorie a Legii nr.142/1998.
În plus, prin decizia nr. 1325/2008, instanța de contencios constituțional a constatat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, a mai reținut Curtea Constituțională, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Pentru considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 și 2 din Codul d e procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta Direcția de Sănătate Publică a Județului C împotriva sentinței civile nr.39 din data de 19.01.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr- (3290/C/2008), în contradictoriu cu intimata.
Modifică sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
27.07.2009
Jud. fond.: G
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina
