Drepturi salariale (banesti). Decizia 4706/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIA nr. 4706
Ședința publică de la 18 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 2: Marin Covei
JUDECĂTOR 3: Mihaela Mitranca
Grefier - -
XXX
Pe rol, judecarea cererii de revizuire a deciziei nr. 252/30.01.2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, formulată de contestatorii, -, C, în contradictoriu cu intimații MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL GORJ, G PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de sedinta, care învederează că revizuienții au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționate, a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra cauzei de față;
Din examinarea lucrarilor dosarului, constata urmatoarele:
Prin sentința nr. 1720 din 04 octombrie 2007, TRIBUNALUL GORJa admis în parte acțiunea formulată de petenții, I, (), () -, -, (), (), u, -, -, C, -,.
Au fost obligati intimatii Ministerul Justiției, Curtea de APEL CRAIOVA și TRIBUNALUL GORJ la plata către reclamanți a indemnizației lunare de 10% din salariul brut pentru perioada 24.04.2004-01.01.2006 reactualizată în funcție de indicele de inflație.
S-a respins acțiunea pentru perioada de 01.11.2003-23.04.2004 ca prescrisă.
S-a respins capătul doi de cerere, precum și cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.
A fost obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare achitării acestor drepturi.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că dispozițiile art. 6 alin. 2 din Codul Muncii stipulează că tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plata egală pentru munca egală, principiu instituit și de art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, iar nr.OG 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin Legea nr. 27/2004 prevede la art. 1 alin. 2 principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, fiind garantată exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
De asemenea, conform art. 20 din Constituția României dispozițiile privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Potrivit art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii, beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport de timpul efectiv lucrat.
Reclamanții din cauza de față îndeplinesc și ei funcția de grefier în cadrul Judecătoriei Tg-J, parte din ei neefectuând activități din cele enumerate mai sus.
Deși îndeplinesc aceeași funcție, iar în virtutea funcției, aceeași muncă egală cu beneficiarii sporului de 10%, ei nu au primit acest drept, fiind astfel prejudiciați, discriminați. Are loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare ce încalcă dispozițiile legale în materie și anume art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, OG 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin Legea nr. 27/2004 și art. 6 alin. 2 din Codul Muncii.
Instituirea unor astfel de sporuri în favoarea numai a unor categorii de grefieri, conduce la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într-o inegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași profesii.
Împrejurarea că toți reclamanții au desfășurat activități din cele prevăzute în art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996 și nu sunt astfel îndreptățiți la plata drepturilor prevăzute de acest text de lege, nu poate conduce la respingerea pretențiilor reclamanților, modalitatea de acordare a indemnizației de 10% reprezintă prin ea însăși o practică discriminatorie, aparent neutră, pârâtul Ministerul Justiției neputând invoca propria sa culpă discriminatorie.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, I, (), () -, -, (), (), u, -, -, C, -, și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin G, criticând sentința ca nelegală și netemeinică.
S-a criticat de catre reclamanti modul de soluționare a cererii privind acordarea în continuare a indemnizației de 10 %, în condițiile în care instanța de fond a respins această cerere, deși reclamanții sunt îndreptățiți la plata acestui spor, în conformitate cu dispozitiile art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996.
De asemenea, s-a arată că practica altor instanțe este în sensul acordării sporului până la încetarea discriminării.
Sentința a fost recurată și de către pârâții Ministerul Justiției, precum și de Ministerul Economiei și Finanțelor, care au formulat critici de nelegalitate.
Pârâtul Ministerul Justiției a criticat sentința în ceea ce privește art. 19 alin. 3 din Legea 50/1996, care prevede că beneficiază de procentul de 10 % din salariul brut numai personalul auxiliar prevăzut în mod expres de acestea și numai în raport cu timpul efectiv lucrat în activitățile enumerate.
A mai arătat recurentul că nu poate fi reținută motivarea din cererea de chemare în judecată, în sensul că între grefierii care participă la activitățile prevăzute la art. 19 din Legea 50/1996 și cei care nu participă la acestea ar exista o stare de discriminare întrucât, așa cum s-a statuat și de Curtea Constituțională prin deciziile pronunțate, principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite.
A apreciat recurentul că nu se poate reține culpa Ministerului Justiției pe considerentul că dispozitiile art. 19 alin. 3 din Legea 50/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt apreciate de reclamanți ca fiind discriminatorii, știut fiind că activitatea de legiferare aparține Parlamentului.
Pârâta DGFP D pentru Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința pentru faptul că între reclamanti și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există raporturi juridice de muncă și, ca urmare, nu poate fi obligat la plata unor drepturi salariale, întrucât calitatea de angajator o are Ministerul Justiției, care este și ordonatorul principal de credite, astfel încât acesta trebuie să plătească aceste drepturi salariale.
Prin decizia nr. 252 din 30 ianuarie 2008, Curtea de APEL CRAIOVAa admis recursurile declarate de reclamanții, I, () -, () -, -, (), (), u, -, -, C, -, și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin G în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței civile nr.1720 din 4 octombrie 2007 pronunțată de TRIBUNALUL GORJ în dosarul nr-.
A modificat sentința în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanții, u, -, C, împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL GORJ, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
A fost modificata sentința în sensul că perioada pentru care se calculează indemnizația lunară de 10% din salariul brut este de 24.04.2004 până la data pronunțării hotărârii instanței de fond, 04.10.2007, sumele urmând a fi reactualizate la data plății.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a se pronunta astfel, instanta de recurs a retinut, privitor la critica invocata de pârâtul Ministerul Justiției vizand inexistența discriminării că reclamanții au invocat în susținerea pretențiilor lor o practică discriminatorie instituită prin prevederile legale ce reglementează salarizarea acestora, în sensul acordării acelui spor la salariu doar anumitor salariații din cadrul instituției în care își desfășoară activitatea.
Instanța de fond a reținut că în speță nu s-a dovedit existența unui scop legitim care să justifice discriminarea respectivă, faptul că reclamantii nu au desfășurat activități din cele prevăzute în art. 19 pct. 3 din Legea 50/1996, neputând conduce la faptul că nu ar avea dreptul la indemnizația respectivă, deoarece modalitatea de acordare a acesteia reprezintă prin ea însăși o practică discriminatorie.
Recurentul a mai sustinut ca nu există discriminare deoarece nu poate fi vorba de existența unor persoane aflate în situații comparabile sau analoage așa cum prevede art. 14 din CEDO, în condițiile în care personalul prevăzut de art. 19 din legea nr. 50/1996 îndeplinește sarcini diferite și suplimentare față de ceilalți, critica apreciata, de asemenea, ca fiind neîntemeiată.
Potrivit art. 14 din CEDO, diferența de tratament devine discriminare atunci când se introduc distincții între situații analoge și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
De asemenea, potrivit art. 2 din OG 137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex sau orientare sexuală, apartenență la o categorie defavorizată sau orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice
Salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se stabilesc potrivit art. 3 din OG nr. 8/2007,pe baza valorii de referință sectorială, și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, nivelul studiilor, vechimea în specialitate și de nivelul instanței.
Prin alin. 8 al aceleiași articol, au fost preluate prevederile din art. 19 din Legea 50/1996, în sensul că grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului,a actelor de executare penală și civilă, beneficiază de o indemnizație de 10% din salariul lunar calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități.
Această prevedere este discriminatorie, așa cum a reținut și instanța de fond, întrucât nu stabilește un criteriu obiectiv care să o justifice.
În principiu, activitatea grefierilor unei instanțe sau parchet este aceeași, constând în participarea la ședințele de judecată, la întocmirea și comunicarea diferitelor acte de procedură, atât în faza judecării cauzelor cât și în faza executării dispozițiilor judecătorești sau a celor date de procurorii parchetelor de pe lângă instanțele de judecată.
Din acest punct de vedere, aceștia se află în situații comparabile și analoage, neexistând un criteriu obiectiv care să stabilească că activitatea desfășurată de către cei vizați de alin. 8 al OG 8/2007, ar fi una mai complexă decât a celorlalți.
Această concluzie este întărită și de faptul că judecătorii sau procurorii care au de asemenea atribuții în efectuarea actelor de executare penală sau civilă precum și în soluționarea cauzelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, nu beneficiază de această indemnizație considerându-se deci că nu efectuează o muncă mai complexă decât ceilalți.
Nici faptul că prin fișa postului sunt stabilite atribuțiile fiecărui grefier pe secții și compartimente, nu constituie o împrejurare care să înlăture caracterul discriminatoriu al prevederilor respective, așa cum susține recurentul, acesta neputând constitui un criteriu obiectiv, în înțelesul prevederilor și practici CEDO.
De asemenea, nu se poate spune că aceștia depun o muncă suplimentară așa cum susține recurentul, deoarece activitatea acestora se desfășoară tot în cadrul aceluiași program de lucru, și nu există o normare concretă a muncii fiecăruia pentru a se pute spune cu obiectivitate că cei îndreptățiți la acea indemnizație desfășoară o muncă suplimentară sau esențial diferită de ceilalți.
In ceea ce priveste critica pârâților privind categoria personalului ce beneficiază de sporul de 10 %, aceasta a fost apreciata de instanta de recurs ca fiind intemeiata, in raport de prevederile art. 19 din Legea 50/1996 și art. 3 din OG 8/2007 și art. 38 alin. 2, art. 42 alin. 2 și art. 48 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Consiliului Național al Magistraturii nr.387/2005, din care rezulta ca legea definește în mod expres categoria personalului ce îndeplinește funcția de grefier în cadrul unei instanțe.
Astfel, s-a constatat că dintre reclamanții ce au promovat acțiunea de față, o parte dintre aceștia nu îndeplinesc condițiile pentru acordarea indemnizației, așa cum reiese din adeverința nr.680 din 14.01.2008 (filele 102,109- dosar de recurs), acest personal neîndeplininâd funcția de grefier în cadrul instanței de judecată, în înțelesul dispozițiilor legale arătate mai sus.
Instanta de recurs a conchis că acțiunea promovată de reclamanții, -, C; este neîntemeiată si, pe cale de consecință, a fost respinsă prin modificarea hotărârii instanței de fond. Aceasta în condițiile în care, prima instanță a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legii, făcând astfel incidente condițiile prevazute de art. 304 pct. 9.civ.
Cod PenalMotivul invocat de reclamanții recurenți privind perioada acordării sporului a fost apreciat ca fiind întemeiat, în condițiile în care reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata indemnizației lunare pe perioada 01.11.2003-01.11.2006, precum și în perioada următoare, sumele urmând a fi reactualizate.
Instanța a fost sesizată cu acordarea indemnizației de la data solicitată prin acțiune și până la data pronunțării hotărârii instanței de fond, termenul în continuare arătat de reclamanți incluzând și perioada în care s-a desfășurat soluționarea cauzei pe fond.
Pe cale de consecință, hotărârea primei instanțe a fost modificată în sensul că perioada pentru care se va calcula indemnizația lunară de 10% din salariul brut și care va fi acordată este 24.04.2004 - 04.10.2007, data pronunțării hotărârii instanței de fond.
În ceea ce privește motivul de recurs invocat de către recurenții reclamanți privind plata în continuare a indemnizației de 10 % și pe viitor acesta a fost respins ca nefondat, motivat de faptul ca instanța de judecată se poate pronunța numai asupra unui drept actual, respectiv drepturile bănești ale reclamantilor până la data efectuării expertizei, cum este cazul speței deduse judecății și cum corect a apreciat prima instanță.
Obligațiile viitoare ale angajatorului privind respectarea normelor legale ale contractelor în care acesta este parte nu pot forma obiectul unei judecăți atâta timp cât aceste obligații nu au devenit exigibile, legea necunoscând procesul preventiv.
În ceea ce privește recursul formulat de Ministrul Economiei și Finanțelor, Curtea a reținut că prin sentința atacată acesta a fost obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor respective si, chiar daca ordonatorul principal de credite este Ministerul Justiției, acesta nu are posibilitatea de a face aceste plăți decât printr-o lege de rectificare bugetară, reglementare în cadrul căreia recurentului îi revine obligația alocării fondurilor respective prin bugetul Ministerului Justiției, astfel încât criticile formulate de acest pârât privind inexistența obligației de plată au fost apreciate ca nefondate si, pe cale de consecință, înlăturate.
Impotriva acestei decizii au formulat revizuire reclamantii, -, C, in temeiul art. 322 pct. 5.civ.
Cod PenalIn fapt, revizuientii au aratat ca decizia in cauza este nelegala intrucat, in cauze similare, alte instante judecatoresti din tara au pronuntat solutii de admitere a actiunilor promovate de grefierii arhivari, acordandu-le sporul de 10%, iar Tribunalele V si S au dispus chiar acordarea in continuare a acestui spor.
Au mai sustinut ca au intrat in posesia hotararilor judecatoresti la data de 25.02.2008 si respectiv 19.02.2008.
In probatiune, revizuientii au depus la dosar adresa nr. 11/RP/14.11.2007 a Tribunalului Vaslui, sentinta nr. 610 din 17.05.2007 pronuntata de Tribunalul Vaslui in dosarul nr-, sentinta nr. 932 din 2.07.2007 pronuntata de Tribunalul Suceava in dosarul nr-.
La data de 8.05.2008 intimatul Ministerul Justitiei a formulat intampinare, solicitand respingerea cererii de revizuire ca inadmisibila, criticile vizand in realitate aplicarea gresita a prevederilor legale avute in vedre de Curtea de APEL CRAIOVA la pronuntarea deciziei nr. 252 din 30.01.2008, astfel ca motivul nu poate fi circumscris art. 322.civ.
Cod PenalAnalizand cererea de revizuire, in raport de prevederile legale aplicabile, Curtea urmeaza sa retina caracterul nefondat al acesteia, pentru considerentele care se vor arata in continuare:
Potrivit art. 322.civ.Cod Penal, revizuirea este o cale extraordinara de atac, de retractare, care se poate exercita numai in cazurile si conditiile expres stabilite de lege.
Hotararea atacata prin intermediul revizuirii nu este criticata in raport de materialul dosarului existent la data pronuntarii acelei hotarari, ci numai pe baza unor imprejurari noi, necunoscute de instanta la data pronuntarii.
Prin urmare, in cadrul revizuirii nu se pune problema realizarii unui control judiciar, ci a unei noi judecati, pe temeiul unor elemente care nu au format obiectul judecatii finalizata cu pronuntarea hotararii a carei revizuire se solicita.
In speta, revizuientii au invocat prevederile art. 322 pct. 5.civ.Cod Penal, invocand drept inscrisuri noi doua hotarari judecatoresti pronuntate in cauze similare de Tribunalele V si
O hotarare judecatoreasca intervenita intr-o cauza dupa solutionarea altui litigiu poate fi considerata, in anumite situatii, ca fiind act nou, in sensul art. 322 pct. 5.civ.Cod Penal, care sa poata fi invocata intr-o cerere de revizuire. Acesta este cazul hotararii obtinute pe baza unei actiuni introduse inainte de solutionarea definitiva a litigiului in care se care se cere revizuirea, situatie in care hotararea invocata ca act nou nu putea fi infatisata in acel litigiu deoarece nu era in putinta partii sa determine pronuntarea ei la o data anterioara, pentru a fi in masura aoi nvoca.
Nu este cazul revizuientilor de fata, practica contradictorie a instantelor judecatoresti la care acestia fac trimitere nu poate constitui motiv de revizuire, in sensul art. 322 pct. 5C.civ.p., ci reprezinta doar premisele promovarii unui recurs in interesul legii pentru intrepretarea si aplicarea unitara a legii.
De altfel, prin decizia nr. 24 data in interesul legii la data de 12 mai 2008 de Sectiile Unite ale aceast aspect a fost transat, stabilindu-se ca dispozitiile art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti, republicata, si ale art. 3 alin. 8 din Ordonanta Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului din cadrul instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea, precum si din cadrul altor unitati din sistemul justitiei se interpreteaza in sensul ca indemnizatia lunara de 10 % din salariul de baza nu se cuvine decat categoriilor de grefieri expres si limitativ prevazute de normele mai sus mentionate.
Pentru considerentele expuse, Curtea va respinge ca nefondata cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de revizuire a deciziei nr. formulata de 252/30.01.2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, formulată de contestatorii, -, C, în contradictoriu cu intimații MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL GORJ, G PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Decizie irevocabila.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Iunie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, - - |
Red. Jud. -
Ex.2/08.07.2008
Jud.fond
Jud.recurs
Președinte:Daniela VijloiJudecători:Daniela Vijloi, Marin Covei, Mihaela Mitranca
