Drepturi salariale (banesti). Decizia 4721/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2524/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4721/
Ședința publică de la 24.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 2: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 3: Valentina Sandu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 3942/09.05.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.45579/3/LM/2007 în contradictoriu cu intimata-reclamantă -- și intimații-pârâți TRIBUNALUL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că recurentul-pârât a depus la dosar 3 exemplare al motivelor de recurs pentru a fi comunicate părților adverse, înscrisuri înregistrate la dosar la data de 23.06.2009, după care,
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3942/09.05.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale admis cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul București; a obligat pârâții la plata către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță pentru anii 2003-2005 actualizată cu rata inflației.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin nr.OUG146/2007 s-a reglementat obligativitatea acordării sumelor de bani reprezentând prime de vacanta mai multor categorii de salariați din sistemul public.
În fapt, legiuitorul a recunoscut obligația de plata a acestor prime inclusiv magistraților ale căror drepturi bănești erau reglementate de legea 50/1996, așa cum reiese din art.1 alin. 2 intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanțe de urgență, conform alin. 1: funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale.
Rațiunea acestui text de lege consta in faptul ca legiuitorul a intenționat sa acorde prima de vacanta tuturor categoriilor de bugetari care au beneficiat de aceste drepturi, care au fost suspendate de la aplicare printr-o succesiune de acte normative, datorita constrângerilor bugetare din perioada 2001-2006 impuse anual de organismele financiare internaționale.
De altfel, chiar in preambulul acestui act normativ legiuitorul justifica acordarea acestor drepturi prin înlăturarea inechităților dintre persoanele care au obținut primele de concediu in baza unor hotărâri judecătorești si persoanele care nu au primit primele respective, elemente ce vizează interesul public si constituie o situație extraordinara.
O interpretare restrictiva, per a contrario, a acestor dispoziții legale in sensul lipsei unei includeri in cuprinsul acestui act normativ si a categoriei magistraților duce la crearea unei inechități de natura sociala si juridica si la discriminarea acestei categorii profesionale in raport de toate celelalte categorii sociale și profesionale pentru care legiuitorul a prevăzut în mod expres plata acestor drepturi.
Această inechitate nu s-ar putea justifica, ca urmare a faptului că, odată ce prin această ordonanță de urgență legiuitorul a recunoscut că statul român urmează a efectua plățile tuturor acestor categorii de salariați din sistemul public, rezultă cu evidență că prin legea bugetului de stat s-au alocat fondurile speciale în acest sens, deci și categoria magistraților beneficiază de aceste drepturi.
A mai menționat instanța ca drepturile salariale ale magistraților erau reglementate prin același act normativ cu drepturile salariale ale personalului auxiliar din organele autorității judecătorești, respectiv Legea nr.50/1996, însă paradoxal, fără a exista o motivație legala, legiuitorul le-a suspendat de la aplicare prin mai multe acte normative succesive, ulterior magistrații fiind chiar omiși din aceste texte de lege, împrejurare care creează o situație discriminatorie in cadrul sistemului autorității judecătorești, întrucât drepturile de salarizare ale personalului auxiliar, inclusiv cele privind prima de concediu constituie un corolar al drepturilor reglementate clasei magistraților, mai ales in privința salarizării.
În mod absurd, daca s-ar omite de la plata acestor drepturi prin OUG nr. 146/2007 categoria magistraților, nu doar ca ar genera a stare de inferioritate in raport de categoria personalului auxiliar, care ar primi primele de vacanta, având reglementare expresa, ci ar determina o noua situație discriminatorie, in raport de toate celelalte categorii profesionale, beneficiare ale acestor drepturi, potrivit OUG nr.146/1996.
Nu este de ignorat faptul ca art.1 alin.2 din OUG 146/2007 stabilește ca intra in categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanțe, conform alin. 1: funcționarii publici, precum si alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihna in baza legilor speciale, astfel, legiuitorul a avut in vedere si clasa de magistrați, care in prezent beneficiază de primele de vacanta - prin reglementare speciala, respectiv Legea nr.45/2007 de aprobare a nr.OUG27/2006.
Instanța a apreciat că Decizia nr. XXIII din 12 dec 2005 a Jd ata in recursul in interesul legii pentru stabilirea aplicării dispozițiilor art. 41 indice 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, prin care s-a stabilit ca prima de concediu se acorda pentru magistrați numai pentru anii 2001 si 2002, nu are incidența in speță de fata întrucât temeiul juridic al acordării primelor in discuție este altul decât Legea nr. 50/1996 pentru aplicarea căreia s-a promovat recursul in interesul legii.
În speță izvorul de drept al pretențiilor reclamantei îl constituie OUG nr. 146/2007, care a intrat in vigoare la o data ulterioara celei emiterii deciziei Înaltei Curți.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat în termen legal pârâtul Ministerul Justiției, criticând soluția pentru motivul prevăzut de art. 3047 pct. 9 pr. civ.
Instanța a interpretat în mod greșit prevederile OUG nr. 146/2007 apreciind că a recunoscut obligația la plata primelor de vacanță inclusiv magistraților ale căror drepturi bănești erau reglementate de Legea nr. 50/1996. Recurentul a arătat că judecătorii au beneficiat de dreptul la prima de concediu în virtutea prevederilor art. 411din Legea nr. 50/1996 până la intrarea în vigoare a OUG nr.177/2002. Astfel, art. 411din Legea nr.50/1996 dispunea magistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza prezentei legi au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, indemnizația de încadrare lunară brută, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Art. 50 alin 2 din OUG nr.177/2002 a dispus că pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art. 11, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 18 noiembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare.
Mai mult, OUG nr. 146/2007 prevede la art. 1 că prezenta ordonanță de urgență reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative, anuale de salarizare, în perioada 2001 - 2006.
Intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile acestui act normativ, conform alin. 1: funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale.
Se poate observa că ordonanța citată mai sus nu reglementează dreptul la primă de concediu, ci modalitatea de plată a acestora pe perioadele cât dispozițiile legale care acordau acest drept au fost suspendate și, în același timp, stabilește în mod clar care sunt categoriile de personal căruia îi sunt aplicabile prevederile sale, magistrații neregăsindu-se printre acestea.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, dar și a dispozițiilor art. 3041pr. civ. Curtea reține următoarele:
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. XXII pronunțată în dosarul nr. 31/2005 de Secțiile Unite in soluționarea recursului în interesul legii a stabilit că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001-2002, astfel cum a fost reglementată prin art. 411din Legea nr. 50/1996.
Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că de la 1 ianuarie 2003 când a intrat în vigoare OUG nr. 177/2002, erau abrogate implicit și dispozițiile art. 41 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 referitoare la dreptul magistraților la o primă pentru perioada concediului de odihnă. în raport de această situație, dreptul magistraților a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins cu începere de la 1 ianuarie 2003.
În același timp, instanța în mod greșit a reținut faptul că Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pe care a invocat-o nu are incidență în cazul de față pe motivul că temeiul juridic al acordării primelor în discuție este altul decât Legea nr. 50/1996, iar reclamanta și-ar fi întemeiat pretențiile pe dispozițiile OUG nr. 146/2007.
Aceasta deoarece în cererea de chemare în judecată reclamanta a invocat drept temei legal Legea nr. 50/1996, iar prevederile OUG nr. 146/2007 au fost invocate doar prin raportare la dispozițiile OG nr. 137/2000, în sensul că prin neincluderea și a magistraților printre categoriile de personal ce beneficiază de OUG nr.146/2007 s-a produs o discriminare. Însă, așa cum a arătat, modul de stabilire prin lege a unor drepturi, în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000.
Jurisprudența Curții Constituționale s-a exprimat constant în sensul că principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 din Constituția României, presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci presupune soluții diferite pentru situații diferite. În cazul de față, este cert că nu poate fi vorba despre existența vreunei "comparabilități" sau, cu atât mai puțin, a unei "analogii" între situația reclamantei și celelalte categorii de personal din sectorul bugetar prevăzute în nr.OUG 146/2007.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că acțiunea trebuia respinsă ca neîntemeiată și, în temeiul art. 312 alin. 1 pr. civ. rap. la art. 304 pct. 9 pr. civ. recursul va fi admis, iar sentința va fi modificată în parte, în sensul respingerii ca fiind neîntemeiată acțiunea formulată în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București.
Soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor va fi menținută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 3942/09.05.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.45579/3/LM/2007 în contradictoriu cu intimata-reclamantă -- și intimații-pârâți TRIBUNALUL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Modifică sentința recurată, în sensul că:
Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București, ca neîntemeiată.
Menține dispozițiile privind soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.LH/th.red.
2ex-17.07.2009
Jud. fond:
Președinte:Lizeta HarabagiuJudecători:Lizeta Harabagiu, Maria Ceaușescu, Valentina Sandu
