Drepturi salariale (banesti). Decizia 4832/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 4832

Ședința publică de la 21 Iulie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Lucian Bunea

JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi

JUDECĂTOR 3: Nicoleta Țăndăreanu

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta SC SA, împotriva sentinței nr. 2100/01.04.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu reclamantul, având ca obiect drepturi bănești

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurenta pârâtă SC SA, reprezentată de avocat, lipsind intimatul reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat pentru recurenta pârâtă SC SA, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Tribunalul Gorj, prin sentința nr.2100 din 01 aprilie 2009 admis acțiunea, formulată petentul împotriva intimatei service

A fost obligată intimata să plătească petenților drepturile salariale reprezentând contravaloarea aprovizionării toamnă-iarnă, în cuantum de un salariu minim pe ramură pentru fiecare an lucrat, pentru anul 2006 reactualizate la data plății.

A fost obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată către petent în sumă de 200 lei.

Pentru se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Petentul a fost salariatul intimatei așa cum rezultă din mențiunile efectuate în carnetele de muncă ale acestora.

În baza art. 176 alin. 1 și 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze " Cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, Ziua meseriei, C precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă), salariații va beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos în suma fixă.

Fiecare din adaosurile de mai sus vor avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramura, stabilit conform prevederilor prezentului contract ,

Potrivit dispoz. art. 243 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.

Neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.

Față de dispozițiile legale menționate mai sus, instanța a considerat că intimata nu a respectat prevederile dispoz. art. 176 alin. 1 și 2 din CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, respectiv acordarea unei suplimentări a drepturilor salariale, sub forma unui adaos în sumă fixă, în cuantum de un salariu minim pe ramură.

Împotriva sentinței, a declarat recurs intimata SC" " SA, arătând că instanța, fără nici o motivare a respins excepția prescripției dreptului la acțiune considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prevederile art.283 al.1 lit.c, acțiunea fiind supusă prescripției extinctive de 3 ani.

Prima de aprovizionare toamnă-iarnă are natura juridică a altor venituri conform art.42 din CCM, la nivel național nr.2895/2006 pe perioada 2007-2010.

Solicitarea reclamanților nu reprezintă o acțiune pentru plata unor drepturi salariale izvorâte din, ci reprezintă o acțiune pentru plata altor venituri decât drepturile salariale cerute în temeiul CCM.

Sub aspectul prescripției extinctive, acțiunea se încadrează în ipoteza prevăzută la art.283 lit.e, fiind aplicabil termenul de prescripție de 6 luni și nu cel de 3 ani prevăzut la lit.c a aceluiași articol.

Pe fond, se arată că prin protocolul încheiat la 01 martie 2002 între SNP SA SC SA și s-a convenit ca salariații transferați de la SNP la SC SA să-și păstreze toate drepturile avute la data transferului.

Potrivit art.168 al.3 din CCM/1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionare de toamnă s-a hotărât să fie introdusă în salariul de bază, și aceeași dispoziție se regăsește și în CCM/1998, menționându-se că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază.

Această dispoziție a rămas constantă până în 2002, ultimul an în care este explicită introducerea suplimentărilor bănești în salariul de bază.

Din 2003 nu mai există această referire explicită, întrucât toate primele inclusiv aprovizionare toamnă a fost introduse în salariul de bază.

În contractul colectiv de muncă încheiat între SNP și salariații reprezentați de la nivelul anului 2000 se stipula cu claritate la art.168 alin.2 teza II a faptul că " suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, conform telexului 2412/1998, astfel că voința părților a optat pentru novarea dreptului recunoscut dintr-un element exterior salariului de bază, în parte constitutivă a acestuia.

Curtea constată a fi fondat recursul declarat de pârâtă pentru următoarele considerente:

Este nefondată susținerea recurentei privind prescripția dreptului la acțiune în temeiul dispoz. art.283 al.1 lit.e muncii, având în vedere natura juridică a acestor drepturi bănești -drepturi salariale așa cum rezultă din interpretarea art.154 CM care definește noțiunea de salariu și a disp.art.155 din CM care menționează componentele salariului respectiv salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri categorie din care fac parte și aceste drepturi bănești.

Din modalitatea de redactare a art. 168 din CCM rezultă că dreptul suplimentar acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști, C și aprovizionare toamnă este un drept de natură salarială.

Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit. e din reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării CCM, ori a unor clauze ale acesteia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora, legiuitorul a dat o reglementate distinctă și anume, aceea cuprinsă la lit. caa celuiași art. 283 din.

De altfel chiar prin CCM recurenta a denumit aceste drepturi - suplimentări salariale.

Ca urmare obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate,iar dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani potrivit art.283 alin.1 litera din CM.

Pe fond recursul este întemeiat pentru următoarele argumente;

Astfel, potrivit art.176 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze: "Cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, Ziua meseriei, C și luna octombrie, pentru aprovizionarea toamnă-iarnă, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.

Fiecare din adaosurile de mai sus va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.

Condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare".

Prin alin.6 se prevede:"Fiecare din adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază".

Dispoziții similare există și în art.170 din contractul colectiv de muncă la nivelul grupurilor de unități din industria petrolieră.

Recurenta pârâtă a preluat prin transfer în 2002-2003 personalul de la fosta sucursală "" Ba S NP, iar anterior acestei perioade în contractul colectiv de muncă la nivelul SC 1998 s- prevăzut prin art.168 alin.2 " Suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază", conform telexului 2412/1998.

In cuprinsul acestuia s-a menționat că se majorează salariile de bază brute ale personalului începând cu 01.03.1998, pentru aplicarea prevederilor art.168 alin.3 din contractul colectiv de muncă.

În condițiile în care dreptul la suplimentări salariale pentru aprovizionare toamnă-iarnă a fost introdus în salariul de bază al salariaților, în modalitatea menționată, cu începere din 1998, se constată că a fost îndeplinită condiția de la art.176 alin.6 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.

Instanța a făcut o aplicare greșită a prevederilor legale și eronat a apreciat că nu au fost respectate prevederile art.176 alin.1și 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, deși suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază.

Ca atare, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica sentința în sensul respingerii acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul formulat de pârâta SC SA, împotriva sentinței nr. 2100/02.06.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu reclamantul .

Modifică în parte sentința.

Respinge acțiunea.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Iulie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud.

3 ex/IE/27.07.2009

fond:

Președinte:Lucian Bunea
Judecători:Lucian Bunea, Daniela Vijloi, Nicoleta Țăndăreanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 4832/2009. Curtea de Apel Craiova