Drepturi salariale (banesti). Decizia 4935/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.2964/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.4935/
Ședința publică de la 01 iulie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta Federația Națională "Drum de ", împotriva sentinței civile nr.1478 din data de 23.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.7072/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimatele Compania Națională de Ferate CFR SA, SC ". a Ferate" SA, SC " Filaret" SA și SC " și CFR" SA, având ca obiect:"drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta Federația Națională "Drum de ", prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 10.06.2009 depusă la dosar-fila 10, lipsind intimatele SC". a Ferate"SA, Compania Națională de Ferate CFR SA, SC" Filaret"SA și SC" și CFR"SA.
Procedura de citare nelegal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că viciul de procedură constatat la termenul de azi cu intimata Compania Națională de Ferate CFR"SA, în sensul că pe dovada de citare aflată la dosar-fila 20, în mod eronat s-a aplicat ștampila SC" Exploatare și Întreținere Palat CFR"SA.
Totodată, se învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 11.06.2009, întâmpinare din partea intimatei SC". a Ferate"SA.
Curtea, având în vedere faptul că citația emisă pe numele intimatei Compania Națională de Ferate CFR SA, la adresa din B,-, sector 1, astfel cum rezultă din petitul cererii de chemare în judecată și față de faptul că pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare a fost aplicată ștampila registraturii generale a Palatului CFR, apreciazăprocedura de citare legal îndeplinită,după care, acordă recurentei cuvântul asupra excepției inadmisibilității recursului, invocată de intimata SC". a Ferate"SA, pe cale de întâmpinare.
Recurenta Federația Națională "Drum de ", prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea acestei excepții.
Curtea, după deliberare, respinge excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata SC". a Ferate"SA, pe cale de întâmpinare, cu motivarea că recursul dedus judecății vizează hotărârea instanței de fond ce a fost pronunțată în dosarul indicat în petitul prezentei cereri.
Recurenta Federația Națională "Drum de ", prin avocat, interpelată fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă recurentei cuvântul în susținerea cererii de recurs.
Recurenta Federația Națională "Drum de ", prin avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în tot a sentinței civile recurate în sensul trimiterii dosarului spre competentă soluționare Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, depunând la dosar concluzii scrise.
Curtea, în temeiul art.150 Cod proc. civilă declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1478 din data de 23.02.2009, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis excepția necompetentei teritoriale și s-a declinat competența de soluționare privind pe reclamanții reprezentanți de Federația Națională Drum de și pe pârâții Compania Națională de Ferate CFR SA, SC . a Ferate SA, SC Filaret SA, SC Și CFR SA, în favoarea Tribunalului Bihor.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, reclamanții - membri de sindicat, au domiciliul in județul B și că potrivit art.284 alin.2 Codul muncii, competenta teritorială revine instanței în a cărei circumscripție se află domiciliul sau reședința reclamantului.
S-a avut în vedere că dispoziția înscrisă în textul legal enunțat este una de ordine publică, astfel încât aplicarea ei nu poate fi eludată prin voința reclamanților, care în prezenta cauză sunt salariații reprezentați de Federația Națională, conform art.222 Codul muncii.
S-a mai menționat că desemnarea unui reprezentant pentru exercitarea acțiunii și a altor drepturi procesuale nu poate înlătura caracterul de ordine publică a competenței teritoriale în materia litigiilor de muncă, ceea ce interesează fiind domiciliul real al reclamanților.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs Federația Națională Drum de, care a criticat-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive:
Instanța de fond a admis în mod greșit excepția de necompetență teritorială a instanței, ignorând faptul că recurenta este semnatară a Contractelor Colective de Muncă, a căror nerespectare s-a solicitat a se constata de către tribunal.
S-a precizat că, în conformitate cu prevederile art.284 alin.2 muncii, instanța în raza căreia își are sediul reclamanta recurentă este competentă teritorial să soluționeze pricina dedusă judecății, având ca obiect constatarea nerespectării Contractelor Colective de Muncă de către intimate, de vreme ce negocierile cu privire la Contractele colective de muncă s-au purtat numai în B, unde toate părțile din prezentul dosar își au sediul principal.
S-a învederat că prin soluționarea prezentei cauze și a altor pricini similare de către o singură instanță se poate păstra o practică unitară, fiind de notorietate faptul că în țară nu există o jurisprudență unitară.
De asemenea, s-a susținut că procedura de desfășurare a prezentei cauze în alt județ, iar nu în B, va fi foarte greoaie, deoarece toate actele ce se vor prezenta în instanță, atât de către recurentă, cât și de către intimate, trebuie pregătite la sediul din B, sediile secundare din țară neavând în competență astfel de atribuții.
S-a precizat că recurenta are calitatea de reclamantă în prezenta cauză, membrii săi, salariații intimatelor, prezentați prin listele depuse la instanță, dându-și acceptul de a demara anumite proceduri în folosul lor. Toți, sunt membrii ai subscrisei.
Prin întâmpinare intimata SC . a Ferate SA, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Prezenta cerere de chemare în judecată, având ca obiect soluționarea unui conflict de muncă intervenit între membrii săi de sindicat ai recurentei Federația Națională "Drum de ", indicați în listele aflate la dosarul cauzei și angajatorii acestora, a fost formulată de către federație, în temeiul art. 28 din Legea nr. 54/2003, în calitate de reprezentant legal al membrilor săi, acționând în numele și pentru aceștia, iar nu în nume propriu, pentru apărarea unor interese proprii.
Prin urmare, instanța de fond a interpretat și aplicat corect prevederile art.284 din Codul muncii, întrucât din punct de vedere al competenței teritoriale, prin excepție de la regula de drept comun, înscrisă în art. 5 proc. civ. (potrivit căreia "cererea se face la instanța domiciliului pârâtului"), în cazul litigiilor de muncă, competența revine instanței în a cărei rază teritorială își are sediul sau domiciliul reclamantul.
Prevederile legale amintite instituie ocompetență teritorială exclusivă,de la care nici părțile și nici instanța nu pot deroga, astfel că, în raport de prevederile art. 158 alin. 3 și art. 159 alin. 3 cod procedură civilă, instanța de fond în mod judicios a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului, în a cărei rază teritorială se află domiciliul reclamanților.
Curtea nu poate primi susținerea recurentei referitoare la faptul că instanța competentă teritorial este cea de la sediul său, deoarece acesta nu are calitatea de parte reclamantă în proces, fiind doar reprezentant legal al membrilor săi.
Curtea nu poate reține nici apărarea recurentei cu privire la asigurarea unei practici judiciare unitare și a celerității procesului, dat fiind caracterul imperativ al normelor legale amintite, ce instituie o competență teritorială exclusivă, de la care nu se poate deroga.
Pentru toate considerentele arătate, Curtea va respinge recursul ca nefondat în baza prevederilor art.312 Cod procedura civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Federația Națională "Drum de ", împotriva sentinței civile nr.1478 din data de 23.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.7072/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimatele Compania Națională de Ferate CFR SA, SC ". a Ferate" SA, SC " Filaret" SA și SC " și CFR" SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.07.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.:,
Dact.: /2ex.
15.07.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu