Drepturi salariale (banesti). Decizia 5039/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.3542/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.5039/
Ședința publică din data de 07 iulie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva sentinței civile nr.1709 din data de 02.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.32541/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâtă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin consilier juridic d-na cu împuternicire de reprezentare juridică aflată la fila 16 dosar recurs și intimata-reclamantă personal și asistată de apărător d-na avocat cu împuternicire avocațială de reprezentare aflată la fila 17 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.3 din 07.07.2009.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții faptul că la dosar s-a depus prin serviciul "registratură" al secției la data de 30.06.2009 de către intimata-reclamantă întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză, în dublu exemplar, act procedural necomunicat părții recurente.
Curtea procedează la comunicarea întâmpinării formulate în cauză de către intimata-reclamantă către recurenta-pârâtă prin consilier juridic.
Intimata-reclamantă prin avocat arată că înțelege să invoce excepția tardivității declarării recursului de către recurenta-pârâtă, raportat la dispozițiile art. 303 alin.(2) din Codul proc. civ. întrucât la fila 152 din dosarul de fond există o ștampilă electronică a companiei din care rezultă că hotărârea pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a fost comunicată la data de 15.04.2009, primită de societatea recurentă la această dată, la ora 1108.
Recurenta-pârâtă prin consilier juridic, arată că în opinia sa, nu se poate susține că data de 15.04.2009 este data comunicării hotărârii judecătorești recurate, întrucât data certă a primirii hotărârii este acea dată menționată pe dovada de comunicare, respectiv data de 22.04.2009.
Curtea, după deliberare, respinge excepția tardivității declarării recursului întrucât, în raport de data comunicării hotărârii judecătorești recurate, respectiv 22.04.2009, ultima zi de declarare a recursului este data de 04.05.2009, ori, cererea de recurs a fost depusă cu respectarea termenului legal. Cât privește susținerea intimatei-reclamante referitoare la data la care a fost comunicată sentința atacată, Curtea constată că ștampila poștei din data de 22.04.2009 este data de primire a sentinței de către recurenta-pârâtă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, iar data de 15.04.2009, ora 11,00 reprezintă data și ora când a fost generată comunicarea hotărârii judecătorești recurate prin sistemul Ecris, sistem informatizat aplicat în instanțele judecătorești.
Părțile prezente, întrebate fiind, arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente în susținerea, respectiv combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurenta-pârâtă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin consilier juridic solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, casarea hotărârii judecătorești recurate, iar pe fond respingerea contestației ca neîntemeiată.
Intimata-reclamantă prin avocat, solicită respingerea recursului declarat de către recurenta-pârâtă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, cu consecința menținerii hotărârii pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală, întrucât din întreg materialul probator rezultă fără putință de tăgadă faptul că reclamantei i-au fost încălcate drepturile prevăzute de art.122 al contractului colectiv de muncă, care stipulează că, la cererea salariatului, pentru personalul nelocalnic, domiciliat la o distanță de până la 75 de km. de sediul subunității, în cazul în care transportul nu poate fi asigurat prin mijloace proprii ale angajatorului, în limita unui abonament lunar, compania/subunitățile vor deconta integral costul transportului de la domiciliu la și de la locul de muncă.
Așa fiind, solicită a se constata că cererea reclamantei este întemeiată, dar și dovedită în raport de dovezile existente la dosarul cauzei, iar afirmația că în cadrul companiei există angajați ale căror bilete sunt identice dar și decontate, și aceasta este dovedită prin biletele depuse în cauză. În consecință, este evident faptul că în mod abuziv, cu rea credință dar și cu încălcarea dispozițiilor contractului colectiv de muncă reclamantei nu i s-a acordat viza pentru decontarea transportului.
Față de toate aceste considerente, față de apărările formulate pe cale de întâmpinare, intimata-reclamantă prin avocat concluzionează în sensul respingerii recursului și menținerii hotărârii judecătorești recurate ca fiind temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise.
Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art. 150 Cod proc. civ. și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data 2.09.2008 pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr.32541/3/LM/2008, reclamanta a chemat în judecată Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA solicitând obligarea acesteia la achitarea contravalorii biletelor de transport rutier în regim de maxi-taxi aferente lunii iulie, conform art.122 din contractul colectiv de muncă; obligarea pârâtei la daune interese de 5.000.000 lei pentru prejudiciul cauzat prin neacordarea vizei de control financiar preventiv în mod abuziv.
Ulterior, la data de 06.10.2008, reclamanta a formulat o completare a acțiunii, arătând că solicită obligarea pârâtei și la plata biletelor de transport rutier în regim de maxi taxi aferente lunii august 2008, în baza aceluiași temei legal. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului, în calitate de șef Serviciu avizare contracte achiziții și control financiar preventiv, la daune interese în cuantum de 5.000 lei pentru prejudiciul cauzat prin neacordarea vizei de control financiar preventiv, în mod abuziv.
La data de 03.11.2008, reclamanta a precizat câtimea obiectului primului capăt de cerere, arătând că pentru luna iulie 2008, contravaloarea biletelor de transport rutier este de 68 lei, pentru luna august este de 84 lei, iar pentru luna septembrie este de 88 lei.
La termenul de judecată din 03.11.2008, Tribunalul Bucureștia disjuns capătul de cerere formulat împotriva pârâtului, persoană care nu are calitate de salariat al instituției pârâte Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, invocând necompetența materială a instanței în judecarea acestei pretenții de daune.
Prin sentința civilă nr.1709/02.03.2009, Tribunalul Bucureștia admis acțiunea formulată de reclamanta astfel cum a fost completată și a dispus obligarea pârâtei Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA să achite contravaloarea documentelor de transport pe lunile iulie și august 2008, în limita unui abonament lunar.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că între părți există raporturi juridice de dreptul muncii, reclamanta fiind angajata societății pârâte.
Potrivit art.122 al.3 din contractul colectiv de muncă la nivelul unității, compania va deconta integral costul transportului de la domiciliu la locul de muncă și invers, la cererea salariatului, pentru personalul nelocalnic domiciliat la o distanță de până la 75 de km de sediul subunității, în cazul în care transportul nu poate fi asigurat cu mijloacele proprii ale angajatorului în limita unui abonament lunar.
Reclamanta a formulat cerere pentru decontarea a 47 de bilete de călătorie, pentru luna iulie 2008, precum și în luna august 2008, fiind îndeplinite condițiile din textul menționat anterior.
S-a apreciat că nu este relevantă lipsa din aceste bilete a mențiunilor asupra datei și rutei de transport, esențiale fiind prezența salariatei la locul de muncă și domiciliul acesteia.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 30.04.2009 pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 26.05.2009 sub nr-.
Prin motivele de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct. 7, 8 și 9 Cod pr.civilă, se susține nelegalitatea și netemeinicia sentinței recurate și se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea pricinii în fond în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantă.
Consideră recurenta-pârâtă că tribunalul s-a limitat în mod greșit numai la analiza prevederilor art.122 din Contractul colectiv de muncă valabil la nivelul unității, nereținând apărările instituției. Ori, nu s-a negat aplicabilitatea contractului colectiv de muncă, divergența purtându-se cu privire la modalitatea de dovedire a realizării unui transport pe baza unor dovezi a căror legalitate și conformitate trebuie să fie în acord cu ordinele ministrului finanțelor emise în acest sens.
În acest fel, instanța nu a analizat apărările formulate de societate, iar hotărârea nu este motivată corespunzător asupra argumentelor pentru care cererea a fost admisă.
Astfel, deși au fost invocate prevederile Ordinului ministrului finanțelor nr.593/1998 nr.2055/1998, nr.2226/2006, precum și OG nr.119/1999, instanța nu a analizat cauza prin raportare la aceste dispoziții. Ori, biletele de călătorie prezentate spre decontare nu erau completate în ceea ce privește data și ruta. Bonurile cu valoare fixă trebuie completate atât matca, cât și partea detașabilă. Prin lipsa datei de pe bonuri este imposibil a se determina data efectuării cheltuielii de către cel ce o solicită. Argumentul este valabil și sub aspectul rutei.
Luând în considerare faptul că instanța nu a motivat hotărârea, întrucât nu a luat în considerare apărările societății, a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, nepunând în discuție legalitatea și regularitatea operațiunii supuse decontării, iar nu dreptul părților izvorâte din contractul colectiv de muncă, sentința este nelegală.
La data de 30.06.2009, intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Deși se invocă motivele de recurs prevăzute de art.304 pct. 7, 8 și 9 Cod pr.civilă, în realitate criticile recurentei-pârâte vizează modul în care instanța de fond a aplicat și interpretat legea în soluționarea acțiunii în pretenții formulată de salariat împotriva societății angajatoare.
Motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 Cod pr.civilă nu este de fel aplicabil cauzei, deoarece vizează situația în care o hotărâre este nemotivată sau motivele expuse în considerente contrazic în totalitate soluția din dispozitiv.
Faptul că nu au fost analizate detaliat, ci doar foarte succint, apărările intimatei nu semnifică nemotivarea hotărârii.
Nici motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.8 Cod pr.civilă nu este incident. Acesta vizează situația în care un act juridic civil bilateral sau unilateral prezentat de părțile litigante este interpretat greșit de către instanță, care schimbă înțelesul lui sau natura juridică a acestuia în întregime sau doar a unor clauze. Instanța s-a limitat la a analiza dispozițiile art.122 din contractul colectiv de muncă aplicabil cauzei, nu a schimbat natura juridică a acestuia ca fiind contractul colectiv de muncă la nivelul unității și nici înțelesul său, de drept conferit salariatului care nu locuiește în localitatea de sediu a angajatorului la decontarea cheltuielilor de transport de la domiciliu la locul de muncă.
Verificând aplicarea legii de către prima instanță, Curtea consideră nefondate susținerile recurentei-pârâte.
dispozițiilor art.122 din contractul colectiv de muncă este aceea de a permite salariatului decontarea cheltuielilor cu transportul de la domiciliu la locul de muncă, în limita unui abonament lunar. Acest text de lege (contractul colectiv de muncă având și o valoare normativă nu numai o valoare contractuală) nu face nici o referire asupra formei documentului prin care salariatul justifică atât călătoria, deplasarea de la locul de muncă la domiciliu, cât și valoarea, costul deplasării.
a prezentat spre decontare biletele de călătorie emise în regim de transport maxi-taxi între B și, acestea într-adevăr nepurtând data transportului, fiind însă bonuri cu valoare fixă înseriate.
În acord cu opinia tribunalului, Curtea consideră că angajatorul era ținut la plata acestei deplasări a salariatei, indiferent dacă bonurile cu valoare fixă prezentate cuprind sau nu toate mențiunile obligatorii, astfel cum sunt aceste menționate în Ordinul ministrului finanțelor nr.593/1998.
Faptul că aceste bonuri au fost eliberate intimatei-reclamante de către transportator fără a avea mențiunile datei și rutei completate corespunzător, nu o pot lipsi pe aceasta de obținerea dreptului conferit de contractul colectiv de muncă la decontarea transportului. Deplasarea salariatei la locul de muncă, într-o altă localitate decât cea de domiciliu, este un fapt evident, rezultat din actul de identitate al părții, astfel încât angajatorul era ținut la a deconta transportul aferent celor două luni în limita unui abonament lunar, astfel cum este acesta practicat pe piața liberă a transportatorilor autorizați.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art.312 al.1 coroborat cu art.304pct.9 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat.
În baza art.274 Cod pr.civilă, Curtea va obliga recurenta-pârâtă, care se găsește în culpă procesuală, să plătească intimatei-reclamante cheltuielile de judecată ocazionate de judecata recursului. Se va face însă aplicarea dispozițiilor art.274 al.3 Cod pr.civilă, în sensul că se va reduce onorariul de avocat în cuantum de 5.000 lei, plătit cu chitanța nr.- din 07.07.2009 eliberată de Cabinetul Individual de Avocatură " " la cuantumul de 500 lei. Pentru a lua această măsură, Curtea a avut în vedere faptul că onorariul de avocat era disproporționat de mare față de munca prestată de avocat, de complexitatea cauzei (recursul fiind soluționat la primul termen de judecată, intimata depunând la dosar întâmpinare) și nu în ultimul rând de faptul că pretențiile solicitate și obținute prin hotărâre nu erau foarte mari (un total aproximativ de 150 lei, după cum chiar reclamanta a indicat câtimea pretențiilor sale).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva sentinței civile nr.1709 din data de 02.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.32541/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-reclamantă .
Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante cheltuieli de judecată în valoare de 500 lei reprezentând onorariu avocat în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.07.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./17.07.2009
Jud.fond;;
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Ilie Nadia Raluca
