Drepturi salariale (banesti). Decizia 5073/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(3684/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.5073/
Ședința publică din data de 09 iulie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții pârâți Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice pentru Direcția Generală a Finanțelor Publice I, împotriva sentinței civile nr.272 F din 07 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița Secția Civilă, în dosarul nr-(1632/2008), în contradictoriu cu intimații reclamanți, ița, lorgoiu, -, -, -, G, și intimații pârâți Tribunalul Ialomița, Curtea de APEL BUCUREȘTI, având ca obiect - drepturi bănești, spor de 15%.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul pârât Ministerul Finanțelor Publice pentru Direcția Generală a Finanțelor Publice I, prin consilier juridic, cu delegație atașată la fila 53 dosar, lipsind recurentul pârât Ministerul Justiției și Libertăților, intimații reclamanți, ița, lorgoiu, -, -, -, G, și intimații pârâți Tribunalul Ialomița, Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurentul pârât Ministerul Justiției și Libertăților, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererile de recurs.
Consilierul juridic al recurentului pârât Ministerul Finanțelor Publice, susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea recursului său astfel cum a fost formulat și admiterea recursului formulat de
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.272F din 07.04.2009 pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul Ialomița - Secția Civilă - s-a dispus admiterea acțiunii formulată de reclamanții:, ița, -, -, -, G, și intimații pârâți Tribunalul Ialomița, Curtea de APEL BUCUREȘTI; s-a dispus obligarea pârâtului Tribunalul Ialomița la plata către reclamanți a contravalorii sporului de confidențialitate în cuantum de 15% corespunzător perioadei efectiv lucrate de fiecare reclamant în parte, începând cu luna octombrie 2004, iar pentru intervenientul începând cu 21 august 2008, până la data pronunțării hotărârii și în continuare, până la apariția unor reglementări legale cu privire la acest spor, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective; au fost obligați pârâții să facă mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenientului; a fost obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății drepturilor acordate prin prezenta hotărâre.
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut în esență că reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție iar raporturile de muncă ale acestora se desfășoară conform art. 1 și 295 din Codul muncii.
Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate a reclamanților, prima instanță a reținut că aceasta reprezintă o clauză legală a raporturilor de muncă a acestora, o clauză obligatorie și nu facultativă.
Reclamanții deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
Tribunalul a reținut că prin decizia nr.46 pronunțată la data de 15.12.2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.27/2008, prin care s-a admis recursul în interesul legii, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare raportat la art. 16 alin.(1) și (2) din codul deontologic al magistraților și art. 71 alin.(1) din Legea nr.567/2004 privind statutul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din codul deontologic al acestora și s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs, recurenții Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
În motivarea recursului său, recurentul Ministerul Justiție solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Se invocă următoarele critici ale sentinței întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.) proc. civ.
Astfel, se arată că din punct de vedere al discriminării art. 1 și 21 alin. (1) din OG nr.137/2000, aceste texte de lege au fost declarate neconstituționale și prin urmare având în vedere caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, aceste texte de lege nu mai au aplicabilitate.
O a doua critică se referă la fondul cauzei și vizează faptul că din punctul de vedere al desfășurării activității nu se poate acorda sporul de confidențialitate ca drept recunoscut și protejat de lege pentru personalul auxiliar de specialitate, iar în speță nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă sau să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate.
De asemenea se critică acordarea sporului în cuantumul de 15%, deoarece doar în anumite situații procentul de 15% este cel maxim.
Mai adaugă recurentul că admițând acțiunea o instanță de judecată ar însemna să adauge la lege.
În recursul său Ministerul Finanțelor Publice solicită admiterea recursului, admiterea excepției invocate și casarea sentinței.
În motivarea în fapt și în drept se arată că în mod eronat instanța de fond a admis cererea de chemare în judecată a MFP întrucât acesta nu are calitate procesuală pasivă pentru considerentele că este ordonator de credite doar pentru instituțiile din subordinea sa neputând fi obligat la plata pentru salariații altor instituții.
Mai arată recurentul că între MFP și reclamant nu există nici un raport de muncă, acesta neputând fi obligat la plata unor eventuale sume ce ar decurge dintr-un asemenea raport, iar MFP nu poate fi confundat cu bugetul de stat.
Intimații nu au depus întâmpinare și nici concluzii scrise, iar în recurs nu s-au administrat probe noi.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate de către cei doi recurenți cât și din oficiu în conformitate cu art. 3041. proc. civ. Curtea constată că recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice este nefondat și urmează a fi respins, iar recursul Ministerului Justiție urmează a fi admis pentru alte motive decât cele invocate și sentința modificată doar în parte în ceea ce privește respingerea cererii reclamanților pentru acordarea pe viitor a sporului de 15% ca fiind neîntemeiată.
Astfel, în ceea ce privește recursul formulat de recurentul Ministerul Finanțelor Publice, prin care se invocă lipsa calității procesuale pasive, Curtea reține că instanța de fond a obligat acest recurent-pârât să aloce fondurile necesare.
Temeiul în baza cărui a fost obligat la asigurarea fondurilor necesare sunt prevederile art.20 din Legea nr.500/2002, conform cărora pârâtul MFP acordă anual ordonatorului principal de credite, Ministerul Justiției fonduri bănești pentru salarizarea judecătorilor, având obligația de a asigura pârâtului Ministerul Justiției sumele necesare acoperirii salariilor, neavând relevanță sub acest aspect că nu există raporturi de muncă între reclamanți și acest pârât.
De asemenea, aceste sume sunt transferate de la fiecare tribunal prin intermediul direcțiilor județene de finanțe publice.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge recursul ca acestui recurent-pârât ca nefondat.
În ceea ce privește recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Justiției, Curtea reține că toate criticile de fond și raportate la decizia Curții Constituționale privind declararea ca neconstituțională a mai multor dispoziții din OG nr.137/2000 privind sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt irelevante, deoarece între timp a fost pronunțată decizia în interesul legii nr. 46 din 15 decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr.27/2008 al înaltei Curți de Casație și Justiție constituită în Secțiile Unite "s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că:
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 alin.1 lit. d) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art.16 alin.1, 2 din Codul deontologic al magistraților și art.78 alin.(1) din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea modificată și completată, raportat la art.9 din Codul deontologic al acestora ce constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar".
Cum, această decizie este obligatorie pentru instanțe, conform art.329 alin.(3) Cod procedură civilă și cum intimații au calitatea cerută de această decizie, înseamnă că și acestora li se cuvine recunoașterea dreptului la plata sporului de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară.
În ceea ce privește plata acestui spor și pentru viitor, Curtea consideră că nu sunt întrunite condițiile legale pentru a se dispune în acest sens pentru mai multe considerente.
Astfel, în primul rând rolul unei hotărârii judecătorești este de a restabili o situație anterioară în care legea a fost încălcată.
În al doilea rând trebuia să se dovedească caracterul cert și exigibil la creanței solicitate a fi reparate.
În al treilea rând acordarea acestui spor are loc în cadrul raporturilor de muncă inclus în salariu care se încasează lunar după prestarea muncii.
Și nu în ultimul rând nu se poate cunoaște cu anticipație dacă în viitor intimații își mai păstrează calitatea de angajați ai recurentului ordonator principal de credite sau acesta nu își respectă obligația de a plăti salariu care să includă și sporul de 15% de confidențialitate.
Dacă toate aceste se respectă de către angajat și nu se respectă de către angajator, angajatul are la dispoziție accesul la justiție cu respectarea termenului de prescripție prevăzut de dispozițiile din Codul muncii.
De asemenea se va avea în vedere în acest sens că ulterior momentului promovării prezentei decizii obiectul cererii de chemare în judecată nu este reprezentat de o creanță certă, lichidă, exigibilă și totodată că situația în speța dedusă judecății nu este similară celei privind plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, acordat prin Decizia nr.XXI din 10.03.2008, întrucât dispozitivul și considerentele Deciziei nr.XXI din 10.03.2008 stipulează expres că "au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice".
Numai că pentru sporul în discuție dispozitivul Deciziei nr.46/15 decembrie 2008 înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite nu stipulează acordarea și în continuare, cu atât mai mult cu cât pretențiile reclamanților nu își au izvorul ca în precedenta decizie într-un act normativ, despre care Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că este în vigoare, în ciuda unor abrogări succesive, considerate însă inaplicabile, datorită neregularității modului în care au fost adoptate. Dimpotrivă, în speța dedusă judecății pretențiile reclamanților izvorăsc din discriminarea în raport cu alte categorii socio-profesionale, constatată de Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secțiile Unite și nu dintr-un act normativ despre care instanța supremă a decis că este în vigoare în ciuda mai multor abrogări succesive.
Pentru toate aceste motive, Curtea în temeiul art. 312. proc. civ. va admite recursul declarat de Ministerul Justiției va modifica în parte sentința atacată în sensul că va respinge ca neîntemeiate pretențiile având ca obiect plata pe viitor a sporului de confidențialitate. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Admite recursul declarat de recurentul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr. 272F din 07.04.2009 pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, --, -, -, G, cu domiciliul procesual ales în S,-, jud. I și intimații pârâți TRIBUNALUL IALOMIȚA, cu sediul în S,-, jud. I și CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, cu sediul în B,-, sectorul 4.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge ca neîntemeiate pretențiile având ca obiect plata pe viitor a sporului 15% de confidențialitate.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 09.07.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Tehnoredact/
2 ex./16.07.2009
Jud. fond:
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
