Drepturi salariale (banesti). Decizia 5085/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- sporul de 50% pentru viitor
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5085
Ședința publică de la 28 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marian Lungu Judecător
- - Judecător
- - Judecător
Grefier
Pe rol judecarea recursurilor declarate de reclamanții, și pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DGFP D și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA împotriva sentinței civile nr.1141/26.03.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN D, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursurile au fost declarate și motivate în termen legal, precum și faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 cod pr.civ. după care s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința nr.1141 din 26 martie 2009 Tribunalul Dolj, a admis excepția
lipsei calității procesuale pasive a pârâților MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și a CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII în consecință, respinge acțiunea față de acești pârâți.
S-a admis acțiunea privind pe reclamanții, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA.
Au fost obligați pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA ȘI PARCHETUL DE PE LÎNGĂ TRIBUNALUL DOLJ, să plătească reclamanților sporul pentru stres și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 % din indemnizația brută lunară pe perioada 01.09.2007 - 01.03.2009 ce va fi actualizat în funcție de coeficientul de devalorizare a monedei naționale până la data plății efective, la care se va adăuga dobânda legală aferentă.
S-a admis cererea de chemare în garanție a pârâtului MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, formulată de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și obligă chematul în garanție să aloce fondurile necesare achitării sumelor cuvenite reclamanților.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții sunt procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat și solicită prin prezenta acțiune sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.09.2007 la zi și în viitor, arătând că acest drept le-a fost recunoscut pentru perioada 01.04.2004 - 31.08.2007 prin sentința nr. 5075/11.12.2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul -, rămasă irevocabilă prin respingerea recursurilor declarate de pârâți.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și a lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, tribunalul a admis cererea și în consecință respins cererea față de acești pârâți având în vedere că aceștia nu au atribuții privind plata drepturilor de natură salarială către reclamanți, reclamanții nefiind angajații acestor instituții.
Analizând cauza pe fond instanța a reținut ca art. 47 din Lg.50/1996 republicată, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, a prevăzut că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Acest text de lege a fost abrogat prin art. pct.42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Cum OG nr.83/2000 reprezintă o ordonanță ordinară, iar domeniul referitor la salarizare nu putea fi reglementat decât prin lege organică, s- constatat că au fost încălcate dispozițiile art.114 din Constituția României, în vigoare la acea dată.
Conform prevederilor art.114 alin 1 din Constituția României, în forma anterioară republicării acesteia, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, art.72 alin.3 precizând expres care sunt domeniile ce pot fi reglementate prin lege organică, printre acestea fiind cuprinse și cele referitoare la organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi (lit. h) și la regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele și protecția socială(lit. i)
În domeniul raporturilor de muncă, se cuprinde și salariul, ca un element esențial al acestora, astfel că problema salarizării personalului din organele autorității judecătorești, printre care și judecătorii, trebuia reglementată numai prin lege organică, nu printr-o lege ordinară, așa cum s-a procedat, în dezacord cu prevederile constituționale menționate mai sus.
Prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000 au fost abrogate mai multe legi organice și ordonanțe de urgență, prin încălcarea principiului ierarhiei actelor juridice, prevăzut de legea nr.24/2000.
Art.4 din Lg.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, prevede că "actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte", iar "categoriile de acte normative și normele de competență privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituție".
Și prin raportare la dispozițiile Legii 24/2000 s-a constatat că prin OG nr. 83/2000 s-au încălcat prevederile art.114 alin.1 și art. 72 alin.3 din Constituția României, prin ordonanță neputându-se reglementa salarizarea personalului din organele autorității judecătorești, problemă ce se putea stabili numai prin lege organică.
Pe de alta parte, conform art. 41 alin.2 din Constituție, "salariații au dreptul la măsuri de protecție socială".
Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit precum și alte situații specifice stabilite prin lege"
In speță, atunci când a acordat magistraților sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, legiuitorul a recunoscut ca aceasta categorie socioprofesionala este supusa unor riscuri iar activitatea pe care o desfășoară presupune o suprasolicitare neuropsihica.
Prin abrogarea, nici un motiv a acestei dispoziții legale, magistrații au fost lipsiți, nici o justificare, de aceste drepturi salariale, deși condițiile de lucru care au determinat anterior același legiuitor sa acorde sporul, nu s-au schimbat.
Art. 53 din Constituție prevede că "exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav." "Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce o atingere existenței dreptului sau a libertății."
Prevederile OG 83/2000 încalcă dispozițiile constituționale menționate mai sus,
ca și ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale, deoarece măsura adoptată prin ordonanță nu este proporțională cu situația care a determinat-o, aducând atingere însăși existenței dreptului.
Acest spor reprezintă un bun în înțelesul art. 1 din Protocolul 1, având o valoare economică, iar reclamanții nu pot fi lipsiți de proprietatea unui bun decât în condițiile prevăzute de Convenție. Ori, aceste condiții nu sunt îndeplinite, nejustificându-se eliminarea sporului.
Așa cum am mai arătat, la data stabilirii acestui drept, în baza art. 47 din Lg.50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, existente în aceeași formă și astăzi.
De altfel, dispozițiile art.155, 165,236, 239 și 241 pct.1 lit. d din Codul muncii prevăd obligativitatea acordării sporurilor.
În Uniunea Europeană stresul în muncă reprezintă a doua problemă de sănătate legată de activitatea profesională, după afecțiunile dorsale, printre cele mai des întâlnite probleme de sănătate de la locul de muncă.
Acesta afectează 28% dintre angajații UE.
în muncă poate fi cauzat de riscuri psihosociale cum sunt proiectarea activităților, organizarea muncii și management, de exemplu: solicitări profesionale deosebite și posibilități reduse de control asupra propriei activități sau probleme cum ar fi violența și hărțuirea la locul de muncă. Unele riscuri fizice cum sunt zgomotul și temperatura din mediul de muncă pot, de asemenea, să cauzeze stresul în muncă.
Prevenirea stresului în muncă constituie unul din obiectivele formulate în comunicatul Comisiei Europene privind noua strategie în domeniul securității și sănătății în muncă.
Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă a elaborat o serie de fișe informative destinate să ajute la abordarea stresului în muncă și a cauzelor acestuia. Această fișă informativă prezintă o metodă de evaluare și prevenire a riscului, care poate fi aplicată stresului la locul de muncă, precum și cauzelor acestuia.
Fișa este destinată celor care doresc să trateze problema stresului la locul de muncă. "informații suplimentare", de la sfârșitul acestei fișe, conține trimiteri la resurse informative existente, inclusiv la alte fișe informative elaborate de agenție.
Comisia Europeană a pus în aplicare unele măsuri care au scopul de a garanta securitatea și sănătatea lucrătorilor.
Directiva cadru 89/391 prevede reglementări fundamentale în domeniul securității și sănătății în muncă, care afirmă cu claritate obligația angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea la locurile de muncă, inclusiv cu referire la efectele stresului în muncă. Toate statele membre au implementat această directivă în legislația proprie, iar unele dintre acestea au elaborat în completare ghiduri de prevenire a stresului în muncă.
În conformitate cu abordările din directiva cadru, pentru a elimina efectele de durată ale stresului și prin stabilirea angajaților care pot fi afectați: trebuie să se acționeze în mod adecvat pentru evitarea vătămărilor produse de stres.
Prin decizia nr. 21/10.03.2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție si s-a stabilit că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001."
Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instante, conform art. 329 al. 3.civ.
Cod PenalIn raport de aceste considerente instanța a admis acțiunea reclamanților proporțional cu perioada lucrata de fiecare dintre aceștia in cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, si sa oblige pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA si Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj sa plătească reclamanților sporul pentru stres si suprasolicitare neuropsihica in procent de 50% din indemnizația bruta lunara pe perioada 01.09.2007-01.03.2009, ce va fi actualizat în funcție de coeficientul de devalorizare a monedei naționale până la data plății efective, la care se va adăuga dobânda legală aferentă.
După data de 01.03.2009 pârâții și-au îndeplinit obligația de plată a sporului solicitat, acțiunea rămânând fără obiect.
Instanța a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Justiție și Casație și a obligat chemata în garanție să aloce fondurile necesare achitării sumelor cuvenite reclamanților.
Astfel potrivit art. 118 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Ministerul Economiei și Finanțelor are atribuții, potrivit art. 19 din aceasta lege, de a dispune masurile necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare, pentru asigurarea echilibrului bugetar si aplicarea politicii financiare a statului, precum si cheltuirea cu eficienta a resurselor financiare.
Potrivit art. 3 alin. 1 din HG 208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor are, în acest sens, următoarele atribuții: elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Ca urmare, nici o cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonanțată si plătită, dacă nu este aprobată potrivit legii si nu are prevederi bugetare.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții și, pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin
Reclamanții au criticat sentința instanței de fond în ceea ce privește neacordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru viitor cum s-a solicitat prin acțiune, aceasta fiind admisă în întregime.
Pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
- pronunțarea sentinței cu încălcarea competenței materiale a altei instanțe (art. 304 pct.3 Civ. motivat de faptul că potrivit art. 36 din OG27 / 29.03.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, nemulțumirile legate de modul de stabilire a drepturilor salariale sunt de competența Curții de Apel București -Secția contencios Administrativ și Fiscal; pe de altă parte acțiunea pentru acordarea despăgubirilor și restabilirea situației anterioare discriminării întemeiată pe OG137/2000 este de competența judecătoriei ca instanță de drept comun.
- soluția a fost dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești - art. 304 pct.4 civ. în sensul că acordarea sporurilor echivalează cu adăugiri ale instanței de judecată la legea specială de salarizare a magistraților.
- interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății - art. 304 pct. 8.civ. în sensul că, instituția la care funcționează reclamanții are activitate jurisdicțională și, prin urmare, instanța trebuia să constate că reclamanții nu au urmat procedura prealabilă, împrejurare în care se invocă excepția prematurității cererii de chemare în judecată.
- Soluția este lipsită de temei legal-art. 304 pct.9 civ.
- este încălcat principiul neretroactivității legii civile;
- termenul de recurs este de 15 zile iar nu de 10 zile cum a precizat tribunalul;
- plata drepturilor bănești reactualizate și adăugarea dobânzii este nelegală întrucât potrivit art. 29 și 47 din legea 500/2002 privind finanțele publice, cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă creditele bugetare neputând fi utilizate pentru finanțarea altui capitol.
Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței și, în teza principală respingerea ca prematură a acțiunii iar în teza subsidiară, admiterea recursului și modificarea în sensul respingerii a acțiunii reclamanților.
MINISTERUL PUBLIC Parchetul de pe lângă a formulat recurs criticând soluția în ceea ce privește nelegala extindere a efectelor deciziei nr. 21/10 martie 2008 și ulterior datei de 3 feb. 2007; nelegala obligare la plata drepturilor bănești reactualizate întrucât potrivit art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există o bază legală pentru cheltuiala respectivă.
Întrucât MINISTERUL PUBLIC nu are surse de finanțare în afara celor alocate prin lege astfel încât plata sumelor reprezentând indicele de inflație se poate realiza numai prin intervenția legiuitorului.
De asemenea obligarea la plata dobânzii este nelegală, întrucât între intimații recurenți și recurenții pârâți nu există nici o convenție cu privire la acordarea acestor dobânzi, acordarea acesteia cât și a indicelui de inflație reprezentând o îmbogățire fără justă cauză a reclamanților.
Se solicită admiterea recursului pentru motivul prev. de art. 304 pct.9, 3041.civ. și modificarea sentinței civile în sensul respingerii capetelor de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație și acordarea dobânzii legale.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate dar și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul reclamanților este fondat și urmează a fi admis iar recursurile intimatilor pârâți și al chematului în garanție sunt nefondate urmând a fi respinse pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:
Referitor la recursul reclamanților, acesta este fondat și va fi admis reținându-se că potrivit art. 108 al. 3 din Constituție, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Însă prin art. 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești și nu cu privire la abrogarea unor dispoziții.
Din cuprinsul OG nr. 83/2000, rezultă că s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși, așa cum rezultă din dispozițiile art. 56 - 62 ale Legii nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Astfel, legiuitorul a dispus expres cazurile când se pot modifica sau abroga textele de lege, în cuprinsul legii de abilitate.
În aceste condiții, în mod corect instanța a reținut că fost nelegală abrogarea realizată prin OG nr.83/2000.
Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele internaționale și legile interne au prioritate reglementările internaționale cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Conform art. 1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
În practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de creanță constituie un bun în sensul art.1, iar acest drept trebuie să existe în patrimoniul celui care invocă protecția sa.
Așa cum s-a arătat mai sus, dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 au rămas în vigoare și după adoptarea OG 83/2000, ca urmare a faptului că abrogarea lor s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, ceea ce înseamnă că dreptul de creanță ce se cere a fi ocrotit există în patrimoniul reclamanților.
Curtea, reține că există conflict între art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 și art. 1 din Protocolul Adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderență și aplicabilitate juridică acestui din urmă text de lege.
Decizia nr. 21/10.03.2008, ICCJ a statuat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul auxiliar de specialitate din cadrul autorității judecătorești au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG 83/2000, vizând interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea 50/1996.
Referitor la subzistența dispozițiilor art.47 din 50/1996 - în lumina dezlegărilor de drept ale deciziei pronunțate în recursul în interesul legii, nr. 21/2008 a, se rețin următoarele considerente:
- dezlegarea de drept conținută de recursul în interesul legii nu cuprinde un termen limită, de stingere a dreptului la sporul de risc și suprasolicitare;
- referitor la actele normative emise ulterior lui OG83/2000 privind salarizarea personalului instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, acte normative emise la un interval mare de timp de aproximativ 5 ani, urmează a fi făcute următoarele precizări:
a) prin G 177/2002 intrată în vigoare la 1 ian. 2003, prin art. 50 sunt abrogate dispozițiile privind salarizarea și alte drepturi ale personalului instanțelor judecătorești din Legea 50/1996, conținute de în capitolul I secțiunea Ial egii.
b) prin OG8/2007 intrată în vigoare la 3 feb. 2007 prin art. 30 lit. a) este abrogată legea 50/1996 cu modificările și completările ulterioare în forma existentă la acea dată.
- Decizia 21/2008 a Je ste pronunțată ulterior emiterii celor două acte normative G 177/2002 și OG8/2007, împrejurare din care rezultă că acestea au fost avute în vedere la pronunțarea deciziei.
Din prezentarea modului cum s-au succedat în timp actele normative în discuție, rezultă indubitabil că, acestcaracter inoperant al abrogării dispozițiilor art. 47 din legea 50/1996 referitoare la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%,prin OG83/2000, statuat de decizia - obligatorie conform art. 329 alin. 3.civ. -se menține și ulterior actelor normative de abrogare legii 50/1996, deci și ulterior datei de 3 feb. 2007.
Raționamentul se impune pornind de la ipoteza juridică potrivit căreia cele două acte normative nu puteau abroga dispoziții considerate, la data emiterii lor - 1 ian. 2003, respectiv 3 feb.2007 - ca fiind deja abrogate prin OG83/2000.
Ipoteza contrarie ar conduce la concluzia că, transpunerea în practică, aplicarea pentru viitor - a dispozițiilor deciziei 21/2008 a este paralizată prin dispozițiile unui act normativ existent chiar la data pronunțării acestei decizii, împrejurare care lipsește de substanță recursul în interesul legii precum și rațiunea pentru care, însuși legiuitorul a considerat că personalului din justiție i se cuvine sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică - identificarea și evaluarea condițiilor în care această categorie de personal își desfășoară activitatea, condiții caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Cu alte cuvinte, dacă prin recursul în interesul legii s-a considerat a fi inoperantă abrogarea explicită a art. 47 din legea 50/1996, cu atât mai mult nu poate fi primită susținerea potrivit căreia la 3 feb. 2007 dispozițiile art. 47 din legea 50/1996 privind sporul de 50% au fost abrogate prin dispozițiile OG8/2007, dispoziții care fac trimitere la dispozițiile acestei legi dar care nu pot fi aceleași, privind sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, întrucât, practic, acest spor nu exista la 3 feb. 2007.
Pentru considerentele arătate - care răspund și motivelor de recurs corespunzătoare din recursurile pârâților precum și pentru cele ce vor fi în continuare expuse, Curtea va respinge recursurile pârâților și pe cel al chematului în garanție analizându-le în mod unitar, datorită criticilor comune pe care le conțin, critici care, chiar dacă sunt prezentate "in extenso" ca reprezentând mai multe motive de recurs, în realitate, reprezintă argumente ale acelorași motive de recurs.
Este neîntemeiată critica privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, drepturile salariale acordate fiind prevăzute de lege, astfel că instanța nu s-a substituit în atribuțiile care revin altei puteri în stat.
In același timp, nu pot fi primite susținerile recurentului MINISTERUL PUBLIC, că decizia in interesul legii, invocată, a fost interpretată în mod greșit, sporul respectiv fiind cuvenit reclamanților doar până la data de 01 februarie 2007, data intrării în vigoare a OG nr. 8 din 24 ianuarie 2007, câtă vreme considerentele deciziei arătate conturează cu claritate ideea că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% se cuvine și pentru viitor, până la data la care dreptul respectiv va fi inclus în salariu.
Deși obligația de plată a acestui spor îi revine prin efectul Legii nr. 50/1996- după cum s-a reținut în decizia pronunțată în recursul în interesul legii, ordonatorul de credit a acordat începând cu data de 1 martie 2009, personalului care deține hotărâri judecătorești executorii prin care li se recunoaște plata "pentru viitor" sau "în continuare" a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, prevăzut de lege.
La data de 3 03. 2009 fost emis Ordinul nr. 526 al Procurorului General, prin care s-a dispus acordarea acestui spor începând cu data de 01. 03. 2009, ulterior acest spor nemaifiind acordat deși reclamanții dețin deja un titlu executoriu în ceea ce privește acordarea acestor sporuri pentru perioada 01. 04 2004 -31.08 2007 și anume sentința civilă nr. 5075 din 11 12 2007 irevocabilă pronunțată în dosarul cu nr. - al Tribunalului Dolj.
Aceasta exprimă poziția procesuală a ordonatorului principal de credite de a nu achita dreptul cuvenit.
Ca atare, se constată că pârâtul și-a exprimat punctul de vedere privitor la executarea pe viitor a obligației legale ce îi revine, astfel încât acordarea în continuare, în măsura derulării acelorași raporturi de muncă, este justificată.
În discuție nu este deci o "suplimentare" a dreptului cuvenit în mod legal reclamanților, care să poată fi calificată drept ingerință în atribuțiile puterii legiuitoare ci, exigibilitatea sumelor solicitate ca urmare constatării dreptului legal al reclamantului la sporul de 50%, evitarea altor procese viitoare, dar și protecția dreptului cuvenit reclamantului în raport cu fenomenul inflaționist, de natură să afecteze semnificativ suma concretă ce urmează a fi calculată reclamantului, ca echivalent al dreptului său.
La toate acestea se adaugă atitudinea procesuală constantă, de neaplicare a dispozițiilor legale privind sporul de 50% - atât anterior promovării prezentei cereri formulate, după pronunțarea Deciziei nr. 21/2008 a Plenului Înaltei Curți de Casație și Justiție cât și ulterior - dar și de intenția vădit manifestă a ordonatorilor principali de credite de a lua in considerare, ca fiind datorate, doar sumele pentru care personalul care a obținut hotărâri judecătorești ce conțin sintagma "pentru viitor" sau "în continuare".
Această poziție s-a concretizat în declanșarea unor noi procese prin care se tinde la obținerea unei astfel de mențiuni deși, în mod evident, dreptul analizat își produce efectele până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a acestuia.
Dispozițiile legale invocate de recurentul pârât MINISTERUL PUBLIC din legea 500/2002 a finanțelor publice, nu sunt de natură să conducă la adoptarea unei alte soluții de către instanța de judecată întrucât, plata efectivă a sporului de 50% se realizează în baza unor titluri executorii - hotărâri judecătorești irevocabile cu putere de lege față de orice persoană sau autoritate din stat, iar alocarea sumelor necesare se poate realiza inclusiv prin procedeul rectificărilor bugetare conform art. 19 din Legea 500/2002, având ca destinație acoperirea pasivului financiar înregistrat după deschiderea exercițiului bugetar al anului în curs.
Recursul Ministerului Finanțelor publice atât în calitate de pârât cât și în calitate de chemat în garanție este nefondat și va fi respins întrucât în mod evident și incontestabil, reclamanții nu sunt salariați ale acestui minister ci, în conformitate cu art. 19 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul de Stat, al legii bugetare anuale, și raportul asupra proiectului bugetului de stat proiectul legii de rectificare bugetară.
Pe de altă parte, art. 131 alin.1 din legea 304/2004 privind organizarea judiciară statuează finanțarea instanțelor și parchetelor de la bugetul de stat iar alocarea sumelor necesare se poate realiza inclusiv prin procedeul rectificărilor bugetare conform art. 19 din Legea 500/2002, având ca destinație acoperirea pasivului financiar înregistrat după deschiderea exercițiului bugetar al anului în curs.
Așadar, față de cererea de alocare a fondurilor necesare ce urmează a fi plătite reclamanților conferă Ministerului Finanțelor Publice calitate procesuală pasivă în cauză.
Privitor la acordarea sumelor restante reactualizate precum și cu dobânda legală aferentă, Curtea reține că actualizarea unei sume de bani prin aplicarea coeficientului de inflație, nu conduce la plata unei sume mai mari decât cea datorată, decât în valoare nominală, iar nu reală, astfel că prin actualizare se menține puterea de cumpărare a sumei inițial datorate, acoperindu-se practic devalorizarea acestei sume și diminuarea puterii de cumpărare.
Deci, coeficientul de inflație reprezintă prejudiciul pe care creditorul îl încearcă din cauza devalorizării monedei și urmează să fie acoperit prin aplicarea acestuia la suma datorată.
În schimb, dobânda legală - nesolicitată în cauză - reprezintă daune interese și își are temeiul juridic în dispozițiile art. 1088 Cod civil, indiferent și independent de stabilitatea monetară și/sau nivelul inflației.
Potrivit art. 1082 Cod civil, debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune interese sau pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării.
De asemenea, potrivit art. 1088 Cod civil, la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, iar ele se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica vreo pagubă și ele nu sunt debite decât din ziua formulării cererii de chemare în judecată, în afara cazurilor când după lege dobânda curge de drept.
În acest caz, legea pornește de la ideea că lipsa de folosință a unei sume de bani provoacă creditorului un prejudiciu constând în cuantumul dobânzii legale datorată de la data introducerii cererii până la efectuarea plății.
Prin urmare, cele două noțiuni juridice având conținut diferit, nu se poate imputa primei instanțe că a pronunțat o hotărâre nelegală sub acest aspect.
Referitor la competența materială de soluționare a cauzei, dispozițiile OUG nr. 75/2008 au stabilit în cuprinsul art. I și II competența materială specială a curților de apel și a Înaltei Curți pentru soluționarea cererilor, având ca obiect acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul din sistemul justiției. Ca urmare a declarării ca neconstituționale a textelor legale amintite prin Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 Curții Constituționale, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 3 pct. 3. proc. civ, competența materială de soluționare a recursurilor în materia drepturilor salariale aparținând curții de apel.
Faptul că, în cauză, se solicită acordarea sporului de risc și suprasolicitare restant - pornind de la premisa supraviețuirii normei legale ce consacră dreptul analizat, pentru perioada incidentă în cauză, după cum s-a arătat anterior - iar nu modul de stabilire a drepturilor salariale, califică drept competentă, în baza regulilor procesuale de drept comun ca instanță de fond Tribunalul Dolj, iar ca instanță de recurs conform- art.3 pct.3 civ.- Curtea de APEL CRAIOVA.
Acest raționament se impune și ca urmare a faptului că, în discuție în cauza de față, sunt sume de bani pretinse de reclamanți în temeiul unei încadrări necontestate, dar nerespectate de ordonatorii de credit, obiectul cauzei avându-și izvorul în raportul de muncă al reclamanților - procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.1 teza II Curtea va respinge recursurile declarate de pârâți în cauză va admite recursul declarat de recurenții reclamanți reformând sentința instanței de fond numai în limitele și pentru considerentele arătate, cu consecința menținerii restului dispozițiilor sentinței instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul recurenților pârâți MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DGFP D și MINISTERUL PUBLIC PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, împotriva sentinței civile nr.1141/26.03.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-.
Admite recursul recurenților reclamanți, declarat împotriva aceleiași sentințe.
Modifică sentința în sensul că dispune acordarea sporului până la intervenirea unor cauze legale de modificare sau stingere a obligației.
Menține restul dispoziției sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 2009.
PREȘEDINTE: Marian Lungu - - | JUDECĂTOR 2: Carmen Tomescu - - | JUDECĂTOR 3: Tamara Carmen - - |
Grefier, |
Red. jud. -.
Ex.3./10.11.2009
Jud. fond..
.
Președinte:Marian LunguJudecători:Marian Lungu, Carmen Tomescu, Tamara Carmen
