Drepturi salariale (banesti). Decizia 5167/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5167
Ședința publică de la 01 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 2: Sorina Lucia Petria Mitran
Judecător - -
Grefier
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții Tribunalul Prahova, Direcția Generală a Finanțelor Publice O pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței nr.1134/19.06.2008 și de către intervenientul împotriva sentinței nr.1193/04.09.2008 pronunțate de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași, intimații reclamanți G, Maura, Edita, G, G, lu, -, -, -, (), -, G, -, () - C, C, C, -, ia, G, și intimații intervenienți, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cererea părților de judecare a cauzei în lipsă.
Constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la deliberare.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Tribunalul O l t, prin sentința nr. 1134 din 19 iunie 2008 respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice.
A admis acțiunea și cererile de intervenție formulate de G, Maura, Edita, G, G, lu, -, -, -, (), -, G, -, () - C, C, C, -, ia, G, și intimații intervenienți, în contradictoriu cu pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași, Tribunalul Prahova.
Au fost obligați pârâții, în solidar, la calcularea și plata în favoarea fiecărui reclamant și intervenient unei despăgubiri echivalente cu diferențele de drepturi salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază pe toată perioada în care reclamanții și intervenienții au fost încadrați la instanțele judecătorești, perioadă cuprinsă între 01.10.2004 - și până la data încetării situației de discriminare, ce se vor reactualiza la data plății efective în funcție de rata inflației.
A fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi bănești reactualizate.
A fost obligată Înalta Curte de Casație și Justiție să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenienților.
Pentru se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
În baza art. l37 instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură invocate în cauză, respectiv asupra lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Potrivit Legii 500/2002, și HG nr. 208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar cum ar fi pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Astfel rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete. De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor, se justifică și prin dispoz. art.l din OG 22/2002, aprobată prin Legea 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora, cu titluri de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
În consecință, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții și intervenienții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție (unități finanțate de la bugetul de stat ), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de codul muncii conform dispoz. art. și art. 295 din acest cod. În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării petenților, prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța urmează să cerceteze situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio - profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303/2 decembrie 2000) în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuia analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile iar nu neapărat în situații chiar similare.
În speță este fără putință de tăgadă apartenența petenților la personalul din unitățile de justiție. Acestora, în calitate de judecători le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă,specială și specifică, de confidențialitate ( art.99 lit. din leg. 303/2004 și art 4 din legea 303/2004 raportat la art.l5 din codul deontologic și art. 78 alin. din legea 567/2004 și art. 9 din codul deontologic ), care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă. Prin însăși natura sa, activitatea judiciară implică administrarea sau cel puțin contractul cu informații confidențiale, unele chiar clasificate sau secrete de serviciu, constând în date privind arestări,interceptări ale convorbirilor telefonice, protecția victimelor, date cu caracter personal al justițiabililor și colegilor de serviciu, sesizări adresate organelor statului, venituri salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală, etc.
Personalul auxiliar din sistemul justiției conform ar.78 din legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, sunt de asemenea obligați să păstreze secretul profesional, confidențialitate în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care fost sesizat parchetul.
Însă, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate i-a fost recunoscut și dreptul corelativ de natură salarială.
Astfel, conform art. l3 din OUG nr. 57/2000, art. 30 alin.3. din OG nr. l37/2000, art. 3 din OG nr. 38/2003, art.l3 alin. din OUG nr. l23/2003, art. 3 din OG nr.l9/2006, art.l5 alin.l din OG 6/2007, art. 20 alin 3 din Legea 656/2002, art.l5 din OG 64/2006, art.l3 din OG nr.l0/2007 - debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți în mod firesc ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitoare ale obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
Toate persoanele din acest cadru al personalului din unitățile bugetare, inclusiv reclamanții și intervenienții, sunt parte a unui acord juridic de muncă guvernat de codul muncii, toate prestează o muncă și ca efect al acestor premise se supus obligației de confidențialitate indiferent de categoria socio - profesională ( funcție deținută).
Într-adevăr, conform art. 26 raportat la art.l și art. 295 alin.2. din codul muncii, indiferent de categoria socio - profesională, în perioada în care o persoană prestează muncă, îi revine obligația de confidențialitate.
Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate a reclamanților, instanța a reținut că aceasta reprezintă clauză legală a raportului de muncă al acestora, o clauză obligatorie (iar nu facultativă, ca în dreptul comun al muncii ), însă raportul de muncă indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic.
Din acest motiv, obligația și prestația de confidențialitate reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contra prestației unității bugetare de plată a drepturilor salariale respectiv a sporului în sensul art.l55 din codul muncii, corelative îndeplinirii prestației de confidențialitate de către reclamanți.Ca atare, legiuitorul instituind obligația sinalagmatică profesională ( de muncă ) de confidențialitate în sarcina petenților, implicit și de drept, a institut și o obligație de plată pe cale de analogie a legii ( deci obligația de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial ).
Ca atare obligația de confidențialitate constituie o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități în temeiul unui raport de muncă indiferent de felul raportului de muncă și al funcției deținute.
Deci petenții se află sub aspectul analizat într-o situație identică, nu doar comparabilă cu tot celălalt personal din unitățile bugetare.
Ca urmare principiul egalității de tratament in salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă, acesta cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii petenților de la acordarea sporului de confidențialitate impus în mod egal de lege pentru cei ce muncesc, indiferent de categoria socio - profesională din care fac parte.
Prin neacordarea sporului de confidențialitate, petenții au fost în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică, care fundamentează și generează acest spor salarial, întrucât le-a fost refuzat sporul de confidențialitate nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor, (condiția îndeplinirii obligației legale de confidențialitate ), ci sub pretextul că aparțin unei anumite categorii socio- profesionale, criterii declarat în mod expres de lege, ca fiind discriminatoriu ( art 2 alin l din OG l37/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a petenților, rezultat și din dispozițiile art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare, art.7 din Pactul Internațional cu privire la drepturilor economice, sociale și culturale, ratificat prin decretul nr. 2l2/l974, care garantează dreptul la condiții de muncă, juste și prielnice, și la egalitate de tratament în salarizare fără nici o distincție, art. l4 din Convenția Europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale respectiv Protocolul nr. l2 la această Convenție, care interzic discriminările, art. 4 din Carta socială europeană revizuită, ratificată prin. 74/l999, care garantează dreptul la o salarizare echitabilă, art. 5, art.6, art.8 art.39 alin l lit. a, art. 40 alin 2 lit. e și f, art.l54 alin.3., art. l65 și art.l55 raportat la art.l din leg. 53/2003, care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială fără discriminare, restrângeri sau limitări, art. 20, art.l6 alin. art. 53 și art. 4l din Constituție, care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege ci reprezintă o aplicare a preved. art 269 mocul muncii care garantează dreptul la despăgubire inclusiv pentru discriminările în muncă.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat ca fiind întemeiată acțiunea, obligând pârâții, în solidar, la calcularea și la plata în favoarea fiecărui reclamant și intervenient a unei despăgubiri echivalente cu diferențele de drepturi salariale reprezentând sporul de confidențialitate de l5 % din salariul de bază pe toată perioada in care au fost încadrați la instanțe judecătorești, perioadă cuprinsă între l0.2004 și până la data încetării situației de discriminare ce se vor reactualiza la data plății efective, în funcție de rata inflației.
Obligația pârâților de plată a drepturilor bănești solicitate prin acțiune este o obligație solidară. În materia dreptului muncii ori de câte ori în plata drepturilor bănești sunt implicate mai multe unități, regula este că acestea răspund solidar.
În consecință, doctrina juridică recentă de dreptul muncii a concluzionat că solidaritatea in domeniul plății drepturilor bănești este regula, iar in baza art. 295 din codul muncii, raportat la art.l039 cod civil, aceasta urmează regulile de drept comun civil.
In speță solidaritatea pasivă izvorăște din prevederile art. 44,art.35 și art.36 din legea 304/2004, raportate la cele ale OUG nr. l77/2002, și OUG nr. 27/2006, conform cărora pârâții sunt persoane juridice care ordonează principal, secundar, terțiar, ca și credite salariale, una și aceeași sumă bănească pe care se solicită în prezenta acțiune. Cu alte cuvinte, drepturile bănești nu pot fi plătite decât după aprobarea dată de toți acești pârâți pentru plata uneia și aceleiași sume, deci răspunderea lor este solidară. pârâți sunt toți obligați concomitent de lege să aprobe plata sumei pe care o datorează fiind de neconceput și vădit ilegal ca plata să fie dispusă exclusiv numai de către unul dintre ordonatori.
În ceea ce privește acordarea sumelor reactualizate, sunt incidente dispoz. art. l6l pct.4. din codul muncii, potrivit cărora întârzierea nejustificată a plății salariului, sau neplata acestuia, poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
A fost obligată pârâta ICCJ să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale fiecărui reclamant și intervenient, în baza dispozițiilor cuprinse în Decretul 92/l976, privind carnetul de muncă, întrucât drepturile salariale solicitate au natură salarială și izvorul juridic în temeiul dispoz. OG nr. l37/2004.
Pentru a asigura plata efectivă a acestor drepturi a fost admisă acțiunea și împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și a fost obligat acest pârât, să aloce fondurile necesare achitării de către ceilalți pârâți a sumelor reprezentând sporul de confidențialitate reactualizat.
Prin cererea înregistrată la nr. 5769/2.07.2008 în dosarul 330l- al Tribunalului O l t, intervenientul, a formulat cerere de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 1134/l9iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt in dosarul 33l-, în sensul ca instanța să se pronunțe asupra cererii formulate de intervenient privind obligarea pârâtei ICCJ la întocmirea și eliberarea adeverinței privind includerea ca drept salarial a sporului de confidențialitate de l5 % în vederea recalculării drepturilor de pensie pe anii 2006, 2007 și 2008, conform art. 23 din HG l275/2005, de către Casa de Pensii a sectorului 6
Tribunalul O l t, prin sentința nr. 1193 din 04 septembrie 2008, a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție formulată de intervenientul .
Pentru a se pronunța astfel, instanța reținut că prin sentința civilă nr. 1134/l9 iunie 2008, s-au admis acțiunea și cererile de intervenție și au fost obligați pârâții ICCJ, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași, Tribunalul Prahova, în solidar, la calcularea și la plata în favoarea fiecărui reclamant și intervenient a unei despăgubiri echivalente cu diferențele de drepturi salariale reprezentând sporul de confidențialitate de l5 % din salariul de bază pe toată perioada în care reclamanții și intervenienții au fost încadrați la instanțe judecătorești, perioadă cuprinsă între l0.2004 și până la data încetării situației de discriminare ce se vor reactualiza la data plății efective, în funcție de rata inflației. A fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi bănești reactualizate și ICCJ să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenienților.
S-a reținut că dreptul la o asemenea acțiune se naște și devine actual numai după executarea sentinței nr. 1134/l9 iunie 2008, astfel că până la acel moment, dreptul la acțiune al intervenientului apare ca prematur și nefondat, cu consecința că nu se poate da curs cererii la care el se referă, aceasta fiind sancțiunea în cazul neîndeplinirii unei condiții de exercițiu a acțiunii civile, preîntâmpinarea unui litigiu viitor, neputând constitui un argument valabil pentru judecarea pe fond a cererii intervenientului privind obligarea pârâtei ICCJ la întocmirea și eliberarea unei adeverințe privind includerea dreptului salarial câștigat prin sentința nr. 1134/l9 iunie 2008, în vederea recalculării drepturilor de pensie.
Împotriva sentinței nr. 1134 din 19 iunie 2008 au formulat recurs Tribunalul Prahova și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP O, iar împotriva sentinței nr. 1193 din 04 septembrie 2008 a formulat recurs intervenientul,criticându-le ca netemeinice și nelegale.
Motivându-și recursul, Tribunalul Prahova arată că legea de salarizare aplicabilă reclamaților nu prevede sporul solicitat, și că lipsa beneficiului unui drept suplimentar de natură salarială recunoscut altor categorii de salariați nu presupune plasarea într-o situație discriminatorie, iar principiul egalității în fața legii nu presupune uniformitate; a solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin motivele de recurs pârâta Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP O susține că nu este ordonator principal de credite pentru reclamanți și deci nu are calitate procesuală pasivă, neavând raporturi de muncă cu reclamanții. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, dreptul salarial în litigiu nefiind prevăzut de legea de salarizare aplicabilă reclamanților, aceștia neputând beneficia de spor întrucât nu gestionează informații clasificate astfel cum sunt definite prin Legea nr. 182/2002.
Intervenientul critică sentința de completare dispozitiv nr. 1193 din 4 sept. 2008, prin care i s-a respins cererea de intervenție în interes propriu privitor capătul de cerere vizând obligarea ICCJ să-i elibereze adeverința privind includerea în salariu a sporului de confidențialitate de 15%, adeverința fiindu-i necesară pentru recalcularea pensiei.
Curtea constată ca fiind nefondate recursurile declarate de pârâții Tribunalul Prahova și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP O, pentru următoarele considerente.
În ceea ce privește motivul principal de recurs formulat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP O, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, având în vedere că rolul Ministerului Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete. Corect a respins instanța de fond excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât, având în vedere că această calitate se justifică și prin dispoz. art.l din OG 22/2002, aprobată prin Legea 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora, cu titluri de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
În ceea ce privește celelalte motive de recurs formulate de pârâții Tribunalul Prahova și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP O, Curtea constată următoarele:
Noțiunea de discriminare este definită, așa cum s-a precizat și la instanța de fond, prin art. 2 din OUG nr. 137/2000, aceasta incluzând în sfera sa: dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. 1; prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1. fata de alte persoane, în afară cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate si necesare; orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoana, un grup de persoane sau o comunitate fata de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități.
Mijloacele de eliminare a tuturor formelor de discriminare sunt menționate expres la art. 2 alin.10 din acest act normativ, respectiv: a) prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor acțiuni afirmative, în vederea protecției persoanelor defavorizate care nu se bucura de egalitatea șanselor; b) mediere prin soluționarea pe cale amiabila a conflictelor apărute în urma săvârșirii unor acte/fapte de discriminare; c) sancționarea comportamentului discriminatoriu prevăzut în dispozițiile alin. 1.-(7).
Art. 3 din același act normativ, arată că dispozițiile prezentei ordonanțe se aplica tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum si instituțiilor publice cu atribuții în ceea ce privește: condițiile de încadrare în munca, criteriile si condițiile de recrutare, selectare si promovare, accesul la toate formele si nivelurile de orientare, formare si perfecționare profesională; protecția si securitatea socială; serviciile publice sau alte servicii, accesul la bunuri si facilități; sistemul educațional; asigurarea libertății de circulație; asigurarea liniștii si ordinii publice; alte domenii ale vieții sociale.
Curtea Constituțională a constat neconstituționale dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 numai în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță însă, prima instanță nu a anulat ori a refuzat aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici nu le- înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative ci, dimpotrivă, a făcut aplicarea întocmai a acestor dispoziții legale, stabilind că reclamanții fac parte dintre persoanele enumerate la art. 3 din ordonanță.
Prin urmare, nu se poate reține că hotărârea atacată este pronunțată cu depășirea limitelor puterii judecătorești.
Așa cum a arătat și instanța de fond, obligația de confidențialitate a magistraților rezultă din împrejurarea că, prin natura activității desfășurate, aceștia au acces la informații confidențiale, fiind obligați să păstreze secretul profesional, să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în calitate de magistrat, să păstreze lucrările cu caracter confidențial în incinta instanței, să nu permită consultarea lor - art.91 din Legea 303/2004,art. 9, art. 15 alin. 1 și 2 și art.16 din Codul deontologic al Magistraților, aprobat prin Hot. CSM nr. 328/2005.
În acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ care, prin decizia nr. 46 din 15 dec. 2008, admis recursul în interesul legii, și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispoz. art. 99 al. 1 lit. D din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 al. 1, 2 din Codul deontologic al magistraților și art. 78 al. 1 din legea 567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul deontologic, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți de la ICCJ, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea dată problemelor de drept de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin deciziile în interesul legii este obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispoz. art. 329 alin. 3 Cod pr.civilă, astfel că, în aceste condiții, susținerile că nu există temei legal pentru admiterea acțiunii nu pot fi primite.
Pentru aceste considerente, văzând și disp. art. 312. pr.civ. vor fi respinse ca nefondate recursurile declarate de pârâții Tribunalul Prahova și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP
În ceea ce privește recursul declarat de intervenientul, Curtea constată că acesta este fondat, prin sentința nr. 1193 din 4 sept. 2008, de completare a dispozitivului sentinței 1134 din 19.06.2008, dispunându-se în mod greșit respingerea cererii de intervenție în interes propriu formulată de acest intervenient, cu privire la capătul de cerere având ca obiect eliberarea unei adeverințe privind sporul salarial de 15%, în vederea recalculării drepturilor de pensie. Sentința nr. 1134/2008 este definitivă și executorie, rămâne irevocabilă prin prezenta decizie, iar recurentul are un interes legitim în obținerea adeverinței respective, în care să fie indicat acest spor de confidențialitate de 15%, necesară în vederea recalculării pensiei de serviciu de care beneficiază, potrivit art. 23 din HG nr. 1275/2005.
Pentru aceste considerente, văzând disp. art. 312. pr.civ. va fi admis recursul intervenientului în interes propriu împotriva sentinței nr.1193/04.09.2008 a Tribunalului Olt și va fi modificată această sentință în sensul că se va admite cererea de intervenție în interes propriu formulată de acesta și cu privire la capătul de cerere privind eliberare adeverință și va fi obligată pârâta ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE la întocmirea și eliberarea către intervenient a unei adeverințe privind includerea ca drept salarial a sporului de confidențialitate de 15% în vederea recalculării drepturilor de pensie pentru perioada de la 1 octombrie 2004 până la data eliberării din funcție prin pensionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile pârâților Tribunalul Prahova și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP O împotriva sentinței nr.1134/19.06.2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași, intimații reclamanți G, Maura, Edita, G, G, lu, -, -, -, (), -, G, -, () - C, C, C, -, ia, G, și intimații intervenienți,.
Admite recursul intervenientului în interes propriu împotriva sentinței nr.1193/04.09.2008 a Tribunalului O l
Modifică sentința nr.1193/04.09.2008 a Tribunalului Olt în sensul că admite cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul și cu privire la capătul de cerere privind eliberare adeverință și obligă pârâta ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE la întocmirea și eliberarea către acesta a unei adeverințe privind includerea ca drept salarial a sporului de confidențialitate de 15% în vederea recalculării drepturilor de pensie pentru perioada de la 1 octombrie 2004 până la data pensionării.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. Jud.
3 ex/IE//07.10.2009.
fond:
Președinte:Cristina RaiceaJudecători:Cristina Raicea, Sorina Lucia Petria Mitran
