Drepturi salariale (banesti). Decizia 5336/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 4312/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5336R
Ședința publică din data de 5 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Sprînceană Camelia Mioara
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul, împotriva încheierii prin care s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale din data de 17.03.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - membru GRUP, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata - Membru Grup, prin avocat cu împuternicire avocațială la fila 9 dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Din oficiu, Curtea pune în discuția părților excepția inadmisibilității recursului, conform art.29 din Legea nr.47/1992 republicată, întrucât din conținutul acestui text legal rezultă că sunt suspuse recursului doar încheierile prin care se admit cererile de sesizare a Curții Constituționale, nu și cele prin care s-au admis asemenea cereri, așa cum este și cea recurată în prezenta cauză.
Avocatul intimatei pârâte SC SA B, lasă soluția la aprecierea instanței cu privire la excepția inadmisibilității recursului, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
Prin încheierea de ședință din data de 17.03.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost admisă cererea pârâtei privind sesizarea Curții Constituționale, în temeiul dispozițiilor art.29 alin.4 din legea nr.47/1992 republicată, dispunând sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003.
Prin aceeași încheiere, în temeiul dispozițiilor art.29 alin.5 din Legea nr.47/1992 s-a dispus suspendarea judecării cauzei pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că trebuie îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art.29 alin.1,2 și 3 din Legea nr.47/1992 modificată și republicată, pentru a fi admisă o cerere de sesizare a Curții Constituționale.
Aceste dispoziții prevăd: "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unor legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acesteia".
De asemenea, la alin.2 se arată cine poate ridica excepția, respectiv părți, din oficiu de către instanță și de către procuror în cazul în care participă iar la alin.3 faptul că nu pot face obiectul excepției prevederile legale declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a curții.
Cum în cauză sunt îndeplinite aceste condiții instanța, în temeiul dispozițiilor art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992, apreciază că se impune sesizarea Curții Constituționale pentru a se pronunța cu privire la excepția invocată de către pârâtă.
S-a considerat că, chiar dacă Curtea Constituțională s-a mai pronunțat în ce privește neconstituționalitatea texului de lege invocat, respectiv art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, prin decizia nr.254/2009, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr-, așa cum au susținut reclamanții instanța apreciază că nu se justifică și nu sunt îndeplinite condițiile pentru a respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale, în condițiile în care textul de lege invocat nu a fost declarat constituțional.
S-a constatat că, procedura instituită de dispozițiile art.29 nu face posibilă respingerea sau admiterea excepției de neconstituționalitate de către instanța judecătorească ci doar pronunțarea, în situațiile date, asupra oportunității sesizării Curții Constituționale.
S-a apreciat că, de fiecare dată când este sesizată cu o excepție de neconstituționalitate instanța apreciază în mod concret dacă este oportună sesizarea Curții Constituționale, neavând atribuții de apreciere a conformității sau neconformității legii sau textelor de lege cu Constituția sau dacă au mai fost soluționate excepții cu privire la același text de lege.
Unica situație când instanța este îndreptățită să aprecieze în ce privește oportunitatea sesizării Curții Constituționale și când respinge cererea de sesizare este situația în care textul de lege a fost declarat anterior neconstituțional.
Împotriva încheierii pronunțate în cauză a declarat recurs, în termen legal reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.
Astfel, se susține că natura juridică a litigiului este de dreptul muncii, iar art.284 alin.2 din Legea nr.53 /2003 prevede că cererile în această materie se formulează în fața tribunalului în circumscripția căruia își are domiciliul, reședința sau, după caz, sediul, reclamantului. Dispozițiile art.72 din Legea nr.168/1999 ce stabileau competența instanței de la sediul unității, au fost abrogate în temeiul dispozițiilor art.298 alin.2 - ultima liniuță - coroborat cu art.284 alin.2 din Legea nr.53/2003.
Față de aceste aspecte, recurentul arată că, în mod greșit instanța de fond a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile care impun ca, de dispoziția legală criticată, să depindă soluționarea cauzei.
Excepția de neconstituționalitate invocată de către intimată nu vizează neconstituționalitatea art.298 alin.2 - ultima liniuță - din Legea nr.53/2003, arată recurentul, ci modul de aplicare a acestui text legal, problemă ce intră în competența exclusivă a instanțelor judecătorești.
La termenul de judecată, din data de 5.10.2009 Curtea, din oficiu, a pus în discuția părților excepția de inadmisibilitate a recursului formulat în cauză, excepție ce va fi analizată cu prioritate, față de dispozițiile art.137 alin.1 pr.civ.
Excepția de inadmisibilitate a recursului este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art.29 alin.6 din Legea nr.47/1992 republicată - dacă excepția este inadmisibilă fiind contrară prevederilor alin.1, 2 sau 3 instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.
Aceste dispoziții speciale ce reglementează situația respingerii ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate nu exclud posibilitatea de a ataca cu recurs încheierea prin care instanța de judecată admite cererea de sesizare a Curții Constituționale.
În lipsa unor dispoziții legale cuprinse în legea specială se aplică dispozițiile de drept comun în materie și anume, dispozițiile art.299 pr.civ. referitoare la hotărârile ce sunt supuse căii de atac a recursului, precum și dispozițiile art.301 pr.civ. cu privire la termenul de 15 zile în care se poate declara recurs.
O soluție contrară ar conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de dispozițiile art.6 din CEDO.
De altfel, dacă legiuitorul ar fi dorit să lipsească părțile de calea de atac a recursului în situația admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale ar fi prevăzut în mod expres acest lucru, menționând că încheierea prin care se admite cererea de sesizare este irevocabilă sau nu este supusă nici unei căi de atac.
Față de aceste aspecte, Curtea în majoritatea va respinge excepția de inadmisibilitate a recursului.
În ceea ce privește fondul recursului formulat în cauză, analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei în raport de criticile formulate cât și de dispozițiile incidente în materie, Curtea, în majoritate, constată fondat recursul pentru următoarele:
Potrivit art.29 alin.1-3 din Legea nr.47/1992, este admisibilă excepția invocată în fața instanței de una dintre părțile procesului, care are ca obiect neconstituționalitatea unor texte dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, ce are legătură cu soluționarea cauzei și care nu au fost declarate anterior neconstituționale, cerințe pe care textul criticat le îndeplinește, prin prisma aplicabilității lui în soluționarea conflictului dintre art.284 alin.2 Codul muncii și art.72 din Legea nr.168/1999, cât privește competența teritorială a instanțelor în judecarea conflictelor de muncă.
Din chiar natura excepției, însă, rezultă și că temeiul ei trebuie să îl constituie neconformitatea textelor legale cu prevederile Constituției României, iar din interpretarea "per a contrario" a art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, coroborată cu prevederile art.2 alin.3 din aceeași lege, și ale art.126 alin. 1 și 3 din Constituție, rezultă că este interzis Curții Constituționale să se pronunțe asupra modului de interpretare și aplicare a legii la cazul concret, de resortul exclusiv al instanței judecătorești, sub control judiciar, limitând competența instanței constituționale la stabilirea înțelesului neconstituțional al normei supuse controlului.
Prin urmare, deși nereglementate expres de dispozițiile art.29 alin.1-3 din legea nr.47/1992, cazurile de inadmisibilitate care rezultă din faptul că sesizările de neconstituționalitate nu au în realitate un temei constituțional ori pune în discuție un anume mod de interpretare și aplicare a legii, subsecvent unui conflict al normelor în timp, sunt și la latitudinea instanței judecătorești, putând fi extrase, fără echivoc, din dispozițiile, interpretate "per a contrario", ale art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, conform art.29 alin.6 din același act normativ. Aceasta pentru că rațiunea filtrului exercitat de judecător cu privire la admisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate este aceeași în toate cazurile anterior expuse, ținând de împiedicarea declanșării controlului de constituționalitate în acele situații ce constituie limite ale competenței de a se pronunța, inclusiv pentru Curtea Constituțională.
Sub aceste aspecte, se constată că prezenta excepție, deși invocată prin raportare la o serie de texte constituționale, este motivată exclusiv prin prisma nerespectării unei dispoziții cuprinse într-o altă lege, ceea ce, în opinia autorului, constituie sursa unei aplicări a textului criticat (art.298 ultima liniuță), efectuate de judecători cu gravă neglijență, prin necunoașterea legii și exces de putere.
De asemenea, invocatul principiu al "efectivității juridice" nu este reglementat de vreunul din textele constituționale de referință și nici de vreo altă dispoziție fundamentală, iar cât privește art.1 alin.5 din Constituția României, respectiv exemplele din jurisprudența europeană, acestea au fost invocate fie pentru a susține obligația tuturor autorităților publice, inclusiv a Parlamentului de a respecta o lege anterior edictată și a adopta dispoziții eficiente din punct de vedere al aplicabilității, fie pentru a întări dezideratul unei jurisprudențe unitare.
Or, deși atât obligația Parlamentului de a respecta legile pe care el însuși le-a edictat (desigur, până nu le-a modificat sau abrogat conform procedurii prevăzute de Constituție), de a asigura coerența legislativă a actelor normative pe care le emite, cât și interpretarea și aplicarea corecte și pe cât posibil unitare, reprezintă obligații constituționale certe și deziderate legitime, dar nu interesează și nu pot întemeia controlul de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională în condițiile art.146 lit.d) din Constituție și art.29 din Legea nr.47/1992.
Din această perspectivă, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Constituțională a respins, ca inadmisibile, excepțiile de neconstituționalitate care vizau o pretinsă neconstituționalitate a interpretării legii de către instanțe, greșita aplicare a legii la cazul concret, un conflict al legilor în timp sau o necorelare a actelor normative între ele, argumentând că aceste critici nu pot forma obiectul controlului de constituționalitate pe cale de excepție.
Astfel, prin Deciziile nr.93/2000, 584/2006, 494/2005, 192/2008, 474/2008, Curtea Constituțională a reiterat că orice excepție prin care nu se face o veritabilă critică de neconstituționalitate și care se referă la interpretarea și aplicarea legii, respectiv tinde la completarea sau modificarea prevederilor supuse controlului, este inadmisibilă, întrucât excede competenței Curții Constituționale, ținute să se pronunțe numai asupra constituționalității legilor supuse controlului.
De asemenea, prin deciziile nr.76/2000, 249/2005, 81/1999 și 6/2003, Curtea Constituțională a statuat că nu intră sub incidența controlului pe care-l exercită coroborarea sau corelarea diverselor acte normative cu forță juridică inferioară Constituției, ea având competența de a se pronunța asupra constituționalității legilor și ordonanțelor. Astfel, coordonarea legislativă ține de competența puterii legiuitoare, iar aspectele sale tehnice fac parte din atribuțiile Consiliului Legislativ, după cum Curtea nu este competentă să se pronunțe în cazul în care se solicită coroborarea mai multor acte normative prin raportare la o situație dată, aceasta ținând de competența instanței de judecată, ce dispune de atribuția interpretării și aplicării legii.
Față de aceste considerente, Curtea în baza dispozițiilor art.312 alin.1 pr.civ. va admite recursul, va modifica, în tot, încheierea atacată, în sensul că va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale, excepția fiind inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu majoritate:
Respinge excepția de inadmisibilitatea.
Admite recursul declarat de recurentul, împotriva încheierii din data de 17.03.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - membru GRUP.
Modifică, în tot, încheierea atacată, în sensul că respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale, excepția fiind inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A
GREFIER,
Red:
Dact.: /2ex.
23.10.2009
Jud. fond:;
Cu opinie separată a judecătoarei, în sensul respingerii recursului, ca inadmisibil.
Înopinia separatăse apreciază că recursul era inadmisibil și se impunea respins ca atare.
Astfel, sunt supuse recursului în termen de 48 de ore de la pronunțare, potrivit art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992, numai încheierile prin care se resping cererile de sesizare a Curții Constituționale, celelalte nefiind supuse niciunei căi de atac.
Nu se poate susține nici aplicabilitatea în completare, prevederilor Codului d e procedură civilă, respectiv a prevederilor art. 2441. pr. civ. care în alin. 1 dispune că asupra suspendării procesului, instanța se pronunță prin încheiere, ce poate fi atacată cu recurs în mod separat, întrucât textul în discuție se interpretează sistematic cu cele anterioare, adică referindu-se la cazurile de suspendare prevăzute de art. 243 și 244. pr.civ. când pricina se suspendă pe rolul instanței, iar nu pentru incidența unei chestiuni prejudiciale, cum este excepția de neconstituționalitate.
Astfel, nu putem considera că prevederile art. 2441alin. 1. pr. civ. sunt aplicabile în situația suspendării judecății pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, întrucât alineatul al 2-lea al aceluiași articol dispune că recursul se poate declara cât timp durează suspendarea, atât împotriva încheierii prin care aceasta s-a dispus, cât și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol.
Or, în cazul suspendării judecății, urmare a sesizării Curții Constituționale, nu se poate formula recurs oricând, în cursul suspendării, întrucât Curtea este învestită prin chiar încheierea instanței și obligată să se pronunțe, excepția de neconstituționalitate fiind o chestiune de ordine publică, ce nu mai poate fi retrasă, o dată sesizată instanța constituțională.
În caz contrar, ar însemna că soluția de sesizare să poată fi schimbată chiar dacă dosarul s-ar afla pe rolul Curții Constituționale sau chiar dacă aceasta s-ar fi pronunțat între timp, ceea ce nu poate fi admis, față de caracterul prejudicial, de interes public, al unei excepții de neconstituționalitate, rolul Curții Constituționale și exigența echilibrului puterilor, judecătorească și constituțională, în stat.
În consecință, întrucât încheierea atacată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, apreciem că se impunea respingerea căii de atac, ca inadmisibilă.
JUDECĂTOR,
Red.
Tehnored.
2 EX./05.10.2009
Președinte:Sprînceană Camelia MioaraJudecători:Sprînceană Camelia Mioara, Ilie Nadia Raluca
