Drepturi salariale (banesti). Decizia 5369/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- drepturi bănești
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5369
Ședința din data de 09 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marian Lungu JUDECĂTOR 2: Carmen Tomescu
- - judecător
- - judecător
Grefier
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 09 octombrie 2009, privind recursul declarat de reclamanții și A, împotriva sentinței civile nr.535/06.04.2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL O L T, CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL VALCEA, CURTEA DE APEL PITEȘTI, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi bănești.
Procedura legal îndeplinită fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 28 septembrie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 535 din 06 aprilie 2009 Tribunalul O l t, a respins acțiunea
formulată de reclamanții, A, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL O L T, CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL VÂLCEA, CURTEA DE APEL PITEȘTI.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții au calitatea de magistrați - judecători în cadrul Tribunalului O l t, respectiv TRIBUNALUL BUCUREȘTI. Drepturile prevăzute prin art. 8 și 9 din Legea 50/1996, respectiv indemnizația de ședință și majorarea de 25% a salariului de bază brut, au fost abrogate la intrarea în vigoare a OUG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, respectiv 01.01.2003. Potrivit art. 50 din acest act normativ, la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, s-au abrogat art. 1 și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților din Legea 50/1996. Astfel susținerea reclamanților că abrogarea intervenită prin OG 83/2000 este nelegală nu se poate reține atâta timp cât ulterior a intervenit OUG 177/2002.
În ceea ce privește cererea de atribuire a locuinței de serviciu se reține că acest drept este în prezent reglementat de OUG 27/2006, art. 22-23, conform cărora magistrații au dreptul la atribuirea unei locuințe de serviciu sau la compensarea diferenței dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuință de serviciu și chiria plătită pe baza unui contract de închiriere încheiat potrivit legii.
Conform adresei nr. 6242//12.12.2008 emisă de TRIBUNALUL BUCUREȘTI reclamantul A beneficiază în condițiile art. 22 din OUG 27/2006 de compensarea diferenței dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuință de serviciu și chiria plătită pe baza unui contract de închiriere. Pe cale de consecință pârâtul Ministerul Justiției și-a îndeplinit obligația prevăzută de lege.
În ceea ce privește pretențiile solicitate de reclamanți la punctele 3 și 4 din cerere, respectiv despăgubiri egale cu sporul de vechime în muncă și sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pe perioada 2001 - 2003, respectiv 2001-2004, se reține că potrivit art.166 alin.1 Cm dreptul la acțiune cu privire la plata drepturilor salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile erau datorate. În același sens sunt și prevederile art.3 din Decretul 167/1958 și art.283 alin. 1 lit. c Codul munci. În speță dreptul la acțiune al reclamanților s-a născut la data la care debitorul obligației nu a mai plătit sporurile solicitate și nu la data la care au fost pronunțate deciziile nr.21/2008, respectiv nr. 36/2007.
S-a mai reținut că reclamanții nu au dovedit existența unor cauze de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție de 3 ani astfel încât față de data formulării cererii de chemare în judecată - 11.08.2008 și perioada pentru care se solicită plata despăgubirilor egale cu sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, de 50% din salariul de bază brut lunar, respectiv 2001-2004 și a despăgubirilor egale cu sporul de vechime, 2001-2003, acțiunea este formulată cu încălcarea terenului general de prescripție de 3 ani.
Pretențiile afirmate la punctul 5 din acțiune privind acordarea dobânzii legale aferente drepturilor la care pârâții au fost obligați prin hotărâri judecătorești este neîntemeiată, având în vedere că prin acordarea drepturilor reactualizate s-a stabilit o reparație a prejudiciului suferit de reclamanți, iar plata dobânzii pentru același interval de timp ar însemna o dublă reparație a prejudiciului.
Cererea reclamantului A de acordare a indemnizației actualizate, inclusiv dobânda legală pe perioada 01.07.2003 - 14.07.2003, precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în sensul inserării ca vechime în funcția de judecător a acestei perioade, se reține că potrivit mențiunilor din carnetul de muncă, reclamantul a absolvit cursurile la data de 30.06.2003, iar la data de 15.06.2003 a fost numit judecător stagiar la Judecătoria Horezu. Potrivit Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr.21/2008 auditorii de justiție își păstrează această calitate până în momentul numirii în funcția de judecător stagiar.
Reclamantul, în perioada 01.07.2003 - 14.07.2003, a avut calitatea de auditor de justiție și nu de judecător motiv pentru care a fost respins și acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Pentru aceste considerente s-a respins cererea formulată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții A și, criticând în temeiul dispozițiilor art. 312, 304 pct.9 și art. 304 ind.1 civ.Cod Penal sentința Tribunalului Olt ca fiind nelegală, în esență, pentru greșita respingere a cererilor privind:
- acordarea indemnizației de ședință de 3% din salariul brut și a majorării de 25%a salariului de bază brut,
- asigurarea locuinței de serviciu în municipiul B pentru recurentul A (care lucrează în B de la data 15 11 2007);
- acordarea sporului de vechime în muncă pe perioada 01.01.2001-05.12.2003 pentru recurentul și, respectiv pe perioada 15.07.2003-05.12.2003 pentru recurentul A,
- obligarea la plata despăgubirilor egale cu sporul de 50% din salariul de bază pentru risc și suprasolicitare pe perioada 01.01.2001-27.08.2004 pentru reclamantul,respectiv 15.07.2003-27.08.2004 pentru A, reactualizat și plata dobânzilor aferente;
- acordarea dobânzilor legale aferente despăgubirilor la care au fost obligați pârâții prin sentințele civile pronunțate de Tribunalul Olt 560/12.06.2007; 1283/27.11 2006 1167/03.12.2007, 358/20.03.2008.
- obligare a pârâtului Ministerul Justiției la plata către Aai ndemnizației aferente perioadei 01.07.2003-14.07.2003, actualizată în funcție de rata inflației la plata efectivă inclusiv dobânda aferentă cu mențiunile aferente de inserare a acestei perioade ca fiind vechime în funcția de JUDECĂTOR 3: Tamara Carmen
- obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale recurenților.
Fiecare dintre capetele de cerere din acțiunea introductivă de instanță ce se constituie și în motive distincte de recurs au fost argumentate detaliat de către cei doi recurenți aceștia înțelegând să invoce și dispozițiile art. 1 din Protocolul 1, art. 14 din Convenția Europeană a drepturilor Omului, art. 21 alin.1 O 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare cu modificările ulterioare aduse prin Legea 48/2002, OG77/2003 și legea 27/2004, acordarea drepturilor corespunzătoare solicitate începând cu datele pronunțării 39/2007 și 21/2008.
Curtea, analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, dar și a dispozițiilor legale incidente în cauză, constată că recursul de față este fondat numai în parte, numai cu privire la motivul invocat de reclamantul A,urmând ca prin admiterea recursului, sentința instanței de fond să fie reformată numai în parte, numai în ceea ce îl privește pe acest reclamat, potrivit considerentelor ce vor fi prezentate în continuare:
Referitor la primul motiv de recurs: indemnizația de ședință prevăzută de art.9 din Legea 50/1996 de 3% din salariul de bază brut, respectiv majorarea de 25 % a salariului de bază brut pentru activitatea de supraveghere a urmăririi penale prevăzută de art. 8 din legea 50/1996, Curtea constată că acesta este nefondat întrucât dispozițiile legale ce reglementau acordarea acestora au fost abrogate prin acte normative ulterioare.
Aceste acte normative au reglementat într-un mod diferit, ca abordare sistemică drepturile salariale ale magistraților, aceste tipuri de indemnizații, respectiv majorări salariale nemaifiind menținute.
Pornind de la această împrejurare, nu pot fi acordate drepturi a căror existență a încetat prin abrogarea normelor sub imperiul cărora s-au născut și, mai ales, în lipsa unui alt instrument, care să se impună - cu puterea obligatorie prevăzută de dispozițiile art. 329 alin. 3.civ. - instanței investite cu soluționarea unei astfel de cereri.
Referitor la susținerea că pentru acordarea acestor drepturi este aplicabil același raționament ca și la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, Curtea constată că această susținere nu ține cont de următoarele aspecte:
a) decizia - invocată de recurenți - pronunțată în recursul în interesul legii are aplicabilitate în continuare prin supraviețuirea normeiindividualizatăa fi aceea prin care se acorda sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică,
b) există unefect "extensiv", generalal conflictului de constituționalitate constatat de Curtea Constituțională prin decizia nr. 838/2009,definitivă și general obligatorie, publicata in Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009 adică, aceasta numaiaparentproduce efecte directedoarpentru situația juridică reglementată de cele două decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite ( adică pentru sporul de vechime și sporul de risc).
Astfel, decizia Curții Constituționale nu produce efecte asupra sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și asupra sporului de vechime în muncă, întrucât acestea au fost ulterior consacrate legislativ, constatându-se că neacordarea acestor categorii de drepturi a reprezentat izvorul discriminării între diferitele categorii de personal din justiție, dar și între acestea și alte categorii de personal, din afara sistemului justiției.
Cu toate acestea, întrucâtdispozitivul deciziei Curții Constituționale nu se mai referă - precum deciziile - la normele individualizate prin actul de sesizare ci, de această dată, are efectul obligatoriu al constatării că, sunt și rămân abrogate "toate drepturile" neconsacrate legislativ, chiar apte a avea un efect discriminatoriu căci, în raport de împrejurările contextului exhaustiv analizat, în care s-a pronunțat în maniera arătată contenciosului constituțional, singura interpretareposibilăeste aceea că, judecătorul național, nu are competența constituțională de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, "misiunea lui constituțională fiind aceea de a realiza justiția, potrivit art. 126 alin. 1 din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiectiv".
Puterea judecătorească însăși, pentru a-și respecta menirea, trebuie să înțeleagă și să-și exercite întotdeauna atribuțiile în limitele stabilite dedecizia constatării conflictului constituțional de către Curtea Constituționalăadică în limiteleConstituției României, fără ingerințe în limitele puterii legislative, executive ori în competența Curții Constituționale.
În ceea ce privește motivele de recurs referitoare la acordarea sporului de vechime în muncă și obligarea la plata despăgubirilor egale cu sporul de 50% din salariul de bază pentru risc și suprasolicitare pe perioadele solicitate în acțiune de către ambii reclamanți - ambele categorii de sporuri fiind solicitate pe perioade ce depășesc termenul de prescripție de 3 ani, anterior introducerii acțiunii, Curtea le constată nefondate având în vedere următoarele considerente:
Analiza acestor motive de recurs impune la început o serie de precizări care să lămurească raționamentele instanței investită cu cauza de față, cu privire la soluția ce o va pronunța.
Fără îndoială că argumentele referitoare la preeminența dreptului internațional față de dispozițiile dreptului intern - atunci când acesta din urmă nu conține dispoziții mai favorabile - au fost corecte cum, la fel de corecte sunt argumentele aduse de recurenți cu privire împrejurările de orice natură care au avut drept efect atât diminuarea venitului net lunar al salariaților din justiție dar și, în mod corelativ, avalanșa de procese declanșate după trecerea unui anumit interval de timp și care au avut drept unic scop recâștigarea drepturilor salariale astfel pierdute.
Caracterul legitim al acestor acțiuni intentate în justiție a fost recunoscut de instanțele interne prin hotărârile judecătorești pronunțate în materia drepturilor salariale ale personalului din justiție - inclusiv în ceea ce privește sporul de vechime precum și sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică -, hotărâri intrate în puterea lucrului judecat, care au dobândit deja putere de lege.
Dincolo de precizările sus-enunțate cu privire la aplicabilitatea în timp și în raport cu decizia Curții Constituționale a acestor decizii, problema care se pune, însă, în cauza de față, este aceea a intervalului de timp până la care instanțele investite cu soluționarea unor astfel acțiuni, se pot întoarce în aprecierea încălcărilor învederate de reclamanți și, respectiv, în restabilirea ordinii de drept pe segmentul ce face obiectul analizei judecătorești -spor de vechime, spor de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Instanța de fond a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 166 alin. 1 din Codul Muncii potrivit cărora dreptul la acțiune în materia drepturilor salariale și a daunelor rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor - în sens larg - se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile erau datorate.
Curtea constată că raționamentul recurenților privind începerea curgerii termenului de prescripție, de la pretinsa recunoaștere de către pârât a drepturilor salariale restante este pur speculativ și nefondat, în lumina considerentelor deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - potrivit cărora dispozițiile referitoare la acordarea acestor sporuri au fost în vigoare în tot acest interval de timp.
Aceasta deoarece dezlegarea dată de instanța supremă presupune că reclamanții aveau posibilitatea solicitării reparării acestei încălcări în termenul prevăzut de lege, încă de la prima încălcare a dispozițiilor legale privind acordarea sporurilor
Faptul că aceștia au solicitat aceste drepturi după o perioadă de timp afectată de efectul prescripției dreptului la acțiune - pentru un anumit interval de timp, adică acela care interesează în prezenta cauză, 01.01.2001-05.12.2003 pentru recurentul și, respectiv pe perioada 15.07.2003-05.12.2003 pentru recurentul A -( sporul de vechime) și 01.01.2001-27.08.2004 pentru reclamantul, respectiv 15.07.2003-27.08.2004 pentru 01.01.2001-05.12.2003 pentru recurentul și, respectiv pe perioada 15.07.2003-05.12.2003 pentru recurentul A, ( sporul de 50% din salariul de bază pentru risc și suprasolicitare) nu poate justifica legitimarea demersului reclamanților cu încălcarea dispozițiilor legale.
Dezlegarea dată de instanța de fond nu incalcă nici dispozițiile dreptului intern dar nici pe cele ale tratatelor internaționale la care Romania este parte -cu referire concretă, în raport de argumentele motivului de recurs la dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și și a Libertăților Fundamentale- pentru următoarele considerente:
În general, dispozițiile legale privind formalitățile ce trebuie respectate de orice subiect cu calitate procesuală activă vizează asigurarea unei bune administrări a justiției respectarea principiului securității raporturilor juridice.
Prin deciziile sale, inclusiv prin cele la care s-a făcut referire de către recurenți, Curtea Europeană a Dreptrurilor Omului nu a examinat " in abstracto" legislațiile interne ale statelor ci, maniera în care a fost înfrânt dreptul acestora de a se adresa instanțelor.
La 18 martie 2008, prin hotărârea 3052/04, în cauza Dacia contra, Curtea a arătat rolul de o importanță majoră pe care îl au termenele de prescripție, interpretate din perspectiva Convenției care declară principiul preeminenței dreptului ca făcând parte din tradițiile comune ale statelor membre la Convenție.
S-a arătat că rolul prescripției este, între altele acela de a garanta securitatea juridică prin fixarea unui termen fix de introducere a acțiunilor.
Prin urmare, prin hotărârea la care s-a făcut trimitere, Curtea a decis cămodificarea unei situații care a devenit "definitivă" datorită expirării termenului de prescripție este incompatibilă cu principiul securității raporturilor juridice.
Nici o dispoziție a Convenției nu obligă statele membre sa instituie termene de prescripție sau sa fixeze momentele de la care începe sa curga prescripția, in materie civila statele bucurându-se de o mare libertate de apreciere atât in stabilirea duratei acestui termen, cat si a momentului de la care aceasta începe sa curgă ( hot. Nr. 42117 per. 04 din 5 Februarie 2009- - si altii contra Franței ).
Deci instituirea unor termene de prescripție pentru sesizarea unei instanțe este admisibilă fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului substanțial dedus judecății și fără ca prin acesta să se limiteze protecția socială instituită de art.1 din Protocolul I adițional la Convenție.
S-a stabilit în acest sens că, limitarea dreptului de acces la o instanță prin instituirea unor termene de prescripție trebuie să respecte condițiile de proporționalitate și rezonabilitate astfel încât persoanele vătămate să aibă un interval de timp suficient în funcție de caracteristicile fiecărui tip de litigiu pentru a acționa.
Sub acest aspect termenul de prescripție de 3 ani - ca cel prevăzut de art. 166 din Codul Muncii - este, în general, apreciat ca rezonabil de întreaga practică, în ceea ce privește satisfacerea drepturilor cu conținut patrimonial (considerate în sens larg), instituirea acestui termen având drept finalitate limitarea efectelor perturbatoare asupra stabilității și securității raporturilor juridice civile.
De aceea, durata unui termen de prescriptie nu pune niciodată probleme din punctul de vedere al conventiei.
Mai mult decât atăt, Curtea are în vedere și faptul că, elaborarea Strategiei de reformă prin nr.HG 232/2005 nu are caracterul uneirecunoașteria drepturilor salariale ce formează obiectul cauzei de față,cu consecințele menționate de recurenți - ale art. 21 din Decretul 167/1958.
Această cauză de întrerupere a prescripției, enumerată de lege semnifică părăsirea de către debitor, a poziției sale de împotrivire față de dreptul subiectiv corelativ, iar pentru ca această recunoaștere să aibă semnificația unei întreruperi a cursului prescripției, trebuie să fie neîndoielnică. Aceasta înseamnă că, din actul creditorului rezultă, fără echivoc, recunoașterea datoriei, atât sub aspectul întinderii, al temeiului juridic, a semnificației acesteia.
Ori, emiterea unui act, cu putere normativă, în care sunt menționate principiile și strategia de reformă a unei anumite ramuri a relațiilor sociale, nu echivalează cu recunoașterea datoriilor vechiului sistem nereformat, sistem ce exista anterior elaborării strategiei în discuție.
În condițiile în care noul act normativ nu enumeră în mod expres, datoriile - reprezentate de sporurile restante solicitate de reclamanți - față de tot personalul din justiție, care are calitate de angajat într-un raport de muncă cu individualitate distinctă, ce nu poate fi asimilat raportului de muncă expres reglementat de dispozițiile codului muncii, nu se poate vorbi de o recunoaștere din partea debitorului a datoriilor sale.
Referitor la acordarea dobânzilor legale aferente despăgubirilor la care au fost obligați pârâții către reclamanți prin sentințele civile pronunțate de Tribunalul O l 560/12.06.2007; 1283/27.11 2006 1167/03.12.2007, 358/20.03.2008, Curtea reține de asemenea că, motivul de recurs este nefondat, înlăturându-l pentru următoarele considerente:
În mod evident, prin acordarea reactualizată a drepturilor câștigate prin respectivele hotărâri judecătorești, în discuție, nu este o "suplimentare" sau o "dublă reparație" a acestor drepturi cuvenite de altfel, în mod legitim reclamanților, și care să poată fi calificată drept ingerință în atribuțiile puterii legiuitoare.
Problema care se pune este aceea a exigibilității sumelor solicitate și constate ca fiind legale de către instanțele judecătorești.
Pentru evitarea altor procese viitoare, este necesară protecția acestor drepturi - până la acordarea lor de către debitorii obligației - în raport cu fenomenul inflaționist care, în prezent, este de natură să afecteze semnificativ suma concretă ce urmează a fi calculată, respectiv acordată reclamanților, ca echivalent al drepturilor astfel câștigate.
Acordarea dobânzilor legale presupune însă o altă abordare a solicitării, aceasta decurgând din natura juridică diferită a reactualizării în raport cu aceea a dobânzii dar mai ales din natura juridică specifică a raportului de muncă în care se află angajați recurenții adică un raport de muncă sui-generis căruia îi sunt aplicabileșidispozițiile codului muncii.
Codul Muncii conține norme cu caracter dispozitiv în ceea ce privește obligarea angajatorului la plata daunelor restante în caz de întârziere nejustificată a plății salariului ( art. 161 alin.4 " întârzierea nejustificatăpoatedetermina obligarea angajatorului la plata de daune interese ).
Regula în materie, în lipsa dovedirii felului și cuantumului prejudiciului este acordarea sumei restante reactualizată, ceea ce în cauza de față s-a acordat, pentru înlăturarea îmbogățirii fără just temei.
În raport de aceste prevederi, dar și a ansamblului probator existent în dosarul cauzei, este de prisos aducerea în discuție ca aplicabile, a dispozițiilor legale privind dobânda.
Acestea sunt aplicabile, potrivit dispozițiilor art. 1088 și urm. Civil, raporturilor juridice în care părțile:
a) fie convin -adică sunt de acord asupra unei astfel de reglementări -și aici se aduc limitări ale înțelegerilor părților, în condițiile OG9/2000 modificată și aprobată -
b) fie, întrucât nu menționează expres, ei înțeleg să se raporteze în mod obișnuit unor astfel de norme, astfel că, în această situație, se pune problema acordării în mod obligatoriu a dobânzii legale.
Referitor la asigurarea locuinței de serviciu în municipiul B pentru recurentul A (care lucrează în B de la data 15 11 2007) Curtea are în vedere faptul că temeiul în baza căruia recurentul solicită acordarea unei locuințe de serviciu este abrogat, acesta având însă posibilitatea compensării chiriei -după cum se și întâmplă în cazul recurentului.
Astfel, la dosar există adresa nr. 6242/2.12.2008 din care rezultă că acesta beneficiază în condițiile art. 22 din nr.OUG 27/2006 de compensarea diferenței dintre chiria stabilită pentru o locuință de serviciu și chiria plătită pe bază de contract de închiriere.
Curtea va reține însă ca fiind întemeiată critica recurentului de obligare a pârâtului Ministerul Justiției la plata către Aai ndemnizației aferente perioadei 01.07.2003-14.07.2003, actualizată în funcție de rata inflației la plata efectivă inclusiv dobânda aferentă cu mențiunile aferente de inserare a acestei perioade ca fiind vechime în funcția de judecător și, corespunzător, obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al acestui recurent.
Prin OUG 195/2008 au intervenit modificări ale Legii nr.303/2004, fiind inclus un al treilea alineat la art.20 care prevede că, în perioada dintre data promovării examenului de absolvire și data numirii în funcție, absolvenții care au promovat examenul de absolvire primesc indemnizația lunară corespunzătoare funcției de auditori de justiție, drepturi ce se suportă din bugetul
Funcția de auditor de justiție este însă asimilată și reprezentând vechime în magistratură Ordonanță de Urgență nr. 195 din 25 noiembrie 2008 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul justiției care, la articolul 21, după alineatul (1), introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins: "(11) Perioada cuprinsă între promovarea examenului de absolvire și numirea de către Consiliul Superior al Magistraturii în funcția de judecător sau procuror stagiar, precum și perioada în care o persoană a avut calitatea de judecător sau procuror stagiar, dacă a promovat examenul de capacitate prevăzut de art. 25, constituie vechime în funcția de judecător sau procuror."
Consecința acestei recunoașteri nu este însă o diferență a indemnizației acordată la acea dată - cum a solicitat reclamantul - ci diferența de indemnizație rezultând din acordarea sporului de stabilitate în mod decalat la împlinirea vechimii în magistratură și la plata sporului corespunzător vechimii în muncă, prevăzute de lege, cu luarea în calcul a perioadei recunoscute mai sus, sume reactualizate la data plații efective, în raport de rata inflației, cu limitările aduse de aplicarea dispozițiilor privind prescripția dreptului la acțiune.
În aceste condiții, în temeiul art. 312 alin 1 teza I raportat la dispozițiile art. 304 punctul 9. civ. cu respectarea principiului disponibilității în procesul civil, se impune admiterea numai în aceste limite a recursului de față, adică numai în ceea ce îl privește pe A, și numai referitor la constatarea vechimii în funcția de judecător pe perioada 01.07.2003-14.07.2003 și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al acestuia, pentru considerentele arătate, urmând a fi înlăturate celelalte critici din recurs și a fi menținute restul dispozițiilor sentinței civile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr.535/06.04.2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr-, în ceea ce privește pe reclamantul în contradictoriu cu intimații MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL O L T, CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL VALCEA, CURTEA DE APEL PITEȘTI, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Modifică sentința civilă în sensul că, admite în parte acțiunea acestui reclamant și constată că perioada cuprinsă între 1.07.2003 - 14.07.2003 reprezintă vechimea în funcția de judecător, obligând în mod corespunzător pârâții la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Red. jud. Grefier,
6 dec.2009
Jud. fond..
.
Președinte:Marian LunguJudecători:Marian Lungu, Carmen Tomescu, Tamara Carmen
