Drepturi salariale (banesti). Decizia 5385/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.4005/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.5385/
Ședința publică de la 07 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Farmathy
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții, a, și împotriva sentinței civile nr.573 LM/AS din data de 06.05.2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimațiiMinisterul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului G, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Giurgiu, având ca obiect:"drepturi bănești - primă de vacanță".
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns: recurenții, a, șiși intimațiiMinisterul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului G, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Giurgiu.
Procedura de citare nelegal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții viciul de procedură constatat la termenul de azi cu recurenta, în sensul că pe dovada de citare aflată la dosar-fila 25, în mod eronat s-a aplicat ștampila Tribunalului Giurgiu.
Curtea, după verificarea procedurii de citare cu recurenta, apreciază procedura de citare legal îndeplinită, dat fiind faptul că atât Judecătoria Giurgiu cât și Tribunalul Giurgiu își au sediul în aceeași clădire.
Totodată, Curtea, având în vedere împrejurarea că recurenții prin cererea de recurs dedusă judecății au solicitat judecarea pricinii în lipsă, confor, art.242 pct.2 cod proc. civilă și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.573 LM/AS din data de 06.05.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanții, a, și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului G, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Giurgiu.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, reclamanții au solicitat drepturile bănești reprezentând prima de vacanță pentru anii 2003 - 2006, corespunzătoare perioadelor în care au funcționat ca magistrați la Judecătoria Giurgiu.
Temeiul de drept l-a constituit nr.OUG 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu suspendate în perioada 2001 - 2006.
A mai reținut prima instanță că, în nr.OUG 146/2007 nu este menționată categoria magistraților printre categoriile de personal îndreptățite a beneficia de plata primei de vacanță pentru perioada 2001 - 2006.
Întrucât, prin Decizia nr. XXIII pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 31/2005 s-a stabilit că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001 - 2002, în conformitate cu prevederile art. 411din Legea nr.50/1996, și, de asemenea, că dreptul la acțiune pentru calculul și plata primei de concediu s-a născut la 01.01.2003, când a încetat orice cauză de suspendare ori de neaplicare a prevederilor art. 411din Legea nr.50/1996 modificată și completată prin nr.OG 83/2000, Tribunalul a constatat că acțiunea nu este întemeiată, drepturile solicitate nefiind prevăzute a fi acordate pentru perioada 2003 - 2006 de nici un act normativ.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs motivat reclamanții, a, și, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr-.
În susținerea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, recurenții reclamanți au arătat, în esență, următoarele:
Prin OUG nr.146/2007, s-a reglementat obligativitatea acordării sumelor de bani reprezentând prime de vacanță mai multor categorii de salariați din sistemul public.
Legiuitorul a recunoscut obligația de plată a acestor prime inclusiv magistraților, ale căror drepturi bănești erau reglementate de Legea 50/1996, așa cum reiese din art.1 alin.2. Rațiunea acestui text de lege constă în faptul că legiuitorul a intenționat să acorde prime de vacanță tuturor categoriile de bugetari care au beneficiat de aceste drepturi, care au fost suspendate de la aplicarea printr-o succesiune de acte normative, datorită constrângerilor bugetare pe perioada 2001 - 2006, impuse anual de organismele financiare internaționale.
Chiar în preambulul menționatului act normativ legiuitorul justifică acordarea acestor drepturi prin înlăturarea inechităților dintre persoanele care au obținut primele de concediu în baza unor hotărâri judecătorești și persoane care nu au primit primele respective, elemente ce vizează interesul public și constituie o situație extraordinară. O interpretare restrictivă, "per a contrario" a acestor dispoziții legale în sensul lipsei unei prevederi exprese în cuprinsul act normativ evocat și a categoriei magistraților duce la crearea unei inechități de natură socială și juridică și la discriminarea acestei categorii profesionale, în raport de toate celelalte categorii sociale și profesionale pentru care legiuitorul a prevăzut în mod expres plata acestor drepturi.
Prin urmare, au susținut recurenții, în mod greșit instanța de fond a apreciat că nr.OUG 146/2007 nu se referă și la categoria magistraților, din moment ce în preambulul acestei ordonanțe se face referire și la drepturile recunoscute unor categorii de personal în baza art.411 alin.1 din Legea nr.50/1996 introdus prin art. 1 pct.38 nr.OUG83/2000, care se referă în mod expres la faptul că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de vacanță.
Deși în art.1 alin.2 din nr.OUG 146/2007 nu se face referire în mod expres la categoria magistraților, în sintagma cu caracter general "alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale", recurenții consideră că se includ și magistrații, pentru considerentele anterior expuse.
Prin decizia nr. 4745 din 8 aprilie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere decizia nr. 104 din 20.01.2009 a Curții Constituționale, definitivă și obligatorie, a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI.
Prin întâmpinarea depusă, Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond, care este legală și temeinică.
În recurs, nu au fost administrate probe.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 3041 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce vor expuse în continuare:
Dreptul la primă pentru concediul de odihnă al magistraților, reglementat de art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996, a fost introdus în această lege prin art. I pct. 38 din nr.OG 83/2000 și și-a produs efectele începând de la 1 ianuarie 2001. În urma abrogării art. 411alin. 1, prin nr.OUG 177/2002, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, dreptul magistraților la prima de concediu a încetat să mai existe.
În conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 2 din nr.OUG 146/2007, intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile acestui act normativ: funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale.
Textul legal evocat nu menționează expres categoria magistraților - judecători și procurori - printre categoriile de personal cărora le sunt aplicabile prevederile nr.OUG 146/2007 și nici nu s-ar putea aprecia că reclamanții judecători fac parte din "alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale", câtă vreme, în perioada 2003-2006, pentru care aceștia au pretins plata primei de vacanță, nici un act normativ nu reglementa acordarea primei de concediu pentru categoria profesională căreia îi aparțin.
De altfel, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din nr.OUG 146/2007, menționata ordonanță de urgență reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediu de odihnă, în baza prevederilor actelor normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001-2006.
Or, Curtea reține, cu referire la perioada 2003-2006, că, în privința recurenților, nu sunt îndeplinite condițiile acestui text legal, în sensul că nu este vorba despre un drept prevăzut de un act normativ în vigoare în această perioadă, a cărui aplicare să fi fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare.
În mod corect instanța de fond s-a raportat la decizia nr. XXIII/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, decizie prin care instanța supremă a statuat, în interpretarea dispozițiilor art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996, în sensul că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001 și 2002.
În considerentele menționatei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, de la data de 1 ianuarie 2003, când a intrat în vigoare nr.OUG 177/2002, erau abrogate implicit dispozițiile art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 referitoare la dreptul magistraților la o primă pentru perioada concediului de odihnă. În raport de această situație, dreptul magistraților a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins cu începere de la 1 ianuarie 2003.
Până la intrarea în vigoare a nr.OG 27/2006, aprobată prin Legea nr. 45/2007, dreptul la prima de concediu nu a fost prevăzut pentru magistrați prin lege specială.
Nu poate fi primită nici susținerea recurenților privind discriminarea lor în raport de alte categorii profesionale, câtă vreme nu orice diferență de tratament reprezintă o situație de discriminare, ci numai acea diferență constatată între persoane aflate în situații analoge sau comparabile, ceea ce nu este cazul în speță.
De altfel și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este constantă în a aprecia că a distinge nu înseamnă a discrimina și că diferența de tratament devine discriminare numai dacă intervine în cazuri similare sau comparabile.
Pentru motivele expuse, Curtea constă că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, ce urmează a fi menținută, astfel încât, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții, a, și împotriva sentinței civile nr.573 LM/AS din data de 06.05.2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimațiiMinisterul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului G, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Giurgiu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.:
Dact.: /12ex.
27.10.2009
Jud. fond.:; -
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Uță Lucia, Farmathy
