Drepturi salariale (banesti). Decizia 5461/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5461
Ședința publică de la 15 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florica Diaconescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 3: Ligia Epure
Grefier - -
*****************************
Pe rol, judecarea recursurilor formulat de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva sentinței nr. 1713 din 29 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR și reclamanții -, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat cererea formulată de recurentul pârât MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care;
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.
CURTEA:
Asupra recursurilor de față;
Tribunalul Dolj prin sentința nr. 1713 de la 29 aprilie 2009 respins excepțiile invocate de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație si Justiție.
A respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație si Justiție împotriva Ministerului Finanțelor Publice,
A admis excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor ca reprezentant al Statului și în consecință a respins acțiunea promovată împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantele --, împotriva pârâților Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, în contradictoriu cu Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.
A obligat pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, și Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și Ministerul Public să acorde reclamantei - sporul de confidențialitate de 15 % începând cu 01.09.2007 și reclamantei sporul de confidențialitate de 15 % începând cu 01.08.2008 actualizate la data plății.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamanta - deține funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat din data de 01.09.2007, iar reclamanta din data de 01.08.2008 când a fost numită procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Filiași.
Asupra excepției necompetentei materiale a instanței:
Reclamantele nu contestă prin acțiunea lor "stabilirea drepturilor salariale" în sensul normei legale citate de către pârât ci faptul că sporul de confidențialitate ce li se cuvine în temeiul unor dispoziții legale nu le-a fost acordat.
Așa fiind, instanța apreciat că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 281 din Codul muncii care prevăd că jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor de muncă, precum și a cererilor privind raporturile juridice între partenerii sociali, Tribunalul Dolj fiind instanță legal sesizată de către reclamante.
Prin urmare, instanța a constatat neîntemeiată excepția de necompetentă materială și urmează să o respingă.
II. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor ca reprezentant al Statului instanța a admis- și a respins acțiunea față de acest pârât deoarece nu există raporturi juridice de muncă între acesta și reclamante.
III. Cu privire la fondul cauzei instanța a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit Legea nr. 303/2004 si art. 16 din Codul deontologic al magistraților judecătorii si procurorii au obligația păstrării secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter.
Privitor la interpretarea si aplicarea acestor dispoziții legale Înalta Curte de Casație si Justiție, examinând recursul în interesul legii cu care a fost sesizată, a data de 15.12.2008 a pronunțat decizia nr. 46 în dosarul nr. 27/2008, statuând că " judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum si personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar".
Având în vedere că dezlegarea dată acestei probleme de drept de către Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanțe, în virtutea dispozițiilor art.329 alin. 3 Cod pr.civilă deciziile pronunțate în recursul în interesul legii fiind considerate izvoare de drept cu forță juridică obligatorie, pretențiile reclamantelor au fost admise.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curt ea de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Primul motiv de recurs invocat de Parchetul de pe lângă ICCJ vizează depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, de către prima instanță.
În susținerea acestei critici învederează că prin decizia nr. 821 din 3 iulie 2008 Curtea Constituțională a admis excepțiile de neconstituționalitate ridicate. și a constatat că prevederile art. 2, alin. 1 și 11și ale art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Numai Parlamentul și prin delegare Guvernul au competența de a institui,modifica și abroga norme juridice de aplicare generală,instanțele judecătorești neavând o asemenea competență.
Un alt motiv de recurs vizează împrejurarea că prima instanță a dispus în mod nelegal plata și pe viitor drepturilor salariale solicitate, adăugând la legea specială de salarizare, deoarece numai legiuitorul - deci puterea legislativă poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi, considerând acest capăt de cerere inadmisibil.
Același recurent arată că acordarea sporului de confidențialitate nu reprezintă un drept recunoscut și protejat de lege, nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul magistraților de a primi spor de confidențialitate.
apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații. Categoriile de personal salarizat de la buget care beneficiază de spor de confidențialitate sunt expres prevăzute de lege,de principiu aceștia sunt salariați care gestionează informații clasificate definite de Legea nr.182/2002.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, având în vedere că prin decizia nr. 821 din 3 iulie 2008 Curtea Constituțională a admis excepțiile de neconstituționalitate ridicate și a constatat că prevederile art. 2, alin. 1 și 11și ale art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. S-a mai arătat că OG nr. 27/2006 care reglementează salarizarea procurorilor nu prevede acordarea acestui spor, acesta nefiind așadar prevăzut de lege, și că s-a încălcat și competența materială a instanței, întrucât, potrivit art. 36 din OG nr. 27/2006, personalul salarizat potrivit acestui act normativ, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație la colegiul de conducere, iar împotriva hotărârii acestuia se poate face plângere la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București. S-a mai arătat că sentința s-a pronunțat cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, astfel cum s-a arătat mai sus. S-a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția prematurității cererii de chemare în judecată, întrucât nu s-a urmat procedura specială prevăzută de lege (cu încălcarea art. 283. muncii). S-a mai arătat că sentința este lipsită de temei legal, neexistând temei nici pentru acordarea pentru viitor a drepturilor solicitate, iar pe fond acțiunea a fost greșit admisă, fiind greșită și soluția de operare în carnetele de muncă a mențiunilor corespunzătoare admiterii acțiunii.
Curtea constată ca fiind nefondate recursurile, pentru următoarele considerente.
Noțiunea de discriminare este definită, așa cum s-a precizat și la instanța de fond, prin art. 2 din OUG nr. 137/2000, aceasta incluzând în sfera sa: dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. 1; prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1. fata de alte persoane, în afară cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate si necesare; orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoana, un grup de persoane sau o comunitate fata de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități.
Mijloacele de eliminare a tuturor formelor de discriminare sunt menționate expres la art. 2 alin.10 din acest act normativ, respectiv: a) prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor acțiuni afirmative, în vederea protecției persoanelor defavorizate care nu se bucura de egalitatea șanselor; b) mediere prin soluționarea pe cale amiabila a conflictelor apărute în urma săvârșirii unor acte/fapte de discriminare; c) sancționarea comportamentului discriminatoriu prevăzut în dispozițiile alin. 1.-(7).
Comportamentul discriminatoriu atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, în condițiile legii.
Art. 3 din același act normativ, arată că dispozițiile prezentei ordonanțe se aplica tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum si instituțiilor publice cu atribuții în ceea ce privește: condițiile de încadrare în munca, criteriile si condițiile de recrutare, selectare si promovare, accesul la toate formele si nivelurile de orientare, formare si perfecționare profesională; protecția si securitatea socială; serviciile publice sau alte servicii, accesul la bunuri si facilități; sistemul educațional; asigurarea libertății de circulație; asigurarea liniștii si ordinii publice; alte domenii ale vieții sociale.
Curtea Constituțională a constat neconstituționale dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 numai în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță însă, prima instanță nu a anulat ori a refuzat aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici nu le- înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative ci, dimpotrivă, a făcut aplicarea întocmai a acestor dispoziții legale, stabilind că reclamanții fac parte dintre persoanele enumerate la art. 3 din ordonanță.
Prin urmare, nu se poate reține că hotărârea atacată este pronunțată cu depășirea limitelor puterii judecătorești și deci, că este afectată de motivul de nelegalitate menționat la art. 304 pct. 4 cod. pr. civ. așa cum susțin recurenții în motivele formulate.
De menționat, tot în sprijinul acestei concluzii, sunt și dispozițiile art. 27 din același act normativ, care conferă competența instanței de a acorda despăgubiri și a restabili situația anterioară discriminării.
Așa cum a arătat și instanța de fond, obligația de confidențialitate a magistraților rezultă din împrejurarea că, prin natura activității desfășurate, aceștia au acces la informații confidențiale, fiind obligați să păstreze secretul profesional, să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în calitate de magistrat, să păstreze lucrările cu caracter confidențial în incinta instanței, să nu permită consultarea lor - art.91 din Legea 303/2004,art. 9, art. 15 alin. 1 și 2 și art.16 din Codul deontologic al Magistraților, aprobat prin Hot. CSM nr. 328/2005.
În acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ care, prin decizia nr. 46 pronunțată la data de 15 dec. 2008, admis recursul în interesul legii, și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispoz. art. 99 al. 1 lit. D din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 al. 1, 2 din Codul deontologic al magistraților și art. 78 al. 1 din legea 567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul deontologic, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți de la ICCJ, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea dată problemelor de drept de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin deciziile în interesul legii este obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispoz. art. 329 alin. 3 Cod pr.civilă, astfel că, în aceste condiții, susținerea că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești și că nu există temei legal pentru admiterea acțiunii nu pot fi primite.
În ceea ce privește celelalte motive de recurs formulate, se constată că și acestea sunt neîntemeiate, nefiind în cauză încălcată competența materială a instanței, întrucât art. 36 din OG nr. 27/2006, (potrivit căruia persoana nemulțumită de hotărârea colegiului de conducere poate face plângere la Secția de Contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București ) vizează alte situații juridice, respectiv contestarea hotărârilor colegiului de conducere, nefiind aplicabil în cauză. Este neîntemeiat și motivul de recurs privind incidența în cauză a excepției prescripției dreptului la acțiune (față de data adoptării Legii 137/2000, având în vedere că decizia în interesul legii a fost pronunțată la data de 15 decembrie 2008) și a excepției prematurității cererii de chemare în judecată, întrucât potrivit art. 27 din OG 137/2000, cererea nu este condiționată de sesizarea Consiliului. Având în vedere considerentele deciziei în interesul legii, se apreciază că este neîntemeiat și motivul de recurs privind faptul că în mod greșit s-a dispus acordarea și pentru viitor a drepturilor solicitate, ca și soluția de operare în carnetele de muncă a mențiunilor corespunzătoare admiterii acțiunii.
Pentru aceste considerente, văzând și disp. art. 312 Cod pr.civilă, vor fi respinse ca nefondate recursurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulat de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva sentinței nr. 1713 din 29 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR și intimatele - reclamante, .
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Octombrie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
23.10.2009
Red.jud.-
2 ex/AS
Președinte:Florica DiaconescuJudecători:Florica Diaconescu, Cristina Raicea, Ligia Epure
