Drepturi salariale (banesti). Decizia 556/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.556
Ședința publică din data de 18 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Simona Petruța Buzoianu Ioana
: --- -
Grefier: -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâții domiciliat în B, Cartier 3, -.5,.B,.1,.28, județul B și domiciliată în B, Cartier I,.32 2,.3,.14, județul B, împotriva sentinței civile nr.48 din 28 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - "" -, cu sediul în B,- bis, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurenții-pârâți, personal, pentru intimata-reclamantă - "" - B, consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
Se referă instanței de grefierul de ședință că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru, iar la fond, prin acțiune, reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Consilier juridic pentru intimata-reclamantă - "" - B depune la dosar întâmpinare, exemplare de pe aceasta înmânându-se și recurenților-reclamanți.
Recurenții-pârâți și declară că au luat cunoștință de întâmpinarea intimatei, că alte cereri nu mai au de formulat și solicită acordarea cuvântului în fond.
Consilier juridic pentru intimata-reclamantă - "" - B declară că nu mai are alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului în fond.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere declarația părților că nu mai au cereri de formulat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Având cuvântul în fond recurentul-pârât critică soluția instanței de fond care nu a luat în considerare că lipsurile din gestiune s-au datorat sustragerii comise de autori necunoscuți, că în cadrul gestiunii nu a lucrat singur, ci cu alți 5 gestionari. Nu s-a ținut cont de stocul mare de produse foarte diversificate, că avea în sarcină multe atribuții, astfel încât nu putea face față.
Precizează că avea în gestiune atât materiale feroase, cât și neferoase, precum și depozitul de fier vechi.
Învederează că în cursul anului 2005 i s-a făcut inventarierea și întrucât avea rezultate bune i s-au mărit sarcinile de serviciu.
La solicitarea curții recurentul-pârât arată că tabla de alamă putea fi confundată valoric cu bronzul și că nu a formulat cerere pentru acordarea riscului normal de serviciu.
Mai susține recurentul că lunar primea marfă de 5-6 miliarde și tot atâta distribuia.
Prima instanță nu a ținut cont nici de cererea formulată cu privire la compensarea plusurilor cu minusurile din gestiune, arătând că din punct de vedere valoric sortimentele puteau fi confundate.
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii.
Având cuvântul în fond recurenta-pârâtă arată că este angajată a societății reclamante din septembrie 2006, iar la angajare nu s-a întocmit un proces-verbal de predare-primire, nefiind făcut niciun inventar.
Învederează că deși depozitul de materiale neferoase este închis doar pe perioada cât nu este activitate, suprafața de supraveghere este mult prea mare, dar cu toate acestea nu a formulat cerere pentru acordarea riscului normal de serviciu.
Apreciază că se putea face o compensare a materialelor feroase, cu cele neferoase.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii.
Având cuvântul în fond pentru intimata-reclamantă - " "- B, consilier juridic solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.
Arată că locul de depozitare al unora dintre sortimentele aflate în gestiunea recurenților se află depozitate în câmp închis, într-o singură clădire, ci nu în mai multe cum lasă recurenții să se înțeleagă, iar supravegherea acestora era în sarcina recurenților.
Mai erau depozitate materiale și în câmp liber - fier vechi, navete de bere -, pe platforme betonate, dar întrucât produsele aveau valori mari, aprovizionarea se făcea în cantități mici.
Învederează că s-au făcut compensări doar acolo unde se puteau face, potrivit normelor.
Solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a soluției instanței de fond.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, în baza lucrărilor dosarului, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la ribunalul Buzău sub nr-, reclamanta -" B"- Bac hemat în judecată pe pârâții și pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să plătească cu titlu de despăgubiri suma de 13245,57 lei-constatată lipsă la inventar.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că cei doi pârâți sunt salariații societății având atribuții gestionare la depozitul nr.1-metal, pârâtul din luna septembrie 2005 iar pârâta din luna septembrie 2006; că prin decizia nr.2 din 16 ianuarie 2007 conducerea societății, a dispus inventarierea la depozitul nr.1 ( gestiunile nr.3 și 4) iar rezultatul acesteia, consemnat în procesul-verbal nr.1020/19 aprilie 2007, evidențiat o lipsă în valoare de 13245,57 lei inclusiv TVA din care: lipsă tablă cupru-5195,08 lei; lipsă bare bronz-7163,16 lei; lipsă diverse alte materiale-887,33 lei.
A mai susținut reclamanta că pentru paguba materială totală sunt răspunzători cei doi pârâți, care în calitatea lor de gestionari au încălcat dispozițiile legale, așa încât potrivit art.23 și 25 din Legea nr.22/1969 și art.270 din codul muncii se impune admiterea acțiunii și obligarea lor la plata prejudiciului creat în patrimoniul său.
În dovedirea acestor susțineri, societatea reclamantă a depus la dosar copia actului adițional la contractul individual de muncă al pârâtului, contractul individual de muncă al pârâtei, procesul-verbal de inventariere și notele explicative date de pârâți în legătură cu lipsa în gestiune.
Cei doi pârâți au formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care au solicitat în principal respingerea acțiunii susținând că lipsa în gestiune nu le este imputabilă fiind posibilă sustragerea unora dintre materiale de alte persoane, iar în subsidiar pe cale reconvențională, să se compenseze lipsa în gestiune cu plusul constatat prin aceeași inventariere( filele 24-26)
Pârâții au cerut administrarea probelor cu înscrisuri, martori și o expertiză contabilă care să identifice plusul și minusul gestiunilor și să realizeze compensarea solicitată.
Urmare întâmpinării, reclamanta a depus un răspuns la apărările făcute de pârâți, precizând că tabla de cupru și barele din bronz constatate lipsă la inventar erau depozitate într-o magazie închisă dotată cu uși metalice și încuietori.
În plus, s-a mai arătat că prin rezoluția nr.616/P/18.05.2007 Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzăua dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea de furt calificat, neexistând probe că foile de cupru ar fi fost sustrase din magazie, de alte persoane, întrucât sigiliile și lacătele au fost găsite intacte iar la ferestre nu au fost descoperite urme de forțare.
În privința cererii reconvenționale, reclamanta a cerut respingerea acesteia cu motivarea că nu există riscul confuziei între materialele lipsă și plusurile descoperite la inventar.
După administrarea probelor, Tribunalul Buzău, prin sentința civilă nr.48 pronunțată la 28 ianuarie 2008 admis acțiunea reclamantei -" B"- B, a respins cererea reconvențională și a obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 13245,57 lei reprezentând contravaloarea produselor lipsă la inventar, proporțional cu salariul net al fiecărui pârât de la data constatării pagubei și în funcție de timpul efectiv lucrat de la ultimul inventar.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că cei doi pârâți, angajați cu contracte de muncă pe durată nedeterminată au îndeplinit funcțiile de gestionari la depozitul nr.1-metal din structura societății iar în cadrul gestiunii acestui depozit funcționa și magazia de materiale neferoase în care ambii pârâți îndeplineau acte de primire, păstrare și eliberare de materiale.
Această magazie este un spațiu închis prevăzut cu uși metalice și încuietori situație pe care pârâții nu au contestat-
Din procesul-verbal nr.1020/19 aprilie 2007 prin care s-au consemnat rezultatele inventarierii depozitului nr.1, a rezultat un minus în gestiune în valoare totală de 11130,73 lei,la care s-a adăugat TVA de 2114,84 lei, dar și un plus în gestiune în valoare totală de 10.266,69 lei preponderent la materialele: bare de cupru zinc, sârmă neagră, tablă aluminiu, țevi rectangulare, tablă neagră, tablă decapată, țevi laminate bare inox profil aluminiu, lat electrozi.
Instanța de fond a considerat că nu se poate dispune compensarea minusului cu plusul din aceeași gestiune, așa cum au solicitat cei doi pârâți prin cererea reconvențională formulată invocând riscul de confuzie între materiale.
Pentru a opera compensarea, prima instanță a stabilit că era necesară îndeplinirea cerințelor art.50 din Normele privind organizarea și efectuarea inventarierii aprobate prin Ordinul nr.17553/22.nov.2004 al Ministerului Finanțelor Publice, potrivit cu care există posibilitatea compensării atunci când există riscul de confuzie între sortimentele aceluiași produs din cauza asemănării în privința aspectului exterior: culoare, desen, model, dimensiuni,etc. iar diferențele în minus și în plus să se refere la aceeași perioadă de gestiune.
S-a mai argumentat că potrivit art.25 alin.1 din Legea nr.22/1969, gestionarul răspunde integral față de angajator pentru pagubele pe care le-a produs în gestiunea sa, iar în conformitate cu art.27 din același act normativ, când paguba în gestiunea fost cauzată de gestionar împreună cu un alt angajat, aceștia răspund integral-fiecare în măsura contribuției la producerea pagubei.
În sarcina celor doi pârâți, tribunalul a reținut că operează și prezumția de culpă instituită de art.23 din aceeași lege, iar prin procesul-verbal de inventariere ordonate de angajator, cuantumul prejudiciului a fost stabilit la valoarea de 13245,57 lei, fără ca din mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv depozițiile martorilor audiați, răspunsurile la interogatoriu și înscrisuri-să rezulte că lipsa s-a datorat riscului normal al serviciului ori sustragerii bunurilor de către alte persoane din magazia unde au fost depozitate.
Drept urmare, prima instanță, constatând incidența dispozițiilor art.270, art.271 alin.2 din codul muncii și a celor din Legea nr.22/1969 - mai1 sus-citate, a admis acțiunea reclamantei, așa cum a fost formulată, a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională și a obligat pe ambii pârâți la plata contravalorii pagubei, proporțional cu salariul fiecăruia de la data constatării prejudiciului și în funcție de timpul efectiv lucrat în gestiune - de la ultimul inventar.
Împotriva sentinței, în termen legal, au declarat recursuri cei doi pârâți: și, criticând-o pentru nelegalitate și netemenicie ( filele 4-5).
Sub un prim aspect, pârâții-recurenți au susținut că instanța de judecată a greșit neluând în considerare faptul că lipsurile în gestiune s-au datorat sustragerilor comise de autori necunoscuți, deoarece în cadrul depozitului au lucrat și 5 muncitori necalificați, care-și aveau vestiarul chiar în incinta acestuia.
Recurenții au invocat și neluarea în considerare a riscului normal al serviciului invocat în apărare, datorat volumul mare de materiale primite și eliberate din depozit, fluctuației mai de clienți dar și posibilității ca firma de pază să nu fi supravegheat îndeaproape depozitul după terminarea programului de lucru.
O altă critică vizează greșita dezlegare dată cererii reconvenționale în sensul respingerii solicitării de compensare a plusului cu minusul constatat în aceeași gestiune, deoarece exista riscul confuziei între materialele lipsă și cele constatate în plus, societatea-intimată îmbogățindu-se nejustificat prin refuzul instanței de fond de a opera compensarea.
În sfârșit, recurenta a invocat și faptul că a fost angajată fără a se întocmi un proces-verbal de predare-primire a gestiunii și de aceea nu poate fi trasă la răspundere fără a se demonstra că materialele lipsă s-au aflat în gestiune la momentul preluării acesteia.
Pentru aceste motive, cei doi recurenți au solicitat admiterea recursurilor și în principal respingerea acțiunii reclamantei iar în subsidiar admiterea cererii reconvenționale și compensarea plusului cu minusul înregistrate în gestiune.
Intimata-reclamantă -" B"- Baf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de cei doi pârâți, răspunzând punctual criticilor aduse de aceștia sentinței instanței de fond.
Curtea, verificând sentința recurată, prin prisma criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar si sub toate aspectele conform art.3041cod pr.civ. constată că recursurile exercitate de cei doi pârâți sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele care succed:
Este neîndoielnic că cei doi recurenți, angajați ai societății intimate -" B"- B, au îndeplinit atribuții gestionare la depozitul nr.1 metal-gestiunile nr.3 și 4, iar magazia de materiale neferoase este un spațiu închis prevăzut cu uși metalice și încuietori, fapt necontestat de cei doi pârâți-recurenți.
De asemenea, nu poate fi contestată cu temei nici împrejurarea că tabla de cupru constatată lipsă în gestiune ar fi fost sustrasă de autori rămași neidentificați, câtă vreme prin rezoluția nr.616/P/18 mai 2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzăua confirmat propunerea neînceperii urmăririi penale pentru pretinsa infracțiune de furt a acestor produse (fila 36 dosar fond).
Drept urmare, în mod corect prima instanță a înlăturat apărarea pârâților recurenți care au susținut ca o primă critică în recurs că instanța nu a luat în considerare posibilitatea sustragerii materialelor lipsă în gestiunea lor.
Nici cea de a doua critică vizând încadrarea lipsurilor în riscul normal al serviciului nu este întemeiată deoarece atribuțiile de gestionar, așa cum sunt stabilite de art.1 din Legea nr.22/1969, respectiv primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosința sau deținerea, chiar temporară, a unei organizații socialiste, indiferent de modul de dobândire și de locul unde se află bunurile, implică răspunderea gestionarului în situația apariției unor lipsuri în gestiunea sa inclusiv din cauza rulării unui mare volum de materiale ori a fluctuației de clienți-invocate de recurenți.
Era în obligația acestora de a sesiza conducerii societății eventualele disfuncții sau împrejurări de natură să conducă la perturbarea activității cotidiene sau chiar la sustragerea de bunuri, însă din dosarul cauzei nu rezultă că vreun asemenea demers ar fi fost întreprins anterior inventarierii.
Recurenta-pârâtă a invocat suplimentar și faptul nerespectării dispozițiilor legale la angajarea sa și la încredințarea atribuțiilor gestionare, constând în neîntocmirea unui raport de predare-primire a gestiunii.
Acest aspect, dacă s-ar fi demonstrat ca fiind real, trebuia invocat de salariată însăși care la acel moment-al primirii gestiunii, iar nu după ce a fost acționată în judecată, era datoare să sesizeze neregularitatea predării bunurilor a căror gestiune a acceptat să o preia, fără obiecțiuni la data de 20 septembrie 2006, când a fost încheiat contractul său individual de muncă (filele 3-4 dosar fond).
Sub aspectul criticii privind greșita soluționare a cererii reconvenționale și al refuzului instanței de fond de a opera compensarea între minusul și plusul constatate în gestiunea celor doi recurenți-pârâți, Curtea constată că, într-adevăr, prin procesul-verbal de inventariere aflat la filele 10-12 dosar fond, s-au constatat:
-un minus total de 13245,57 lei-inclusiv TVA ;
-un plus- rămas după efectuarea compensării-de 10.800 lei;
Compensarea, fiind un mod de stingere a obligațiilor, constă în stingerea a două obligații reciproce până la concurența celei mai mici dintre ele dar presupune existența a două raporturi obligaționale distincte în cadrul cărora aceleași persoane, au una față de cealaltă, concomitent și calitatea de debitor și pe aceea de creditor.
Compensarea poate fi legală-când operează în puterea legii ori de câte ori cerințele impuse de aceasta sunt îndeplinite; compensare judiciară - ceea ce presupune ca datoriile reciproce să nu fie lichide și să fie solicitată instanței de către unul din creditorii reciproci.
În cauză, în mod corect instanța de fond a considerat că cererea reconvențională a pârâților vizează o compensare legală prevăzută de art.50 din Normele privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ și de pasiv aprobate prin Ordinul MFP nr.1753/22 noiembrie 2004 și care nu sunt îndeplinite pentru ca acest mod de stingere a obligațiilor să poată fi incident.
Interpretarea dată de prima instanță este justă.
În primul rând, cei doi recurenți-pârâți nu au calitatea de creditori ai societății -" B"- B unde au fost salariați-gestionari
în gestiunile lor-de 10800 lei-nu reprezintă o creanță pe care aceștia o au de recuperat de la societate, fiindcă bunurile constatate în plus nu le-au aparținut niciodată, aflându-se în patrimoniul societății angajatoare și doar în administrarea lor.
În al doilea rând, cerințele art.50 și 51 din actul normativ care a și permis unității să opereze parțial, odată cu inventarierea efectuată, compensarea legală parțială a unor minusuri cu plusurile constatate (filele 10-12 dosar fond) impun ca istele cu sorturile de produse, mărfuri, ambalaje și alte valori materiale care întrunesc condițiile de compensare datorită riscului de confuzie se aprobă anual de către administratori, respectiv de către ordonatorii de credite, și servesc pentru uz intern în cadrul unităților respective.
Compensarea se face pentru cantități egale între plusurile și lipsurile constatate. În cazul în care cantitățile sorturilor supuse compensării, la care s-au constatat plusuri, sunt mai mari decât cantitățile sorturilor admise la compensare, la care s-au constatat lipsuri, se va proceda la stabilirea egalității cantitative prin eliminarea din calcul a diferenței în plus.
Această eliminare se face începând cu sorturile care au prețurile unitare cele mai scăzute, în ordine crescătoare. În cazul în care cantitățile sorturilor supuse compensării, la care s-au constatat lipsuri, sunt mai mari decât cantitățile sorturilor admise la compensare, la care s-au constatat plusuri, se va proceda, de asemenea, la stabilirea egalității cantitative prin eliminarea din calcul a cantității care depășește totalul cantitativ al plusurilor. Eliminarea se face începând cu sorturile care au prețurile unitare cele mai scăzute, în ordine crescătoare.
Pentru bunurile la care sunt acceptate scăzăminte, în cazul compensării lipsurilor cu plusurile stabilite la inventariere, scăzămintele se calculează numai în situația în care cantitățile lipsă sunt mai mari decât cantitățile constatate în plus. În această situație, cotele de scăzăminte se aplică în primul rând la bunurile la care s-au constatat lipsurile. Dacă în urma aplicării scăzămintelor respective mai rămân diferențe cantitative în minus, cotele de scăzăminte se pot aplica și asupra celorlalte bunuri admise în compensare, la care s-au constatat plusuri sau la care nu au rezultat diferențe. Diferența stabilită în minus în urma compensării și aplicării tuturor cotelor de scăzăminte, reprezentând prejudiciu pentru unitate, se recuperează de la persoanele vinovate, în conformitate cu dispozițiile legale. Normele privind limitele admisibile la perisabilitate sau cele stabilite intern nu se aplică anticipat, ci numai după constatarea existenței efective a lipsurilor și numai în limita acestora.
Așadar în acest cadrul legal arătat în cele ce preced, operațiunea de compensare a fost efectuată de societatea reclamantă, la data inventarierii, iar împotriva modului de aplicare a acestor prevederi legale ca și a calculului efectuat pe baza lor, cei doi pârâți-recurenți aveau posibilitatea să formuleze obiecțiuni ce trebuiau motivate în scris odată cu semnarea actului de control. Or acest act a fost semnat fără obiecțiuni, nici asupra compensării parțiale legale efectuate, nici asupra modului de calcul al acestei operațiuni.
În aceste condiții, pârâții-recurenți nu puteau invoca pe cale de cerere reconvențională compensarea judiciară, cerând instanței să procedeze ea însăși la compensarea creanțelor reciproce, fiindcă asemeni compensării legale, ei nu sunt creditorii societății deoarece bunurile găsite în plus în gestiunile lor nu le aparțin, iar pretinsa creanță este lichidă-în sensul art.379 alin.4 cod pr.civ. câtimea ei fiind determinată prin actul de control-ceea ce face inaplicabilă compensarea judiciară, astfel cum a fost definită mai sus.
Astfel fiind, în mod legal și temeinic prima instanță a respins cererea reconvențională, iar critica recurenților că angajatorul s-ar îmbogăți fără just temei dacă nu ar opera compensarea și pentru plusul de 10800 lei nu poate fi primită.
Principiul îmbogățirii fără justă cauză presupune ca sporirea activului patrimoniului societății angajatoare să se facă pe seama și în dauna patrimoniului celor doi salariați, ori așa cum s-a reținut deja, plusul de 10800 lei nu aparține patrimoniilor celor doi recurenți-pârâți care să se fi diminuat cu această sumă, prin refuzul compensării.
Astfel fiind, Curtea constată că niciunul dintre cele două recursuri nu este fondat și de aceea, în temeiul art.312 alin.1 cod pr.civ, acestea urmează a fi respinse ca nefondate, menținându-se ca legală și temeinică sentința recurată.
Pentru aceste motive
În numele legii
D E D E:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții domiciliat în B, Cartier 3, -.5,.B,.1,.28, județul B și domiciliată în B, Cartier I,.32 2,.3,.14, județul B, împotriva sentinței civile nr.48 din 28 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - "" -, cu sediul în B,- bis, județul
Irevocabilă.
Pronunțată astăzi, 18 aprilie 2008, în ședință publică.
Președinte JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Simona Petruța Buzoianu Ioana
- - --- - - - -
Cu opinie separată
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored.2 ex./07.05.2008
/
dos.fond nr- Trib.
jud. fond
G
OPINIE SEPARATĂ
În ceea ce privește pe recurenta-pârâtă, considerăm că a fost angajată cu câteva luni înaintea efectuării inventarului la unitatea-reclamantă, fără a se întocmi un proces-verbal de predare-primire a gestiunii, astfel încât nu avut timpul necesar să sesizeze lipsurile din gestiune. De asemenea, considerăm că refuzul acestei reclamante de primire a gestiunii pe considerentul lipsei unui proces-verbal de predare-primire ar fi echivalat cu refuzul sarcinilor de serviciu.
că în procesul-verbal de inventariere s-au constatat minusuri și plusuri în gestiune, efectuându-se chiar o compensare între acestea, însă parțială.
Nu putem fi însă de acord cu faptul că cei doi recurenți-pârâții nu au calitatea de creditori ai unității-reclamante și, ca atare, nu poate opera compensarea legală, cât timp însăși reclamanta a efectuat această compensare, parțial.
Oricum, dacă plusul în gestiune rămas după efectuarea compensării parțiale nu reprezintă o creanță în favoarea celor doi pârâți, el reprezintă, cel puțin, o îmbogățire fără justă cauză în sarcina pârâtei.
Ca atare, compensarea operează nu în patrimoniul pârâților, ci în patrimoniul reclamantei care s-a îmbogățit fără justă cauză.
În al doilea rând, unitatea-reclamantă a susținut că a efectuat compensarea legală numai parțial și anume pentru sorturile de produse care prezintă risc de confuzie și nu poate opera mai mult întrucât pentru restul mărfurilor nu există un risc de confuzie.
la faptul că mărfurile pentru care există risc de confuzie, se aprobă anual de către administratori, respectiv de ordonatorii de credite, pentru anul 2007 un asemenea nomenclator găsindu-se la fila 81 dosar fond. Din acest nomenclator rezultă că sorturile acceptate la compensare sunt evidențiate, nu după materialul din care sunt fabricate (feroase sau neferoase), ci după destinație (țevi, profile, tablă groasă, etc.).
Ca atare, considerăm că putea să opereze în totalitate compensarea între plusurile și minusurile în gestiune constatate la data de 16.01.2007.
Ceea ce reclamanta refuză să facă, poate face instanța de judecată în baza competențelorce-i sânt atribuite. Acest fapt este întărit prin aceea că plusurile și minusurile în gestiune sunt certe și determinate, iar compensarea a operat numai parțial.
faptul că această compensare operează în patrimoniul reclamantei și nu operează în patrimoniul pârâților care nu sânt obligați printr-un titlu executoriu, considerăm că o soluție contrară ar aduce o îmbogățire fără just temei reclamantei întrucât pârâții sunt în imposibilitate să solicite plusurile în gestiune pe calea unei acțiuni separate.
Așa fiind, în baza art. 312 alin.1 Cod pr. civilă, opinăm în sensul admiterii recursului, modificării în parte a sentinței și, pe fond, al admiterii în parte a acțiunii și admiterii cererii reconvenționale, fiind obligați pârâții-reclamanți la diferența de debit datorată după compensarea integrală până la limita plusului în gestiune. Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
Judecător
- -
Președinte:Cristina PiguiJudecători:Cristina Pigui, Simona Petruța Buzoianu Ioana
