Drepturi salariale (banesti). Decizia 556/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 556
Ședința publică din data de 20 martie 2009
PREȘEDINTE: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 2: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 3: Gheorghe G
GREFIER:
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâții-recurenți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S împotriva sentinței civile nr. 232 din 5.10.2007, dată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta-intimată, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâților-recurenți, lipsă fiind reclamanta-intimată.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta pârâților-recurenți depune la dosar delegație.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentanta pârâților-recurenți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă pentru motivele expuse în întâmpinare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul C-S la 5 noiembrie 2007 sub nr. 1741/115, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătoreasca pe care o va pronunța, să oblige pârâții la plata drepturilor bănești, reprezentând prima de concediu egală cu indemnizația brută lunară din luna anterioară plecării în concediu pe anul 2006, actualizată cu rata inflației la data plecării în concediu.
Prin sentința civilă nr. 232 din 5.10.2007 Tribunalul C-S a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, a admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtului Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S, a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S să plătească reclamantei drepturile bănești reprezentând prima de concediu aferentă anului 2006, actualizată cu rata inflației la data executării și a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele.
Reclamanta a arătat că prin OUG nr. 83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din autoritatea judecătorească s-a reglementat pentru magistrați și personalul auxiliar, prima de vacanță, drept care să se acorde pe lângă indemnizația brută sau după caz, salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Acest drept prevăzut de lege nu le-a fost acordat la efectuarea concediilor de odihnă din anul 2006, întrucât prin acte normative succesive, a fost suspendată aplicarea dispoziției legale susmenționate, invocându-se prevederile art. 7 alin. 3 din Legea nr. 512/2004.
Reclamanta arată că dispozițiile de suspendare a plății primei de vacanță sunt contrare prevederilor art. 8 alin. 2 și art. 9 alin. 2 din Constituția României, adoptată în anul 1991, întrucât constituie o restrângere a drepturilor și libertăților acordate puterii judecătorești.
Restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți nu poate fi dispusă decât dacă această măsură este necesară într-o societate democratică, iar măsura restrângerii trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și să fie aplicate nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau libertății restrânse.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare prin care invocă excepția necompetenței materiale a instanței în temeiul art. art. 36 alin. 2 din OUG nr. 27/2006 și, pe fond, solicită respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamanților invocând Decizia nr. XXIII pronunțată în dosarul nr. 31/2005 de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În privința reclamanților funcționari publici, pârâtul a solicitat disjungerea pretențiilor acestora și judecarea lor de către un complet de judecată de contencios administrativ.
Pe fond, acțiunea este neîntemeiată deoarece deși potrivit dispozițiilor art. 411alin.1 din legea nr. 50/1996 magistrații și celelalte categorii de personal beneficiază, pe perioada concediului, de o primă egală cu indemnizația brută, din luna anterioară plecării în concediu, acest drept nu a mai fost acordat începând cu anul 2001 fiindcă prin art. 3 alin. 2 din OUG nr. 33/2001 s-a suspendat până la 1 ianuarie 2002 aplicarea prevederilor art. 411alin.1 din Legea nr. 50/1996, prin art. 2 alin. 4 din Legea nr. 743/2001, Legea bugetului de Stat pe anul 2002, termenele prevăzute la art. 3 din OUG 33/2001 s-au prelungit până la data de 31 decembrie 2002, prin art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/2002, Legea bugetului de stat pe anul 2003, termenele prevăzute la art. 3 din OUG 33/2001 s-au prelungit până la 31 decembrie 2003, iar potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003, Legea bugetului de stat pe anul 2004, aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă, se suspendă până la data de 31 decembrie 2004, suspendare care a fost prelungită prin Legea nr. 511/2004 - privind bugetul de stat pe anul 2005 până la 31.12.2005, respectiv, prin Legea nr. 379/2005 până la data de 31.12.2006.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice pentru ca, în cazul admiterii acțiunii reclamantei, acesta să fie obligat să adopte un proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri, material probator din analiza căruia instanța a reținut următoarele.
În temeiul art.1 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, potrivit căruia Ministerul Public își exercită atribuțiile prin procurori constituiți în parchete, în condițiile legii, constată existența raporturilor directe de muncă ale reclamanților doar cu pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul C- Pe cale de consecință instanța a constatat lipsa calității procesuale pasive a pârâților Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara
Prin Ordonanța Guvernului nr. 83 din 2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a inclus și art. 411alin. 1 în care se prevede că magistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza prezentei legi, au dreptul pe perioada concediului de odihnă pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul de bază brut, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Ulterior, prin dispozițiile art. 3 (2) din OUG nr. 33 din 26.02.2001 se prevede că se suspendă până la data de 01.01.2002 aplicarea prevederilor art. 411alin.1, care cuprind dispoziții referitoare la acordarea primei de concediu din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, modificată și completată prin OG nr. 83/2000, precum și aplicarea prevederilor art. 4 din OUG nr. 237/2000, referitoare la acordarea primei cu ocazia plecării în concediul de odihnă.
Potrivit legilor privind bugetul de stat nr. 743/2001, nr. 631/2002, nr. 507/2003, nr. 511/2004, nr. 379/2005, aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă, s-au suspendat până la 31 decembrie 2006.
Conform dispozițiilor art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (Convenția), orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Într-una din hotărârile sale, Curtea a statuat cu valoare de principiu că noțiunea de bunuri din art. 1 al Protocolului nr.1 are o semnificație autonomă și nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale.
Cu privire la drepturile de creanță, Curtea a decis tot cu valoare de principiu că acestea constituie un bun în sensul art.1.
Văzând teza Iaa rt. 1 din Protocolul 1, instanța a reținut că aceasta enunță principiul general al necesității respectării dreptului de proprietate. Altfel spus, această teză impune obligația statelor contractante de a respecta dreptul de proprietate ce aparține persoanelor fizice în sensul art. 34 din Convenție.
Instanța a reținut că potrivit tezei a II-a a art. 1 din Protocolul 1, posibilitatea privării unui titular, prin acțiunea organelor statului, de dreptul său de proprietate este supusă anumitor condiții.
Făcând aplicarea acestor dispoziții la speța de față, instanța a constatat că prin OG nr. 83 din 2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a inclus și art. 411alin.1 în care se prevedea că magistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza prezentei legi, au dreptul pe perioada concediului de odihnă pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul de bază brut, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat. Acesta este temeiul legal în baza căruia reclamanții au dobândit dreptul la plata primelor de concediu, drept de creanță și respectiv bun incorporal în înțelesul art.1 din Protocolul 1.
Relativ la suspendarea acordării acestui drept până la reactivarea acestuia prin introducerea în OUG nr. 27/2006 a art. 241, de pct. 11 al <LLNK 12007 45 10 202 0 41>art. I din Legea nr. 45 din 6 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 169 din 9 martie 2007, instanța a constatat că legiuitorul nu a motivat această intervenție legislativă (suspendarea) ca fiind fundamentată pe o cauză de utilitate publică, venind astfel în contradicție cu norma Protocolului 1.
Potrivit art. 241, la plecarea în concediu de odihnă, personalul salarizat potrivit prezentei ordonanțe de urgenta are dreptul, în condițiile legii, pe lângă indemnizația de concediu aferentă acestei perioade, și la o prima de concediu egala cu indemnizația de încadrare bruta lunară din luna anterioară plecării în concediu. Indemnizația de concediu și prima de concediu se plătesc cumulat, cu cel mult 5 zile înaintea datei plecării în concediu. În cazul în care concediul de odihna se efectuează fracționat, prima de concediu și indemnizația de concediu se acordă o singura dată.
Pe de altă parte, avându-se în vedere succesiunea în timp a actelor normative arătate anterior, dispozițiilor art.411din OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, nu pot fi afectate de conținutul unor acte normative referitoare la stabilirea bugetelor de stat pe anii ulteriori, avându-se în vedere principiul neretroactivității legii consacrat de Constituția României, aceasta cu atât mai mult cu cât noua lege ce reglementează efectele unei situații juridice, nu poate aduce atingere sau nici o îngrădire sau discriminare unui drept deja câștigat, dobândit, ce trebuie respectat, indiferent de situația elaborării unor legi succesive, deoarece legea întotdeauna trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor ocrotire legală și eficace contra oricăror discriminări, garantarea drepturilor omului, fiind prevăzută și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Potrivit art. 20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În interpretarea dispozițiilor art. 20 din Constituție, instanța constată că în speța de față se aplică prevederile art.1 din Protocolul 1.
Referitor la Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, pronunțată în dosar nr. 31/2005 de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a soluționat recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se reține că aceasta s-a pronunțat asupra drepturilor magistraților și personalului auxiliar de a beneficia de prima ce se acordă cu ocazia plecării în concediul legal de odihnă doar pentru perioada 2001-2004, deoarece hotărârile ce au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești vizau doar această perioadă. Astfel, instanța a constatat că reclamantei i se cuvin drepturile bănești reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2005.
Instanța a respins ca fără obiect cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât pârâtul neavând calitate procesuală pasivă cererea de chemare în garanție apare ce fiind introdusă de o persoană fără calitate.
Față de considerentele de mai sus, în temeiul art. 1 din Protocolul 1, și a dispozițiilor art. 161 pct. 4 din Codul Muncii, instanța a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S să achite sumele cuvenite cu titlu de primă de concediu aferentă anului 2006, sume actualizate în funcție de rata inflației la data executării.
În termen legal, împotriva sentinței menționate mai sus, au declarat recurs pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr- și motivat în drept de art. 304 pct. 4, pct. 7 și pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Un prim motiv de recurs invocat în cauză îl reprezintă greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că Ministerul Publica fost lipsit de garanția procesuală a dreptului la apărare, invocându-se în acest sens dispozițiile art. 70 și art. 93 din Legea nr. 304/2004.
De asemenea, s-a arătat că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, încălcând dispozițiile art. 329 Cod procedură civilă precum și decizia nr. XXIII a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii.
Recurenții au mai arătat că hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii, Decizia nr. XXIII a Înaltei Curți de Casație și Justiție vizând doar perioada anilor 2001-2002, întrucât începând cu data de 1 ianuarie 2003 dreptul privind primele de vacanță cuvenite magistraților a fost abrogat prin art. 50 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002, așa că s-a apreciat ca inadmisibilă solicitarea reclamantei privind plata primelor de vacanță pe anul 2006.
S-a mai invocat și că tribunalul a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială, astfel că plata sumei reprezentând indicele de inflație se poate face numai prin intervenția legiuitorului.
În fine, s-a arătat că instanța de fond a respins în mod nelegal cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor în situația în care obligația de garanție între cele două instituții izvorăște din dispozițiile art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004, rolul Ministerului Public fiind acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete, astfel că cererea de chemare în garanție are interes.
Examinând cauza sub toate aspectele sale potrivit dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă și cu precădere prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenți Curtea, constată recursul întemeiat pentru următoarele motive:
În ceea ce privește primele de vacanță solicitate de reclamantă, potrivit dispozițiilor art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, articol introdus prin OUG nr. 83/2000 ce a intrat în vigoare de la data de 01.01.2001, magistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza prezentei legi au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută, sau după caz, indemnizația de încadrare brută lunară, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Ulterior intrării în vigoare a dispozițiilor ce prevedeau dreptul la prima de concediu, prin art. III alin. 2 din OUG nr. 33/2001 (intrată în vigoare la data de 2 martie 2001) privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar precum și a personalului din organele autorității judecătorești, aprobată cu modificări prin Legea nr. 386/2001 s-a prevăzut că"se suspendă până la data de 1.01.2002 aplicarea prevederilor art. 411alin.1 care cuprind dispoziții referitoare la acordarea primei de concediu pentru odihnă" din Legea nr. 50/1996.
Pe perioada de la data intrării în vigoare a art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996, introdus prin OUG nr. 83/2002 respectiv 01.01.2001 și data intrării în vigoare a normei de suspendare, 02.03.2001, magistrații care au efectuat concediul de odihnă pe anul 2001 au beneficiat de prima de vacanță.
Prin art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001 - legea bugetului de stat pe anul 2002, termenul prevăzut la art. III din OUG nr. 33/2001 s-a prelungit până la data de 31 decembrie 2002.
Aceleași prevederi au fost introduse prin art. 32 din Legea nr.744/2001 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2002 (termenul prevăzut la art. III din OUG nr. 33/2001 s-a prelungit până la data de 31 decembrie 2002).
În conformitate cu art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, termenele prevăzute în art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001 au fost prelungite până la 31 decembrie 2002, iar prin art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 s-a dispus prelungirea acelorași termene până la data de 31 decembrie 2003.
Ordonanța de urgență nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților publicată în Monitorul Oficial nr.924 din 18 decembrie 2002, prin dispozițiile art. 50 alin. 2, abrogat toate dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică, deci implicit, dispozițiile art. 411alin. 1 din Legea nr.50/1996.
Noua lege de salarizare a magistraților (OUG nr.177/2002 aprobată cu modificări prin Legea nr.347/2003) aplicabilă în perioada 2005-2006 nu a mai prevăzut dreptul la prima de concediu.
Astfel, prin OUG nr. 177/2002, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, s-a prevăzut, la art. 50 alin. 2, că "pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art. 1^1 și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești [.], cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare".
Rezultă deci că dispozițiile art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la dreptul la prima de concediu al magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate, în baza acestei legi au fost abrogate implicit la data de 1 ianuarie 2003 când a intrat în vigoare OUG nr. 177/2002.
În raport cu această situație, dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii nr. 50/1996 a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins, cu începere de la data de 1 ianuarie 2003.
Totodată, în considerarea dispozițiilor art. 329 al. 3 teza II cod procedură civilă, instanța are în vedere și Decizia nr. XXIII/12.12.2005 pronunțată de Înalta Curte de Justiție și Casație în dosarul nr. 31/2005 în soluționarea recursului în interesul legii. Prin această decizia s-a stabilit că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001-2002, astfel cum a fost reglementată prin art. 411din Legea nr. 50/1996.
Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că "de la 1 ianuarie 2003, când a intrat în vigoare OUG nr. 177/2002, erau abrogate implicit și dispozițiile art. 41^1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la dreptul magistraților la o primă pentru perioada concediului de odihnă".
S-a mai arătat în considerentele acestei decizii faptul că "succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune deci să se rețină că dreptul la primă pentru concediul de odihnă al magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii nr. 50/1990, instituit prin art. 41^1 alin. 1, fost introdus în această lege prin art. I pct. 38 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 și și-a produs efectele începând de la 1 ianuarie 2001, iar în urma abrogării art. 41^1 alin. 1 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, acel drept a încetat să mai existe. Așa fiind și cum, în raport cu principiul neretroactivității legii civile, înscris în art. 15 din Constituție și în art. 1 din Codul civil, dispozițiile OUG nr. 177/2002 nu au putere retroactivă, rezultă că dreptul la prima pentru concediul de odihnă acordat magistraților prin art. 41^1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, astfel cum a fost modificată și completată prin art. I pct. 38 din OG nr. 83/2000, a existat numai în perioada anilor 2001 - 2002".
Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S împotriva sentinței civile nr. 232 din 5.10.2007, dată de Tribunalul C-S în dosar nr- și va modifica în tot sentința civilă în sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S împotriva sentinței civile nr. 232 din 5.10.2007, dată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Modifică în tot sentința civilă și în fond respinge acțiunea.
Irevocabilă.
20 martie 2009, în ședință publică.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G
Grefier
Red. /7.07. 2009
Tehnored.: M/ 2 ex./7.07. 2009
Prim inst.: și
Președinte:Florin DogaruJudecători:Florin Dogaru, Maria Ana Biberea, Gheorghe
