Drepturi salariale (banesti). Decizia 556/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.556/
Ședința publică din 18 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 2: Alina Savin
JUDECĂTOR 3: Viorica Mihai
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții ,cu domiciliul ales la sediul Tribunalului Galați,-, jud. împotriva sentinței civile nr.55/18.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL GALAȚI, CURTEA DE APEL GALAȚI, cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenții-reclamanți, intimații-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL GALAȚI, CURTEA DE APEL GALAȚI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenții-reclamanți au solicitat judecarea recursului în lipsă; intimații-pârâți Ministerul justiției și Curtea de APEL GALAȚI au depus la dosar întâmpinare;în cauză s-au formulat cereri de abținere de către judecătorii, cereri soluționate prin încheierea din Camera de Consiliu din 18.05.2009;după care:
S-a dat citire în ședință publică modului de soluționare a cererilor de abținere formulate de judecătorii, încheindu-se proces verbal care s-a atașat la dosar, cauza urmând să fie soluționată de completul constituit conform planificării de permanență.
Curtea,întrucât recursul vizează o sentință civilă pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI, în temeiul disp.art.4 pct.1 Cod procedură civilă invocă excepția de necompetență materială a instanței,urmând să se pronunțe pe excepția invocată.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI - Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-;
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Galați sub nr- reclamanții, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL GALAȚI și Curtea de APEL GALAȚI solicitând obligarea acestora la plata drepturilor bănești, despăgubiri reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% pentru perioada 01.09.2000-11.03.2005.
În fapt,au motivat că prin Decizia în recurs în interesul Legii nr.21/10.03.2008 Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au stabilit că,judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare calculat la indemnizația brută lunară și după introducerea în vigoare a nr.OG83/2006.
De altfel, dispozițiile art.21 alin.1 din nr.OG137/2000 fac referire la faptul că în toate cazurile de discriminare, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun.
Sub acest aspect, pretențiile având natură salarială solicitate sunt prevăzute de reglementările de drept comun, nr.OG83/2000 neputând modifica art.47 din Legea organică nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești,în sensul lipsirii magistraților de sporul în cauză,în mod discriminatoriu,cu încălcarea dispozițiilor art.41 alin.2 și 53 din Constituția României, art.1 din Protocolul Adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.14 din Convenție.
Au considerat că dreptul material la acțiune pentru perioada 01.09.2000 - 11.03.2005 nu este prescris întrucât, prin Strategia de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 s-a propus înlăturarea discriminării,Capitolul VI punct 3 referindu-se la asigurarea salarizării adecvate și nediscriminării a magistraților și personalului auxiliar. Se constată, astfel o recunoaștere explicită a discriminării existente în momentul adoptării Strategiei, 30.03.2003, echivalent cu recunoașterea,în sensul art.16 lit. din Decretul nr.167/1958 a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția,având ca efect stingerea prescripției scurse și începutul unui nou termen de prescripție de 3 ani.
Au mai arătat reclamanții că nu au avut posibilitatea efectivă și reală de a solicita acest spor între anii 2000-2005 atât timp cât există o abrogare expresă a acestui spor.
Pe perioada 2000-2008 nu au cunoscut că acest drept există și au aflat de existența dreptului abia în februarie 2008 odată cu pronunțarea recursului în interesul legii. Astfel, nimeni nu ar fi putut constata că în cauză este o abrogare nelegală afară de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În drept, au invocat disp.art.49 și următoarele din Codul d e procedură civilă, art.47 din Legea 50/1996, art.1 din Protocolul Adițional nr.1 la CEDO, art.14 din CEDO, art.11,20,41 al.2 și art.53 din Constituția României,art.21 al.1 din nr.OG137/2000, art.8 al.1 (art.16 al.1 lit.a,art.17 alin.1 lit.a) din Decretul nr.167/1958.
Prin întâmpinarea depusă la dosar,pârâta Ministerul justiției a invocat excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune pentru următoarele considerente.
Potrivit art.3 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă,termenul de prescripție este de 3 ani,dacă nu există alte prevederi legale derogatorii, iar conform art.283 alin.1 lit.c din Legea nr.53/2003,cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate,în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune,în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi neacordate sau unor despăgubiri către salariat.
De asemenea, potrivit art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958,Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune
Cât privește data nașterii dreptului la acțiune,aceasta este data la care dreptul subiectiv este încălcat,negat,contestat ori data de la care dreptul subiectiv trebuie exercitat.
Față de aceste prevederi legale, în speța prezentă,dreptul subiectiv trebuia valorificat în perioada 01.09.2000 - 11.03.2005 astfel că, pe cale de consecință, dreptul material la acțiune s-a prescris pentru perioada menționată mai sus.
În aceste condiții, în raport de data introducerii acțiunii, precum și în considerarea art.12 din Decretul-lege nr.167/1958 potrivit cărora, în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestațiuni se stinge printr- prescripție deosebită, a solicitat să se constate că în speță dreptul la acțiune este prescris pentru perioada menționată mai sus.
A solicitat să se observe că asistenții judiciari nu sunt și nu au fost niciodată beneficiari ai sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică,astfel că, în forma inițială,introdusă în Legea nr.50/1996 de nr.OG56/1997 de acest spor beneficiau magistrații și executorii judecătorești,pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și executorii judecătorești beneficiază de un spor de 50% la salariul de bază brut lunar. Ulterior legea de aprobare a nr.OG56/1997, Legea 104/1999 dispunea la art.421că,Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații,precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% la salariul de bază brut lunar.
Conform art.3 din nr.OUG179/1999 privind modificarea și completarea Legii nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească,Asistenții judiciari sunt remunerați lunar cu coeficientul de ierarhizare a salariului de bază pentru judecătorul stagiar anul I-II,în raport cu timpul efectiv lucrat. Așa cum se poate observa,textul de lege nu prevede alte drepturi salariale suplimentare pentru asistenții judiciari,precum sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Un argument în plus în susținerea celor invocate îl reprezintă și Decizia nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 care a statuat că,în interpretarea și aplicarea unitară dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi sale personalului din organele autorității judecătorești,republicată,constată că judecătorii,procurorii,magistrații asistenți,precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică,calculat la indemnizația brută lunară,respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000,aprobată prin Legea nr.334/2001. Sunt astfel stabilite, fără posibilitate de interpretare,categoriile de personal cărora li se aplică prevederile art.47 din legea nr.50/1996, asistenții judiciari nefăcând parte din acestea, astfel încât pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii în ceea ce privește pe asistenții judiciari ca neîntemeiată.
Prin Sentința Civilă nr. 55/F/19.11.2008 Curtea de APEL GALAȚIa respins acțiunea ca fiind prescrisă.
În motivare instanța reține următoarele:
Potrivit disp.art.283 al.1 lit.c din Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul contractului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Ori, pentru pretențiile aferente perioadei 2000 - 10.10.2004 termenul de prescripție extinctivă s-a împlinit succesiv până cel târziu la data de 10.10.2004 or acțiunea fost înregistrată la data de 6.06.2008.
Susținerea reclamanților exprimată în sensul că se constată o recunoaștere explicită a discriminării existente la momentul adoptării Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007, respectiv 30.03.2005 prin nr.HG232 și ar deveni aplicabile disp.art.16 lit.a din Decretul nr.167/1958, nu poate fi reținută ca întemeiată.
Chiar și acceptând argumentul că s-a întrerupt cursul prescripției extinctive și un nou termen ar începe că curgă începând cu data intrării în vigoare a nr.HG232/30.03.2005, instanța observă că însăși reclamanții recunosc faptul că termenul de prescripție astfel calculat, s-ar împlini la data de 10.03.2008, ori acțiunea a fost introdusă la data de 6.06.2008, chiar și în aceste condiții fiind împlinit termenul de prescripție de 3 ani.
În al doilea rând, instanța apreciază că nu a avut loc nici o recunoaștere prin adoptarea nr.HG232/2005 în care se precizează doar că se va asigura salarizarea adecvată și nediscriminatorie a magistraților și personalului auxiliar, situație ce nu are nici legătură cu obiectul cauzei, actul normativ invocat făcând referire în general la sistemul de salarizare și nu în mod special, la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în condițiile în care, prin acțiune nici nu s-a invocat starea de discriminare.
De asemenea, nu se poate reține ca întemeiată susținerea reclamanților că au aflat de existența dreptului abia în luna februarie 2008 odată cu pronunțarea deciziei în interesul legii.
Prin Decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În interpretarea și aplicarea unitară a disp.art.47 din Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată, s-a constatat că judecătorii,procurorii,magistrații-asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică,calculat la indemnizația brută lunară respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea 334/2001.
Mai mult, un recurs în interesul legii se promovează în condițiile în care există soluții diferite în aceeași chestiune juridică,deci aceasta presupune promovarea mai multor hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea sporului prev.de art.47 din Legea nr.50/1996.
Această stare de fapt duce la concluzia că prev.nr.OG83/2000 nu au interzis promovarea unor acțiuni având ca obiect valorificarea acestui drept astfel încât reclamanții nu au fost împiedicați să promoveze prezenta acțiune anterior prescripției.
Conform art.329 al.3 Cod procedură civilă, soluțiile se pronunță numai în interesul legii și nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese.
Dezlegarea dată problemei de drept judecății este obligatorie pentru instanță.
Prin urmare, hotărârea pronunțată de instanța supremă nu afectează în nici un mod deciziile examinate, acestea își păstrează întreaga lor autoritate și forța executorie.
Soluțiile pronunțate de instanța supremă nu afectează nici situația juridică a părților din proces, acestea nu vor putea invoca în favoarea lor soluția adoptată de instanță spre a nu se supune hotărârii prin care s-a dezlegat în mod definitiv și irevocabil raporturile litigioase dintre ele.
De altfel, recursul în interesul legii are ca obiect așa cum rezultă din disp.art.329 al.1 din Cod procedură civilă chestiunile de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești și au ca scop asigurarea interpretării și aplicării unitare a legii pe întreg teritoriul României.
Așadar, Decizia nr.21/2008 pronunțată în recursul în interesul legii produce efecte numai pentru viitor neavând nici o influență asupra cursului prescripției extinctive contrar susținerilor reclamanților.
Nu se poate vorbi de o recunoaștere așa cum afirmă reclamanții deoarece pentru a interveni o întrerupere a cursului prescripției trebuie ca recunoașterea să vină din partea pârâților.
Cum la dosar nu există nici o dovadă că debitorii care sunt pârâții din prezenta cauză au adoptat o poziție de recunoaștere a dreptului subiectiv corelativ instanța apreciază că nu devin aplicabile disp.art.16 din Decretul nr.167/1958.
Este adevărat că prin Decizia nr.21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a recunoscut temeinicia dreptului dar asta în condițiile în care acțiunea este formulată cu respectarea termenului de prescripție extinctivă.
Dar, în cursul perioadei 2000 - 10.10.2004 nu intervenit nici o situație de natură a- împiedica pe reclamanți să accede la intervenția Justiției pentru valorificarea dreptului.
De asemenea, reclamanții au mai susținut că dată cunoașterii pagubei și a celui care răspunde de ea, data de 10.03.2008, când a fost pronunțat recursul în interesul legii prin care a fost recunoscut dreptul magistraților la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Însă, potrivit disp. art.21 al.2 din nr.OG137/2000 termenul de prescripție curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință despre săvârșirea ei,reclamanții au motivat că au luat la cunoștință despre existența faptei discriminatorii (respectiv prin nr.OG83/2000 prin care s-a abrogat dreptul la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrați).
Or,aceste apărări nu pot fi reținute de către instanța deoarece este greu de crezut că reclamanții care au calitatea de judecători nu au luat cunoștință de conținutul nr.OG83/2000 prin care art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat în mod expres încă de la data intrării în vigoare acestui act normativ.
În acest sens se reține ca dată a cunoașterii pagubei cât și a celui care răspunde de ea - data intrării în vigoare a nr.OG83/2000 care nu a mai prevăzut sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrați.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Prin adresa nr- din 05.02.2009 cauza fost trimisă spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție B și ulterior restituită în baza unei proceduri administrative, invocându-se Decizia Curții Constituționale nr. 104/2009.
Dosarul a fost reînregistrat la Curtea de APEL GALAȚI cu nr-.
cu recursul declarat de reclamanți, curtea a invocat din oficiu la termenul din 18.05.2009, excepția de necompetență materială în soluționarea cauzei.
Excepția astfel invocată este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Obiectul recursului îl reprezintă sentința civilă nr. 55/F/19.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI - Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale ca instanță de fond, potrivit dispozițiilor art.I din nr.OUG75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției.
Prin Decizia nr.104/20.01.2009 Curții Constituționale au fost constatate ca fiind neconstituționale dispozițiile art.I și II din nr.OUG75/2008.
Ulterior, nr.OUG75/2008 a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.76/2009.
Urmare a evenimentelor legislative astfel intervenite în legătură cu aplicarea prevederilor nr.OUG75/2008, nu a mai fost prevăzută instanța competentă în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel.
Într-o asemenea situație devin aplicabile normele generale care reglementează competența instanțelor judecătorești înscrise în prevederile art.4 pct.1 din Codul d e procedură civilă, potrivit cărora revine Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de a judeca recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
În ceea ce privește competența în materie a curților de apel, dispozițiile art.3 pct.3 se referă la recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale precum și în orice alte cazuri expres prevăzute de lege.
În același sens sunt și prevederile speciale cuprinse în art.284 al.1 Codul muncii care fac trimitere la aceleași dispoziții înscrise în Codul d e procedură civilă.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art.71 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, instanțele judecătorești competente să judece cereri referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se stabilesc prin lege.
Din coroborarea tuturor textelor de lege enunțate, se reține că aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de soluționare a prezentului recurs, sens în care urmează să-i fie declinată cauza.
Soluția se impune și din perspectiva caracterului căii de atac, devolutivă și de reformare în speță, recursul adresându-se unei instanțe superioare în grad în scopul exercitării controlului judiciar vizând legalitatea și temeinicia unei hotărâri dată fără drept de apel.
În același sens și reglementările privind organizarea judiciară cuprinse în art.21 din Legea nr.304/2004 care stabilesc în favoarea secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de a judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Declină cauza spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 18 Mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
dec.jud.-/03.06.2009
Tehnored./ 2 ex./04 Iunie 2009
Fond:-
Asistenți jud.-
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Alina Savin, Viorica Mihai
