Drepturi salariale (banesti). Decizia 5811/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.4317/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.5811/
Ședința publică de la 21 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta -""SA - Membru Grup împotriva încheierii de ședință din data de 19.06.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă; Asigurări Sociale; contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul,având ca obiect:"drepturi bănești."
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta-""SA - Membru Grup,prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din data de 08.10.2009 depusă la dosar-fila 17, lipsind intimatul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 19.10.2009, cerere din partea recurentei -""SA - Membru Grup, prin care solicită judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 cod proc. civilă.
Recurenta -""SA - Membru Grup,prin avocat, interpelată fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă recurentei cuvântul în susținerea cererii de recurs.
Recurenta -""SA - Membru Grup, prin avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în parte a sentinței civile recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 19.06.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Civilă, Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.287, art.288 Codul muncii, art.74, art.75, art.77 din Legea nr.168/1999 și art.164 Cod pr.civilă.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că natura juridică a prezentei cauze este de dreptul muncii, iar dispoz. art. 287 și art 288 din Legea nr. 53/2003 și dispozițiile art. 74,art.75 și art. 77 din 168/1999 cuprind reguli speciale de judecare a conflictelor de muncă.
Dispozițiile art. 164 din Codul d e procedură civilă privind conexitatea fiind tratate în titlul III din Codul d e procedură civilă.
Verificând, conform art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992, îndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale excepției invocate, instanța a constatat neîndeplinirea condiției care impune ca, de dispoziția criticată să depindă soluționarea cauzei.
Astfel, tribunalul a apreciat că dreptul dedus judecății în prezenta cauză nu este guvernat de dispozițiile art. 286,art.287,art. 288 Codul muncii și nici de dispoz. art. 74 art. 77 din Legea 168/1999 întrucât acestea vizează procedura de soluționare a litigiilor de muncă pentru care legiuitorul a instituit un regim juridic derogatoriu de la dreptul comun.
Prin instituirea acestor reguli de procedură speciale nu se încalcă dispoziții constituționale și nici nu se lezează garanțiile procedurale care asigură desfășurarea unui proces echitabil și într-un termen rezonabil ci se dă satisfacție principiului celerității în activitatea de judecată și are menirea de a determina justițiabilii în special angajatorii să acționeze cu diligentă și bună credință, să nu tergiverseze soluționarea cauzei.
Tribunalul a mai constatat că în cauză, instanța a administrat toate probele propuse de pârâtă, procedura de citare cu aceasta a fost îndeplinită cu o lună înainte de termenul de judecată, iar termenele de judecată acordate au fost acordate astfel ca pârâta să aibă posibilitatea să exercite în mod efectiv drepturile procesuale.
În acest context, a apreciat prima instanță, pârâta nu are interes de a invoca excepția neconstituționalitate a unora dintre dispozițiile legale criticate,așa încât scopul urmărit de aceasta nu este cel de a obține verificarea de către Curtea Constituțională a conformității textelor cu legea fundamentală ci numai suspendarea cauzei până la soluționarea excepției.
Cât privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 164 Cod procedură civilă pe considerentul că acestea stabilesc facultatea și nu obligația instanței de a lua măsura conexării cauzelor, tribunalul a apreciat că prin posibilitatea conferită instanței de a aprecia asupra oportunității acestei măsuri se evită de fapt prelungirea artificială și nejustificată a procesului și se" asigura părților exercitarea drepturilor procesuale cu bună credință fără a aduce atingere drepturilor și intereselor legitime ale celorlalte părți.
De asemenea, prin acordarea posibilității judecătorului de a cenzura în fiecare caz utilitatea conexării nu se antamează astfel fondul cauzei.
Susținerile potrivit cărora prevederile criticate ar fi contrare disp. art. 6, privind dreptul la un proces echitabil, din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu au fost primite de prima instanță care a apreciat că prin dispozițiile speciale prevăzute de lege pentru soluționarea conflictelor de muncă se urmărește tocmai soluționarea acestor cauze într-un termen rezonabil și în interesul fiecăreia dintre părți iar împrejurarea că instanțe de același grad asupra aceleiași chestiuni au pronunțat hotărâri diferite nu aduce atingerea vreunei norme constituționale, întrucât valența de izvor de drept aparține doar deciziilor pronunțate în recursurile în interesul legii.
Tribunalul a mai apreciat că din perspectiva dispoz. art. 2 al. 3 din Legea nr.47/1992, republicată, Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra modului de aplicare și interpretare a legii, ci, numai asupra înțelesului său, contrar Constituției, astfel că nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției invocate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata.
În motivarea recursului declarat, intimata a invocat nelegalitatea și lipsa de temeinicie a încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale și de suspendare a pricinii până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Codul muncii, susținând că instanța a încălcat dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 și a soluționat excepția de neconstituționalitate pe fondul acesteia.
Recurenta a susținut că excepția este admisibilă întrucât a fost invocată în fața instanței, are ca obiect o prevedere din lege, nu a fost declarată neconstituțională prevederea respectivă și are legătură cu soluționarea cauzei, respectiv cu aprecierea faptului că Legea nr. 168/1999 mai este în vigoare sau nu.
A mai arătat recurenta că, potrivit art.72 din Legea nr.168/1999, cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea și că în egală măsură, dispozițiile art.284 din Codul muncii prevăd că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, în sensul că, litigiile referitoare la cauzele prevăzute la alin.1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori după caz, sediul.
S-a mai susținut că astfel coexistă două dispoziții legale, aparent cu același obiect, pe care instanța de judecată este chemată a le ierarhiza în vederea stabilirii instanței competente și într-un caz și în celălalt competența este absolută, părțile neputând deroga de la ea, astfel încât încălcarea regulii de competență teritorială exclusivă sau absolută atrage nulitatea hotărârii, iar pentru a stabili această competență intră în concurs Codul muncii, dreptul comun în materie cu Legea nr.168/1999, legea specială.
Pentru a determina norma aplicabilă, instanța trebuie să verifice și să aplice principiile ierarhizării normelor interne - Constituție, lege organică, lege ordinară, lege specială - norma de drept comun; principiile aplicării în timp a legilor cu respectarea modului de operare și a efectelor abrogării; principiile tehnicii legislative care sunt de natură a face distincția între o normă validă în vigoare și una abrogată și o norma nevalidă prin existența ei în sistem datorită nerespectării legii de edictare/ tehnica legislativă.
Potrivit prevederilor art.73 din Constituția României, revizuită, se arată că regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială se reglementează prin lege organică și că din acest punct de vedere Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, este o lege organică specială, iar Legea nr.53/2003, asumată de Guvern, nedezbătută în Parlament, este o lege organică dacă forumul a fost cel prevăzut în art.74 din Constituție pentru astfel de reguli și reprezintă dreptul comun. Față de împrejurarea că prin Codul muncii sunt reglementate în mod general toate aspectele care țin de raporturile de muncă, sindicate, patronate și protecție socială, în timp ce prin Legea nr. 168/1999 este reglementată procedura de soluționare a conflictele de muncă, cea din urmă este o normă specială în raport cu Codul muncii.
Pornind de la premisa că ambele legi sunt legi organice și au forță juridică egală, trebuie verificat dacă Legea nr.168/1999 mai este în vigoare, deoarece prin prevederile art.298 alin. 2 din Codul muncii, sunt identificate și marcate cu liniuță actele normative abrogate expres, total sau parțial, iar ultima liniuță este urmată de textul "orice alte dispoziții contrare".
Astfel, ultima liniuță din art.298 a constituit temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o abrogare implicită ceea ce vădește pentru teoreticieni o vădită neinformare legislativă și reluarea unor teze vechi dar fondate în epoca emiterii lor pe un text legal, iar pentru judecători o gravă neglijență prin necunoașterea legii aplicabile și depășirea atributelor puterii judecătorești.
De asemenea, s-a mai arătat că motivele de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile legale mai sus menționate, au în vedere principiul efectivității juridice dezvoltat în ultima perioadă în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
După intrarea în vigoare a Legii 24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite întrucât prin dispozițiile art. 62 și art. 63 din Legea nr. 24/2000 rezultă că legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă.
Au fost invocate prevederile art.1 alin.5 din Constituția României. În consecință s-a susținut că prevederile Codului muncii (art.298 alin.2 ultima liniuță) nu pot modifica implicit dispozițiile cuprinse în Legea nr.168/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor legale cuprinse în Constituția României.
Analizând încheierea recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate și în raport de dispozițiile art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992, Curtea reține următoarele:
Instanța de fond a analizat admisibilitatea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.287, art.288 Codul muncii, art.74, art.75, art.77 din Legea nr.168/1999 și art.164 Cod pr.civilă, susținând că aceste dispoziții nu sunt strâns legate de soluționarea fondului, fiind respectate garanțiile procesuale ale părților.
Recurenta a criticat această încheiere cu motivarea că excepția invocată are legătură cu soluționarea litigiului, însă dezvoltarea motivelor de recurs și argumentarea punctului său de vedere vizează exclusiv neconstituționalitatea dispozițiilor art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Codul muncii, fiind străine de obiectul cauzei.
Curtea constată că nu a fost învestită cu analiza unor aspecte concrete ce vizează motivele de fapt și de drept sau raționamentul juridic cuprins în încheierea recurată, recursul purtând asupra unui alt obiect juridic iar motivele invocate sunt străine de cauză. Pe de altă parte, prin aplicarea dispozițiilor art. 306 alin. 2cod proc. civilă nu au fost reținute alte motive de ordine publică ce puteau fi supuse dezbaterii.
Față de aceste considerente, Curtea va respinge, în baza art. 312 alin. 1 cod proc. civilă, recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-""SA - Membru Grupîmpotriva încheierii de ședință din data de 19.06.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă; Asigurări Sociale; Contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./02.12.2009
Jud.fond:;
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Cristescu Simona, Rotaru Florentina
