Drepturi salariale (banesti). Decizia 5969/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA Nr. 5969
Ședința publică de la 03 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - -
JUDECĂTOR 1: Camelia Șelea
JUDECĂTOR 2: Marin Panduru
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției, Direcția Generală a Finanțelor Publice G pentru Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 3113/19.12.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul Gorj, intimații reclamanți, având ca obiect "drepturi bănești ".
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a reținut spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursurilor de față.
Tribunalul Gorj prin sentința nr.3113 de la 19 decembrie 2007 respins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
A admis acțiunea formulată de reclamanții, și, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice G, Curtea de APEL CRAIOVA și Tribunalul Gorj.
A obligat pârâții la plata către reclamanți a contravalorii sporului de vechime în muncă pe perioada 01.01.2001-01.09.2003, sume ce vor fi actualizate la data plății.
A obligat pârâtul Tribunalul Gorj să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale petenților.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția prescripției invocată de pârâtul Ministerul Justiției, instanța a considerat că aceasta este neîntemeiată, și a fost respinsă din următoarele considerente:
Prin decizia nr. 36/07.05.2007 Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, a stabilit că dispozițiile Legii nr. 50/1997, în raport de dispozițiile nr.OUG 83/2000, nr.OUG 177/2002 și nr.OUG 160/2000, se interpretează în sensul că judecătorii beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
Rezultă că, instanța supremă a recunoscut acest drept pentru toată perioada de care magistrații au fost lipsiți, respectiv începând cu data intrării în vigoare a nr.OG 83/2000, când sporul de vechime în muncă nu a mai fost prevăzut, dar s-a apreciat că dispozițiile Legii nr. 50/1996 privind acordarea sporului nu au fost abrogate niciodată.
Totodată, fiind vorba de un serviciu prestat ce constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, respectiv în sensul art. 44 din Constituția României, excepția prescripției a fost respinsă.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat următoarele:
Reclamanții, în calitate de magistrați au beneficiat în baza art. 33 din Legea nr. 50/1996, integral și procentual de sporul de vechime în muncă, act normativ prin care legiuitorul a așezat cele două categorii sociale, respectiv magistrații și personalul auxiliar de specialitate din organele autorității judecătorești într-o situație comparabilă în ceea ce privește drepturile salariale, respectiv sporul de vechime în muncă.
Ca urmare a intrării în vigoare a nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 categoria socială a magistraților a fost înlăturată în mod abuziv de la beneficiul sporului de vechime în muncă.
În acest fel, s-a creat un tratament discriminatoriu între categoria socială a reclamanților și celelalte categorii sociale.
Actele normative privind salarizarea magistraților si a asistenților judiciari, ce au succedat Legea nr. 50/1996, respectiv nr.OG83/2000, nr.OUG 177/2002 și nr.OUG 27/2006 sunt acte normative ordinare care nu au puterea de a abroga prevederile art. 33 din Legea nr. 50/1996 care reglementează și în prezent plata sporului de vechime pentru personalul auxiliar de specialitate, încălcând dispozițiile Legii nr.54/2000 privind analogia și tehnica legislativă.
Prin reglementările instituite cu privire la salarizarea magistraților si a asistenților judiciari, începând cu adoptarea nr.OG 83/2000 care au eliminat sporul de vechime în muncă au fost încălcate și prevederile art. 155 și urm. din Legea nr. 53/2003, aplicabilă pentru perioada în litigiu, care prevede că salariul lunar, în speță, indemnizația lunară cuprinde salariul de bază respectiv indemnizația de bază, sporurile și alte adaosuri cuvenite, definiție din care rezultă că indemnizația lunară a magistraților si a asistenților judiciari nu include sporul de vechime în muncă.
Față de situația expusă mai sus consideră că în mod corect Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a stabilit prin Hotărârea nr. 170/6.07.2006 că între categoria socială a magistraților și celelalte categorii profesionale există un tratament diferențiat, discriminatoriu potrivit prevederilor art.2 alin.1, art.2 alin.3 și art. 6 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu privire la acordarea sporului de vechime în muncă.
Deși această hotărâre a fost revocată prin Hotărârea aceluiași organism cu nr. 250/28.08.2006, în urma contestației formulată de Ministerul Justiției, instanța a apreciat că în speță nu poate fi reținută motivarea din hotărârea de revocare care se întemeiază pe Decizia Curții Constituționale nr. 294/2001.
Prin această decizie se reținea că principiul egalității în fața legii consacrat de art.16 alin.1 din Constituție, nu înseamnă uniformitate, așa încât " dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit". Astfel, Colegiul Director al a motivat că magistrații nu se află într-o situație comparabilă cu personalul auxiliar de specialitate a organelor judecătorești, și drept urmare se justifică un tratament diferențiat în stabilirea și acordarea salariilor.
Instanța a apreciat că prin această hotărâre Colegiul Director al a încălcat prevederile Directivei 2000/EC/1943 și Directivei nr. 2000/EC/1978 privind definiția discriminării directe, care vizează tratamentul diferențiat din prisma unor persoane în situații comparabile și nu în situații similare. Acest punct de vedere a fost reținut și în opinia separată formulată de membrii Colegiului - G și -.
Instanța a mai reținut că existența discriminării a existat pe perioada în litigiu și în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv între magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție și celelalte categorii de magistrați.
Astfel, în Titlul III art.73 alin.3 din Legea nr.303/2004 privind Statutul magistraților, se menționează în mod expres că " salarizarea judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție se stabilește prin Legea privind indemnizațiile pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică ", iar în anexa 2/2 a Legii nr.154/1998 actualizată, erau prevăzute și indemnizațiile judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Dispozițiile art.24 alin.3 din Legea nr.154/1998 prevedeau în mod expres că "dispozițiile legale referitoare la alte drepturi salariale, cum sunt sporul de vechime în muncă etc rămân în vigoare".
Această reglementare demonstrează că judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au beneficiat pe toată perioada în litigiu, până la intrarea în vigoare a nr.OUG 27/2006 de spor de vechime în muncă, fapt ce înlătură apărarea pârâtului privind neaplicarea prevederilor art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care prevede că "diferența de tratament devine discriminare, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă".
Privitor la această situație, pârâtul Ministerul Justiției a recunoscut implicit existența tratamentului discriminatoriu în cadrul aceleiași categorii sociale, întrucât, prin Legea nr. 45/2007 pentru aprobarea OG nr. 27/2006 privind salarizarea și unele drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, s-a reglementat expres acordarea sporului de vechime.
Chiar după adoptarea nr.OUG 27/2006, pe perioada 01.09.2006 - 12.03.2007 instanța a constatat existența discriminării intre categoria sociala a magistraților Înaltei Curți de Casație si Justiție si celelalte categorii de magistrați.
Astfel, art. 41 lit. b din nr.OUG 27/2006 prevede abrogarea unor reglementari din Legea nr. 56/1996 privind salarizarea magistraților Înaltei Curți de Casație si Justiție si a altor drepturi fără a specifica expres dispozițiile abrogate.
Verificând starea actuala a acestui act normativ, ca urmare a abrogărilor anterioare, rezulta ca prevederile art. 10 privind sporul de vechime in munca, art.14 si 15 privind sporul pentru condiții grele si sporul pentru ore suplimentare, precum si alte prevederi nu au fost abrogate, urmând a fi aplicate in continuare.
Discriminarea anterioară între cele două categorii de magistrați, privind acordarea sporului de vechime în muncă nu s-a bazat pe o justificare rezonabilă și obiectivă, așa cum prevede art.14 din CEDO.
Trebuie precizat că pârâtul Ministerul Justiției, în Proiectul nr.OUG 27/2006, privind sistemul de salarizare al magistraților, prevăzuse necesitatea acordării sporului de vechime în muncă, fapt ce demonstrează încă o dată recunoașterea existenței tratamentului diferențiat, între sistemul de salarizare al magistraților și a personalului auxiliar de specialitate din cadrul autorităților judecătorești.
Sporul de vechime, ca un drept corelativ dreptului la muncă are un caracter permanent și obligatoriu și are drept scop stimularea salariatului și recunoașterea vechimii în muncă desfășurată de acesta, neexistând nici un motiv pentru instituirea unui tratament diferențiat între diverse categorii sociale în raport cu complexitatea, felul și importanța muncii depuse.
Tratamentul diferențiat se reflecta, in special, asupra persoanelor care au desfășurat activități si alte domenii anterior intrării in magistratura, respectiv consilierii juridici, avocați, notari, economiști, cadre didactice, etc, fără ca aceasta perioada sa poată fi valorificata, neputând fi vorba de o asimilare a sporului de vechime in munca cu sporul de fidelitate acordat in baza nr.OUG27/2006.
Cu privire la cuantumul sumelor solicitate de reclamanți acestea sunt determinabile, reclamanții având posibilitatea să determine cuantumul acestora printr-o expertiză extrajudiciară.
În consecință, pârâții au fost obligați să plătească reclamanților contravaloarea sporului de vechime cuvenit și neacordat pe perioada 01.01.2001-01.09.2003, ce va fi actualizată la data plății.
Obligația Ministerului Finanțelor Publice în sensul virării sumelor solicitate derivă din prevederile nr.HG 208/2005, privind obligația acestei instituții de a elabora proiectele de buget și proiectele de rectificare de buget la solicitarea Ministerului Justiției, în calitate de ordonator principal de credite.
Pârâtul Tribunalul Gorja fost obligat să efectueze mențiunile în carnetele de muncă ale reclamanților, privind evidențierea acordării sporului procentual de vechime în muncă, în procentele prevăzute de art. 33 din Legea nr. 50/1996, modificată, pe perioada din litigiu.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și DGFP pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Prin motivele de recurs depuse pe aceeași dată, Ministerul Justiției susține că sporul de vechime în muncă nu mai fost prevăzut în Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi de personal din organele autorității judecătorești, odată cu modificările și completările ulterioare aduse prin OG nr. 83/2000, fiind abrogat.
Pe de altă parte consideră că dreptul material la acțiune luat naștere de la data săvârșirii faptei cauzatoare de prejudicii și momentului în care păgubitul cunoscut sau trebuia să cunoască și deci coincide cu data intrării în vigoare OG nr. 83/2000, care a înlăturat sporul de vechime în muncă pentru magistrați, astfel că nu poate invoca necunoașterea legii sau faptul că o acțiune în pretenții poate fi formulată numai dacă s-a pronunța CNCD-ul.
De altfel, hotărârea CNCD nr. 170/06.07.2006, invocată în motivare, a fost desființată de Colegiul director al acestei instituții prin hotărârea nr. 280/28.08.2006, stabilindu-se că s dispozițiile art. 33 alin. 3 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești nu sunt discriminatorii potrivit OG nr. 127/2000 privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 "dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", iar conform art. 3, termenul de prescripție fiind de 3 ani. astfel că raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată, consideră că drepturile solicitate sunt prescrise.
DGFP G invocă excepția lipsei calității procesuale Ministerului Economiei și Finanțelor cu motivarea că acesta nu se poate confunda cu Statul Român și nici cu bugetul de stat, rolul său fiind acela de răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și a proiectelor bugetelor locale, cu respectarea procedurii reglementate de art. 21-27 din Legea Finanțelor Publice nr. 72/1996, respectiv art. 26-31 din legea nr. 500/2002 privind finanțelor publice.
Pe de altă parte, arată că nu există raporturi de muncă între acest minister și reclamant, care este salariatul Ministerului Justiției, astfel că nu poate fi obligata plată pentru salariații altui minister.
Recursurile sunt întemeiate și se vor admite pentru următoarele considerente:
Astfel, dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958 stipulează faptul că - dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nun a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar dispozițiile art. 3 din același decret arată că. orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă.
In același timp, dispozițiile art. 166 alin.1 din Codul Muncii pre rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data de la care drepturile erau datorate.
Față de aceste dispoziții se va reține că în mod greșit prima instanță a procedat la înlăturarea aplicării prevederilor privind prescripția extinctivă, cererea formulată de reclamanți fiind prescrisă în raport de data introducerii acțiunii - 23 octombrie 2007, raportată la drepturile solicitate, perioada 04.03.2002 - 01.09.2003.
Referitor la considerentele pentru care instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâtul recurent Ministerul Justiției, se vor avea în vedere următoarele considerente:
Astfel, raționamentul reclamanților privind începerea curgerii termenului de prescripție, de la pretinsa recunoaștere de către pârât a drepturilor salariale restante este nefondat prin raportare la considerentele deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 36/2007, potrivit cărora, dispozițiile art..47 din legea nr. 50/1996 au fost în vigoare în tot acest interval de timp, această dezlegare dată de instanța supremă presupunând că reclamanții aveau posibilitatea solicitării reparării acestei încălcări în termenul prevăzut de lege, încă de la prima încălcare a dispozițiilor legale privind acordarea sporului de vechime.
Dezlegarea dată de Tribunalul Gorj este greșită, întrucât nu au fost încălcate nici dispozițiile dreptului intern, nici pe cele ale tratatelor internaționale la care Românie este parte cu referire concretă la dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în condițiile în care, prin deciziile sale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu examinează legislația internă a statelor și situațiile în care a fost încălcat dreptul petenților privind liberul acces la justiție.
Prin hotărârea nr. 3052/2004, pronunțată în cauza SC SRL contra, Curtea a arătat importanța majoră pe care o prezintă termenele de prescripție interpretate din perspectiva preambulului Convenției care declară principiul preeminenței dreptului ca făcând parte din patrimoniul comun ale statelor membre la Convenție, iar rolul prescripției este, printre alte, acela de a garanta principiul securității raporturilor juridice prin fixarea unui termen fix de introducere al acțiunilor.
S-a concluzionat de către Curtea Europeană a Apărărilor Drepturilor Omului că modificarea unei situații care a devenit definitivă datorită expirării termenului de prescripție este incompatibilă cu principiul securității raporturilor juridice, nici o dispoziție a Convenției neobligând statele membre să instituie termen de prescripție sau să fixeze momentele de la care începe să curgă prescripția, în materie civilă statele bucurându-se de o mare libertate de apreciere atât în stabilirea duratei acestui termen, cât și a momentului de la care aceasta începe să curgă (hotărâreanr.42117/04. din 05.02.2009, cauza Brunet- și alții contra Franței).
Se constată astfel că instituirea unor termen de prescripție pentru sesizarea unei instanțe este admisibilă fără a se aduce atingere art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Dreptului Omului și a Libertăților, iar termenul de prescripție de 3 ani de zile prevăzut în dreptul interne românesc este în general apreciat ca rezonabil de întreaga practică CEDO în ceea ce privește satisfacerea drepturilor de creanță.
In consecință, se va reține că în mod greșit prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtul recurent Ministerul Justiției.
In condițiile în care sunt întemeiate motivele de recurs ce vizează excepția prescripției dreptului material la acțiune, este inutil a se examina și motivele legate de fondul cauzei, invocate de către recurenți.
In consecință, se va reține că sunt aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, Tribunalul Gorj făcând o greșită aplicare a legii,astfel încât în baza art. 312 alin.1 cod procedură civilă, recursurile declarate de cei doi pârâți se privesc ca fiind întemeiate și se vor admite, se va modifica sentința în sensul că se va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G pentru MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr. 3113/19.12.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL GORJ, intimații reclamanți, .
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanți.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 2009
PREȘEDINTE: Camelia Șelea - - | JUDECĂTOR 2: Marin Panduru - - | JUDECĂTOR 3: Ioana Moțățăianu - - |
Grefier, - - |
12.11.2009
Red.jud.-
3 ex/AS
Președinte:Camelia ȘeleaJudecători:Camelia Șelea, Marin Panduru, Ioana Moțățăianu
