Drepturi salariale (banesti). Decizia 6009/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.3049/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.6009/
Ședința publică de la 28 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Farmathy Amelia
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.2244 din data de 20.12.2007, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (4541/2007), în contradictoriu cu intimații, G, a, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalului Teleorman, având ca obiect:"drepturi bănești - spor de 15%".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurentul Ministerul Justiției și Libertăților și intimații, G, a, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalului Teleorman.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, față de lipsa părților la prima strigare a cauzei, la orele 0938, văzând dispozițiile art.104 alin.13 din a instanțelor judecătorești, dispune lăsarea pricinii la a doua strigare, în ordinea listei.
La reluarea pricinii, respectiv, la a doua strigare, la orele 1012, nu au răspuns: recurentulMinisterul Justiției și Libertățilorși intimații, G, a, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalului Teleorman.
Curtea, având în vedere împrejurarea că recurentul, prin cererea de recurs dedusă judecății, a solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 pr.civ. și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.2244 din data de 20.12.2007 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economie și Finanțelor invocată de acesta, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T și s-a respins acțiunea formulată de reclamanții -, G, a, și, împotriva acestei părți, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții:, G, a, și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Teleorman și s-au obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Teleorman să plătească reclamanților:, G, a, și, drepturile bănești cuvenite și neacordate, reprezentând neacordarea sporului de confidențialitate de 15% începând cu 01.10.2004, până la rămânerea definitivă a hotărârii, în raport de perioada la care este îndreptățit fiecare reclamant, suma urmând a fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Prin aceeași sentință s-a obligat Tribunalul Teleorman să efectueze mențiunile cuvenite în carnetul de muncă al reclamanților, privind acordarea drepturilor susmenționate și s-a respins, ca nefondată, cererea reclamanților privind plata pe viitor a drepturilor bănești pretinse cu titlu de spor confidențialitate, obligarea ca la prima rectificare de buget, după rămânerea definitivă a sentinței, să fie inclusă în buget și sumele acordate reclamanților, precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, reclamanții fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul Judecătoriei de Vede și pretind prin prezenta acțiune plata sporului de confidențialitate în cuantum de 15%.
Examinând cu prioritate excepția invocată în cauză de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, a lipsei calității sale procesuale pasive instanța a admis-o, întrucât Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de titular al raportului juridic dedus judecății sub aspect pasiv, obiectul acțiunii fiind plata unor drepturi de natură salarială.
Cu privire la fondul cauzei, s-a arătat că în exercitarea funcțiilor, reclamanții gestionează informații clasificate, asemenea ofițerilor de poliție, funcționarilor publici, etc. categorii profesionale care beneficiază de sporul de confidențialitate.
S-a menționat că prin art.3 din Legea nr.444/2006 pentru aprobarea OG nr.19/2006 s-a acordat personalului militar și funcționarilor publici cu statut special, din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională un spor de confidențialitate de 15%, în legătură cu informațiilor clasificate.
S-a constatat că instituirea sporului de confidențialitate în favoarea categoriei de salariați anterior menționați, conduce la aplicarea unui tratament diferențiat, care rezidă într-o inegalitate în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se, astfel, o discriminare.
S-a considerat că măsura nu este obiectiv justificată, încălcându-se flagrant art.20 din Constituția României, art.6 alin.2 din Codul muncii, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și, o serie întreagă de norme comunitare în materia raporturilor de muncă și drepturilor salariale (Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale; Carta Social europeană revizuită).
Astfel, s-a amintit că, legat de art.14 privind interzicerea discriminării, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art.14 din Convenție, atunci când autoritățile statale induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
S-a menționat că, în același sens, Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 stabilit că, "un tratament diferențiat nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și autorităților publice".
S-a avut în vedere că atâta timp cât, reclamanții au obligația de a păstra confidențialitatea datelor cu un astfel de caracter, exceptarea acestora de la plata sporului de confidențialitate este evident discriminatorie.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.4 pr.civ. recurentul a arătat că instanța de fond a admis acțiunea reclamanților în baza unor texte care se aplică altor categorii de personal din sectorul bugetar, acordarea sporului de confidențialitate pentru personalul auxiliar neavând temei legal.
În ceea ce privește reținerea discriminării s-a arătat că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
S-a precizat că din examinarea cuprinsului Ordonanței Guvernului nr.137/2000 rezultă că legiuitorul nu a avut în vedere modul de reglementare a unor relații sociale prin lege ori alte acte normative, folosindu-se sintagme cum sunt: "exercitarea următoarelor drepturi - art.1 alin.2 "exercitarea drepturilor enunțate" - art.1 alin.3 "restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege" - art.2 alin.1, "comportament discriminatoriu", "persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea e/"etc.
S-a apreciat că exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor, iar în afara legii, nu se poate reține discriminare, în sensul Ordonanței Guvernului nr.137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, s-a considerat că modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000.
În măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu dispozițiile art. 16 din Constituție, s-a susținut că există posibilitatea ca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
Prin urmare, acordarea prin hotărârea pronunțată de către instanță de fond a unui spor de confidențialitate însemna că aceasta a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a personalului auxiliar.
De asemenea, s-a învederat că admiterea capătului de cerere referitor la înscrierea în carnetele de muncă a sporului echivalează cu admiterea și plății pe viitor a sporului ceea ce este soluție care încalcă în mod evident atribuțiile puterii judecătorești.
S-a mai susținut că hotărârea pronunțată de Tribunalul Teleorman este criticabilă și pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
S-a arătat că în cazul neacordării sporului de confidențialitate personalului auxiliar nu poate fi reținută o încălcare a dispozițiilor OG 137/2000, a dispozițiilor Constituției și Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale care privesc egalitatea în drepturi a cetățenilor, pentru că nu ne aflăm în fața unui drept la sporul de confidențialitate, ca drept recunoscut și protejat de lege.
S-a adăugat că în speță nu există niciun act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate personalului auxiliar.
S-a amintit că art. 14 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale protocoalele adiționale la această convenție, ratificata de România prin Legea 30/1994 statuează că "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație." Iar art. 16 din Constituție prevede la alin 1 ca "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări"
S-a precizat că pentru a putea exista discriminare, fiind necesară protecția în temeiul dreptului la tratament egal, trebuie să existe recunoașterea folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
Or, dreptul la sporul de confidențialitate pentru personalul auxiliar nu este unul recunoscut de lege întrucât nu este reglementat prin niciun act normativ în vigoare.
S-a învederat că în Hotărârea 232/29.08 2007 Consiliul Național pentru Combaterea discriminării a statuat că "diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin aceasta soluție să se încalce principiul egalității".
S-a considerat că instanța de fond, în mod implicit, a reținut în mod eronat existența unei stări de discriminare în raport cu prevederile art. 1 alin 3 din OG 137/2000 care prevede ca "Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile".
S-a susținut că personalul auxiliar de specialitate al instanțelor reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu un statut specific reglementat de Legea 567/2004, cu drepturi și îndatoriri specifice și cu drepturi salariale stabilite prin lege specială (art. 3 din legea menționată dispune că Salarizarea personalului auxiliar de specialitate, a funcționarilor publici și a personalului contractual din cadrul instanțelor judecătorești, parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul Ministerului Justiției, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri se stabilește prin lege specială.), respectiv OG 8/2007.
Or actele normative la care se referă reclamanții în cererea de chemare in judecată și instanța de fond în sentința atacată cu prezentul recurs, reglementează salarizarea unor anumite categorii de personal din sectorul bugetar (funcționari publici, personal militar etc.) și nu există nici un temei legal pentru aplicarea acestor prevederi personalului auxiliar de specialitate.
În concluzie, s-a apreciat că nu pot fi reținute susținerile potrivit cărora între personalul auxiliar și alte categorii de salariați din sistemul bugetar ar exista o stare de discriminare, pentru ca așa cum s-a statuat și de Curtea Constituționala prin decizii "diferențierea indemnizațiilor si a salariilor de baza pentru demnitari si alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea libera a legiuitorului, ținând seama de importanta si complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept, totodată să instituie anumite sporuri la indemnizațiile si salariile de bază. pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă.".
În acord cu practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu cauza Marcks împotriva Belgiei, 1979) s-a reținut că "principiul egalitarii în drepturi si al nediscriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferențiat, instituit în baza unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări."
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Prin cererea dedusă judecății, intimații reclamanți au solicitat ca în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Statul Român prin Ministerul Economiei si Finanțelor Publice, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Teleorman să fie obligați pârâții să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15% și să se efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
Intimaților reclamanți, încadrați în calitate de personal auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor de judecată, le revine obligația de a respecta secretul de serviciu, drepturile și obligațiile sale fiind reglementate de art. 78 alin. 1 din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.
Aceeași obligație de nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate a fost instituită în sarcina personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor de judecată și prin Codul d eontologic al personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor de judecată.
Nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară, potrivit Legii nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.
Personalul auxiliar de specialitate nu primește spor de confidențialitate, spre deosebire de personalul din instituțiile și autoritățile publice care pentru gestionarea informații clasificate din clasa secrete de stat și secrete de serviciu beneficiază de spor de confidențialitate.
Prin urmare, având în vedere faptul că sporul de confidențialitate nu este acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, deși aceștia lucrează efectiv în aceleași condițiile prescrise de legea care reglementează plata acestui sporul, se poate reține încălcarea prevederilor art.16 din Constituție.
Este relevant a adăuga că prin decizia nr.46/ din 15 decembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 27/2008 a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora, prin care s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar".
Potrivit dispozițiilor art. 329 Codul d e procedura civilă această dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, motiv pentru care Curtea urmează a ține seama de dispozițiile amintite la soluționarea prezentei cauze cu privire la intimații reclamanți care fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești.
Intimații reclamanți și nu au calitatea de personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, ci calitatea de personal conex.
De vreme ce intimații reclamanții și nu aparțin unei categorii profesionale menționată ca beneficiar al sporului de confidențialitate prin Decizia nr.46/ din 15 decembrie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție în condițiile în care aceasta se referă exclusiv la magistrați și personalul auxiliar de specialitate, iar în cauză nu s-a făcut dovada că reclamanții au atribuții în gestionarea de informații clasificate din clasa secrete de stat și secrete de serviciu, Curtea constată că acești reclamanții nu pot invoca un temei legal în susținerea cererii privind acordarea sporului de confidențialitate.
Pentru considerentele arătate, Curtea văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. va admite recursul, va modifica, în parte, sentința recurată în sensul că va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de către reclamanții și și vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.2244 din data de 20.12.2007, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (4541/2007), în contradictoriu cu intimații, G, a, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalului Teleorman.
Modifică, în parte, sentința recurată în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de către reclamanții și, ca neîntemeiată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.: Dact.: /2ex.16.11.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Farmathy AmeliaJudecători:Farmathy Amelia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu
