Drepturi salariale (banesti). Decizia 607/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.607
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 2: Alina Savin
JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel
GREFIER - -
-.-.-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurentele-reclamante și, împotriva sentinței civile nr.298/16.02.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și CAMERA DE CONTURI A JUDEȚULUI G, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar din partea recurentelor practică judiciară și adresa nr.693/12.05.2009 emisă de intimata Camera de Conturi a județului
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, rămâne în pronunțare asupra recursului formulat.
CURTEA:
Asupra recursului privind litigiul de munca de față.
Prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului Galați sub nr- reclamantele si au chemat în judecată civilă pe pârâții Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi a Județului G, solicitând ca in baza probelor administrate să fie obligate la plata drepturilor salariale actualizate rezultând din acordarea sporului de 50% din salariul de baza brut lunar, pentru risc si suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.11.2000-07.11.2003, când au încetat contractul de muncă cu Colegiul jurisdicțional G, în baza HG 117/2003, prin transfer la Tribunalul Galați, sumele urmând a fi actualizate la data plății efective, in funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamantă în parte.
Au arătat în motivarea cererii că, potrivit art. 47 din Legea nr.50/1996, republicată, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, rezultă că:" Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Acest text de lege a fost însă abrogate prin art. I pct. 42 din OG nr.83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Se constată însă că este vorba de o ordonanță ordinară emisă de guvern cu încălcarea disp.art.144 din Constituția României, în vigoare la data respectivă, deoarece reglementa un domeniu care nu poate face decât obiectul legilor organice.
Legea, este actul juridic al parlamentului elaborate în conformitate cu legea supremă -Constituția, potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante, este actul normative, cu forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative și emană de la organul suprem al puterii de stat. Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României și toate celelalte acte juridice emise de organele statului, nu pot să o abroge să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficienței juridice.
Astfel, potrivit art. 114 alin 1 din Constituție, în redactarea anterioară revizuirii din anul 2003, "Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice", iar în baza art. 72 pct. 3 lit. h și 1 din aceeași lege fundamentală, prin lege organică se reglementează: "organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi; regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele și protecția socială".
Or, salariul este un element esențial al raporturilor de muncă din instanțele judecătorești și trebuia reglementat numai prin lege organică.
În concret, OG nr.83/2000 a abrogate mai multe legi organice și ordonanțe de urgență(legea nr.92/1992, privind organizarea judecătorească; Legea nr.78/2000, privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție; OUG nr.24/2000 și Legea nr.50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești), încălcându-se astfel principiul ierarhiei actelor juridice.
Prin raportare la dispozițiile Legii nr.24/2004, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, norma legală ordinară, în speță ordonanța de guvern, nu poate modifica dispozițiile unui act normative de nivel superior, respective Legea.
În temeiul art.41 alin 2 din Constituția României, republicată, "Salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege".
În temeiul art. 53 din Constituția României, republicată(art. 49 la data abrogării, preluat întocmai după revizuire)"Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav", pentru că, potrivit alin 2 al aceluiași articol" Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății".
Sporul de 50% din salariul de bază brut "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică" de care beneficiau magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, fost astfel abrogate neconstituțional, cu încălcarea dispozițiilor art. 41 alin 2 și art. 53 din Constituția României, precum și ale art.1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, măsura nefiind proporțională cu situația care determinat-o și aducând atingere însăși existenței dreptului.
La data stabilirii acestui drept, în baza art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care magistrații și personalul auxiliar își desfășoară activitatea caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, existente în aceeași formă de astăzi. De altfel, dispozițiile art. 155, 165, 236, 239 și 241 pct. 1 lit. d din Codul Muncii, prevăd obligativitatea acordării sporurilor.
Situația este similară celei privind sporul de vechime în muncă, unde Înalta Curte de casație și Justiție, prin Decizia nr.XXXVI/07.05.2007, a admis recursul în interesul legii, stabilind că dispozițiile art. 33 alin 1)din Legea nr.50/1996, în raport cu prevederile art. I pct. 32 din OG nr.83/2000, art. 50 din OUG nr.177/2002 și art. 6 alin 1)din OUG nr.160/2000, se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României, beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
În Uniunea Europeană, stresul în muncă reprezintă a doua problemă de sănătate legată de activitatea profesională după afecțiunile dorsale, printre cele mai des întâlnite probleme de sănătate de la locul de muncă. Acesta afectează 28%din angajații El poate fi cauzat de riscuri psihosociale cum sunt, proiectarea activităților, organizarea muncii și management, ca de exemplu: solicitări profesionale deosebite și posibilități reduse de control asupra propriei activități sau probleme, cum ar fi violența și hărțuirea de la locul de muncă. Unele riscuri fizice, cum sunt zgomotul și temperatura din mediul de muncă pot, de asemenea, să cauzeze stresul în muncă. Prevenirea stresului în muncă constituie unul din obiectivele formulate de comunicatul Comisiei Europene, privind noua strategie în domeniul securității și securității în muncă.
Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă, a elaborat o serie de fișe informative destinate să ajute la abordarea stresului în muncă și a cauzelor acestuia. Această fișă informativă prezintă o metodă de evaluare și prevenire a riscului, care poate fi aplicată stresului la locul de muncă precum și cauzelor acestuia. Fișa este destinată celor care doresc să trateze problema stresului la locul de muncă. "Informații suplimentare" de la sfârșitul acestei fișe conține trimiteri la surse informative existente, inclusiv la alte fișe informative elaborate de Agenție.
Comisia Europeană a pus în aplicare unele măsuri care au scopul de a garanta securitatea și sănătatea lucrărilor. Directiva-Cadru 89/391, prevede reglementări fundamentale în domeniul securității și sănătății în muncă, care afirmă cu claritate obligația angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea la locul de muncă, inclusiv cu referire la efectele stresului în muncă. Toate statele membre au implementat această Directivă în legislația proprie iar unele dintre acestea au elaborate, în completare ghiduri de prevenire a stresului în muncă.
Dreptul material la acțiune pentru perioada noiembrie 2000-noiembrie 2003 îl avea și nu poate fi invocată excepția prescripției acestui drept pentru următoarele considerente:
Prin Strategia de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007, s-a propus înlăturarea discriminării. Capitolul VI, pct. 3, referindu-se la asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii magistraților și personalului auxiliar. Se constată așadar, o recunoaștere explicită a discriminării existente la momentul adoptării Strategiei, 30.03.2005(prin HG nr.232)echivalând cu recunoașterea, în sensul art. 16 lit. a din Decretul nr.167/1958 a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, având ca efect ștergerea prescripției scurse și începutul unui nou termen de prescripție.
Pârâta Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare la dosar, însă aceasta privește o altă cauză, respectiv cauza - aflată pe rolul aceleiași instanțe si care a fost promovată de către, motiv pentru care susținerile acesteia nu au fost analizate.
La termenul de judecată din data de 16.02.2009 au fost invocate excepțiile lipsei capacității procesuale a pârâtei Camera de Conturi a județului G si a prescripției dreptului material la acțiune.
Prin Sentința Civilă nr. 298/16.02.2009 Tribunalul Galația admis excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei Camera de Conturi a Județului G și a respins acțiunea față de această pârâtă.
A admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României ca fiind prescrisă.
În motivare instanța a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei Camera de Conturi a județului G, aceasta este întemeiată, întrucât această instituție nu are personalitate juridică, funcționând ca o structură a Curții de Conturi a României, motiv pentru care acțiunea formulată împotriva acesteia a fost respinsă din acest considerent.
Și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.11.2000 - 07.11.2003 este întemeiată.
Astfel, potrivit disp. art. 283 alin. 1 litera c din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Or, pentru pretențiile aferente perioadei 01.11.2000 - 07.11.2003, termenul de prescripție extinctivă s-au împlinit, succesiv, până cel târziu la data de 07.11.2007 ori, acțiunea a fost înregistrată la data de 16.05.2008.
Susținerea reclamanților exprimată în sensul că se constată o recunoaștere explicită a discriminării existente la momentul adoptării Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007, respectiv 30.03.2005, prin nr.HG 232 și ar deveni aplicabile disp. art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958 nu poate fi reținută ca întemeiată.
Chiar și acceptând argumentul că s-a întrerupt cursul prescripției extinctive și un nou termen ar începe să curgă începând cu data intrării în vigoare a nr.HG 232/30.03.2005, instanța observă că însăși reclamanții recunosc faptul că termenul de prescripție, astfel calculat, s-ar împlini la data de01.04.2008ori, acțiunea a fost introdusă la data de16.05.2008,chiar și în aceste condiții fiind împlinit termenul de prescripție de 3 ani.
În al doilea rând, instanța apreciază că nu a avut loc nici o recunoaștere prin adoptarea nr.HG 232/2005, în care se precizează doar că se va asigura salarizarea adecvată și nediscriminatorie a magistraților și personalului auxiliar si a celorlalte categorii profesionale asimilate acestora situație ce nu are nici o legătură cu obiectul cauzei, actul normativ invocat făcând referiri în general la sistemul de salarizare și nu, în mod special, la sporul de risc și suprasolicitarea neuropsihică, în condițiile în care, prin acțiune nici nu s-a invocat starea de discriminare.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantele solicitând casarea ei și admiterea acțiunii.
În motivare au arătat că termenul de prescripție a început să curgă, potrivit art. 8 alin. 1 din Decretul 167/1958, la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii, dată de la care au cunoscut că au fost păgubite prin neplata în termen a sporului de 50%.
Mai arată că practica instanțelor este în sensul că acțiunile nu sunt prescrise, iar dreptul la acțiune s-a născut la dat pronunțării recursului în interesul legii.
Intimatele, legal citate, nu au formulat întâmpinare.
Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurente cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conf. cu disp. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect a reținut instanța de fond că în materia conflictelor de muncă acțiunile pot fi promovate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul contractului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
În acest caz, dreptul la acțiune se naște succesiv, la data la care trebuiau achitate drepturile bănești, iar nu la data la care persoana a cunoscut că a fost păgubită precum și pe cel care răspunde de pagubă, situație aplicabilă în cazul răspunderii civile delictuale.
De asemenea, nu se poate reține ca întemeiată susținerea reclamantelor că au aflat de existența dreptului abia în luna februarie 2008 odată cu pronunțarea deciziei în interesul legii.
Un recurs în interesul legii se promovează în condițiile în care există soluții diferite în aceeași chestiune juridică, deci aceasta presupune promovarea mai multor acțiuni și pronunțarea unor hotărâri judecătorești, lucru care nu ar fi fost posibil dacă dreptul la acțiune nu s-ar fi născut.
Scopul unui recurs în interesul legii este asigurarea interpretării și aplicării unitare a legii pe întreg teritoriul României așa cum rezultă din disp.art.329 al.1 din Cod procedură civilă în situația în care anumite chestiuni de drept au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.
Așadar, Decizia nr.21/2008 pronunțată în recursul în interesul legii produce efecte declarative, nu dă naștere nici unui drept și nu are nici o influență asupra cursului prescripției extinctive.
Nu se poate vorbi de o recunoaștere așa cum afirmă reclamantele deoarece pentru a interveni o întrerupere a cursului prescripției trebuie ca recunoașterea să vină din partea pârâtelor.
Cum la dosar nu există nici o dovadă că debitoarea care este pârâta din prezenta cauză adoptat o poziție de recunoaștere a dreptului subiectiv corelativ instanța apreciază că nu devin aplicabile disp.art.16 din Decretul nr.167/1958.
Este adevărat că prin Decizia nr.21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a recunoscut temeinicia dreptului, dar asta în condițiile în care acțiunea este formulată cu respectarea termenului de prescripție extinctivă.
În prezenta cauză, acțiunea a fost introdusă la data de 16.05.2008, ca urmare pentru drepturile bănești anterioare datei de 15.05.2005 a intervenit prescripția.
În consecință, în baza art. 312 Cod de procedură civilă, instanța va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN MAJORITATE DE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele și, împotriva sentinței civile nr.298/16.02.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25.05.2009.
Pt.jud. aflat în CO JUDECATOR
Conf.art.261 pct.2 pr.civ.
Președinte Curtea de Apel
Grefier
Red./17.06.2009
Dact./2 ex
FOND: -
Asis.jud.
OPINIE SEPARATĂ
În sensul admiterii recursului
că în cauza de față soluția era de admitere a recursului declarat de recurentele și și de acordare a drepturilor bănești solicitate de reclamantele și pentru următoarele considerente:
Dreptul la acțiune al reclamanților pentru obținerea sporului de 50% abrogat nelegal prin OG 83/2000 curge nu de la apariția OG 83/2000 ci de la data pronunțării recursului în interesul legii XXI/2008 pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție și aceasta deoarece opinia contrară ar însemna să ceară justițiabililor a cunoaște că abrogarea respectivă este nelegală.Apreciez că s-ar sancționa astfel justițiabilul pentru lipsa lui de " diligență".Norma legală nu a fost una previzibilă. Drepturile magistraților au fost abrogate expres prin OG 83/2000 și aceasta creează o "puternică aparență de nedrept" prin modul deficitare de redactare, care nu corespunde exigențelor de tehnică legislativă specifice normelor de redactare.O normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie în așa fel încât să permită oricărei persoane- care, la nevoie, poate apela la consultanță de specialitate- să își corecteze conduita ( cazul Rotaru contra României, 2000), iar cetățeanul trebuie să dispună de informații suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat și să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecințele care pot apărea dintr-un act determinat.Pe scurt, legea trebuie să fie, în același timp, accesibilă și previzibilă ( cazul Sunday Times împotriva Regatului Unit 1979).
În cazul de față textele legale examinate nu îndeplinesc condițiile de previzibilitate și predicilibilitate pentru ca subiectul de drept vizat să-și poată corecta conduita.
În speță, nu se poate reproșa vreo lipsă de diligență a reclamanților și nu se poate indica concret reclamanților care ar fi fost calea de urmat pentru ei pentru a nu pierde aceste drepturi bănești.
Prin această manieră de lucru apreciez că legiuitorul aduce o gravă atingere și dreptului de proprietate.Art.1 Protocolul 1 CEDO, dreptul neputând fi apărat în concret cu niciun instrument juridic.
Pentru aceste considerente apreciez ca fiind nelegală soluția adoptată de instanța de fond.
JUDECATOR
Red.6.07.2009
./6.07.2009
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Alina Savin, Marioara Coinacel
