Drepturi salariale (banesti). Decizia 6469/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(5295/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 6469/
Ședința publică de la 11.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 2: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 3: Lizeta
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă împotriva sentinței civile nr.166/LM/AS/14.04.2009 pronunțate de Tribunalul Giurgiu -Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-reclamantă prin avocat, cu delegație de substituire nr.-/2009 a avocatului titular, lipsă fiind intimata-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta-pârâtă, prin avocat, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, formulează concluzii de respingere. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată la data de 05.05.2009 pe rolul Tribunalului Giurgiu - Secția Civilă sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pârâta SC SRL, solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor salariale pe perioada 03.10.2008 la zi, actualizate in functie de indicele de inflatie sau, dupa caz, la plata indeminizatiei de somaj actualizate in functie de indicele de inflatie, obligarea la efectuarea mentiunilor corespunzatoare in carnetul de munca, la plata de daune morale si a cheltuielilor de judecata.
Prin sentința civilă nr.166/14.04.2009, Tribunalul Giurgiu -Secția Civilă a retinut competenta sa materiala pe toate capetele de cerere si a respins actiunea pentru lipsa calitatii procesuale pasive a paratei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut ca reclamanta a fost angajata paratei pe perioada determinata, respectiv 01.11.2005-22.04.2007, iar conform art. 56 lit. j din Codul muncii contractul de mjnca pe perioada de determinata inceteaza de drept la sfarsitul perioadei.
Intrucat reclamantei i-au incetat de drept raporturile de munca incheiate cu parata, aceasta din urma nu mai poate fi obligata sa-i plateasca drepturile salariale si pentru viitor. Pe de alta parte, reclamanta, desi se considera indreptatita la plata ajutorului de somaj, nu poate solicita ca acest drept sa-i fie achitat de catre parata, ci de Agentia pentru Ocuparea Fortei de Munca, potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002.
In privinta cererii de obligare a paratei la efectuarea de mentiuni in carnetul de munca, prima instanta a retinut ca din actele dosarului rezulta ca aceste mentiuni au fost efectuate de Inspectoratul de munca B, in baza situatiei comunicate de catre parata cu privire la incetarea de drept a contractului de munca incheiat cu reclamanta.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat recurs motivat recurenta-reclamanta, intemeiat pe disp. art. 304 pct. 9.proc.civ. criticând sentința pentru următoarele motive de netemeinicie și nelegalitate:
Instanta de fond a retinut in mod gresit lipsa calitatii procesuale pasive a paratei, cu motivarea ca recurenta ar fi fost angajata numai pana la 22.04.2007. Sustine recurenta ca a fost angajata a paratei in baza unui contract de munca pe perioada determinata incepand cu 01.11.2005, dar contractul de munca nu putea inceta la 22.04.2007, intrucat incepand cu data de 07.09.2006 s-a aflat in concediu de crestere si ingrijire a copilului pe operioada de 2 ani, pana la data de 03.10.2008, contractul fiind de drept suspendat.
Cercetând recursul declarat în limita criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr. 71/23.04.2007 emisa de intimata parata SC SRL s-au constatat incetate de drept raporturile de munca incheiate cu recurenta reclamanta, conform art. 56 lit. j din Codul muncii, incepand cu 23.04.2007, ca urmare a expirarii duratei contractului de munca incheiat intre parti pe durata determinata.
Aceasta decizie nu a fost contestata de catre reclamanta in termenul legal si, prin urmare, a devenit definitiva, cu consecinta incetarii raporturilor de munca incepand cu data de 23.04.2007. Prin urmare, in lipsa unui raport juridic intre parti, prima instanta a retinut in mod corect ca parata nu este debitor al obligatiei de plata a drepturilor salariale solicitate de reclamanta, cu alte cuvinte ca parata nu are calitate procesuala pasiva in cauza.
Recurenta reclamanta invoca direct in cererea care face obiectul dosarului de (avand ca obiect plata drepturi salariale/indemnizatie de somaj) un motiv de nulitate a deciziei nr. 71/23.04.2007, aratand ca la data de 22.04.2007 se afla in concediu de crestere si ingrijire a copilului, contractul sau de munca fiind suspendat, neputand inceta la expirarea duratei pentru care a fost incheiat.
Curtea retine ca aceasta critica este neintemeiata, intrucat contractul de munca pe durata determinata inceteaza la expirarea termenului pentru care a fost incheiat, conform art. 56 lit. j) din Codul muncii, nefiind incidente dispozitiile art. 60.muncii, referitoare la interdictiile cu caracter temporar. Conform acestei dispozitii legale,concediereasalariatilor nu poate fi dispusa - pe durata concediului pentru cresterea copilului. Concedierea este definita la art. 58 alin. 1.muncii ca fiind incetarea contractului individual de muncala initiativa angajatorului.In consecinta, interdictiile cu caracter temporar prevazute de art. 60.muncii sunt aplicabile numai in cazul concedierii (ceea ce nu este cazul in speta, intrucat contractul nu a incetat la initiativa angajatorului), nu si in cazul incetarii de drept a contractului individual de munca, cele doua institutii fiind distincte.
de aceste considerente, recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinta mentinerii hotararii instantei de fond, ca fiind legala si temeinica.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva sentinței civile nr.166/LM/AS/14.04.2009 pronunțate de Tribunalul Giurgiu -Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC SRL.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red./dact:
2 ex./23.11.2009
Jud.fond:
Președinte:Silvia Georgiana IgnatJudecători:Silvia Georgiana Ignat, Maria Ceaușescu, Lizeta