Drepturi salariale (banesti). Decizia 650/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.650/2009-
Ședința publică din 10 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător
R - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor civile declarate de reclamantul domiciliat în O,-,. 61, județul B și de pârâta "" - cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 945 din 20 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: drepturi bănești.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 07 aprilie 2009, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și când pronunțarea hotărârii a fot amânată pentru data de 10 aprilie 2009, când:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.945/LM din 20 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a dmis contestația formulată de contestatorul domiciliat în O,-,.61, județul B în contradictoriu cu intimata cu sediul în O,-, județul B și în consecință:
S-a dispus anularea deciziilor nr. 20/01.10.2007 și nr. 454/25.10.2007, emise de intimată, pe seama contestatorului și reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior.
A fost obligată intimata la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul începând cu 23.10.2007 și până la reintegrarea efectivă a contestatorului, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 20/01.10.2007 aflată la fila 3 dosar, s-a dispus ca începând cu data de 23.10.2007 să se desfacă contractul de muncă al contestatorului în temeiul dispozițiilor art. 65 din Codul Muncii. Motivul invocat de intimată pentru concedierea contestatorului îl reprezintă reorganizarea activității societății determinată de dificultățile economice prin care trece societatea. Prin decizia nr. 454/25.10.2007, aflată la fila 14 dosar, se decide încetarea contractului individual de muncă al contestatorului în temeiul dispozițiilor art. 65 alin. 1 din Codul Muncii.
Conform art. 65 din Codul Muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității. Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă dintre cele prevăzute la alin. 1. în vederea verificării respectării condițiilor legale de concediere, instanța i-a pus în vedere intimatei să depună organigramele anterioare și ulterioare concedierii contestatorului, hotărârea Consiliului de Administrație în baza căreia s-a hotărât reorganizarea unității intimate și implicit măsura concedierii contestatorului.
Prin notele de ședință de la fila 26 dosar, intimata a învederat instanței că nu există o hotărâre a Consiliului de Administrație care să impună necesitatea concedierii contestatorului întrucât prin Hotărârea AGA din 31.05.2007 și prin decizia nr. 7 Consiliului de Administrație al SC - din 31.05.2007, Consiliul de Administrație și-a delegat atribuțiile în conducerea executivă a societății unui director, respectiv domnului.
Examinând Hotărârea AGA din 31.05.2007 aflată la fila 32 dosar și respectiv decizia nr. 7/31.05.2007 aflată la fila 31 dosar, instanța a constatat că adunarea generală a acționarilor nu a delegat consiliul de administrație și acesta din urmă nu a delegat domnului atribuțiile privind reorganizarea activității societății și nici aceea de a dispune concedierile de personal. Prin urmare, directorului executiv chiar dacă i s-au delegat anumite atribuții de conducere a societății, nu a fost împuternicit de către adunarea generală a acționarilor și respectiv consiliu de administrație să dispună solitar reducerea de personal. Directorul executiv are doar atribuția de a pune în executare hotărârile consiliului de administrație și nu și aceea de a lua solitar hotărâri privind reorganizarea societății și implicit a reducerilor de personal.
Față de aceste considerente, instanța a constatat că la baza concedierii contestatorului nu există o hotărâre a Consiliului de Administrație care să hotărască reorganizarea societății și reducerea de personal, concedierea contestatorului făcându-se de o persoană care și-a depășit limitele atribuțiilor sale, ceea ce atrage nulitatea măsurii concedierii dispusă prin deciziile atacate.
Mai mult, intimata prin actele depuse la dosar, nu a făcut dovada că desființarea locului de muncă al contestatorului a fost efectivă și a avut o cauză reală și serioasă. depuse de intimată la filele 28 și 29 dosar nu reprezintă organigrame, respectiv state de funcții ale societății, din care instanța să rețină dacă locul de muncă al contestatorului a fost desființat sau nu. De asemenea, în lipsa unei hotărâri a Consiliului de Administrație care să prevadă necesitatea reorganizării societății, intimata nu a făcut dovada prin nici un mijloc de probă a dificultăților economice prin care trece, care să determine reorganizarea și reducerea de personal. Prin urmare, instanța a constatat că măsura concedierii contestatorului nu a fost reală și serioasă.
Față de aceste considerente și văzând în drept dispozițiile art. 65 și următoarele din Codul Muncii, precum și dispozițiile Legii nr. 31/1990, instanța a admis contestația formulată, a anulat deciziile nr. 20/01.10.2007 și respectiv nr. 454/25.10.2007 emise de intimată, a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior concedierii și a obligat intimata, în baza art. 78 alin. 1 din Codul Muncii să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul începând cu data de 23.10.2007 și până la reintegrarea efectivă a acestuia.
Văzând că contestatorul nu a făcut dovada cuantumului cheltuielilor de judecată făcute cu desfășurarea procesului, instanța nu a acordat cheltuielile de judecată solicitate de contestator.
Împotriva acestei sentințe, în termen a declarat recurs reclamantul - recurent, solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță, în cuantum de 1000 lei, cu cheltuieli de judecată și în recurs.
În motivarea recursului se arată că deși reclamantul a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată și a obținut câștig de cauză, instanța de fond nu a dat curs solicitării sale.
În drept invocă dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Recurs a declarat și recurenta - intimată -. O, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de intimatul reclamant.
În motivarea recursului se arată că în mod greșit instanța de fond a considerat că decizia de concediere a fost emisă de o persoană care nu avea autoritate în acest sens.
Astfel, potrivit art. 143 alin.4 din Legea 31/1990, Consiliul de Administrație format din trei administratori și-a delegat atribuțiile în conducerea executivă a societății unui director, în speță domnului, care în baza acestei delegări obligatorii și a Hotărârii AGA din 31.05.2007 era îndreptățit să ia măsuri privind societatea, inclusiv angajații acesteia.
Se mai arată că la momentul concedierii intimatului nu s-a luat o decizie prin AGA de reorganizare a societății, ci doar s-au redus posturile care nu mai erau necesare, o decizie ce cade în temeiul legii și a intenției acționarilor și Consiliului de administrație în sarcina și obligația directorului executiv, fiind o activitate ce ține de conducerea curentă a companiei.
În drept, invocă dispozițiile art. 304, pct.7, 9 Cod procedură civilă.
Examinând recursurile, prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a fost angajat al societății - intimate, în calitate de facturist.
Prin decizia nr.20/01.10.2007 emisă de directorul executiv al -. s-a dispus desfacerea contractului de muncă al acestuia începând cu data de 23 octombrie 2007 în baza dispozițiilor art. 65 alin.1 din Codul muncii, respectiv pentru motive ce țin de reorganizarea societății.
Decizia propriu - zisă de concediere a fost emisă ulterior, respectiv la 25 octombrie 2007, sub nr.454.
Pentru a fi legală concedierea în baza prevederilor art. 65 din Codul muncii, este necesar ca angajatorul să facă dovada că a avut loc o reorganizare a activității, că această reorganizare corespunde unei cerințe reale impuse de nevoile societății și să fie dispusă de organul competent.
Totodată, desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă dintre cele prevăzute la alin.1 al. art. 65.
Referitor la competența de a dispune reorganizarea activității, și implicit reducerile de personal, din actele depuse la dosar (Hotărârea AGA/31.05.2007, decizia 7/31.05.2007), rezultă că adunarea generală a acționarilor ar fi delegat consiliului de administrație, iar acesta la rândul lui directorului executiv atribuțiile privind reorganizarea activității societății și reducerile de personal.
În Hotărârea AGA din 31 mai 2007 se face e-adevărat vorbire de luarea de măsuri pentru organizarea administrativă a societății în conformitate cu ultimele modificări ale legislației române, însă această reorganizare administrativă nu se identifică cu reorganizarea activității societății, care vizează aspecte de natură economică cu consecințe și în planul resurselor umane.
Pe de altă parte, indiferent cui ar aparține competența în luarea unor astfel de măsuri, esențială este existența unui act în baza căruia să se fi dispus reorganizarea activității și din care să rezulte temeiurile care au stat la baza acesteia, act care nu a fost depus de angajator, deși i s-a pus în vedere acest lucru de către instanța de fond.
De altfel, nu s-a făcut dovada necesității reorganizării societății, prin reduceri de personal, cu atât mai mult cu cât din notele de ședință depuse de societate la dosarul de fond (fila 53), rezultă că în toată această perioadă concomitent cu închiderea unor locații, au fost deschise mai multe magazine și au fost angajate persoane pentru aceste locații.
Nefondat este și recursul declarat de reclamantul, în mod corect instanța de fond constatând că reclamantul nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată, făcând de altfel mențiunea,lipsă onorariu" pe împuternicirea avocațială.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează în temeiul art. 304 indice 1, art. 312 alin.1 coroborat cu art. 316 Cod procedură civilă să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamant, respectiv -. O, fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de reclamantul domiciliat în O,-,. 61, județul B și respectiv de pârâta "" - cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 945/LM din 20 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 10 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - R - - - - -
Red.dec.- /24.04.2009
Jud.fond. -
Dact./28.04.2009
Ex.2
Președinte:Pantea ViorelJudecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena
