Drepturi salariale (banesti). Decizia 6554/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 5136/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6554R
Ședința publică de la 13 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Enache Daniela Georgeta
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursul formulat de recurenta - membru Grup, împotriva încheierii din 10.07.2009 și a sentinței civile nr.382 din 26.02.2009, pronunțate de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect-drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta, prin avocat R cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009, lipsind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Recurenta, prin avocat solicită admiterea recursurilor astfel cum au fost formulate și motivate, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 10.07.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a fost dispusă completarea dispozitivului sentinței civile nr.382 din 26.02.2009, pronunțată Tribunalul Teleorman, în sensul obligării pârâtei SC SA la plata către Biroul Local de expertize judiciare - T pentru expert, a sumei de 500 lei cu titlu de onorariu expertiză tehnică judiciară.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut că, expertiza contabilă a fost dispusă în cauză din inițiativa instanței și deși onorariul de expert nu a fost achitat raportul de expertiză a fost depus la dosarul cauzei.
Prin sentința civilă nr.382 din 26.02.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei SC. SA. B și a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 3216 lei, reprezentând valoarea actualizată până în luna 2008 drepturilor bănești constând în suplimentări salariale aferente sărbătorilor de C 2004 și 2005 și Paști 2005, cu actualizare la data plății.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul societății pentru anii 2003-2007, are aceeași formulare, în toate contractele, prevăzându-se că salariații SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariate egale în cuantum cu salariul de bază mediu pe unitate.
Potrivit aceluiași articol "cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalități de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
De asemenea, art. 168 al. 2 din contractele colective de muncă pentru anii 2003 - 2004 prevede că " pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat conform modalității și în condițiile negociate cu, iar pentru anii 2005 - 2006, același articol prevede că, în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui reclamant".
Din cele expuse, rezultă că, drepturile salariale prevăzute de art.168 al.1 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2003 - 2007, au fost incluse în salariile angajaților societății pârâtei, doar pentru anul 2003, întrucât, în ipoteza în care nu ar fi intenționat să acorde aceste drepturi și pentru anii următori, nu le-ar fi prevăzut în art.168 al.1.
Împrejurarea că prin adresa Comisiei Paritare nr.4209/06.11.2007 s-a statuat că începând cu anul 2003, prevederile art. 168 al. 1 au rămas fără obiect, deoarece primele nu au fost individualizate în mod distinct, ci au devenit parte a salariului de bază ca întreg nu susține concluzia că drepturile bănești solicitate de reclamant le-ar fi fost acordate.
Astfel, pe de o parte, acest înscris vizează o reinterpretare a clauzei cuprinsă în art.168 alin.1 și 2, realizată după încetarea efectelor fiecărui contract anual, respectiv în anul 2007, ceea ce nu poate fi admis, atâta timp cât dispozițiile din contractele de muncă pe care se întemeiază acțiunea nu au fost desființate și au căpătat în acest fel, conform art. 969 Cod civil, putere de lege între părțile contractante.
Ca atare, acestea trebuie să-și producă efectele juridice avute în vedere de părți la data încheierii contractelor.
Pe de altă parte, susținerea pârâtei în sensul că s-ar fi acordat suplimentările salariale solicitate nu poate fi primită, deoarece, în condiții,e în care salariul de bază mediu pe unitate, în perioada 2005 - 2007 cunoscut o creștere continuă, astfel cum rezultă din înscrisurile comunicate de pârâtă cuantumul drepturilor bănești reprezentând suplimentări salariale, ar fi fost diferit de la an la an și nu similar anului 2003.
Referitor la celelalte apărări ale pârâtei constată că aceasta a invocat atât prematuritatea formulării cererii de chemare în judecată, aspect ce se analizează în raport cu data nașterii dreptului, cât și prescripției dreptului la acțiune care se analizează în raport de data scadenței fiecărui drept solicitat.
Însă este de observat că prin invocarea prevederilor art. 283 lit.e Codul muncii în susținerea excepției prescripției a dreptului material la acțiune, pârâta implicit a recunoscut că acesta este născut și actual, așa încât nu se poate susține că acțiunea este prematur formulată.
De altfel, prematuritatea formulării acțiunii este întemeiată pe absența negocierilor dintre patronat și sindicat, împrejurare ce nu poate fi imputată reclamantului.
Ca atare, pe acest considerent, nu se poate nega dreptul acestuia de a fi beneficiarul suplimentărilor salariale prevăzute în contractele colective de muncă.
În consecință, faptul că în anul 2003 suplimentările salariale au fost incluse în salariu de bază al reclamanților, nu este de natură a susține apărarea pârâtei, aspect confirmat și de concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, potrivit cărora pentru anii 2004 - 2007, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, nu au fost acordate reclamantului suplimentări salariale, acesta beneficiind doar de creșterile salariale din cadrul societății.
În ceea ce privește cuantumul drepturilor bănești reprezentând suplimentări salariale aferente sărbătorilor de Paști și C, s-a constatat că acestea se raportează la salariul mediu pe unitate și nu la salariul brut care a fost avut în vedere de reclamanți la calculul sumelor solicitate, așa încât sub aspectul cuantumului instanța urmează a avea în vedere concluziile raportului de expertiză.
Împotriva sentinței și încheierii din data de 10.07.2009, a declarat recurs motivat, recurenta - Membru Grup, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a respins greșit cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor cuprinse în art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003, Codul muncii, prin raportare la prevederile art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit.p și art.79 alin.1 din Constituția României, revizuită.
Recurenta a enunțat prevederile art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și a susținut că excepția de neconstituționalitate este admisibilă, întrucât a fost invocată în fața unei instanțe judecătorești, are ca obiect prevederi legale cuprinse în lege, ce au legătura cu soluționarea cauzei și care nu au fost declarate neconstituționale anterior.
În motivarea excepției, recurenta a arătat că potrivit art.72 din Legea nr.168/1999, cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea și că în egală măsură, dispozițiile art.284 din Codul muncii prevăd că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, în sensul că, litigiile referitoare la cauzele prevăzute la alin.1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori după caz, sediul.
S-a mai arătat că astfel coexistă două dispoziții legale, aparent cu același obiect, pe care instanța de judecată este chemată a le ierarhiza în vederea stabilirii instanței competente și într-un caz și în celălalt competența este absolută, părțile neputând deroga de la ea, astfel încât încălcarea regulii de competență teritorială exclusivă sau absolută atrage nulitatea hotărârii, iar pentru a stabili această competență intră în concurs Codul muncii, dreptul comun în materie cu Legea nr.168/1999, legea specială.
Pentru a determina norma aplicabilă, instanța trebuie să verifice și să aplice principiile ierarhizării normelor interne - Constituție, lege organică, lege ordinară, lege specială - norma de drept comun; principiile aplicării în timp a legilor cu respectarea modului de operare și a efectelor abrogării; principiile tehnicii legislative care sunt de natură a face distincția între o normă validă în vigoare și una abrogată și o norma nevalidă prin existența ei în sistem datorită nerespectării legii de edictare/ tehnica legislativă.
S-a arătat că regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială se reglementează prin lege organică și că din acest punct de vedere Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, este o lege organică specială, iar Legea nr.53/2003, asumată de Guvern, nedezbătută în Parlament, este o lege organică dacă forumul a fost cel prevăzut în art.74 din Constituție pentru astfel de reguli și reprezintă dreptul comun. Față de împrejurarea că prin Codul muncii sunt reglementate în mod general toate aspectele care țin de raporturile de muncă, sindicate, patronate și protecție socială, în timp ce prin Legea nr. 168/1999 este reglementată procedura de soluționare a conflictele de muncă, cea din urmă este o normă specială în raport cu Codul muncii.
Pornind de la premisa că ambele legi sunt legi organice și au forță juridică egală, recurenta a susținut că trebuie verificat dacă Legea nr.168/1999 mai este în vigoare, deoarece prin prevederile art.298 alin. 2 din Codul muncii, sunt identificate și marcate cu liniuță actele normative abrogate expres, total sau parțial, iar ultima liniuță este urmată de textul "orice alte dispoziții contrare".
Astfel, ultima liniuță din art.298 a constituit temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o abrogare implicită ceea ce vădește pentru teoreticieni o vădită neinformare legislativă și reluarea unor teze vechi dar fondate în epoca emiterii lor pe un text legal, iar pentru judecători o gravă neglijență prin necunoașterea legii aplicabile și depășirea atributelor puterii judecătorești.
De asemenea, s-a mai arătat că motivele de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile legale mai sus menționate, au în vedere principiul efectivității juridice dezvoltat în ultima perioadă în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul că legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilității acestora, deoarece acestea trebuie să fie coerente și să evite paralelismul legislativ, să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă, de a evita o jurisprudență neunitară.
S-a precizat că după intrarea în vigoare a Legii nr.24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite, întrucât prin dispozițiile art.62 și art.63 din Legea nr.24/2000 rezultă că legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă.
S-a adăugat că legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilității acestora, în sensul că acestea trebuie să fie coerente (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Unedic Franței, 20153/04,18 decembrie 2008), să evite paralelismul legislativ (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Katz România, no. 29739/03), să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă în sensul de a evita o jurisprudența neuniformă (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Santos Pinto vs. Portugalia, 39005/04, 20 mai 2008).
S-au invocat prevederile art.1 alin.5 din Constituția României prin care se arată că respectarea legilor și a Constituției este obligatorie, dat fiind faptul că textul constituțional nu stabilește în mod expres destinatarii acestor norme, dar din modalitatea de exprimare a legiuitorului constituant, respectiv din poziția acestui articol, se poate deduce cu ușurință cine sunt aceștia, respectiv atât persoanele fizice și juridice cât și autoritățile publice implicate în procesul de legiferare.
În consecință, recurenta a susținut că prevederile Codului Muncii (art.298 alin.2 ultima liniuță) nu pot modifica implicit dispozițiile cuprinse în Legea nr.168/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor legale cuprinse în Constituția României.
În motivarea recursului formulat împotriva sentinței civile nr.382/26.02.2009, recurenta a arătat că promovarea acțiunii este prematură, întrucât dreptul de a formula acțiunea nu se poate considera născut, cât timp nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor ar fi trebuit stabilit. S-a susținut că, potrivit dispozițiilor la art.168 alin.1 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2004-2007, drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat, ci doar subsecvent negocierilor anuale, ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice înaintea celor două evenimente anuale - Paște și
A mai arătat recurenta că dreptul la acțiune este prescris, față de dispozițiile art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii, având în vedere că drepturile pretinse nu au natură salarială, nu au caracter continuu și nu reprezintă contraprestația oferită salariatului corespunzător activității desfășurate, ci sunt exclusiv drepturi acordate prin contractul colectiv de muncă salariaților, în scopul de a le oferi protecție socială.
Un alt motiv de recurs este în sensul că sumele solicitate au fost incluse în salariul lunar acordat, societatea achitând toate drepturile salariale în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă, împrejurare confirmată atât de reprezentanții salariaților, cât și de instanțele învestite cu soluționarea unor litigii similare.
În fine, în ultimul motiv de recurs recurenta a criticat modalitatea de calcul invocată în susținerea acțiunii, întrucât aceasta se raportează la nivelul salariului mediu brut pe societate, deși, potrivit dispozițiilor la art.168 alin.1 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2004-2007, baza de calcul o reprezintă salariul de bază mediu la nivel de, ale cărui valori, au fost diferite de valorile prezentate de către reclamantă.
Examinând recursul declarat împotriva încheierii de ședință din data de 10.07.2009, prin prisma dispozițiilor art.3041pr.civ. Curtea constată că motivele invocate de către recurentă se referă la aspecte ce nu au fost avute în vedere de către instanța de fond în considerentele încheierii atacate.
Astfel, recurenta face referire la excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții din Codul muncii, însă obiectul încheierii recurate, l-a constituit completarea dispozitivului sentinței civile nr.382/26.02.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 500 lei cu titlu de onorariu expertiză tehnică judiciară pentru expert.
Cum criticile aduse de către recurentă încheierii mai sus menționate sunt străine de obiectul încheierii din 10.07.2009, și cum din examinarea cauzei sub toate aspectele potrivit art.3041pr.civ. nu a rezultat vreun motiv de ordine publică, ce putea fi pus în discuția părților din oficiu de către instanță, încheierea pronunțată de instanța de fond apare ca fiind legală și temeinică, astfel încât în temeiul art.312 pr.civ. va fi respins ca nefondat, acest recurs.
Trecând la analiza recursului declarat împotriva sentinței civile nr.382/26.02.2009, Curtea reține următoarele:
Cu privire la excepția prematurității acțiunii, Curtea constată că nu poate fi reținută susținerea recurentei potrivit căreia dreptul de a formula acțiunea nu este născut, întrucât nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor datorate cu titlu de primă de Paște și de C ar fi trebuit stabilit.
Temeiul pentru invocarea de către recurentă a acestei excepții a fost absența negocierilor dintre patronat și sindicate, împrejurare ce presupune culpa angajatorului și care nu poate fi imputată reclamanților ce beneficiază de suplimentările salariale prevăzute în contractele colective de muncă. Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, Curtea reține că, în mod greșit, recurenta a avut în vedere dispozițiile art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii, câtă vreme obiectul conflictului individual de muncă privește plata unor drepturi salariale neacordate, ceea ce atrage incidența prevederilor art.283 alin.1 lit.c din același Cod. Așa fiind, cererea poate fi formulată în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În privința fondului cauzei, Curtea apreciază că interpretarea dată de către instanța de fond ansamblului probator administrat în cauză este eronată, din următoarele considerente:
Astfel cum rezultă din dispozițiile art.168 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate anterior anului 2003, s-a prevăzut că, ocazionat de sărbătorile de Paște și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
În anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al art.168 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
În Contractele colective de muncă încheiate ulterior anului 2003 nu mai există prevederea expresă că suplimentările salariale sunt introduse în salariul de bază, însă, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că salariile de bază medii pe SA au fost mai mari în 2004 față de 2003, în 2005, față de 2004 și în 2006 față de 2005, nivelul crescător de la an la an al salariului mediu de bază demonstrând că suplimentările salariale introduse în salariul de bază în 2003 s-au menționat și în salariile de bază din anii următori, astfel încât veniturile câștigate de reclamanți și-au păstrat caracterul permanent.
Această stare de fapt se coroborează și cu hotărârea Comisie Paritare nr.12/18.06.2007, prin care s-a convenit asupra voinței comune a părților semnatare ale Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate în sensul că voința partenerilor sociali a fost de a incluse suplimentările salariale în salariile de bază ale fiecărui angajat începând cu anul 2003.
Or, Comisia Paritară a fost convocată tocmai în scopul clarificării clauzei confuze, competența acesteia de a clarifica acest aspect, rezultând din Contractul colectiv de muncă fiind compusă din reprezentanții patronatului și membrii sindicatului reprezentativ.
Cu privire la considerentele instanței de fond referitoare la validitatea Hotărârii Comisiei Paritare și a adresei Comisie Paritare din 18.06.2007, se reține faptul că instanța nu a fost investită cu o acțiune în constatarea nulității acestor înscrisuri, că până în prezent aceste înscrisuri nu au fost anulate și chiar dacă privite în mod singular, prin ele însele nu pot produce efecte, deoarece interpretarea clauzei îndoielnice din Contractul colectiv de muncă a avut loc peste termenul pentru care au fost încheiate Contractele colective de muncă ale anilor 2004-2006 și parțial 2007, acest aspect fiind stabilit irevocabil prin decizia civilă nr.1900/R/27.05.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI, cuprinsul acestora urmează a fi coroborat cu celelalte probe administrate în cauză din care rezultă că începând cu anul 2003 reclamanților li s-a "reașezat salariul conform actului adițional la Contractul colectiv de muncă pe anul 2003", în sensul măririi acestuia.
Nu se constată ulterior datei de 01.02.2003 nici o micșorare a drepturilor salariale cum ar fi fost firesc dacă primele de paște și crăciun ar fi fost incluse în salariu doar pentru anul 2003, dovada includerii acestor prime în salariul de bază pentru perioada în litigiu fiind reprezentată de evoluția crescătoare a salariilor reclamanților.
De altfel, însuși expertul contabil, desemnat în cauză, a concluzionat (fila 9 dosar fond), în sensul că "prin actul adițional la Contractul colectiv de muncă nr.1602/2003, începând cu data de 01.02.2003, în salariile de bază individuale a fost inclusă suma de 625.000 lei vechi, reprezentând stimulente salariale de Paște și C, prevăzute la alin.1 al art.168 din Contractul colectiv de muncă, sumă care a devenit parte componentă a salariului de bază. Ca urmare, toate creșterile salariale acordate de SC SA, în perioada 2004-2007, au fost aplicate și asupra acestei sume".
Faptul că stimulentele salariale de Paște și crăciun prevăzute al art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă, nu au fost evidențiate în mod distinct, nu poate duce la concluzia neacordării acestora cât timp în carnetul de muncă al reclamantului apar modificări salariale atât înainte de anul 2003, cât și după 2003, de genul actualizat salariul, reașezat salariul.
Tot în sprijinul acestor considerente este și faptul că în anul 2005 fost inclusă în Contractul colectiv de muncă prevederea referitoare la faptul că în anul 2003 suplimentările salariale de la art.168 alin.1 au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, intenția semnatarilor de a menține măsura includerii sumelor solicitate în venitul lunar fiind susținută de modalitatea de modificare a textului inițial convenit, includerea în reglementarea aplicabilă anului 2005 unei măsuri dispuse pentru anul 2003 nejustificându-se decât în situația în care se intenționa ca ea să producă efecte în continuare.
De asemenea, analizând comparativ versiunea republicată a Contractului colectiv de muncă din 2005, respectiv art.168 alin.2 cu cea anterioară, rezultă că părțile au dorit să sublinieze acordul părților Contractului colectiv de muncă cu privire la modificarea ce i-a fost adusă acestuia în privința drepturilor salariale suplimentare la un anumit moment, iar dacă părțile ar fi considerat că alin.2 din art.168 al Contractului colectiv de muncă se aplică doar pentru anul 2003 nu ar mai fi avut sens să îi mai aducă modificări în anul 2005 prin act adițional, modificările intervenite în cuprinsul textului precum și succesiunea lor în timp demonstrând că s-a intenționat tocmai menținerea măsurii privind includerea sumelor în salariul de bază.
În măsura în care alin.2 al.168 din Contractul colectiv de muncă ar fi avut o aplicabilitatea temporară nu s-ar mai fi justificat păstrarea sa în cuprinsul art.168 din versiunea Contractului colectiv de muncă din anii ulteriori anului 2003.
Păstrarea sa în cuprinsul documentului a fost necesară, deoarece părțile Contractului colectiv de muncă agreaseră o aplicabilitate nelimitată în timp, iar păstrarea alin.1 în cuprinsul art.168 în versiunile ulterioare anului 2003 fiind aceea de a sublinia evoluția drepturilor salariale în cadrul unității.
Pentru aceste motive, văzând și dispozițiile art.312 alin.1 pr.civ. Curtea va admite recursul, declarat împotriva sentinței civile nr.382/26.02.2009, și va modifica, în tot, sentința atacată, în sensul respingerii în tot a acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - membru Grup, împotriva încheierii din 10.07.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul .
Admite recursul declarat de SC "" SA - membru Grup, împotriva sentinței civile nr.382 din 26.02.2009, pronunțată de aceeași instanță, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.
Modifică, în tot, sentința atacată, în sensul că:
Respinge, în tot, acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei SC. SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
02.12.2009
Jud. fond.:;
Jud. Încheiere:;
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Enache Daniela Georgeta
