Drepturi salariale (banesti). Decizia 6557/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6557
Ședința publică de la 20 2009
Completul constituit din:
Președinte: - ---
JUDECĂTOR 1: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
Grefier:
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA prin lichidator judiciar Insolvency Specialists împotriva sentinței civile nr. 7389/04.12.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă consilier juridic, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin serviciul registratură unitatea pârâtă a depus o cerere prin care solicitată repunerea pe rol a cauzei, iar recursul a fost declarat cu depășirea termenului legal de 10 zile.
Curtea, față de dispozițiile art. 36 din Legea 85/2006, în temeiul art. 245 Cod proc. civ. admite cererea unității pârâte și repune cauza pe rol. După care, din oficiu, în baza dispozițiilor art. 80 din Legea nr. 167/1999 coroborate cu dispozițiile art. 301 Cod proc. civ. invocă excepția tardivității recursului.
Consilier juridic pentru recurenta-pârâtă solicită respingerea excepției și pe fond - admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 7389 din 04 decembrie 2008, pronunțată în dosarul nr-, a constatat nulă clauza prevăzută de art. 174 din CCM al intimatei.
A admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pe pârâta SC SA să plătească c/val. alimentației de protecție efort, în valoarea unei sume zilnice reprezentând minim 1% din salariul minim brut de bază la nivel de unitate pe perioada 13.11.2005 - 13.11.2008, actualizat cu indicele de inflație, de la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut că la data de 06.05.2004, pârâta a încheiat actul adițional nr. 3193, la Contractul Colectiv de Muncă nr. 9002/2003, prin care art. 174 din acest act a fost modificat în sensul că dreptul privind alimentația protecție efort este compensat prin acordarea tichetelor de masă.
Că, potrivit dispozițiilor art. 183, alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze personalul din activitățile de foraj, probe de producție, intervenții, reparații capitale sonde, mine de petrol, montaj turle petroliere și săparea puțurilor pentru repararea coloanelor la sonde vor primi, la intrarea în schimb, alimente protecție efort, în limita unei sume zilnice ce va fi stabilită prin Contractul Colectiv de Muncă, la nivel de agent economic, iar potrivit alin. 3, nu este permisă compensarea în bani a dreptului prevăzut la alin. 1.
Prin modificarea dispozițiilor art. 174 din Contractul Colectiv de Muncă, pârâta a încălcat prevederile art. 8, alin. 2 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, potrivit căruia, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, iar potrivit art. 24 din același act normativ, clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8, sunt lovite de nulitate.
A apreciat tribunalul că, față de dispozițiile menționate mai sus, clauza prevăzută în art. 174 din Contractul Colectiv de Muncă, modificat prin actul adițional nr. 3193/06.05.2004, este lovită de nulitate, reclamantului fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 183 din Contractul Colectiv de Muncă, la nivel de ramură.
Întrucât, Contractul Colectiv de Muncă nr.9002/31.10.2003, modificat prin actul adițional nr. 3193/06.05.2004, încheiat la nivelul societății pârâte este aplicabil și în prezent, în mod corect reclamantul a invocat nulitate clauzei prevăzute de art. 174 din Contractul Colectiv de Muncă, conform art. 283, alin. 1, lit. d din Codul muncii.
Împotriva sentinței a formulat recurs pârâta SC SA B, susținând că, instanța de fond, în mod greșit a reținut că, prin actul adițional nr. 1 la Contractul Colectiv de Muncă al SA din 31.10. 2003 s-a încălcat dispoziția ce stabilește interdicția compensării în bani a dreptului la alimentație protecție efort.
Că, prin acest act adițional nu a fost modificată natura dreptului, ci doar modalitatea concretă a îndeplinirii obligației, ce incumbă angajatorului către salariați, pentru o alimentație corespunzătoare față de efortul depus datorită activității desfășurată în condiții grele și nu folosirea sumei în alte scopuri.
Recursul este tardiv.
Instanța, din oficiu,a pus în discuție tardivitatea recursului declarat de pârâtă.
Potrivit prevederilor art.80 din Legea 168/1999, în materia litigiilor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțată de instanța de fond.
Articolul 103 cod pr.civilă precizează că, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, în afara de cazul când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
În speță, se constată că recurentul pârât a primit sentința la data de 22 decembrie 2008, conform dovezii de comunicare aflată la fila 17 dosar fond, astfel încât, potrivit prevederilor legale menționate mai sus, termenul de recurs împotriva acestei sentințe a expirat la 02 ianuarie 2009.
Întrucât recursul a fost înregistrat la Tribunalul Gorj la 09 ianuarie 2009, iar recurentul nu a făcut dovada că depășirea termenului legal de recurs s-a datorat unei împrejurări mai presus de voința ei, instanța urmează să respingă ca tardiv recursul.
Cauza fiind soluționată pe cale de excepție, instanța nu va mai analiza motivele de casare care vizează fondul litigiului, întrucât, potrivit prevederilor art.137 cod pr.civilă soluționarea cauzei pe cale de excepție face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta SC SA prin lichidator judiciar Insolvency Specialists împotriva sentinței civile nr. 7389/04.12.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 2009.
PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu - --- | JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria - - | JUDECĂTOR 3: Mihaela - |
Grefier, |
Red. Jud.
2 ex/IE/02.12.2009
Președinte:Manuela Preda PopescuJudecători:Manuela Preda Popescu, Corneliu Maria, Mihaela