Drepturi salariale (banesti). Decizia 6707/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-(5478/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE

MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.6707/

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea

JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI Șl LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr.236 LM din 10 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimații pârâți CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL GIURGIU, TRIBUNALUL TELEORMAN, având ca obiect - drepturi bănești spor de 15%.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurentul pârât Ministerul Justiției și Libertăților, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA,

Constată că prin sentința civilă nr.236LM/10.07.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Giurgiu -Secția Civilă a admis acțiunea formulată de reclamanta,în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și libertăților ,Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Giurgiu și TRIBUNALUL TELEORMAN; a obligat pârâții să calculeze și să plătească reclamantei sporul de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația lunară brută, actualizat cu indicele de inflație de la data când s-a datorat până la data plății efective, pentru perioada 01.05.2006 - 20.02.208, în cadrul acestei perioade TRIBUNALUL TELEORMAN fiind obligat pentru intervalul 01.05.2006 - 14.01.2007, iar Tribunalul Giurgiu, pentru intervalul 15.01.1007-20.02.2008.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a solicitat calcularea și plata drepturilor salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15%, spor ce a fost instituit prin Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea OUG nr. 19/2006.

Prin dispozițiile art. 15 alin. 1 din OG nr. 6/2007 s-a prevăzut că sporul de confidențialitate în cuantum de până ia 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute în Legea nr. 444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.

Potrivit dispozițiilor art. 13 din Ordonanța de urgența a Guvernului nr. 57/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 395/2001 astfel cum a fost modificată prin Ordonanța Guvernului nr.9/2001, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile, documentele de care iau cunoștință în cadrul funcției, personalul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securități! beneficiază de un spor lunar de confidențialitate în cuantum de până la 30% calculat la salariul de bază brut. De asemenea, conform dispozițiilor art. 8 din aceiași act normativ, salariile de bază pentru funcții de conducere și de execuție din cadrul consiliului sunt asimilate funcțiilor specifice înaltei Curți de Casație și Justiție, Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și Curții Constituționale.

Obligația profesională de confidențialitate a fost impusă imperativ salariaților magistrați și personalului auxiliar de specialitate ce către legiuitor prin dispozițiile art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. (1) și (2) din Codul d eontologic al magistraților, aprobat prin Hotărârea plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 144/2005, și ale art. 78 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, aprobat prin Hotărârea plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 145/2005.

Magistrații și personalul auxiliar de specialitate desfășoară o activitate judiciară ce implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate), constând în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu, secret bancar, economic, drepturi de proprietate intelectuală, fapt ce îi îndreptățește la acordarea sporului de confidențialitate.

Potrivit art. 99 lit d din Legea 303/2004, republicată privind statutul judecătorilor și procurorilor, constituie abateri disciplinare nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest caracter.

Prin neacordarea sporului de confidențialitate sunt încălcate principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată, care se coroborează cu reglementările internaționale în materie, respectiv, dispozițiile art. 7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul tuturor persoanelor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.

Mai mult, în cauza problema de drept supusă atenției a fost dezlegată prin Decizia nr. 46/15.12.2008 3 înalte: Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin care s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că "judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar".

Conform prevederilor art 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, deciziile instanței supreme sunt obligatorii și prin urmare instanța de fond a admis acțiunea, a obligat pârâții să calculeze și să plătească reclamantei sporul de confidențialitate de 15% calculat ia indemnizația lunară brută, actualizat cu indicele de inflație de la data când s-a datorat până la data plății efective, pentru perioada 01.05.2006 - 20.02.208. n cadrul acestei perioade TRIBUNALUL TELEORMAN fiind obligat pentru intervalul 01.05.2006 - 14.01.2007, iar Tribunalul Giurgiu, pentru intervalul 15.01.1007-20.02.2008.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs motivat, recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, criticând sentința pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:

- Instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești;

- Hotărârea este lipsită de temei legal.

Susține recurentul că, confidențialitatea apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații. Ea presupune îndatorirea părților de a nu transmite date sau informații de care au luat cunoștință în timpul derulării raporturilor de muncă. în niciun caz sistemul de salarizare nu este conceput după "principiul" potrivit căruia fiecărei obligații a salariatului derivată din raportul specific de muncă îi corespunde un drept.

Categoriile de personal salarizate de la bugetul de stat care beneficiază de spor de confidențialitate sunt expres prevăzute de lege. De principiu, aceștia sunt salariați care gestionează informații clasificate, definite de Legea nr.182/2002 ca fiind "informațiile, datele, documentele de interes pentru securitatea națională, care, datorită nivelurilor de importanță consecințelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate".

Cum recurentul susține că nu există niciun act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul la sporul de confidențialitate pentru personalul din sistemul justiției, în temeiul art. 304 pct. 4 și 9 coroborat cu art. 312 din Codul d e procedură civilă, solicită admiterea recursului, casarea sentinței, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu conform art.3041, Curtea va respinge recursul ca nefondat, cu următoarea motivare:

Instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

Astfel, corect a reținut instanța de fond că problema acordării sporului de confidențialitate de 15% a fost dezlegată prin Decizia nr. 46/15.12.2008 emisă de înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin care s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că "judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar".

Conform art 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, deciziile instanței supreme sunt obligatorii și prin urmare instanța de fond în mod corect a admis acțiunea. Mai mult, în cuprinsul deciziei sunt menționat expres categoriile profesionale care au dreptul la acest spor, acordat prin raportare exclusiv la obligațiile de serviciu așa cum sunt definite de lege și de Codul d eontologic.

Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI Șl LIBERTĂȚILOR cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.236/LM/ 10.07.2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă cu domiciliul ales la Judecătoria Giurgiu,-, județul G și intimații pârâți CURTEA DE APEL BUCUREȘTI cu sediul în B,-, Sector 4,B, TRIBUNALUL GIURGIU cu sediul în G,-, județul, TRIBUNALUL TELEORMAN cu sediul în municipiul A,-, județul

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.:

Dact.:

7 ex.

18.12.2009

Jud.fond:

Președinte:Elena Luissa Udrea
Judecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 6707/2009. Curtea de Apel Bucuresti