Drepturi salariale (banesti). Decizia 6729/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR Nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6729
Ședința publică din data de 25 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Carmen Tomescu
JUDECĂTOR 2: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 3: Ligia Epure
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice G și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței civile nr. 3741/29.05.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimații pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că în conformitate cu prevederile art.242 alin.2 pr.civ. s-a solicitat și judecata cauzei în lipsă, după care, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentinței civile nr. 3741/29.05.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a respins excepția necompetenței materiale a instanței și excepția indmisibilității cererii invocate de intimata Ministerul Public -Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva Ministerului Finanțelor Publice.
S-a admis acțiunea formulată de petenta, împotriva intimaților Ministerul Public - Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, Ministerul Finanțelor Publice, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.
Au fost obligat intimații Ministerul Public - Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj la plata către petentă a sumei de 2286,94 lei, actualizată la 29.02.2008, reprezentând sporul de vechime corespunzător perioadei 23.08.2006-14.02.2007 și a sumei de 11430,30 lei, actualizată la 29.02.2008, reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică pentru perioada 23.08.2006-14.02.2007, sume actualizate la 29.02.2008, precum și acordarea acestui spor pe viitor, sume ce vor fi actualizate la data plății.
Au fost obligat intimații Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj să plătească petentei sporul de vechime pentru perioada 15.02.2007-13.03.2007, sume actualizate la data plății.
A fost obligat Ministerul Finanțelor Publice să vireze intimaților obligați către petentă, sumele necesare efectuării plăților.
A fost obligată intimatul Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al petentei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Petenta îndeplinește funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbunești, fiind salarizată în baza Legii nr.50/1996, astfel cum a fost completată și modificată ulterior prin nr.OG83/2000, nr.OUG177/2002 și nr.OUG27/29.03.2006.
În raport de definiția discriminării directe dată de Directiva 2000/EC/1943 privind implementarea principiului tratamentului egal între persoane indiferent de rasă sau origine etnică și Directiva 2000/EC/1978 privind crearea unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă, care analizează tratamentul diferențiat din prisma unor persoane aflate în situații comparabile și nu în situații similare, instanța apreciază că situația categoriei profesionale a magistraților cu privire la neacordarea sporului de vechime trebuie analizată comparativ cu situația altor categorii profesionale aflate într-o situație comparabilă.
Instanța mai reține că existența discriminării a existat pe perioada în litigiu și în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv între magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție și celelalte categorii de magistrați.
Astfel, în Titlul III art. 73 alin. 3 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul magistraților, se menționează în mod expres că "salarizarea judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție se stabilește prin Legea privind indemnizațiile pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, iar în anexa 2/2 a Legii nr. 154/1998 actualizată, erau prevăzute și indemnizațiile judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Dispozițiile art.24 alin.3 din Legea nr.154/1998 prevedeau în mod expres că "dispozițiile legale referitoare la alte drepturi salariale, cum sunt .sporul de vechime în muncă etc.rămân în vigoare".
Această reglementare demonstrează că judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au beneficiat pe toată perioada în litigiu, până la intrarea în vigoare a nr.OUG 27/2006 de spor de vechime în muncă, fapt ce înlătură apărarea intimatei privind neaplicarea prevederilor art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care prevede că "diferența de tratament devine discriminare, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă".
Chiar dupa adoptarea nr.OUG 27/2006, instanta constata existenta discriminarii intre categoria sociala a magistratilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie si celelalte categorii de magistrati.
Astfel, art. 41 lit. b din nr.OUG27/2006 prevede abrogarea unor reglementari din Legea nr.56/1996 privind salarizarea magistratilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie si a altor drepturi fara a specifica expres dispozitiile abrogate.
Verificand starea actuala a acestui act normativ, ca urmare a abrogarilor anterioare, rezulta ca prevederile art. 10 privind sporul de vechime in munca, art. 14 si 15 privind sporul pentru conditii grele si sporul pentru ore suplimentare, precum si alte prevederi nu au fost abrogate, urmand a fi aplicate in continuare.
Discriminarea anterioară între cele două categorii de magistrați, privind acordarea sporului de vechime în muncă nu s-a bazat pe o justificare rezonabilă și obiectivă, așa cum prevede art. 14 din CEDO.
Sporul de vechime, ca un drept corelativ dreptului la muncă are un caracter permanent și obligatoriu și are drept scop stimularea salariatului și recunoașterea vechimii în muncă desfășurată de acesta, neexistând nici un motiv pentru instituirea unui tratament diferențiat între diverse categorii sociale în raport cu complexitatea, felul și importanța muncii depuse.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996,Pentru risc și solicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar."
Legea este actul juridic al Parlamentului elaborat în conformitate cu legea supremă - Constituția - potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante, este actul normativ cu forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative.
Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României, și toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice.
Legea nr. 50/1996 are caracter de lege organică conform dispozițiilor art. 73 pct. 1 lit. e din Constituția României.
Art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000, însă acest din urmă act normativ - ordonanța guvernului - este un act normativ de nivel inferior Legii nr.50/1996, fiind într-o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (art. 54 pct. 2).
Abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 încalcă, alături de normele constituționale referitoare la delegarea legislativă și dispozițiile legale privind tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Potrivit art. 108 alin. 3 din Constituție,Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile stabilite de aceasta.", iar, prin art. 1 pct. Q1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la,Modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din cadrul autorității judecătorești, republicată."
Cu toate acestea, prin nr.OG 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996,deși, așa cum rezultă din dispozițiile art. 56-62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, modificare, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin Legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
În același context, se reține că acolo unde legislativul a intenționat să acorde executivului abilitarea pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare, ca de exemplu, art. 1 pct. Q3 din Legea nr. 125/2000 prin care Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță pentru abrogarea art. 2 alin. 3 pct. B lit.d din Decretul nr. 247/1997.
Întrucât abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin art. I pct. 42 din nr.OG83/2000 este nelegală și, mai mult, subzistă rațiunile acordării sporului de risc și solicitare neuropsihică, tribunalul apreciază că pretențiile petenților sunt întemeiate.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale,Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."
Sporul de 50% de risc și solicitare neuropsihică solicitat de reclamantă, fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 petenții au fost lipsiți de proprietatea acestui bun, or, lipsirea de proprietate se putea face doar pentru o cauză de utilitate publică, iar din cuprinsul nr.OG 83/2000 nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și personalului auxiliar de specialitate de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, cu atât mai mult cu cât în perioada respectivă drepturile salariale ale acestora au fost majorate, astfel încât abrogarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică apare ca fiind lipsită de utilitate publică.
Potrivit art. 20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Astfel, tribunalul reține că art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, încalcă norme constituționale și prevederi legale interne și este în conflict cu art.1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, urmând să dea preponderență acestui din urmă text legal.
Drepturile bănești solicitate de petentă pentru perioada 23.08.2006-14.02.2007 au fost calculate prin expertiza contabilă efectuată în cauză, iar intimații nu au avut obiecțiuni cu privire la cuantumul acestora.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice G în nume propriu și pentru Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În motivarea recursului formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice G în numele său și pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, s-a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție formulată de Parchetul de pe lângă ICCJ într-un litigiu de muncă întrucât între MEF și Ministerul Public - Parchetul ICCJ nu există nici un fel de raporturi
În motivarea recursului formulat Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-au arătat următoarele:
1. Având în vedere dispozițiile art. II alin. 3 din OUG nr. 75 din 20 iunie 2008, s-a învederat că, în speță, competența de soluționare aparține Înaltei Curți de Casația și Justiție, solicitându-se trimiterea cauzei la această instanță.
În ceea ce privește acordarea sporului de 25% prevăzut de art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996 pentru perioada 23 august 2006 - 15 februarie 2007, s-au învederat următoarele:
Față de practica neunitară a instanțelor de judecată, în materia litigiilor de muncă, s-a formulat recurs în interesul legii iar prin Decizia nr. XXXVI s-a admis recursul și s-au interpretat dispozițiile art. 33 alin. 1 din legea nr. 50/1996 în raport cu prevederile art. 1 pct. 32 din OG nr. 83/2000, art. 50 din OUG nr. 177/2002 și art. 6 alin. 1 din OUG nr. 160/2000 în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechimea în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
Față de dispozițiile acestei hotărâri, recurenta a înțeles să critice sentința numai sub aspectul acordării sumelor în cuantum reactualizat, cu indicele de inflație.
3. Cu privire la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, s-a arătat, de asemenea, că instanța supremă s-a pronunțat în recursul în interesul legii prin Decizia nr. 21/2008, astfel că se formulează recurs, de asemenea, numai cu privire la actualizarea sumelor cu indicele de inflație.
4. În mod nelegal s-a dispus plata drepturilor solicitate actualizate cu rata inflației și a cheltuielilor de judecată, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
5. Instanța de fond în mod greșit a admis capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor, în carnetul de muncă, întrucât nu era competentă material să judece acest capăt de cerere.
În acest context, Tribunalul Gorj trebuia să constate că nu este competent material să judece prezenta cauză și, pe cale de consecință, să decline competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Târgu J i
Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată recursurile nefondate, pentru următoarele considerente.
Curtea constată nefondate criticile formulate de Direcția Generală a Finanțelor Publice G în nume propriu și pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 131 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, instanțele judecătorești sunt instituții a căror finanțare integrală se realizează de la bugetul de stat.
În acest sens se are în vedere că, printre atribuțiile acestuia intră elaborarea proiectului bugetului de stat, a legii bugetare anuale și raportului asupra proiectului acestuia.
Totodată, Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care elaborează și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând în raport de proiectele înaintate de ordonatorii principali de credite - în speță Ministerul Justiției - rectificările corespunzătoare acoperirii sumelor scadente care depășesc fondurile atribuite respectivului ordonator de credite cu respectarea principiului specializării bugetare.
Faptul că solicitarea ordonatorului principal de credite, de suplimentare, respectiv de rectificare bugetară în vederea acoperirii titlurilor executorii -se adresează Guvernului, nu înlătură atribuția directă a Ministerului Economiei și Finanțelor în acest sens, acest minister avizând sau nu propunerea de rectificare bugetară făcută de Guvern, la solicitarea ordonatorului de credit, Ministerul Economiei și Finanțelor fiind, fără îndoială, principalul actor în gestionarea și elaborarea proiectului de rectificare bugetară, de regulă, fectuarea modificărilor în execuția bugetului de stat, se face de către ordonatorii principali de credite, pe baza precizărilor aprobate prin ordin al ministrului economiei și finanțelor.
Pentru aceste considerente, se concluzionează că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de chemare în garanție, prev. de art. 60 și următoarele cod. pr. civ. astfel că, în mod corect, prima instanță a admis această cerere.
Cu privire la cel de-al doilea recurs, se rețin următoarele:
Referitor la competența materială de soluționare a cauzei, dispozițiile OUG nr. 75/2008 au stabilit în cuprinsul art. I și II competența materială specială a curților de apel și a Înaltei Curți pentru soluționarea cererilor, având ca obiect acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul din sistemul justiției. Ca urmare a declarării ca neconstituționale a textelor legale amintite prin Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 Curții Constituționale, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 3 pct. 3. proc. civ, competența materială de soluționare a recursurilor în materia drepturilor salariale aparținând curții de apel.
Faptul că, în cauză, se solicită acordarea sporului pentru vechimea în muncă și a celui de risc și suprasolicitare restant - pornind de la premisa supraviețuirii normei legale ce consacră dreptul analizat, pentru perioada incidentă în cauză, după cum s-a arătat anterior - iar nu modul de stabilire a drepturilor salariale, califică drept competentă, în baza regulilor procesuale de drept comun - art. 3 pct. 3 civ.- Curtea de APEL CRAIOVA.
Acest raționament se impune și ca urmare a faptului că, în discuție în cauza de față, sunt sume de bani pretinse de reclamante în temeiul unei încadrări necontestate, dar nerespectate de ordonatorii de credit, obiectul cauzei avându-și izvorul în raportul de muncă al reclamantei - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătora Tg.
În ceea ce privește criticile privind reactualizarea drepturilor bănești pretinse, Curtea reține următoarele:
Actualizarea unei sume de bani prin aplicarea coeficientului de inflație, nu conduce la plata unei sume mai mari decât cea datorată, decât în valoare nominală, iar nu reală, astfel că, prin actualizare, se menține puterea de cumpărare a sumei inițial datorate, acoperindu-se practic devalorizarea acestei sume și diminuarea puterii de cumpărare.
Deci, coeficientul de inflație reprezintă prejudiciul pe care creditorul îl încearcă din cauza devalorizării monedei și urmează să fie acoperit prin aplicarea acestuia la suma datorată.
Dispozițiile legale invocate de recurentul pârât Ministerul Public din Legea 500/2002 a finanțelor publice, nu sunt de natură să conducă la adoptarea unei alte soluții de către instanța de judecată întrucât, plata efectivă a sporurilor în discuție, precum și a cheltuielilor de judecată se realizează în baza unor titluri executorii - hotărâri judecătorești irevocabile cu putere de lege față de orice persoană sau autoritate din stat, iar alocarea sumelor necesare se poate realiza inclusiv prin procedeul rectificărilor bugetare conform art. 19 din Legea 500/2002, având ca destinație acoperirea pasivului financiar înregistrat după deschiderea exercițiului bugetar al anului în curs.
Cu privire la dispoziția operării acestor sporuri în carnetul de muncă al reclamantului, Curtea constată că soluția instanței de fond este, de asemenea corectă, aceste mențiuni impunându-se a se realiza chiar în temeiul dispozițiilor art. 11 din Decretul 92/1976 prin efectul repunerii în situația anterioară - și sub acest aspect - ca urmare a recursurilor în interesul legii.
De menționat că, anterior neacordării acestor drepturi, sporurile în discuție erau menționate în carnetele de muncă ale persoanelor îndreptățite, tocmai datorită calculării sale la indemnizația brută lunară cuvenită salariatului.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.1 teza II Curtea va respinge recursurile declarate în cauză, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a dispozițiilor sentinței instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice G și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței civile nr.3741/29.05.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimații pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, având ca obiect, drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 25.11.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud. / 2 ex./14 ianuarie 2010
Tehn.red. IB /2 ex/
Jud. fond - S și D
Președinte:Carmen TomescuJudecători:Carmen Tomescu, Mariana Pascu, Ligia Epure
