Drepturi salariale (banesti). Decizia 6805/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
-ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.1428/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.6805/
Ședința Publică din data de 24 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Farmathy Amelia
JUDECĂTOR 3: Zeca Dorina
GREFIER - -
****************
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de către recurenții-pârâți Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr.491 din data de 19.12.2008, pronunțată de către Curtea de Apel București - Secția a VII a Civilă Și Pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (format vechi nr.7503/2008), în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, și și cu intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul București-având ca obiect "drepturi bănești - spor 50%".
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns recurenții-pârâți Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, intimații-reclamanți, -, și și intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că prin motivele de recurs formulate în cauză de către recurentul-pârât Ministerul public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cât și prin cererea de repunere pe rol a cauzei formulate de către recurentul Ministerul finanțelor Publice, s-a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civ.
Curtea constată că Ministerul Finanțelor Publice a declarat recurs în calitate de recurent-pârât cât și în calitate de recurent-chemat în garanție.
Curtea din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, excepție invocată în cadrul motivelor de recurs, și care se va soluționa odată cu recursul, dar și excepția inadmisibilității formulării cererii de chemare în garanție, și, dată fiind solicitarea părților recurente de soluționare a cauzei în lipsă, reține cauza în pronunțare asupra excepțiilor invocate cât și pe fondul recursurilor declarate de către recurenții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.491 din data de 19.12.2008, pronunțată de către Curtea de Apel București - Secția a VII a Civilă Și Pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (format vechi nr.7503/2008), a fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamanții, au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a sporului de 50% risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare lunară brută, pentru perioada octombrie 2004, la zi și în continuare lunar, ținând seama de data angajării fiecărui reclamant la zi și în continuare, precum și pe perioada efectiv lucrată.
În motivarea sentinței, s-a reținut că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Acest spor a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin decizia nr. XXI/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 329 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Pentru considerentele expuse, având în vedere calitatea reclamanților personal auxiliar de specialitate și de procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, s-a apreciat că sunt îndeplinite dispozițiile legale pentru acordarea acestui spor astfel încât, acțiunea a fost admisă.
A fost găsită întemeiată solicitarea reclamanților privind înscrierea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă, atâta vreme cât, potrivit art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 92/1976, carnetul de muncă este documentul oficial care, între altele, dovedește retribuția și alte drepturi care se includ în aceasta.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 13.02.2009 Ministerul Economiei și Finanțelor și la data de 12.02.2009 Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înregistrate pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 02.03.2009, sub nr-.
Prin motivele de recurs formulate de Ministerul Finanțelor Publiceși întemeiate în drept pe dispozițiile art.312 din Cod pr.civilă, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, cu consecința respingerii acțiunii reclamanților ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În cadrul motivelor de recurs, invocă excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție cu motivarea că drepturile revendicate de către reclamanți derivă dintr-un raport de muncă al cărui subiect nu este pârâtul.
Susține recurentul-intimat că nu are calitate procesuală pasivă, întrucât această instituție gestionează bugetul de stat, însă nu are atribuții de a aloca fonduri din diverse capitole bugetare, cu nesocotirea legii finanțelor publice.
Responsabilitatea instituției recurente se limitează la faza de proiect bugetar, iar pronunțarea unei hotărâri prin care este obligat să aloce fonduri către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nesocotește Legea nr.500/2002, fiind în imposibilitatea executării hotărârii, pentru că bugetul de stat este aprobat prin lege organică de Parlamentul României care reprezintă puterea legislativă. Prin urmare, pronunțarea unei hotărâri prin care să se impună elaborarea bugetului sub o anumită formă și conținut, decizie luată de puterea judecătorească, încalcă principiul constituțional al separației puterilor în stat, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod de procedură civilă.
Mai arată recurentul că în acest domeniu a fost adoptat un act normativ cu caracter de normă specială, respectiv OUG nr.75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, potrivit căruia plata sumelor prevăzute în titluri executorii se va realiza, eșalonat, în termen de 18 luni. Astfel, prin Ordinul comun al ministrului justiției, ministrului economiei și finanțelor, președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr.3774/22.08.2008 a fost reglementată modalitatea de executare a hotărârilor obținute de personalul din justiție atât pentru drepturile salariale, cât și pentru dobânzi, penalități sau alte sume acordate.
În drept, au fost invocate duspozițiile art.304 pct.4,7 și 9 din Codul d e Procedură Civilă.
Prin motivele de recurs formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se solicită admiterea recursului și respingerea ca neîntemeiată a capetelor de cerere plata pe viitor a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%.
Se precizează că prin Decizia nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în interesul legii, s-au interpretat normele referitoare la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, iar efectele aplicării dispozițiilor art.329 Cod pr.civilă încetează după data de 3.02.2007 când a intrat în vigoare OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.
Această aplicare a normelor din Legea nr.50/1996 se impune, deoarece în decizia în interesul legii se tratează doar problema eventualei abrogări a art.47 de către OG nr.83/2000, fără a se face referiri la prevederile OG nr.8/2007.
O altă critică a recurentului-pârât vizează plata nelegală dispusă de instanța de fond a drepturilor salariale solicitate în continuare, deoarece s-au depășit atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege. Numai legiuitorul poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi. În consecință, este nelegală cererea reclamanților privind recunoașterea și plata sporului pentru viitor.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată următoarele:
Criticile formulate de Ministerul Finanțelor Publice împotriva hotărârii de fond vizează calitatea procesuală pasivă a acestei instituții și inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție, aspecte ce vor fi cercetate în conformitate cu art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice, Curtea constatata ca instanța de fond a stabilit obligația Ministerului Finanțelor Publice sa aloce unuia dintre parați, la cererea reclamanților, fonduri necesare executarii obligatiei stabilite in sarcina celorlalti parati.
Dar intre reclamanti si Ministerul Finantelor publice nu exista nici un fel de raporturi juridice, in baza carora acest parat ar putea fi obligat fata de reclamanti si cu atat mai mult, la cererea reclamantilor fata de o alta parte din proces.
Curtea retine ca trebuie avut in vedere specificul raporturilor juridice de munca si calitatea partilor in aceste raporturi. In acest sens, potrivit art.282 din Codul muncii, pot fi părți în conflictele de muncă:
a) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;
b) angajatorii - persoane fizice și/sau persoane juridice -, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod;
c) sindicatele și patronatele;
d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al Codului d e procedură civilă.
Ministerul Finnatelor Publice nu se poate incadra in niciuna din aceste categorii, intre reclamanti si acest parat neexistand raporturi juridice de munca, astfel incat Curtea constata ca nu exista identitate intre acest parat si debitorul obligatiei in raportul juridic dedus judecatii.
Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a solicitat chemarea în garanție a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, Curtea reține că ne aflăm în prezența unui litigiu de dreptul muncii, unde nu există nicio obligatie de garantie a unui tert fata de partile raportului juridic de munca in legatura cu obligatiile reciproce dintre acestea. Intre persoana incadrata in munca, parte in litigiu si tertul chemat in garantie nu exista raporturi juridice de munca.
Pe de alta parte, instituția chemării în garanție reprezintă acea formă de participare a terților la activitatea judiciara care conferă uneia dintre părți posibilitatea de a solicita introducerea în proces a acelor persoane ce ar avea obligația de garanție sau de despăgubire, în ipoteza în care partea respectiva ar pierde procesul, deci aceasta instituție se întemeiază pe existenta unei obligații de garanție sau despăgubire. Instituția chemării în garanție se întemeiază pe existenta unei obligații de garanție sau despăgubire. Prin chemarea în garanție se urmărește tocmai realizarea unei asemenea obligații cadrul procesului în care cel garantat este amenințat în dreptul său de către o altă persona. În principiu, obligația de garanție revine tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv.
Pentru promovarea chemării în garanție, partea interesată trebuie să afirme existența unei obligații legale sau convenționale de garanție ori a unei obligații de despăgubire, situație în care Ministerul Economiei și Finanțelor nu se găsește în cauză de față.
Cererea de chemare în garanție este o acțiune incidentă pe care reclamantul sau pârâtul o poate introduce în procesul civil împotriva unei alte persoane, pentru ca aceasta să participe la apărarea sa, iar în cazul pierderii procesului, pentru a obține, prin aceeași hotărâre, obligarea chematului în garanție la plata sumelor reținute cu titlul de salarii.
Împrejurarea că între părți nu există raporturi de natură a determina activarea obligației de garanție a Ministerul Finanțelor Publice, în cazul în care pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar cădea în pretenții, este de natură a determina respingerea, ca neîntemeiată a cererii de chemare în garanție, și nu inadmisibilitatea acesteia.
Cererea de chemare în garanție nu este inadmisibilă de principiu în litigiile de dreptul muncii, deoarece inadmisibilitățile sunt excepții de regula potrivit căreia orice cerere este admisibilă atâta timp cât nu este interzisă în mod expres de lege.
Examinarea condițiilor nașterii obligației de garanție sau de despăgubire reprezintă un aspect care ține de analizei temeiniciei cererii de chemare în garanție, și nu de inadmisibilitate.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge, ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, si, va respinge, ca neîntemeiată cererea de chemare în gatanție formulată de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pe fondul cauzei, în temeiul art.312 Cod procedura civila, Curtea va admite recursul formulat de către Ministerul Finanțelor Publice și si va modifica în parte sentinta recurata in sensul ca va admite exceptia invocata de parat si va respinge actiunea formulata impotriva acestuia fata de lipsa calitatii procesuale pasive.
Cât privește recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de recurs va respinge, ca neîntemeiat recursul declarat pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. XXI/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 329 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, instanța supremă a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin menționata decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
A mai reținut instanța supremă că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.
Sub acest aspect, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Așadar, a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție, nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României.
Concluzia instanței supreme a fost în sensul că efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
Prin urmare, Curtea reține că, pe de o parte, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - prin care se constată că nici în prezent dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu și-au încetat aplicabilitatea - este ulterioară datei intrării în vigoare a nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, iar pe de altă parte, în ce privește abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin nr.OG 8/2007, își păstrează valabilitatea același raționament dezvoltat de instanța supremă cu privire la abrogarea menționatului text legal prin nr.OG 83/2000.
Astfel, prin Legea nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, act normativ evocat în preambulul nr.OG 8/2007, Guvernul nu a fost abilitat să abroge Legea nr. 50/1996.
Așa fiind, apar ca nefondate criticile în sensul că drepturile pretinse de reclamanți nu mai pot fi recunoscute și plătite după data intrării în vigoare a nr.OG 8/2007.
De asemenea, în privința acordării pe viitor a acestui spor, Curtea reamintește recurentului-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dispozițiile art.155 din Legea nr.53/2003, potrivit cărora sporul este partea variabilă a salariului reprezentând prin urmare un drept salarial care este datorat de angajator cât timp persoana sau, după caz, persoanele își păstrează calitatea de salariați iar împrejurările care au determinat legiferarea sporului de mențin neschimbate.
Acesta este motivul pentru care se impunea acordarea și pentru viitor a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, cât timp reclamanții își păstrează calitatea de magistrați și de personal auxiliar.
Procedând în această manieră, instanța de fond nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, ci doar a statuat, aplicând dispozițiile legale care garantează pentru salariați plata salariilor, acest drept și pentru viitor, adică pentru perioada ulterioară judecății în care se mențin raporturile de muncă între reclamanți și intervenienții în interes propriu pe de o parte și angajatori, pe de altă parte.
Ar fi în egală măsură inechitabil și excesiv de împovărător să se pretindă salariatului sau persoanelor plătite din bugetul unor instituții publice să formuleze periodic acțiuni având același obiect, câtă vreme izvorul juridic al situațiilor analizate rămâne același, respectiv raportul juridic între angajator și angajat se menține neschimbat, iar plata salariului reprezintă o certitudine și o obligație legală prioritară în conformitate cu dispozițiile art.154 și art.155 din Legea nr.53/2003.
Curtea reține că Statul Român are obligația de a executa hotărârile judecătorești definitive și menținute prin hotărâri irevocabile, în caz contrar fiind încălcate dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care cuprinde obligația de a executa cu bună-credință toate îndatoririle stabilite prin hotărâri judecătorești. Această obligație revine tuturor instituțiilor statului, ministere, administrației publice centrale și locale, fără a fi necesară o dispoziție legală prin care să le oblige în mod expres.
Astfel simplul fapt că pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul București și recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care reprezintă instituții ale statului, au fost obligate la plata unei despăgubiri reprezentând contravaloarea sporului de 50% este suficient pentru ca Statul Român și toate instituțiile acestuia să fie obligate să aloce fondurile necesare și să își execute obligațiile prevăzute în titlurile judecătorești. În acest sens, este și jurisprudența Curții Europene în cauza Șandor împotriva României
Astfel, în cauza Matache și alții împotriva României, s-a reținut că obligația de plată a unei sume de bani stabilită printr-o sentință executorie trebuie executată de către stat și de către administrație, care constituie un element al statului de drept. Dacă administrația refuză, omite să execute sau întârzie să o facă, garanțiile de la art. 6 din CEDO, de care a beneficiat justițiabilul în timpul etapei judiciare își pierd orice rațiune de a fi.
De asemenea, în majoritatea cauzelor împotriva României, Curtea Europeană a reținut că neexecutarea unei hotărâri definitive, care se bucură de autoritate de lucru judecat reprezintă o încălcare a art.1 din Protocolul nr.1, de natură a atrage răspunderea statului pentru nerespectarea dreptului la un proces echitabil.
În acest sens, în temeiul hotărârilor judecătorești menținute sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% este datorat și după data de 12 noiembrie 2009, când au intrat în vigoarea dispozițiile art.4 din Anexa 6 din Legea nr.330/2009, deoarece Statul Român avea obligația de a reglementa un spor de 50 % de risc și suprasolicitare neuropsihică în favoarea personalului din justiție. Împrejurarea că acest spor a fost reglementat în favoarea magistraților și a personalului auxiliar în mod etapizat nu reprezintă îndeplinirea obligației pozitivă pe care o are Statul Român de a achita sporul de 50%, obținut în baza unei hotărâri judecătorești definitive și executorii. Tocmai această reglementare etapizată reprezintă o recunoaștere expresă din partea autorităților că acest spor este datorat și pentru viitor.
Iar dacă ne raportăm la celelalte dispoziții ale Legii nr.330/2009, respectiv art.3 și art.30 pct.5, care vor intra în vigoarea începând cu data de 1 ianuarie 2010, se constată că intenția legiuitorului a fost de a păstra salariile aflate în plată pentru personalul bugetar, inclusiv pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, respectiv salariile care cuprind atât sporul de 50%, cât și sporul de 15% de confidențialitate.
Reținând ansamblul argumentelor mai sus expuse, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod pr.civilă, va respinge recursul formulat de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca neîntemeiate și va admite recursul declarat de către Ministerul Finanțelor Publice, modificând în parte, în temeiul art.304 pct.9 Cod pr.civilă, sentința recurată, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, va respinge, ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție și va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității formulării cererii de chemare în garanție.
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr.491 din data de 19.12.2008, pronunțată de către Curtea de Apel București - Secția a VII a Civilă Și Pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (format vechi nr.7503/2008), în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, și și cu intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul București și intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Admite recursul formulat de recurentul-pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Respinge cererea de chemare în garanție, ca neîntemeiată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
2 ex./15.12.2009
Jud.fond:
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Farmathy Amelia, Zeca Dorina
