Drepturi salariale (banesti). Decizia 687/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 687
Ședința publică din data de 15 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții-recurenți Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, declarate împotriva sentinței civile nr. 26/23.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții-intimați, G, C, G, A, R, și pârâtul-intimat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâților-recurenți, reclamanții-intimați și, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței, la data de 14.04.2009, pârâtul-recurent Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA depune la dosar concluzii scrise.
Reprezentanta pârâților-recurenți depune delegație.
Reclamanții depun la dosar note de ședință, Ordinul nr. 526 emis de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, decizia civilă nr. 1375/4.06.2008 a Curții de APEL TIMIȘOARA și decizia civilă nr. 953/2.10.2008 pronunțată în dosar nr- de Curtea de APEL TIMIȘOARA - secția contencios administrativ și fiscal, ca practică judiciară.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentanta pârâților-recurenți solicită admiterea recursurilor așa cum au fost formulate și motivate în scris, modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulate de intervenienții funcționari publici pentru motivele expuse în cererea de recurs, iar pe fond respingerea acțiunii reclamanților cu privire la capătul de cerere privind acordarea indicelui de inflație.
De asemenea, solicită admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților.
Reclamanta solicită respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, arătând că dreptul la acțiune s-a născut la data pronunțării recursului în interesul legii prin decizia nr. XXI/2008, situație în care nu se poate pune problema prescripției dreptului la acțiune, dreptul fiind protejat complementar și de art. 1 al Protocolului adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Cu privire la capătul de cerere privind plata și pentru viitor a sporului de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică arată că prin Ordinul colectiv nr. 526/03.03.2009, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție beneficiază de acest spor.
Referitor la motivul de recurs al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA în sensul de modificare în parte a hotărârii recurate prin respingerea numai în ce privește actualizarea sumelor solicitate cu rata inflației, arată că potrivit prevederilor art. 1082 cod civil raportat la art. 161 alin. 4 din Codul muncii, debitorul este obligat și la plata daunelor interese pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării.
Cât privește recursul formulat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, privind excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, cât și a calității de chemat în garanție, arată că potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiuni cu privire la sistemul bugetar, pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și a legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Răspunderea acestui minister rezultă și din prevederile art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 208/2005 și ale art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 386/2007. Fiind vorba de drepturi salariale restante a căror plată se face din bugetul statului, calitatea procesuală pasivă a acestui pârât rezidă în dispozițiile cu caracter imperativ ale art. 25 din Decretul nr. 31/1954, potrivit cărora statul este persoană juridică și ca subiect de drepturi și obligații participă în astfel de raporturi prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Privitor la uniformizarea practicii judiciare de către instanțele judecătorești, arată că judecătorul este inamovibil, unificarea practicii judiciare este dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin promovarea recursurilor în interesul legii.
În acest sens, reclamanta a depus la dosar Direcții de activitate prioritare ale Consiliului Superior al Magistraturii.
Reclamanta-intimată solicită respingerea recursurilor conform notelor de ședință depuse la dosar, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Timiș - Secția Contencios Administrativ și Fiscal.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată.
Prin cererea de chemare în judecată, și respectiv cererile de intervenție formulate în cauză, reclamanții, G, C, G, precum și intervenienții în interes propriu, Eridenta, și R au cerut obligarea pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, să le plătească în solidar, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la indemnizația lunară de încadrare, începând cu datele menționate distinct în acțiune și în cererile de intervenție pentru fiecare reclamant și intervenient și până în prezent, apoi și în continuare cât timp vor deține funcțiile avute la data introducerii cererilor la instanță.
Printr-un alt capăt de cerere, reclamanții și intervenienții au cerut obligarea pârâților la plata sumelor pretinse, actualizate cu indicele de inflație rezultat din devalorizarea monedei naționale, precum și obligarea pârâtului angajator să facă mențiunile care se cuvin în carnetele de muncă cu privire la drepturile câștigate.
Reclamanții și intervenienții în interes propriu și-au majorat cuantumul despăgubirilor civile constând din drepturi salariale neacordate pentru risc și suprasolicitare neuropsihică vizând un spor de 50% din salariul de bază lunar cu suma actualizată cu indicele de rezultat din devalorizarea monedei naționale, calculate de la data nașterii drepturilor și până la achitarea efectivă a acestora, astfel:
1.- începând cu data de 1.01.2001 până la data pronunțării hotărârii, pentru reclamanții magistrați procurori și personal auxiliar de specialitate nominalizați în acțiunea introductivă de la 1 - 22 și 24 - 25, cât și în continuare, atâta timp cât îndeplinesc funcțiile deținute de la data introducerii cererilor;
- pentru restul reclamanților de la poziția 23-30 din acțiune și cuprinși în cele două cereri de intervenție în interes propriu începând cu lunile precizate în petitul acestora.
2. Obligarea pârâților 1,2 și 4 la înscrierea acestor drepturi în carnetele de muncă ale reclamanților.
3. Obligarea pârâților 1 și 3 la încadrarea în buget a fondurilor necesare plății drepturilor salariale arătate mai sus și neacordate.
Majorarea obiectului acțiunii a fost motivată pe baza deciziei nr. XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, considerând că însăși Înalta Curte de Casație și Justiție prin dispozitivul acestei decizii a arătat că acest spor se cuvenea și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului 83/2000.
În acest sens s-a pronunțat și Tribunalul C-S în dosar nr- prin sentința civilă nr. 390/26.03.2008 potrivit cu care a admis acțiunea și cererile de intervenție în interes propriu ale magistraților de la Curtea de APEL TIMIȘOARA și a obligat pârâții să plătească sporul de 50% începând cu data de 1.01.2001 și până la data pronunțării hotărârii cât și în continuare. În speță, nu subzistă excepția prescripției dreptului material la acțiune întrucât Planul de acțiune pentru implementarea strategiei de reformă a sistemului judiciar pe anii 2005-2007, Anexa 2, pct. VI/32 emis și publicat de Ministerul Justiției, are unul din obiective plata către magistrați și personalul auxiliar de specialitate, a drepturilor salariale restante și asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și personalului auxiliar, cu termen final la 31.12.2005.
Această recunoaștere are drept efect întreruperea cursului prescripției, fiind incidente dispozițiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958 și conform art. 17 din același act normativ, începe să curgă un nou termen de prescripție, începând cu data de 31.12.2005, termen până la care trebuia făcută plata acestor drepturi. Această interpretare a întreruperii termenului de prescripție a fost dată de către Curtea de APEL TIMIȘOARA, în două spețe similare, vizând drepturi bănești neacordate și anume decizia civilă nr. 907/8.11.2007 a Curții de APEL TIMIȘOARA emisă în dosar nr- și decizia civilă nr. 908/8.11.2007 emisă în dosar nr-.
Tot în sensul neaplicării dispozițiilor referitoare la prescrierea dreptului la acțiune, începând cu data de 1.01.2001, este și decizia civilă nr. 390/26.03.2008 potrivit cu care se recunoaște că sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică este un drept de creanță, fiind un,bun" în sensul art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Drept urmare, prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun, ori lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului doar pentru o cauză de utilitate publică.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Bac hemat în garanție pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru a fi obligat să avizeze proiectul de buget în care vor fi incluse drepturile bănești pretinse, în cazul admiterii acțiunii reclamanților și a cererilor de intervenție.
Reclamanta C și-a precizat acțiunea, chemând în judecată și pe pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, apoi a renunțat la judecată față de acest pârât, menținându-și acțiunea față de ceilalți pârâți, dar pretinzând drepturile bănești salariale numai pentru perioada 01.01.2001 - 19.10.2004.
Pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor au invocat excepțiile necompetenței materiale a instanței, iar cel de-al doilea pârât, excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Prin sentința civilă nr.26 din 23.09.2008, Curtea de APEL TIMIȘOARAa respins excepția privind necompetența materială a instanței, ridicată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive ridicată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
A admis acțiunea reclamanților, G, C, G, precum și cererile de intervenție în interesa propriu introduse de intervenienții, Eridenta, și R, și a obligat pârâții, în solidar, să plătească reclamanților și intervenienților sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar al fiecăruia, actualizat cu indicele de inflație rezultat din devalorizarea monedei naționale, după cum urmează:
începând cu luna aprilie 2004 pentru intervenientele și;
cu data de 01.02.2008 pentru intervenientele Eridenta -,;
cu 07.01. pentru intervenienta R;
cu 03.01.2008 pentru intervenientul;
cu 28 aprilie 2008 pentru intervenienta și cu data de 17.04.2008 pentru intervenienta,
iar pentru toți ceilalți reclamanți menționați mai sus începând cu data de 01.01.2001 și până la data pronunțării sentinței, și în continuare cât timp vor deține funcțiile ocupate în prezent reclamanții și intervenienții, cu excepția reclamantei C - căreia plata acestor drepturi bănești i se va face numai începând cu data de 01.01.2001 și până la 19.10.2004.
A obligat pe pârâții care dețin legal cărțile de muncă ale reclamanților și intervenienților să facă mențiunile cuvenite în carnetul de muncă al fiecăruia.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public, - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, obligându-l pe acest din urmă minister să avizeze proiectul de buget în care vor fi incluse și drepturile bănești salariale restante care vor fi plătite conform sentinței.
S-a luat act de renunțarea la judecată a reclamantei față de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția privind necompetenței materiale a instanței a fost respinsă, față de dispozițiile OUG nr. 75/2008, intrată în vigoare la 24 iunie 2008, care prin Art. I stabilește competența curților de apel să judece în primă instanță acțiunile civile precum este aceasta de față.
Excepția capacității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor a fost respinsă, deoarece o astfel de calitate este impusă de înseși obligațiile legale pe care le are acest pârât, cu privire la bugetul de stat.
S-a arătat că reclamanților și intervenienților, care dețin funcțiile de procuror, respectiv personal auxiliar de specialitate la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, li se cuvine sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică pretins, în temeiul art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Prin Decizia nr. XXI din 10 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 444 din 13 iunie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, într-un recurs în interesul legii, deci cu putere de lege, că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, cum sunt și reclamanții și intevenienții în cauză, au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 23/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Așadar susținerea pârâților că acest drept salarial a fost abrogat nu este confirmată prin decizia citată a Înaltei Curți, ba dimpotrivă, atrăgând după sine admiterea acțiunii reclamanților.
Au fost admise și celelalte capete de cerere ale reclamanților, cât și ale intervenienților, fiind justificate aceste cereri, pentru a li se repara integral prejudiciile materiale cauzate.
De asemenea a fost admisă și cererea de chemare în garanție, conform cu dispozițiile art. 63 (1) din codul d e procedură civilă, cu aceeași motivare de mai sus, privind admiterea acțiunii reclamanților.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal au declarat recurs pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, dosarul fiind înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea recursului, potrivit OUG nr.75/2008 fiind înregistrat sub nr- cu termen pentru data de 05.05.2009.
Prin motivele de recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat admiterea acestuia, pentru motivele prevăzute de art.304 pct. 4, 8 și 9 din Codul procedură civilă, conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, și este lipsită de temei legal.
A arătat recurentul că prin dispozițiile art.115, Constituția recunoaște abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe, și a susține că OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 nu produce efecte juridice, înseamnă a lipsi pe magistrați și personalul auxiliar de specialitate de majorarea salarială semnificativă acordată de acest act normativ.
În ce privește fondul cauzei, s-a apreciat că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, întrucât art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat în mod expres prin art.1 pct.42 din OG nr.83/2000, deci cu mult înainte de intrarea în vigoare a OUG nr.177/2002, iar în conformitate cu prevederile art.62 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă, abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv, nefiind admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial, excepție făcând prevederile din Ordonanțele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare și au fost respinse prin lege de către Parlament.
Ori, în speță nu este vorba de Ordonanțe ale Guvernului care să fi fost respinse prin lege de către Parlament.
S-a apreciat de asemenea că instanța de fond nelegal a dispus și actualizarea drepturilor bănești solicitate, în funcție de rata inflației, în situația în care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, ca instituție bugetară nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
În recursul său Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Tas olicitat în principal admiterea recursului în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor iar în subsidiar, respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARAa solicitat de asemenea admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și pe fondul cauzei, respingerea acțiunii cu privire la capătul de cerere privind acordarea indicelui de inflație.
Având în vedere prevederile deciziei Curții Constituționale nr.104/20.02.2009, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.I și II din OUG nr.75/2008, dosarul a fost trimis spre competentă soluționare a recursului, Curții de APEL TIMIȘOARA la data de 16.03.2009, fixându-se termen de judecată pentru data de 15.04.2009.
Examinând sentința pronunțată sub aspectul motivelor de recurs invocate precum și cauza, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată recursul nefondat.
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 republicată "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Procedându-se la abrogarea expresă prin art.1 pct.42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, a art.47 din Legea nr.50/1996, au fost încălcate atât normele constituționale referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr.125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite Ordonanțe.
Astfel, potrivit art.108 alin.3 din Constituție "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și condițiile prevăzute de aceasta".
Ori, prin art.1 din Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită Ordonanțe doar cu privire la " modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, republicată".
Cu toate acestea, prin OG nr.83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr.50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art.56 - 62 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată,modificarea, completarea și abrogareaconstituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legislativul a intenționat să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare. Astfel, de exemplu, conform art.1 pct. Q3 din aceeași Lege nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță pentru "Abrogarea art. 2 alin.3 pct. b lit. d din Decretul nr.247/1997".
Analizând prevederile privind tehnica legislativă în concret ale art.56 "Evenimentele legislative" - care arată că: " (1) după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenței acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea. (2) Evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv, evenimentul respectiv,dar și prin alte acte normative ulterioare care, în principal, reglementează o anumită problematică, iar ca măsură conexă dispun asemenea evenimente pentru a asigura corelarea celor două acte normative interferente", se constată că abrogarea nu a fost dispusă în mod legal. Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că prima instanță a interpretat corect dispozițiile legale incidente în speță, nefiind dat nici unul din motivele de recurs invocate în memoriile de recurs, separat atașate la dosar.
De asemenea, în aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în soluționarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție B, constituită în Secții Unite, a pronunțat decizia nr.21/10.03.2008, în sensul că a constatat că judecătorii și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001, dezlegarea dată problemelor de drept judecate fiind obligatorii pentru instanțe conform art.329 alin.3 Cod procedură civilă.
Problema care se pune în prezenta speță este legată de prescripția dreptului material la acțiune, invocată și de pârâți prin motivele de recurs.
Observând decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție se constată că, procedura recursului în interesul legii a fost declanșată în raport cu o jurisprudență neunitară în legătură cu interpretarea și aplicarea art.47 din Legea nr.50/1996 cu referire la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, consacrată ca urmare a soluționării de către instanțele judecătorești a unor acțiuni în justiție formulate în cursul anului 2007, de către personalul care se încadrează în ipoteza normelor valorificate de către instanța supremă.
În aceste condiții, nu se poate ridica problema prescripției dreptului la acțiune al reclamanților, în condițiile dreptului comun, din următoarele considerente:
Pe terenul dreptului comun, respectiv al Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, termenul de prescripție extinctivă este echivalent intervalului de timp, stabilit de lege, înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acțiune, în sens procesual.
La rândul său, dreptul la acțiune este reglementat în măsura în care se tinde la valorificarea unor drepturi subiective recunoscute în dreptul pozitiv, adică de dreptul în vigoare, ceea ce presupune că dreptul subiectiv trebuie să existe la momentul exercitării dreptului la acțiune.
Așadar, exercitarea dreptului la acțiune în sensul procesual presupune preexistența unor drepturi subiective recunoscute de dreptul pozitiv.
În cazul din speță, dreptul subiectiv, consacrat în favoarea reclamanților, prin art. 47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Lega nr.334/2001.
În asemenea condiții titularul dreptului subiectiv se afla într-o imposibilitate juridică de a-și exercita dreptul la acțiune pentru valorificarea dreptului subiectiv abrogat.
Acest tip de indisponibilitate înlătură incidența dispozițiilor legale privind cursul prescripției extinctive, iar în situația în care nu ar înlătura-o ar fi asimilabil cazurilor prevăzute în art. 13 din Decret nr.167/1958, care reglementează suspendarea prescripției extinctive.
Așadar, instituția prescripției extinctive nu este incidentă în ipoteza în care titularul unui drept subiectiv este privat de acest drept ca efect al abrogării normei care a recunoscut dreptul subiectiv respectiv.
De altfel ar fi o cerință excesivă și nefirească a statului, ca, prin intermediul legilor, să impună termene de prescripție a dreptului la acțiune, în ipotezele în care dreptul subiectiv care ar legitima un proces ar fi abrogate, prin acte normative.
Aceste aspect reprezintă un alt motiv pentru care instituția prescripției extinctive nu este incidentă în cazul valorificării unor drepturi subiective, nerecunoscute de dreptul pozitiv, adică de dreptul în vigoare.
Pe de altă parte, declararea neconstituționalității unei norme prin care a fost paralizat un drept subiectiv face ca respectivul drept să poată fi valorificat în termenul general de prescripție, prevăzut de art. 3 din Decret nr.167/1958, termen care curge din momentul declarării neconstituționalității normei, după caz, în funcție de instanța care a soluționat excepția de neconstituționalitate, în măsura în care dreptul subiectiv este supus prescripției.
În cazul de speță, termenul în discuție curge din momentul pronunțării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile legii.
Nu se poate susține că titularul unui drept subiectiv a pierdut dreptul la acțiune, întrucât a expirat termenul de 3 ani, anterior introducerii acțiunii în justiție, respectiv anterior declarării neconstituționalității normei prin care a fost abrogat dreptul subiectiv, pentru simplul motiv că excepția de neconstituționalitate poate fi invocată oricând, instituția prescripției extinctive nefiind incidentă în acest domeniu.
O concluzie în sens contrar ar fi de natură, deopotrivă, de a pune în discuție interesul pronunțării deciziei de recurs în interesul legii, în luna martie 2008, ipoteza instanței vizând hotărâri judecătorești contrare, pronunțate în soluționarea unor acțiuni formulate în cursul anului 2007, căci ar lipsi orice interes practic și chiar juridic, scopul acestei decizii fiind acela de a unifica jurisprudența pentru viitor, potrivit art. 329 (3) Cod procedură civilă.
În măsura în care dreptul subiectiv este prescriptibil, în condițiile legii, termenul de prescripție a dreptului la acțiune începe să curgă de la data la care s-a constatat neconstituționalitatea normei, în condițiile legii.
Termenul scurs între momentul suprimării dreptului subiectiv, printr-o normă de abrogare a normei care l-a consacrat inițial, și data constatării neconstituționalității normei abrogate, nu are nici o relevanță juridică, în raport cu împrejurarea că invocarea neconstituționalității unei norme juridice se poate face oricând, în condițiile legii.
În altă ordine de idei, caracterizate ca fiind o valoare economică, aceste forme de salarizare se subscriu noțiunii de "bun" în sensul art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Proprietatea reclamanților asupra acestor bunuri (fiind vorba de un serviciu deja prestat și nerecompensat) conferă dreptul acestora de a nu fi lipsiți de ele în mod nejustificat din perspectiva art.44 din Constituția României, coroborat cu art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În ce privește susținerea pârâtului că acest spor nu poate fi solicitat și acordat pe viitor, de asemenea, nu poate fi reținută.
Reprezentând practic o componentă a salariului, în condițiile art. 155 din Codul muncii, sporul se datorează și pe viitor - până la încetarea raporturilor de muncă, cu unitatea angajatoare.
În privința actualizării creanței, devenind incidente dispozițiile art. 161 alin. 4 Codul muncii, art. 998, art. 999 și 1000 alin. 3 Cod civil, sumele datorate vor fi actualizate în raport cu rata inflației, de la data nașterii dreptului și până la efectuarea plății.
Prejudiciul s-a produs în momentul în care, deși sporul de 50% a constituit un drept salarial câștigat, prin art. 50 din G nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele, a fost abrogat și art. 47 din Legea nr. 50/1996.
legislativă astfel sesizată, trebuie sancționată, reclamanții fiind îndreptățiți la repararea integrală a prejudiciului, inclusiv la actualizarea în raport de rata inflației, actualizare care practic, nu adaugă nicio penalizare la sumele datorate, ci doar are menirea de a le conserva, astfel încât sumele de bani datorate și plătite reclamanților să aibă valoarea reală din momentul în care le-ar fi trebuit achitate, potrivit respectării principiului echității și executării cu bună credință și întocmai a obligațiilor legale, acesta fiind de altfel și scopul și obiectul procedurii de executare, reglementare statuată în dispozițiile art. 3712alin. 3 Cod procedură civilă.
De altfel, în conformitate cu dispozițiile art. 1084 din Codul civil, daunele interese ce sunt debite creditorului, cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, iar potrivit practicii judiciare constante în materie, actualizarea creanței se realizează conform indicelui de inflație.
Pentru plata drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul Ministerului Public - ordonator principal de credite - care la rândul lui are obligația de a dispune toate măsurile necesare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetul propriu al ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va păstra hotărârea pronunțată de tribunal, modificând-o parțial, doar în ce privește pe intervenienții, Eridenta, și R, având în vedere că au calitatea de funcționari publici și potrivit art.921din Legea nr.188/1998 a Funcționarilor Publici, competența materială de soluționare aparține Tribunalului Timiș - complet specializat contencios administrativ.
Constatând că raportat la acești intervenienți, tribunalul a pronunțat o hotărâre cu încălcarea normelor de competență prevăzute de lege, în temeiul art. 312 alin. 1 și 6 raportat la dispozițiile art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, se vor admite recursurile pârâților, casând sentința în parte, iar cauza va fi trimisă spre competentă soluționare instanței judecătorești competente, respectiv completului specializat pentru soluționarea litigiilor de contencios administrativ și fiscal din cadrul tribunalului, doar în ce-i privește pe intervenienții - funcționari publici din acest dosar, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile pârâților:Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, declarate împotriva sentinței civile nr. 26/23.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr-.
Casează în parte sentința civilă sus-menționată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Timiș - complet specializat pentru soluționarea litigiilor de contencios administrativ și fiscal, numai în ce privește pe reclamanții, funcționari publici, respectiv:, și R.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red. /29.04. 2009
Tehnored.: M/ 2 ex./29.04. 2009
Prim inst.: și
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Florin Dogaru, Vasilica Sandovici
