Drepturi salariale (banesti). Decizia 6977/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 5339/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6977R
Ședința publică de la 27 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursul formulat de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.5104 din 11.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.10722/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimații Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul București, Curtea de Apel București, având ca obiect-drepturi bănești spor de 50%.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează faptul că la dosar intimatele, au depus prin serviciul registratură la data de 16.11.2009, întâmpinare în 2 exemplare.
Curtea constatând cauza în stare de judecată, văzând că s-a solicitat judecarea pricinii în lipsă, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5104 din 11.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.10722/3/LM/2009, a fost dmisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, și, în consecința, a fost respinsă acțiunea față de acesta,
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantele și, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul București, Curtea de Apel București, și Ministerul Justiției și Libertăților,
Au fost obligați pârâții la plata către reclamante a sporului de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihica, în cuantum actualizat cu indicele de inflație calculat de la data scadentei fiecărui drept până la data plații, pentru perioada 16.04.2008, până la 11.06.2009, precum și în continuare și,
Au fost obligați pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de munca ale reclamantelor.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, reclamantele au calitatea de grefieri începând cu data de 16.04.2008, desfășurându-și activitatea în cadrul Judecătoriei
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, instanța a reținut că prezenta cauză reprezintă un conflict de muncă, așa cum este el definit de art. 281 Codul muncii, iar părțile într-un conflict de muncă nu pot fi decât salariații și angajatorul. Față de faptul ca între reclamante si acest parat nu există nici un fel de raporturi contractuale de munca, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei si Finanțelor și, pe cale de consecință a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, "pentru risc si suprasolicitare neuropsihica, magistrații, precum si personalul auxiliar de specialitate" beneficiau de "un spor de 50% din salariul de baza brut lunar".
Acest text de lege a fost însă abrogat prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1996.
Înalta Curte de Casație si Justiție s-a pronunțat cu privire la existenta dreptului categoriilor de salariați din care face parte si reclamantul la plata sporului de suprasolicitare neuropsihica, prin Decizia nr. 21 din 10.03.2008, dată in recursul in interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație si Justiție, stabilind că " în interpretarea si aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritarii judecătorești, republicata, constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum si personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihica, calculat la indemnizația bruta lunara, respectiv salariul de bază brut lunar si după intrarea in vigoare a G nr. 83-200, aprobata prin Legea nr. 334/2001".
S-a constatat că instanța supremă că "activitatea de legiferare intră în atribuțiile exclusive ale Parlamentului României care, potrivit art. 73 alin.l din Constituție, adoptă legi constituționale, organice și ordinare.
În temeiul unei legi speciale de abilitare, Parlamentul poate delega atribuția adoptării de acte normative Guvernului, care emite ordonanțe, în temeiul aceleiași legi speciale, însă numai în limitele și condițiile prevăzute în acea lege (art. 108 alin. 3 din Constituție). Asemenea ordonanțe nu pot fi emise decât pentru domeniul de reglementare a legilor ordinare, iar nu și al legilor organice.
S-a menționat că OG nr.83/2000 a fost emisă, așa acum rezultă din preambul, în baza art.1 lit.q pct.1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
La rândul ei, Legea nr.24/2000, în vigoare la data emiterii OG 83/2000, definește completarea, modificarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, reieșind că acestea sunt instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
S-a avut în vedere că, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr.50/1996, nici total, nici parțial, iar prin emiterea OG nr.83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptată de Parlamentul României, încălcându-se dispozițiile art. 108 alin.3 cu referire la art. 73 alin.l din Constituția României. Abrogarea art. 47 din Legea 50/ 1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.
S-a apreciat că art. 1 pct. 42 și art. 9 alin. 2 paragraful 1 din OG 83/2000, adoptate cu încălcarea limitelor legilor speciale, sunt neconstituționale, conform art. 147 alin.l din Constituție și își încetează efectele.
De asemenea, s-a arătat că, inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX alin. 2 din OG nr.83/2000 conduce la concluzia că dispozițiile art. 47 din Legea 50/1996 sunt rămase în vigoare. Dispozițiile art. 47 care reglementau aplicarea sporului de 50% au supraviețuit dispozițiilor de abrogare, producându-și efectele în continuare."
Decizia susmenționată este obligatorie pentru instanțe potrivit disp. art. 329 alin 3 din Codul d e procedura civila, astfel încât soluția de admitere se justifică prin prisma acesteia.
În consecință, instanța a acordat drepturile bănești reprezentând sporul de 50% din indemnizația bruta lunară, pentru risc si solicitare neuropsihica pentru perioada de la 16.04.2008 până la data pronunțării hotărârii, precum și în continuare, pe perioada menținerii situației juridice dintre părți, respectiv a raporturilor de muncă și a cadrului legislativ existent la data pronunțării hotărârii judecătorești, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație calculat de la data scadentei fiecărui drept până la data plații, pentru acoperirea prejudiciului suportat de salariate ca urmare a neplății dreptului salarial.
Cu privire la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă al reclamantelor, se rețin dispozițiile art.1 din Decretul nr.92 din 16 aprilie 1976 privind carnetul de munca, conform cărora acest document este un act oficial prin care se dovedește, printre altele, și retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Față de faptul că drepturile de natură salarială ce se vor acorda prin prezenta acțiune conduc la modificarea retribuției tarifare a reclamantelor, și prin urmare, la modificarea unui element al raportului de muncă, respectiv salariul, instanța a obligat pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare acestui drept în carnetele de muncă al reclamantelor, în temeiul art. 6 din acest act normativ, potrivit căruia modificările intervenite în executarea contractului de munca, după întocmirea carnetului de munca, se înscriu în acesta în termen de 15 zile de la data producerii lor.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9.pr.civ. recurenta a susținut că prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege, instanța a depășit limitele puterii judecătorești, deoarece astfel s-a reținute de Curtea Constituțională în deciziile nr.818/2008 și 1325/2008, decizii prin care s-a constatat că dispozițiile nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Acțiunea prin care se solicită acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege sau acțiunea prin care se tinde la modificarea actelor normative este inadmisibilă, în considerarea principiului separației puterilor în stat.
Pronunțarea unei hotărâri prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea constituțională ca depășire a puterii judecătorești.
Astfel, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte reținând că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.126 alin.(3) din Constituție, înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.(4) din Constituția României. înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Fată de cele reținute de instanța de control constituțional, a rezultat cu claritate că Decizia 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată de reclamanți și de prima instanță în motivarea soluției pronunțate, nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii de față prin care se solicită în fapt modificarea și completarea unor acte normative.
Recurenta a arătat că, de asemenea, art.47 din Legea nr.50/1996, care prevedea sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihica pentru personalul auxiliar de specialitate a fost abrogat prin art.42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
Prin Decizia nr. 21/10.03.2008 instanța supremă a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihica calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000.
Din februarie 2007, intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, OG nr.8/24.01.2007. Prin art. 30 din OG nr. 8/2007 se prevede că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Recursul în interesul legii soluționat prin Decizia nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost promovat doar cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în raport cu prevederile art. I pct.42 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Înalta Curtea constatat doar că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihica, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În consecință, sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007, în condițiile în care dispozițiile Legii nr.50/1996 privind salarizarea personalului auxiliar au fost abrogate în întregime iar decizia înaltei Curți a avut în vedere doar OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Prin întâmpinare, intimatele au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Astfel, este adevărat că prin deciziile nr.818/2008 și 1325/2008 Curtea Constituțională a constatat că, pe de o parte, dispozițiile nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, iar prin cea de a doua decizie s-a apreciat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, Parlamentul României și Guvernul României, reținându-se că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.126 alin.(3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.(4) din Constituția României.
Sunt nefondate însă, susținerile recurentului pârât Ministerul Justiției și Libertăților, privind depășirea de către instanța fondului a atribuțiilor puterii judecătorești și aplicării greșite a legii de către aceasta prin acordarea către intimații ce au calitatea de personal auxiliar a drepturilor bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, câtă vreme prin decizia nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care este obligatorie pentru instanțe, potrivit dispozițiilor art.329 alin.3 pr.civ. s-a statuat în sensul că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001"; prin urmare, instanțele judecătorești au a face aplicarea dispozițiilor art.329 alin.3 pr.civ. deciziile nr.818/2008 și nr.1325/2008, referindu-se doar la sfera de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia interpretării unitare a legii pe întreg teritoriul României.
În consecință, contrar susținerilor recurentului ce apar ca nefondate, acțiunea intimatelor prin care s-a solicitat acordarea unor drepturi salariale și cu privire la care s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.329 alin.3 pr.civ. în privința interpretării art.47 din Legea nr.50/1996, date de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia amintită, este admisibilă, și mai mult este și fondată.
Nu pot fi reținute nici susținerile recurentului privind legiferarea de către prima instanță în favoarea intimaților a unui drept pe care legiuitorul a înțeles să nu-l mai acorde începând cu anul 2007, ca urmare a abrogării prin art.30 din OG nr.8/24.01.2007 a dispozițiilor ce îl consacrau, câtă vreme susmenționata decizie este ulterioară datei intrării în vigoare a OG nr.8/2007 și obligatorie pentru instanțe.
Nefondate sunt și susținerile recurentului privind aplicarea greșită a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, de către instanța fondului care ar fi interpretat eronat dispozițiile deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție și neluând în considerare faptul că nu există nici un temei legal, pentru acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică după data intrării în vigoare a Legii speciale de salarizare a personalului auxiliar, câtă vreme potrivit deciziei menționate s-a statuat în mod clar că" personalul auxiliar de specialitate are dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001".
Pe de altă parte, este fondată critica recurentului referitoare la nelegala acordare a dreptului solicitat de intimatele reclamante, în continuare, în raport de împrejurarea că prin Legea nr.330/2009, intrată în vigoare la data de 12.11.2009, s-a reglementat în mod unitar salarizarea personalului bugetar, inclusiv a personalului auxiliar a instanțelor judecătorești, abrogându-se legea specială de salarizare, a acestei categorii de personal, astfel că nu se mai pot acorda drepturile bănești solicitate după această dată.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va admite recursul, va modifica, în parte, sentința în sensul că, va obliga pe pârâți la plata către reclamante a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, până la intrarea în vigoare a Legii nr.330/2009 și vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.5104 din 11.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.10722/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimații Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul București, Curtea de Apel București.
Modifică, în parte, sentința în sensul că:
Obligă pe pârâți la plata către reclamante a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, până la intrarea în vigoare a Legii nr.330/2009.
Menține celelalte dispoziții.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
17.12.2009
Jud. fond:;
Cu opinie parțial separată, a d-nei judecător, în sensul admiterii recursului, modificării, în parte, a sentinței și respingerii pretențiilor, ca neîntemeiate.
Consider ca pretentiile intimatelor reclamante trebuie respinse in intregime, iar nu numai pentru perioada ulterioara intrarii in vigoare a Legii nr. 330/2009, pentru urmatoarele motive:
Intimatele reclamante au calitatea de grefier in cadrul Judecatoriei
In cadrul recursul in interesul legii solutionat de Inalta C de Casatie si Justitie, aceasta a statuat ca judecatorii, procurorii, magistratii-asistentii, precum si personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihica, calculat la indemnizatia bruta lunara, respectiv salariul de baza lunar, si dupa intrarea in vigoare a OG nr. 83/2000.
La data de 03.02.2007 a intrat in vigoare Ordonanta Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, fiind abrogata in mod expres Legea nr. 50/1996.
Acest act normativ nu reglementeaza pentru categoria de personal la care se refera acordarea unui spor pentru risc si suprasolicitare neuropsihica.
Pronuntarea unui recurs in interesul legii are ca scop interpretarea unor dispozitii legale si nu impiedica adoptarea ulterioara a altor acte normative prin care sa se modifice sau chiar sa se abroge un text de lege supus interpretarii pe aceasta cale, legiuitorul nefiind limitat in exercitarea atributiilor sale.
Totodata, efectele intepretarii date de instanta suprema in momentul solutionarii recursului in interesul legii nu se produc decat in privinta dispozitiilor legale in legatura cu care exista practica neunitara si care sunt supuse interpretarii. In caz contrar, s-ar ajunge la situatia in care pe calea unui recurs in interesul legii ar fi aplicate dispozitiile legale interpretate si dupa abrogarea lor.
Or, sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie a privit numai interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în raport cu prevederile art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/2001, eferitor la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru judecători, procurori și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor, si numai aceste prevederi legale au fost analizate de instanta suprema.
In raport de acestea, prima instanta a facut o aplicarea gresita a dispozitiilor legale aplicabile, limitandu-se sa analizeze doar prevederile Legii nr. 50/1996, fara a verifica si incidenta dispozitiilor legale in vigoare.
Intrucat pretentiile intimatei reclamante vizeaza o perioada posterioara intrarii vigoare a OG nr. 8/2007, fata de cele expuse mai sus, acestea apar ca neintemeiata.
Avand caracter accesoriu, sunt neintemeiate si capetele de cerere vizand actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflatie si mentionarea drepturilor respective in carnetele de munca.
JUDECĂTOR
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Scrob Bianca Antoaneta