Drepturi salariale (banesti). Decizia 6990/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- spor de confidențialitate
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6990
Ședința publică de la 02 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE JUDECĂTOR 1: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 2: Ligia Epure
JUDECĂTOR 3: Carmen Tomescu
Grefier - -
************
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G și MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva sentinței civile nr. 3034 din 02.07.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GORJ și intimații reclamanți și, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează, că recursurile sunt declarate și motivate în termenul legal și s-a solicitat de către recurentul pârât MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA, în temeiul art 242 pr.civ, judecarea cauzei în lipsă.
Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare:
CURTEA
Asupra recursului de față.
Tribunalul Gorj prin sentința nr.3034 de la 02 iulie 2009 admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.
A respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanții, împotriva pârâților Ministerul Finanțelor Publice, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, pe perioada 10.06.2002-08.11.2004.
A respins restul excepțiilor.
A admis în parte acțiunea și a obligat pârâții să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând spor de confidențialitate de 15%, calculat la îndemnizația brută lunară începând cu data de 08.11.2004, până la pronunțarea prezentei și pe viitor, sume actualizate cu indicele de inflație de la data datorării, până la plata efectivă.
A obligat Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la excepțiile invocate, s-a constatat că este nefondată excepția necompetenței materiale întrucât drepturile solicitate sunt drepturi salariale, sporuri care sunt cuprinse în salariul de bază, așa cum este reglementat de art.155 codul muncii, astfel că, competența de soluționare a cererii aparține Secției de Conflicte de Muncă.
Este nefondată excepția inadmisibilității acțiunii întrucât admisibilitatea sau inadmisibilitatea acțiunii se analizează pe de o parte în raport de capacitatea juridică procesuală a părților, calitatea procesuală de a sta în judecată ca titular al dreptului sau obligației ce formează conținutul raportului juridic și interesul legitim pe care îl justifică, iar în cauza de față reclamanții îndeplinesc toate aceste condiții necesare pentru a avea calitate procesuală activă, iar pe de altă parte, admisibilitatea sau inadmisibilitatea acțiunii s-a analizat pe baza probelor administrate în cauză.
Este fondată excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 10.06.2002 - 08.11.2004, întrucât acțiunea a fost formulată peste termenul de trei ani prevăzut de art.283 lit. c codul muncii.
Pe fond, acțiunea este fondată în parte pentru următoarele considerente:
Reclamanții sunt salariați în calitate de procurori la Parchetul de lângă Judecătoria Motru, conform copiilor cărților de muncă depuse la dosar.
Magistrații constituie o categorie specială de personal care își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis.
Este un raport juridic care are la bază un acord de voință, un contract nenumit, de drept public încheiat cu însuși statul, reprezentat de Președintele României și de Consiliul Superior al Magistraturii.
Ulterior numirii, părți în raporturile de muncă ale magistraților sunt, în puterea legii, ca exponenți ai puterii judecătorești a statului ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și celelalte instanțe și parchete de pe lângă acestea. Atribuțiile persoanelor juridice respective sunt exclusiv de natură funcțională, operatorie.
Drepturile și obligațiile acestor categorii de personal sunt reglementate de Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară.
codul muncii dispune în art.39 alin.2 lit. f că salariatului îi revine obligația de a respecta secretul de serviciu.
La rândul ei, Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate stabilește la art.36 alin.3 că persoana care urmează să desfășoare o activitate sau să fie încadrată la un loc de muncă ce presupune accesul la informații clasificate trebuie sa prezinte conducătorului unității un angajament scris de păstrare a secretului de stat sau de serviciu. Textul legal reglementează două ipoteze privind acest angajament și anume: la încadrarea în muncă (la încheierea contractului individual de muncă sau la nașterea raportului de serviciu) sau la trecerea într-o altă muncă în cadrul aceleiași unități (la același angajator).
Potrivit art. 16 alin.1 din Codul deontologic al magistraților, aprobat prin Hotărârea nr. 144/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr.382 din 6 mai 2005, magistrații au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
Nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară potrivit art.99 lit. d din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.
Spor de confidențialitate primește personalul din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (art.30 dlin.3 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare) funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care lucrează cu cifru (art. 15 din Ordonanța Guvernului nr.64/2006), personalul din aparatul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (art. 13 Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2000 astfel cum a fost modificat prin Ordonanța Guvernului nr.9/2001) personalul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002) personalul contractual din aparatul de lucru al Guvernului și al Ministerului Integrării Europene, precum și personalul contractual din instituțiile și autoritățile publice (art. 13 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.123/2003 și art.13 din Ordonanța Guvernului nr.10/2007) etc.
Cu alte cuvinte, spor de confidențialitate primește tot personalul din instituțiile și autoritățile publice care gestionează informații clasificate din clasa secrete de stat și secrete de serviciu și pentru care, prin acte normative specifice se prevede acordarea acestui spor.
În toate cazurile categoriile de personal, cuantumurile sporului de confidențialitate și condițiile de acordare se stabilesc în limitele prevăzute de reglementările în vigoare, de către ordonatorii principali de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
Potrivit art.1 alin.2 lit. i din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt esențiale în exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, vârstă.precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau executării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau orice alte domenii ale vieții publice.
Dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute de alin.1 este considerată discriminare în înțelesul acestei ordonanțe.
Sunt discriminatorii, potrivit ordonanței, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare (art.2 alin. 1-3).
Prin această ordonanță, astfel cum a fost modificată și completată de Legea nr.324/2006 au fost transpuse în dreptul intern prevederile Directivei Consiliului -/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. din 19 iulie 2000 și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. din 2 2000.
Prin actul normativ menționat se asigură o interpretare unitară a principiilor generale de egalitate și nediscriminare stabilite de Constituția României, precum și de către documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziție prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat.
Așa cum lesne se poate observa, art.2 alin.3 din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art.115 din Constituție.
Cât privește noțiunea de "discriminare" trebuie avută în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut în mod constant că există discriminare atâta timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Salariul cuprinde, potrivit art. 155 din codul muncii și art.38 alin.4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri la salariul de bază.
Salariul de bază constituie elementul principal al salariului și se stabilește pentru fiecare salariat în raport cu mai mulți factori cum ar fi: pregătirea profesională, competența, calificarea, locul, rolul și importanța activității desfășurate, complexitatea atribuțiilor de serviciu, răspunderea și riscurile funcției, incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru anumite categorii de personal, etc.
Noțiunea de salariu are un sens extins, referindu-se și la indemnizațiile de bază cuvenite magistraților, parlamentarilor, demnitarilor,
Unul din principiile sistemului de salarizare este acela "pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală" consacrat de art.41 alin.4 din Constituție și art.6 alin.3 din codul muncii.
C de-al doilea text legal a fost introdus prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.55/2006, în concordanță cu normele Uniunii Europene și precizează că: "Pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele și condițiile de remunerare".
Munca poate fi egală deoarece funcția/postul sunt identice, ca atribuții de serviciu, impunându-se aceleași cerințe pentru salariații care le ocupă.
Dacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală, sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justifică în sistemul public (bugetar) principiul este aplicabil în interiorul acelorași ramuri, al aceluiași domeniu sau la același nivel, întrucât salariile (indemnizațiile) de bază se stabilesc în funcție de factorii amintiți mai sus, deosebirile existente întemeiate obiectiv și rezonabil între ramuri, domenii sau nivele diferite de activitate au o justificare legitimă, fără a fi vorba de existenta unor discriminări.
În ceea ce privește însă sporurile, adică acele elemente accesorii și variabile ale salariului, care se acordă în funcție de condițiile în care se prestează munca, situația este cu totul alta.
Sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde nu sunt cuprinse în salariul de bază, ele fiind prevăzute de codul muncii, de legi și ordonanțe, în contractul colectiv de muncă unic la nivel național (art.41 alin.3) și în contractele colective de muncă la nivel de ramură, grupuri de unitate și unități în sistemul legal actual sporurile nu sunt recompense sau gratificații, ele constituind, în principal, un factor compensatoriu pentru anumite condiții de muncă sau pentru întrunirea de către cel în cauză a unor cerințe speciale.
Sporurile la salariul (indemnizația) de bază se acordă dacă sunt întrunite următoarele condiții:
- salariatul să ocupe un post într-o specialitate care îi conferă dreptul la un anumit spor;
- salariatul să lucreze efectiv în condițiile prescrise de lege, de contratul colectiv de muncă sau, după caz, de contractul individual de muncă.
Cu alte cuvinte, indiferent de nivelul studiilor, importanta, complexitatea și atribuțiile de serviciu, funcția (postul) meseria îndeplinită, cantitatea, calitatea și valoarea muncii, ramura, domeniul sau nivelul de activitate și cuantumul salariului (indemnizației) de bază ale unui salariat acestuia trebuie să i se dea un anumit spor dacă lucrează efectiv în condițiile prescrise de lege pentru acordarea acelui spor.
Nu există nici o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă ca, în cazul a doi salariați, care nu se găsesc în situații juridice identice sau similare, sub aspectul posturilor ocupate, atribuțiilor de serviciu, răspunderii, dar care, amândoi, lucrează - cu titlu de exemplu - în aceleași condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau vătămătoare, numai unul dintre ei să primească sporul corespunzător, iar cel de-al doilea sa nu-l primească pentru motivul că legea sau ordonanța în baza căreia este retribuit acest din urmă salariat nu prevede acordarea acestui spor.
Cu alte cuvinte, în considerarea unor condiții amintite mai sus, dintre care se disting cu prioritate rolul, răspunderea și complexitatea atribuțiilor de serviciu ale diferitelor posturi, funcții și activități legiuitorul poate stabili drepturi de salarizare diferite pentru anumite categorii de personal, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere egalității de drepturi prevăzute de art. 16 din Constituție, însă acest tratament diferențiat trebuie să se refere doar la stabilirea salariului (indemnizației) de bază, a indemnizațiilor care constituie sumele plătite anumitor salariați în funcție de criterii specifice muncii sau de cheltuielile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu cât și a adaosurile la salariul de bază ce se acordă în funcție de performanțele individuale.
În ceea ce privește însă sporurile la salariul (indemnizația) de bază, acestea trebuie să fie acordate tuturor salariaților indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea atâta timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Acest lucru se referă și la sporul de confidențialitate care trebuie acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, indiferent că lucrează în administrația publică, centrală sau locală, în justiție sau în aparatul Parlamentului.
Ca atare, magistrații care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri în temeiul dispoziției legale amintite mai sus.
Aceste despăgubiri nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul (indemnizația) de bază prevăzut de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal, despăgubirile trebuie să fie date cu caracter temporar până la încetarea situației de discriminare.
Este nefondată cererea reclamanților privind acordarea dobânzilor legale la sumele neachitate cu acest titlu, până în prezent, atâta timp cât aceste sume urmează a fi indexate cu coeficientul de inflație, în caz contrar fiind o dublă reparare a prejudiciului suferit ca urmare a neachitării la termenul cuvenit.
Pentru considerentele de mai sus s-a admis în parte acțiunea și au fi obligați pârâții la plata sumelor cuvenite reprezentând spor de confidențialitate de 15% începând cu data de 08.11.2004, până la pronunțarea prezentei și pe viitor, sume actualizate cu indicele de inflație de la data datorării, până la plata efectivă. Au efectuat mențiunile corespunzătoare în cartea de muncă.
S-a admis și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice care va asigura fondurile necesare pentru plata acestor drepturi conform art.60-63.pr.civ.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs MINISTERUL PUBLIC Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA și Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație Justiție precum și Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a criticat sentința civilă motivând în esență că, acesta are, într-adevăr, atribuții în ceea ce privește elaborarea proiectului legii bugetare anuale, însă aceasta se realizează pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, Ministerul Finanțelor Publice neavând calitate procesuală pasivă în cauză.
MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA a criticat sentința ca fiind nelegală și netemeinică in esență pentru următoarele aspecte:
1). încălcarea normelor de competență materială - 304 pct. 3.civ. competența aparținând Secției de contencios Administrativ și fiscal a curții de Apel București;
2). soluția a fost pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, intrându- se în sfera legislativului, ÎNALTA CURT Ea de Casație și Justiție - a cărei soluție stă la baza admiterii acțiunii de față, neavând competența constituțională să instituie, modifice sau abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
3) interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și schimbarea înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
4). lipsa temeiului legal al sentinței în raport de obiectul cererii și în fine, greșita obligare a Ministerului Public la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE a criticat de asemenea ca fiind nelegală și netemeinică sentința civilă sub următoarele aspecte: prin decizia nr. 821 din 3 iulie 2008 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. 1 și 11 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000;
2). La pronunțarea soluției, să se țină cont de conținutul Deciziei 46 /15 dec. 2008, în temeiul art. 329 pct. 3.civ.Cod Penal
3). În mod nelegal s-a dispus plata pe viitor a drepturilor solicitate, adăugându-se astfel la legea salarizării.
4).În mod nelegal s-a dispus actualizarea drepturilor salariale, MINISTERUL PUBLIC fiind instituție bugetară, drepturile salariale fiind stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat astfel încât dispoziția instanței reprezintă o obligație imposibilă.
5).Dispoziția efectuării mențiunilor privind drepturile câștigate în carnetele de muncă este nelegală în conformitate cu prevederile art. 11 alin.2 din Decretul 92/1976 privind carnetul de muncă.
În final se solicită ca, în conformitate cu dispozițiile art. 304pct.9 și art. 304.civ. se solicită admiterea recursurilor, modificarea sentinței în sensul respingerii ca neîntemeiate a capetelor de cerere privind actualizarea cu rata inflației, plata pe viitor a acestor drepturi și efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă
Analizând sentința civilă prin prisma motivelor de recurs formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea constată următoarele
În privința fondului cauzei, Curtea reține că ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție,prin decizia nr. 46 pronunțată la data de 15 dec. 2008, admis recursul în interesul legii, și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispoz. art. 99 al. 1 lit. d din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare,raportat la art. 16 al. 1, 2 din Codul deontologic al magistraților și art. 78 al. 1 din legea 567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art. 9 din Codul deontologic, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea dată problemelor de drept de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție prin pronunțarea deciziilor în interesul legii este obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispoz. art. 329 alin. 3.pr.civilă.
Ori, având în vedere atribuțiile prevăzute în statut, codul deontologic și regulamentul de ordine interioară al instanțelor și parchetelor pentru personalul auxiliar de specialitate ce funcționează în cadrul autorității judecătorești din România rezultă în mod clar și indubitabil ca acestei categorii profesionale îi sunt aplicabile obligațiile vizând respectarea confidențialității lucrărilor, fără a i se acorda, în contrapondere, sporul de confidențialitate raportat la gestionarea informațiilor prelucrate în cadrul funcției exercitate dând astfel conținut discriminarea existentă între diferitele categorii socio-profesionale ce uzitează date cu caracter confidențial sau " secrete profesionale".
Așa cum a arătat și instanța de fond, obligația de confidențialitate a magistraților și personalului auxiliar rezultă din împrejurarea că, prin natura activității desfășurate, aceștia au acces la informații confidențiale, fiind obligați să păstreze secretul profesional, să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în calitatea pe care o au, să păstreze lucrările cu caracter confidențial în incinta instanței, să nu permită consultarea lor.
Neacordarea sporului de confidențialitate reclamanților ori, eventual, acordarea unui spor mai mic de 15% creează o stare evidentă de discriminare, atâta timp cât și aceștia se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial pentru celelalte categorii socio-profesionale ținute de respectarea obligației de confidențialitate-personal militar și funcționari publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
În sensul acestei interpretări sunt și dispozițiile art.2 pct.2 din Convenția nr. 111/1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei ratificată de România prin Decretul Consiliului de Stat încă din 1974 care prevede ca diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului de confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că sunt debitori ai obligației de confidențialitate, la fel ca și reclamantul.
Curtea Constituțională a constat neconstituționale dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 numai în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În aceste condiții nu se poate reține, nici că instanța a făcut o interpretare sau aplicare greșită a legii în ceea ce îi privește pe procurori și personalul auxiliar, pentru că aceasta a făcut aplicarea în cauză a deciziei pronunțate de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Secțiile Unite în interesul legii și care este obligatorie pentru instanțele judecătorești.
Cât privește critica referitoare la acordarea despăgubirilor și pentru viitor, aceasta este nefondată în condițiile în care situația de discriminare a fost înlăturată abia ulterior, respectiv prin intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Dispozițiile legale invocate de recurenți privind Legea 500/2002 a finanțelor publice, nu sunt de natură să conducă la adoptarea unei alte soluții de către instanța de judecată întrucât, plata efectivă a sporului de 15% se realizează în baza unor titluri executorii - hotărâri judecătorești irevocabile cu putere de lege față de orice persoană sau autoritate din stat, iar alocarea sumelor necesare se poate realiza inclusiv prin procedeul rectificărilor bugetare conform art. 19 din Legea 500/2002, având ca destinație acoperirea pasivului financiar înregistrat după deschiderea exercițiului bugetar al anului în curs.
Cu privire la dispoziția operării sporului de 15% în carnetul de muncă al reclamantelor, Curtea constată că soluția instanței de fond este, de asemenea corectă, aceste mențiuni impunându-se a se realiza chiar în temeiul dispozițiilor art. 11 din Decretul 92/1976, carnetul de muncă fiind principalul document prin care se face dovada vechimii în muncă, a veniturilor și în consecință stă la baza stabilirii drepturilor de asigurări sociale.
Având în vedere aceste considerentele, dispozițiile art. 304 și art. 304/1 coroborate cu art. 312 cod pr. civ. și întrucât în cauză nu există motive de ordine publică ce ar putea fi invocate și din oficiu, conform art. 306 alin. 2 cod. pr. civ. Curtea va respinge recursurile formulate de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA și MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE ca nefondate.
Curtea constată a fi în întregime fondat recursul chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice, întrucât obținerea sumelor necesare pentru acordarea acestui spor către reclamant nu se realizează în virtutea unei obligații de garanție sau de despăgubire existentă între cele două ministere - MINISTERUL PUBLIC și Ministerul Finanțelor Publice ci în virtutea dispozițiilor Legii finanțelor publice, prin procedeul alocării unor sume pentru acoperirea cheltuielilor înscrise la bugetul de stat, inclusiv a celor de personal care se regăsesc în proiectele de buget ale ordonatorilor principali de credit cum este și MINISTERUL PUBLIC. În speță, calitatea de ordonator principal de credite o are pârâtul MINISTERUL PUBLIC, acestuia revenindu-i obligația legală de a depune diligențele necesare în vederea obținerii creditelor bugetare necesare plătirii sumelor reprezentând drepturile bănești solicitate, Ministerul Finanțelor Publice urmând ca, în temeiul dispoz. art. 35 alin. 1 din Legea 500/2002, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului său propriu, să întocmească proiectele legilor bugetare și proiectele bugetare pe care le depune la Guvern.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA și MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva sentinței civile nr. 3034 din 02.07.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GORJ și intimații reclamanți și.
Admite recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 3034 din 02.07.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GORJ și intimații reclamanți și.
Modifică sentința în parte și respinge acțiunea față de acest pârât.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud. -
3ex/AS/19.02.2010
Președinte:Mariana PascuJudecători:Mariana Pascu, Ligia Epure, Carmen Tomescu
