Drepturi salariale (banesti). Decizia 7/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.7/
Ședința publică din 7 ianuarie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta, domiciliată în Tg.M,-, împotriva sentinței civile nr.1525 din 12 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta recurentă și reprezentanta pârâților intimați Municipiul Tg.M prin primar, Consiliul Local Tg.M, Primăria mun. Tg.M și Primarul mun. Tg.M, consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat și motivat în termen, fiind scutit de taxă judiciară de timbru.
Reclamanta recurentă depune adresa nr.513/2.07.2008 a Municipiului Tg.M, prin care face dovada că o colegă aflată în aceeași situație beneficiază de sporul de dispozitiv. Nu are cereri de formulat.
Reprezentanta pârâților intimați declară, de asemenea, că nu are cereri de formulat.
Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reclamanta recurentă solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulat.
Reprezentanta pârâților intimați susține întâmpinarea depusă la dosar, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.1525 din 12 septembrie 2008, Tribunalul Mureșa admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.07.2001-29.06.2005; a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Municipiul Tg-M, Consiliul local al municipiului Tg-M, Primăria municipiului Tg-M prin Primarul municipiului Tg-M și Primarul municipiului Tg-M, ca prescrisă pentru pretențiile aferente perioadei 01.07.2001-29.06.2005 și ca nefondată pentru pretențiile aferente perioadei 30.06.2005-16.01.2006.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Cu referire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, s-a reținut că potrivit dispozițiilor art.283 alin.1 lit.c Codul muncii, cererile având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat pot fi introduse într-un termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În speță, data nașterii dreptului material la acțiune pentru sumele reprezentând drepturi salariale cu titlu de indemnizație de dispozitiv și prime de concediu este data achitării salariului, scadentă lunar, prin urmare toate pretențiile aferente perioadei 1 iulie 2001 - 29 iunie 2005 sunt prescrise, excepția invocată de Municipiul Tg-M fiind întemeiată.
Cu privire la restul pretențiilor, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art.35 alin.2 din Legea nr.188/1999, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat. Art.1 alin.2 din Legea nr.188/1999 prevede că această lege "reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale".
Astfel, prevederile art.35 alin.2 din Legea nr.188/1999 se aplică doar funcționarilor publici nu și reclamantei, care este angajată, ca și personal contractual, în cadrul Primăriei Tg-M, ca asistentă medicală șef formație.
OUG nr.24/2000 (act normativ la care reclamanta face trimitere în susținerea opiniei că funcționarii publici și personalul contractual din cadrul administrației publice îndeplinesc aceleași obligații și că pe aceste considerente trebuie să existe egalitate de tratament în ceea ce privește salarizare) nu prevede acordarea primei de vacanță în favoarea personalului contractual și nici măcar posibilitatea acordării acestui drept bănesc.
Prevederile art.17 din OUG nr.10/2007 - "personalul contractual beneficiază și de celelalte drepturi de natură salarială care se acordă potrivit dispozițiilor legale în vigoare" - (invocate de reclamantă) trebuie interpretate în sensul că personalul contractual este îndreptățit să beneficieze, în condițiile legii, de toate drepturile salariale prevăzute pentru această categorie. Ori pentru categoria personalului contractual din administrația publică legiuitorul nu a emis norme legale privind acordarea primei de vacanță pentru anul 2007.
Reclamanta și pârâții nu au înserat în vreun contract colectiv de muncă dreptul la acordarea sau posibilitatea acordării primei de vacanță, iar contractele colective de muncă încheiate la nivel superior nu prevăd acordarea primei de vacanță în favoarea acestei categorii de personal. Astfel tribunalul a apreciat că cererea reclamantei, de acordare a primei de vacanță, nu are bază legală.
Potrivit art.13 din Legea nr.138/1999, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizație de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază. Conform art.1 din Legea nr.138/1999, dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Național, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
În temeiul art.9 alin.4 din OUG nr.63/2003 Ministrul Administrației și Internelor a emis Ordinul nr.496/28.07.2003, prin care a fost completat Ordinul MI nr.275/2002, în sensul introducerii pct.9.2, având conținutul "Indemnizația de dispozitiv se acordă personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Astfel instanța a apreciat că această completare nu o vizează pe reclamantă, care își desfășoară activitatea, ca personal civil, în cadrul Primăriei Tg-M, iar nu în domeniul administrației publice locale.
Având în vedere cele de mai sus, instanța s-a pronunțată în sensul arătat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate, respectiv, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Cu referire la indemnizația de dispozitiv recurenta a arătat că aceasta se cuvine a fi acordată pentru intervalul 30.06.2005 - 16.01.2006. În acest sens a invocat disp.art.16 din Constituția României precum și disp.art.5 din Codul muncii. Recurenta a mai invocat practica Curții de Apel Tg-M susținând că instanța a acordat acest spor și altor categorii de personal fără ca aceștia să fie funcționari publici.
În altă ordine de idei recurenta a arătat că instanța de fond a constatat că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil, cu toate acestea a respins acțiunea reclamantei considerând că aceasta nu este îndreptățită să obțină acest spor.
Municipiul Tg-M, pârât în prezenta cauză, a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca nefondat a recursului declarat.
Cu referire la sporul de dispozitiv solicitat de reclamantă pârâtul a arătat că serviciul în care este încadrată reclamanta precum și funcția îndeplinită de aceasta nu are legătură cu actele administrative în sensul legii. Ca atare, reclamanta nu se înscrie în categoria de personal beneficiară a ordinului MI 496/2003 care a completat Ordinul 275/2002.
În legătură cu primele de concediu, pârâta intimată a arătat că personalul contractual potrivit OUG 24/2000 nu beneficiază de prime de concediu de odihnă, nefiind aplicabile, prin analogie, prevederile Legii 188/1999.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamanta a fost angajată până la data de 16 ianuarie 2006 la Primăria Tg-M în calitate de asistent medical principal conform înscrierilor din carnetul de muncă, filele 5 - 9, din dosarul de fond. Potrivit susținerilor intimatului pârât Municipiul Tg-M, reclamanta și-a desfășurat activitatea efectiv la Administrația ca asistent medical principal - șef formație la Creșa nr.4 Tg-
Raportat la atribuțiile de serviciu ale reclamantei prima instanță a apreciat în mod corect că aceasta nu este vizată de ordinul MI 275/2002 completat cu Ordinul MI 496/28.07.2003. În acest sens curtea reține că reclamanta prin atribuțiile specifice funcției sale nu a desfășurat activități în domeniul administrației publice. Potrivit pct.9.2 din Ordinul 496/2003 "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Cu alte cuvinte, ordinul sus citat presupune acordarea indemnizației de dispozitiv în situația îndeplinirii cumulative a două condiții și anume: calitatea de personal contractual și cea de a doua, desfășurarea activității în domeniul administrației publice. Cum în ceea ce o privește pe reclamantă cea de a doua condiție nu este îndeplinită, curtea apreciază că pretențiile acesteia sunt neîntemeiate.
Calitatea de persoană ce desfășoară activitate în domeniul administrației publice nu poate fi confundată cu calitatea angajatorului de organ al administrației publice cu alte cuvinte, determinarea calității de persoană îndreptățită prin prisma Ordinului 496/2003, trebuie analizată exclusiv prin prisma atribuțiilor efectiv exercitate în domeniul administrației publice, respectiv specifice acestui domeniu în sensul legii.
Cu referire la prima de vacanță recurenta a invocat prevederile art.16 din Constituția României și art.5 din Codul munci arătând că funcționarii publici beneficiază de un tratament preferențial deși textele legale invocat consacră principiul potrivit căruia pentru muncă egală angajații sunt îndreptățiți la drepturi salariale egale.
Și această pretenție este neîntemeiată întrucât, așa cum corect a reținut prima instanță, actele normative în vigoare privind salarizarea personalului contractual din cadrul administrației publice, nu prevăd acest drept, iar situația celor două categorii de personal, funcționari publici și personal contractual, nu este una comparabilă întrucât fiecare din aceste două categorii de personal își desfășoară activitatea în limitele legii și a competențelor ce le revin beneficiind de dispoziții legale de salarizare distincte și specifice fiecărei categorii. Pe de altă parte nici Contractul Individual de Muncă și nici Contractul Colectiv de Muncă nu prevăd un astfel de drept cum de altfel nici OUG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, nu îl prevede.
Cu referire la practica judiciară invocată de reclamantă curtea subliniază să hotărârea judecătorească invocată nu poate constitui izvor de drept pe de o parte, iar pe de altă parte trebuie subliniat că prin decizia 888/R/30.08.2007 Curtea de Apel Tg-M a constatat nulitatea recursului declarat de Municipiul Tg-M, ca atare în calea de atac a recursului nu au fost analizate pe fond criticile privitoare la acordarea sporului de dispozitiv. Cu alte cuvinte, nu poate fi invocată cu succes practica neunitară a instanțelor, respectiv, a instanței de recurs în această materie.
Având în vedere cele de mai sus, curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanta -, domiciliată în Tg-M,-, județul M, împotriva sentinței civile nr.1525 din 12 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 7 ianuarie 2009.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp./03.03.2009.
Jud.fond:-
Asist.jud.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
