Drepturi salariale (banesti). Decizia 705/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 705
Ședința publică din 29 aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu DR. - -
JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL de pe lângă ÎNALTA CURTE de CASAȚIE și JUSTIȚIE, MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ a FINANȚELOR PUBLICE T și PARCHETUL de pe lângă CURTEA de APEL TIMIȘOARA împotriva sentinței civile nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, -, -, B G și pârâtul intimat Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal se prezintă pentru pârâții recurenți MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă și pârâtul intimat Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, consilier juridic, lipsă fiind reclamanții intimați, B G și pârâtul recurent Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor.
A solicitat admiterea recursurilor așa cum au fost formulate în scris, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 2176 din 15 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, s-a admis acțiunea civila formulata de reclamanții, -, B G, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Ministerul Economiei si Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, în calitate de expert în domeniul discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
obligat pârâții 1, 2 si 3 la plata drepturilor salariale, reprezentând sporul de vechime pentru timpul efectiv lucrat, pentru fiecare reclamant pe perioada 1 septembrie 2000-31 ianuarie 2003, sume actualizate conform indicelui de inflație până la plata efectiva.
A obligat pârâtul 4 la includerea in bugetul Ministerului Publica sumelor necesare plății acestor drepturi.
De asemenea, a obligat pârâții 2 si 3 la efectuarea cuvenitelor mențiuni in cărțile de munca ale reclamanților.
A obligat pârâții 1, 2 si 3 la restituirea sumei corespunzătoare procentului de 9,5% pentru fiecare reclamant, reținut ca urmare a achitării drepturilor salariale restante, în baza sentinței civile nr. 1977/14.12.2006 si a deciziei civile nr. 161/06.03.2007.
Tribunalul a reținut că dispozițiile art. 33 din Legea nr. 50/1996 in vigoare, nefiind abrogate in mod expres de nici o alta norma juridica, trebuie să aibă aplicabilitate și finalitate.
Că este așa, rezulta fără putință de tăgadă din economia art. 20 din Constituția României, care prevede ca dispozițiile constituționale privind drepturile si libertățile cetățenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte.
Ori, art. 14 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, ratificata de România prin Legea nr. 30/1994, arata ca, "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație".
Prin eliminarea aplicării prevederilor legale din Legea nr. 50/1996 privind sporul de vechime doar in cazul magistraților s-a creat un tratament diferențiat intre aceasta categorie profesionala si personalul auxiliar de specialitate al instanțelor, defavorizând in mod nejustificat categoria profesionala a magistraților, având ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului la egalitate in activitatea economica si in materie de angajare si profesie.
Potrivit art. 7 si 23 din Declarația Universala a Drepturilor Omului semnata de România la 14.12.1955, " oamenii sunt egali in fata legii si au dreptul fără deosebire la o protecție egală a legii. Toți oamenii au dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări care ar încălca prezenta Declarație și împotriva oricărei provocări la o astfel de discriminare"; "Orice persoana are dreptul la munca, la libera alegere a muncii, la condiții echitabile si satisfăcătoare de munca, precum si la ocrotire împotriva șomajului. Toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru munca egala", principii regăsite si in dispozițiile art. 7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, art. 14 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului supra arătat.
Efectele OG nr. 83/2000 care înlătură dreptul la sporul de vechime al magistraților acordat prin Legea nr. 50/1996 trebuie analizate si din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind tehnica legislativa, potrivit cărora, dispozițiile unei legi organice nu pot fi abrogate prin norma legala ordinara, ordonanța guvernului neputând astfel sa afecteze existenta sau exercitarea acestui drept; faptul ca OUG nr. 177/2002 si OUG nr. 26/2006 nu prevăd expres sporul de vechime ci numai un spor de vechime in magistratura, nu înlătură dreptul reclamanților la acest spor, cele 2 sporuri fiind distincte, sporul de vechime fiind prevăzut de art. 155 Codul muncii și de dispozițiile anterior indicate, aplicabile personalului auxiliar de specialitate.
Pentru considerentele arătate, tribunalul a constatat că acțiunea promovată de reclamanți este întemeiată și a admis-o așa cum a fost formulata, și a obligat pârâtele să acorde reclamantelor sporul de vechime in munca, începând cu data de 01 septembrie 2000 și până la data de 31 ianuarie 2003 inclusiv, sume actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii, de asemenea va obliga pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să includă in bugetul Ministerului Public sumele necesare plății acestor drepturi solicitate de reclamanți, iar pe cale de consecința găsind acest petit întemeiat, petit accesoriu principalului, principal ce a fost admis de către instanță, a admis și petitul vizând obligarea piritelor sa opereze cuvenitele mențiuni în carnetul de munca privind înscrierea sporului de vechime in munca ale reclamanților, pentru trecut si viitor.
Cu privire la petitul vizând obligarea pârâților 1, 2 si 3 la restituirea sumei corespunzătoare procentului de 9,5% pentru fiecare reclamant, reținut ca urmare a achitării drepturilor salariale restante, in baza sentinței civile nr. 1977/14.12.2006 si a deciziei civile nr. 161/06.03.2007, instanța constata întemeiat si acest petit, motivat prin aceea ca, potrivit dispozițiile art. 23 alin. 3 din legea nr. 19/2000, "Baza de calcul prevăzută la alin. (1) și (2) nu poate depăși plafonul a de 3 ori salariul mediu brut lunar pe economie".
Legea nr. 250/2007 vine sa modifice art. 23 alin. 3 din legea nr. 19/2000, astfel: "Baza de calcul prevăzută la alin. (1) și (2) este venitul brut realizat lunar", dar, trebuie avut in vedere faptul ca, Legea nr. 250/2007 a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 486 din 19 iulie 2007, ulterior datei la care se refera pretențiile reclamanților.
Ori, potrivit art. 1 Cod Civil, "Legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivă", iar potrivit principiului de drept " regit actum", pârâții nu se pot prevala de o lege ulterioara perioadei in litigiu.
Astfel, reclamanților le este aplicabila norma legala incidenta la data când drepturile solicitate de reclamanți li se datorau, anume "Baza de calcul prevăzută la alin. (1) și (2) nu poate depăși plafonul a de 3 ori salariul mediu brut lunar pe economie".
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis si acest petit.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâții MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
MINISTERUL PUBLIC în susținerea motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, a criticat sentința ca nelegală, pentru greșita respingere a excepției prescripției pentru perioada 1 septembrie -31 ianuarie 2003 și a invocat încălcarea prevederilor art.1 alin.1, art.3 alin.1 din Decretul 167/1958 și ale art.1863 Cod civil, neexistând temeiuri pentru a se reține că fost întrerupt cursul prescripției.
S-a criticat sentința ca nelegală și pentru faptul că s-a dispus actualizarea drepturilor bănești cu rata inflației, deși pârâtul nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală și s-au încălcat prevederile art.14, art. 29 alin.3 și 47 alin.2 din Legea 500/2002, iar obligația este imposibilă.
A mai fost criticată sentința și pentru admiterea capătului de cerere prin care s-a solicitat operarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă și s-a susținut că s-au încălcat prevederile art.11 alin.2 din Decretul 92/1976, privind carnetul de muncă, care nu prevăd înscrierea în carnetul de muncă a sporurilor.
Pârâtul recurent a criticat sentința pentru că nu s-a pronunțat cu privire la cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, pe care a formulat-o la termenul din 10 aprilie 2008. Cu privire la admiterea celui de-al doilea capăt de cerere (restituirea contribuției pentru asigurări sociale în procentul de 9,5 %), sentința a fost criticată ca nelegală susținându-se că drepturile acordate nu reprezintă drepturi salariale restante, ci despăgubiri și se aplică prevederile legale în vigoare la data efectuării plăților, respectiv lunile septembrie - decembrie 2007.
Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința ca nelegală, pentru greșita admitere a cererii de chemare în garanție, întrucât, în raport de prevederile Legii 500/2002 (art.16-30), nu are calitate procesuală pasivă.
Reclamanții intimați nu au depus întâmpinare în recurs.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs și totodată sub toate aspectele, conform dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursurile sunt fondate în parte, dar nu pentru motivele invocate.
Criticile formulate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor cu privire la greșita respingere a excepției prescripției sunt nefondate.
Prin decizia civilă XXXVI/7.07.2007, ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție admițând recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 în raport cu prevederile art. I pct. 32 din G nr. 83/2000, art. 50 din G nr. 177/2002 și art. 6 alin. 1 din G nr. 160/2000 se interpretează în sensul că, judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechimea în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a reținut în esență că G 83/2000 nu conține nicio dispoziție de abrogare a art. 31 (devenit 33) din Legea nr. 50/1996 pe care o modificat-o și completat-
În fapt, acest act normativ, fără a abroga dreptul la sporul de vechime, a determinat neacordarea acestuia cu începere de la data intrării sale în vigoare, 1 septembrie 2000 și atât din perspectiva angajatorului, cât și din cea a salariatului (magistrat sau controlor financiar) consecința a fost de a suprima un drept subiectiv recunoscut în dreptul pozitiv.
Art. 7 alin. 1 din Decretul 167/1958 prevede că"Prescripția începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune iar potrivit art. 1886 din Codul civil nicio prescripție nu poate începe să curgă mai înainte de a se naște supusă acestui mod de stingere".
Din perspectiva dreptului comun privitor la prescripție, respectiv Decretul 167/1958 și a prevederilor art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii termenul de prescripție extinctivă este echivalent intervalului de timp stabilit de lege înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acțiune în sens procesual.
Dreptul la acțiune este reglementat în măsura în care se tinde la valorificarea unor drepturi subiective recunoscute în dreptul pozitiv, ori în condițiile în care prin G 83/2000 s-a prevăzut inaplicabilitatea prevederilor referitoare la sporul de vechime, titularii acestui drept subiectiv au fost împiedicați să exercite dreptul la acțiune.
Instituția prescripției extinctive constituie o modalitate de a sancționa titularul dreptului care nu își exercită dreptul la acțiune într-un anumit termen stabilit în mod imperativ de lege.
Până la apariția Deciziei XXXVI/2007 pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B care a clarificat efectele G 83/2000 nu li se poate imputa reclamanților o conduită neglijentă, o stare de pasivitate, nefiind previzibil că legea va fi interpretată în sensul recunoașterii dreptului la sporul de vechime. În aceste condiții reclamanții s-au aflat într-o imposibilitate juridică de a-și exercita dreptul la acțiune, neintervenind prescripția, iar termenul începând să curgă de la pronunțarea deciziei în interesul legii și nu de la adoptarea OG83/2000.
Nu sunt fondate nici criticile referitoare la actualizarea cu rata inflației a drepturilor bănești acordate.
Principiul indexării este un principiu al sistem,ului de salarizare impus de creșterea costului vieții, iar funcția principală a indexării este prevenirea eroziunii puterii de cumpărare și acordarea acestuia asigură o acoperire a prejudiciului cauzat prin neplata la timp a drepturilor bănești.
Principiul indexării este consacrat și de dispozițiile art.78 coroborate cu dispozițiile art.161 alin.4 Codul muncii și cu cele ale art.998 Cod civil.
Faptul că sumele reprezentând indicele de inflație nu au fost cuprinse în bugetul pârâtului reprezintă o problemă de executare a titlului și nu o problemă de legalitate a sentinței, nefiind încălcate dispozițiile Legii nr.500/2002, așa cum susține pârâta.
Nu sunt fondate nici criticile privind dispoziția de a se efectua înscrierile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Dispozițiile art.1 alin.1 din Decretul 92/1976 se impun a fi coroborate și cu alin.2 al aceluiași articol și cu dispozițiile Legii 19/2000, și din această coroborare se desprinde ideea că înscrierile din carnetul de muncă având importanță în ce privește drepturile de personal și drepturile de pensie, pretenția reclamanților de a se opera dreptul acordat în carnetul de muncă este justificat și acțiunea a fost corect admisă și cu privire la acest capăt de cerere.
Instanța de fond s-a pronunțat prin practicaua sentinței și cu privire la cererea de chemare în garanție și a respins-o ca inadmisibilă, întrucât Ministerul Economiei și Finanțelor are și calitatea de pârât și s-a solicitat obligarea acestuia la alocarea fondurilor.
Dispunându-se aceasta de către instanța de fond, acest motiv de recurs este lipsit de interes și ca atare, nu constituie motiv de casare pentru nesoluționarea fondului și nici motiv de modificare a sentinței.
Nu este fondat nici recursul pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor pentru motivul invocat, întrucât acesta are calitate procesuală pasivă în raport de atribuțiile conferite de Legea 500/2002.( articolele invocate de pârâta recurentă - 16-30 )
Astfel, pârâtul are responsabilitatea pregătirii proiectelor legilor de rectificare bugetară și de elaborare a proiectului de buget și fără alocarea resurselor necesare plății hotărârea ar fi lipsită de puterea executorie.
Recursurile pârâților sunt fondate pentru următoarele considerente:
Intrarea în vigoare a OG83/2000 s-a făcut de la 1.11.2000 și până la această dată reclamanții beneficiind de sporul de vechime pentru perioada 1.09.31.10.2000 acțiunea a fost greșit admisă.
Recursurile sunt fondate și cu privire la admiterea capătului de cerere prin care s-a solicitat procentul de 9,5 %, reprezentând contribuția la asigurări sociale, cu privire la care sentința este nelegală și este incident motivul de recurs prev. de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Sumele de care au beneficiat reclamanții în baza sentinței civile nr.1977/2006 și a deciziei civile nr.161/6.03.2007, au intrat la momentul plății în venitul brut lunar asigurat.
Art.23. alin.3 din Legea 19/2000 așa cum a fost modificat, prin Legea nr.250/2007, prevedea că baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale o constituie venitul brut lunar, astfel că angajatorul a aplicat legea în vigoare la data efectuării plății, neputându-se reține că Legea 250/ar fi fost aplicată retroactiv.
Dacă s-ar accepta raționamentul instanței de fond și al reclamanților, ar însemna că și modul de impozitare ar fi greșit și că nu ar fi trebuit să li se aplice dispozițiile mai favorabile ale Codului fiscal și care prevede o cotă unică de 16 % de impozitare și care nu era în vigoare la data când pârâta trebuia să achite aceste drepturi.
Prin urmare, fără temei legal a fost admis acest capăt de cerere.
În baza art.art.312 alin.1, 3 Cod procedură civilă, vor fi admise recursurile și modificată sentința civilă, în sensul respingerii acestui capăt de cererea, după cum vor fi respinse și drepturile salariale reprezentând spor de vechime aferente perioadei 1.11. - 31.10.2000, menținându-se restul dispozițiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA împotriva sentinței civile nr-.
Modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că respinge acțiunea reclamanților privind drepturile salariale aferente perioadei 01.09.2000 - 31.11.2000.
Respinge în tot capătul de cerere privind restituirea sumelor corespunzătoare procentului de 9,5% reținut ca urmare achitării drepturilor salariale restante conform sentinței civile nr. 1977/2006.
Menține restul dispozițiilor.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 aprilie 2009.
Pt.REȘEDINTE, Pt. JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - DR.- - - -
În În
PREȘEDINTE SECȚIE PREȘEDINTE SECȚIE
GREFIER,
- -
Red./6.07 2009
Thred./8.07.2009
Ex.2
Prima inst. - - - Trib.
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan
