Drepturi salariale (banesti). Sentința 71/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
Secția Civilă, Minori și familie,Conflicte de muncă și asigurări sociale
DOSAR NR- SENTINȚA CIVILĂ NR.71/2008
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 8 OCTOMBRIE 2008
PREȘEDINTE: Niculina Țiț judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Elena Pașcan
ASIST. JUD. - - -
- -
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare acțiunea civilă, având ca obiect "calcul drepturi salariale", formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns nicio parte.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Având în vedere că prin cererea de chemare în judecată aflată la fila 6 dosar s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, în temeiul dispozițiilor art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra acțiunii civile de față;
Prin cererea înregistrată sub nr-/30.07.2008 la Curtea de APEL BACĂU, reclamanții, G, G, I, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț au chemat în judecată pe Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând a se constata:
- discriminarea lor cauzată de prevederile art.8 raportat la art.1 pct.42 din nr.OG83/2000, să se anuleze situația creată și să se dispună restabilirea situației anterioare, prin acordarea despăgubirilor reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, începând cu data de 1.10.2000 și până la 1.05.2004, actualizate cu indicele inflației de la data executării efective.
Totodată au solicitat obligarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele lor de muncă și a Ministerului Economiei și Finanțelor să asigure sumele necesare plății.
În motivarea acțiunii, reclamanții invocă dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, care deși au fost abrogate prin nr.OG83/2000, cu încălcarea normelor de tehnică legislativă, astfel că acestea își produc efecte în continuare.
Ca temei invocă și prevederile Deciziei nr.XXI/10.03.2008 pronunțată de care a hotărât că sunt îndreptățiți să solicite recunoașterea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și plata drepturilor bănești pentru întreaga perioadă indicată, întrucât prin decizia în interesul legii au fost repuși în termenul de a pretinde recunoașterea acestui drept.
Au solicitat judecata în lipsă.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, în situația admiterii acțiunii și să se dispună obligarea acestui minister să adopte un proiect de rectificare bugetară cu includerea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin întâmpinare invocă lipsa calității procesuale pasive, întrucât nu poate fi citat decât în considerarea dispozițiilor art.16-20 din nr.OG137/2000.
Curtea, examinând acțiunea și susținerile părților, constată următoarele:
Din oficiu, instanța a pus în discuție excepția prescripției acțiunii, părțile fiind citate cu această mențiune pentru termenul din 8 octombrie 2008.
Părțile nu au formulat concluzii asupra excepției, astfel că față de solicitarea de a se judeca cauza în lipsă, instanța a rămas în pronunțare pe prescripția acțiunii vis--vis de art.137 Cod procedură civilă și art.18 din Decretul nr.167/1958.
Astfel, potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge, prin prescripție, dacă nu există alte prevederi derogatorii.
De asemenea, legea specială, Codul Muncii, prevede la art.283 alin.1 lit.c că cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Deși acțiunea se dorește a fi motivată pe constatarea existenței unei discriminări, în realitate și în esență, așa cum se precizează în conținutul acesteia, obiectul îl constituie acordarea despăgubirilor bănești constând în sporul de 50%, pe perioada 1.10.2004 și până la 1.05.2004.
Ca atare, este de reținut că drepturile reclamanților s-au născut la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv nr.OG83/2000, situație față de care nu poate fi primită apărarea că prin decizia în interesul legii din 10.03.2008, nr.XXI ar fi fost repuși în termenul de a pretinde recunoașterea acestor drepturi.
Este de evidențiat că normele privind prescripția sunt imperative, în speță neexistând vreo cauză de întrerupere sau suspendare.
Scopul și rațiunea deciziilor în interesul legii sunt definite de art.329 Cod procedură civilă, și anume acelea de a unifica practica neunitară care duce la pronunțarea unor soluții diferite în cauze identice de către instanțele judecătorești, astfel că acestea nu adaugă la lege și nu acordă mai multe drepturi decât însăși legea o face.
Drept consecință, acțiunea fiind promovată la 30 februarie 2008, în raport de art.166 alin.1 din Codul Muncii și art.3 din Decretul nr.167/1958, pentru perioada solicitată în acțiune, dreptul apare ca prescris, instanța pronunțându-se în sensul acestor considerente.
Ca o consecință a respingerii acțiunii principale, în temeiul art.63 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
În ce privește calitatea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, acesta a fost citat în temeiul art.27 din nr.OG137/2000 și nu pârât, în sensul prevederilor art.112 pct.1 și 113 alin.1 din Codul d e procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea civilă având ca obiect "calcul drepturi salariale" formulată de reclamanții, G, G, I, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public, cu sediul în B, B-dul -, sector 5, cod -, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5 și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B,--3, sector 1, ca prescrisă.
Respinge cererea de chemare în garanție.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 8 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, ASISTENȚI JUDICIARI,
- - - - - -
GREFIER,
red.sent./20.10.2008
tehnored./29.10.2008/8 ex.
Președinte:Niculina ȚițJudecători:Niculina Țiț, Elena Pașcan, Paul Dolgoș