Drepturi salariale (banesti). Decizia 711/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 711
Ședința publică din data de 08 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
- -
GREFIER -
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, Calea, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 407 din 16 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamantul domiciliat în P,-,.2. Sc.A, etaj 2,.11, județul P.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta pârâtă avocat din cadrul Baroului P în substituire avocat din cadrul Baroului P în baza împuternicirilor avocațiale depuse la dosar, lipsind intimatul reclamant.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul arată că nu mai are a cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbateri.
Curtea analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost el formulat modificarea în tot a sentinței, respingerea acțiunii în principal ca prescrisă, în subsidiar admiterea recursului modificarea sentinței în parte cu obligarea la sumele de bani comunicate de societatea recurentă ca fiind salariul de bază mediu pe societate, cu mențiunea că aceste sume sunt brute.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil formulat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 407 din 16 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța sa fie obligată pârâta la plata sumei de 3134 lei reprezentând contravaloarea suplimentarilor drepturilor salariale cu ocazia sărbătorilor de Paste și de C 2005-2007,sume reactualizate in raport cu indicele de inflație de la data scadentei fiecărei prime si pana la data plații efective.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că pe lângă salariul de bază urma să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate constând în suplimentări salariale cu ocazia sărbătorilor de Paste și de C, drepturi ce nu i-au fost acordate in perioada sus-menționată.
Prin întâmpinarea formulată pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată pe considerentul că începând cu anul 2003 suplimentările solicitate au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, situație care s-a păstrat și în următoarele contracte colective de muncă, invocând și excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că sunt aplicabile disp.art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii în sensul că cererile pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, excepție pusa in discuția părților si unita cu fondul.
Prin sentința nr. 239 din 16 februarie 2009 Tribunalul Prahovaa admis excepția prescripției dreptului la acțiune privind prima de Paște 2005, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta prin întâmpinare pentru C 2005- Paște 2006 și C 2006, a admis în parte acțiunea formulată obligând pârâta la plata către reclamant a sumei de 2284 lei, reprezentând prima de C 2005- Paste 2006 și C 2006, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadentei pana la data plații efective.
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut că potrivit art. 283 alin. lit. din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate in toate situațiile decât cele prevăzute la alin. l in termenul de 3 ani decât cele de la data nașterii dreptului.
S-a reținut că acțiunea a fost formulata la data de 24.11.2008 cu depășirea termenului imperativ de 3 ani prev. de art. 283, alin. 2 din Codul muncii considerente față de care, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune privind primele de Paște 2005.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune pentru primele de C 2005- Paște 2006 și C 2006 s-a reținut că aceasta este neîntemeiată, deoarece, acțiunea a fost formulata la data de 24.11.2008 în cazul termenului de prescripție de 3 ani prev. de 283 alin. 2 din Codul Muncii. Pe fond, instanța a reținut că în conformitate cu înscrierile din carnetului de muncă depus la dosarul cauzei, reclamanta a avut calitatea de salariat al societății pârâte până la data de 27.12.2006, când raporturile de muncă au încetat.
S- reținut de asemenea, că în Contractul colectiv de muncă pe anii 2003-2006 încheiat la nivelul unității pârâte, la articolul 168 alin.1 se stipulează dreptul reclamanților de a beneficia "cu ocazia sărbătorilor de Paște și C de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu pe SA".
Art. 168 alin. 1 din contractele colective de munca la nivel de unitate pe anii 2003-2006 are aceeași formulare în toate aceste contracte, prevăzând dreptul salariaților SNP de a beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paste si C de cate o suplimentare a drepturilor salariale, în cuantum de un salariu de baza mediu pe SNP SA.
Art. 168 alin. 2 din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2003-2004 dispune ca " pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse in salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității si in condițiile negociate cu ". Același articol, din contractele colective de muncă pe anii 2005 -2006 prevede ca in anul 2006 suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse in salariul de baza al fiecărui salariat.
Din modul de formulare al ambelor variante ale art. 168 alin.2 din contractele colective de munca la nivel de unitate pe anii 2003-2006 rezultă că drepturile prevăzute de art. 268 alin. 1 din aceleași contracte au fost incluse in salariile angajaților societății parate doar pentru anul 2003. Daca părțile contractante nu intenționau sa convină acordarea acestor drepturi pe anii 2004-2006 pe lângă salariile cuvenite angajaților, aceștia nu le-ar mai fi prevăzut la art. 168 alin. 4.
De altfel, salariul de baza mediu la nivel de SA, la care se refera art. 168 alin.1 din aceste contracte, nu este același in fiecare an, pentru a se susține ca eventuala includere a echivalentului acestuia in salariile cuvenite angajaților in anul 2003 reprezintă o executare corespunzătoare a obligațiilor angajatorului reglementata de art. 168 alin.1 din contractele colective de munca la nivel de unitate pe anii 2004 -2007.
Conform dispozițiilor art. 163 din Codul Muncii plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plata, precum și orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plații către salariatul îndreptățit astfel că pârâta avea posibilitatea să probeze faptul plații acestor drepturi salariale prin prezentarea fluturașilor emiși reclamantei pentru lunile in care s-au plătit primele de Paste si C, proba pe care aceasta nu a efectuat-
Angajatorul nu a probat nici susținerea ca suplimentările prevăzute de art. 168 alin.1 din contractele colective de munca pe anii 2004-2007 se regăsesc in salariile angajaților, deși sarcina probei îi revenea, conform art. 287 din Codul Muncii.
Aceasta dovada putea fi făcuta tot cu ștatele de plata ale salariaților si eventual cu o dispoziție interna a conducerii societății, nefiind necesara administrarea probei cu expertiza judiciara in acest scop, date fiind și prevederile art. 286 alin. 1 din Codul Muncii.
Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiunea pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul Muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.
Pe fond soluția a fost criticată, deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2007 potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamantul nu a formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.
Ultima critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare:
Este adevărat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul Muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nici o diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale prin același articol la lit. c s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect a respins excepția invocată de recurentă, această critică a recursului fiind nefondată.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003 în urma negocierilor purtate cu sindicatul primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.
Această probă nu a fost făcută, astfel că, în mod corect instanța de fond admis acțiunea.
În ce privește cuantumul sumei acordate reclamantului criticile formulate de recurentă sunt de asemenea, neîntemeiate, întrucât cuantumul fiecărei prime a fost expres reglementat prin ca fiind echivalentul unui salariul de bază mediu brut pe unitate în care nu sunt incluse sporurile, ori potrivit adresei de la fila 66 - dosar fond, pârâta-recurentă a comunicat instanței cuantumurile acestor salarii pe toată perioada menționată în acțiune, iar calculul a fost făcut de tribunal în temeiul acestei adrese astfel că nici ultima critică a recursului nu este întemeiată.
Așa fiind recursul se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, Calea, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 407 din 16 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamantul domiciliat în P,-,.2. Sc.A, etaj 2,.11, județul P.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 8 aprilie 2009.
Presedinte JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
-
Fiind în concediu de odihnă
se semnează de către
președintele instanței
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Număr de notificare 3120
Tehnored AB/MD
2 ex/ 29.04.2009
dosar fond - al Trib.
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu