Drepturi salariale (banesti). Decizia 712/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ. NR. 712/CM
Ședința publică din data de 02 decembrie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Răzvan Anghel
- - -
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de pârâtaSC ART SRL, cu sediul în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr. 391 din 10 martie 2009 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, domiciliat în T,-, județul T, domiciliat în T,-, -. E,. 15, județul T și, domiciliată în T,-, -. B,. 18, județul T, având ca obiect conflict de muncă - drepturi bănești.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 24 noiembrie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, în vederea depunerii de concluzii scrise, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 02 decembrie 2009, când a dat următoarea soluție.
CURTEA
Cu privire la recursul civil de față, Curtea reține următoarele:
1.Reclamantul a chemat în judecată "Art " SRL T, solicitând plata orelor suplimentare în cuantum de 12.550,361 Ron reprezentând valoarea orelor de muncă prestate suplimentar, plus dobânda legală pentru perioada 16.08.2005 - 21.03.2007; daune materiale în cuantum de 10.000 Ron reprezentând repararea prejudiciului cauzat prin întârzierea plății salariului; plata sporului de vechime în muncă aferent perioadei lucrate și cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că, este angajatul societății pârâte din anul 2005, conform contractului de muncă nr.-/5.09.2005 încă în vigoare și că, chiar din prima zi de muncă a discutat referitor la programul de muncă care era mult mai decât cel stabilit prin contract, iar angajatorul i-a spus că va fi o situație temporară, având în vedere nevoile societății, dar oricum orele suplimentare se vor plăti.
A precizat reclamantul că, deși și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu foarte bine, niciodată nu a primit salariul la timp, niciodată nu a fost plătit pentru orele suplimentare, ba mai mult, când a avut nevoie de zile libere pentru probleme personale sau familiale a găsit cu greu înțelegere.
În perioada 16.08.2005 - 21.03.2007 a muncit efectiv peste program 2 ore zilnic de luni până vineri și 5 ore sâmbăta dar parata nu a plătit munca suplimentara conform art. 117 -119 codul muncii.
Referitor la daunele interese solicitate, reclamantul a arătat că, în toată perioada cât a fost angajat, niciodată nu s-a respectat data plății salariului stipulată în contractul de muncă iar aceasta situație l-a făcut să acumuleze multe datorii rezultate din credite neachitate la timp, la care s-au acumulat penalități de întârziere, datorii la utilități (apă, lumină, telefon, impozite, etc.),
De asemenea, a precizat că, nu a beneficiat de concedii de odihnă pe durate mai mari de 5 zile, ci numai când urgențele sale erau atât de stringente, încât pârâta nu avea cum să refuze.
În apărare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantului, ca fiind nelegală și netemeinică și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta a arătat că, este adevărat că reclamantul a lucrat în cadrul societății începând cu data de 16.08.2005 și că și în prezent lucrează în firmă, dar nu au existat neînțelegeri sau discuții în contradictoriu.
Afirmația reclamantului cum că ar fi lucrat ore suplimentare nu este întemeiată întrucât programul de lucru este de 8 ore, iar la ora prânzului, salariații firmei aveau o J de oră, pauză de masă, timp în care fiecare salariat făcea ceea ce dorea: servea dejunul, sau părăsea incinta firmei în vederea rezolvării problemelor personale.
Datorită relațiilor amicale dintre angajații firmei, în unele zile, la sfârșitul programului, se reuneau cu toții și sărbătoreau zile de onomastică, zile de nume, însă nu se poate afirma că salariații stăteau după program, făcând ore suplimentare.
Conform statelor de plată, reclamantul, alături de ceilalți a fost recompensat în fiecare lună cu premii, și-a efectuat concediul de odihnă conform dispozițiilor legale, a primit învoieli ori de câte ori a avut nevoie, ori de câte ori a avut nevoie de zile libere, pentru divorțul său, pentru anchetele penale, sau pentru orice alte probleme, acesta plecând fără a fi nevoie să dea explicații, deoarece găsea înțelegere pentru că avea probleme de rezolvat.
2.Prin cererea înregistrată sub nr- a chemat în judecată " Art " SRL T, solicitând obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare în cuantum de 24.076 Ron reprezentând valoarea orelor de muncă prestate suplimentar plus dobânda legală pentru perioada 21.03.2004 - 21.03.2007; plata concediului de odihnă aferent perioadei lucrate pe 2007 în cuantum de 273 Ron; daune materiale în cuantum de 5.000 Ron reprezentând repararea prejudiciului cauzat prin interzicerea plății salariului; plata sporului de vechime în muncă aferent perioadei lucrate și cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că a lucrat la Art SRL din data de 22.01.2002 și până la 22.03.2007, în baza contractului de muncă nr.-/22.01.2002.
Referitor la capătul de cerere privind plata orelor suplimentare, a precizat reclamantul că lucrează de la înființarea firmei pe postul de mecanic și că, încă de la începutul angajării i s-a menționat că programul de muncă va fi de la orele 8 - 18 în fiecare zi și sâmbăta de la 9-14, acest program fiind afișat pe ușa magazinului.
A menționat că, deși a discutat tot timpul despre plata orelor suplimentare și despre respectarea programului de 8 ore, a fost amânat, angajatorul spunându-i că firma nu este încă în stadiul de a plăti și ore suplimentare,acestea urmând a fi plătite mai târziu.
În perioada menționată mai sus, reclamantul a muncit efectiv 2 ore suplimentare zilnic și 5 ore în fiecare sâmbătă, nebeneficiind de zile libere sau plăți corespunzătoare orelor de muncă peste program, conform dispoz.art.117 și urm.muncii, solicitând ca pârâta să fie obligată la plata orelor suplimentare.
Reclamantul a mai solicitat și plata daunelor materiale în cuantum de 5.000 Ron deoarece, în toată perioada în care a lucrat la această firmă, nu a primit niciodată salariul la timp, așa cum e prevăzut în contractul de muncă și că, acest lucru i-a cauzat un prejudiciu deosebit, suportat cu greu, având în vedere că este singurul întreținător al familiei.
În apărare a formulat întâmpinare pârâta, prin care a solicitat respingerea cererii și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
A menționat pârâta că, începând cu data de 22.03.2007, reclamantul a solicitat încetarea contractului său de muncă astfel, contractul său a încetat pe art.55 lit.b din codul muncii.
De asemenea, s-a menționat că, nu se poate primi afirmația reclamantului cum că ar fi lucrat ore suplimentare iar în ceeace privește ce-l de-al doilea capăt de cerere, a menționat pârâta că reclamantul a acționat în justiție cu rea-credință. Cu privire la concediul de odihnă pe anul 2007, pârâta a arătat că reclamantul nu a solicitat concediu, ci și-a luat zile libere, urmând ca în vara anului 2008 să-și ia și concediul de odihnă, ori, acest lucru nu s-a mai întâmplat fiindcă a solicitat desfacerea contractului de muncă, cu acordul părților.
3.Prin cererea înregistrata sub nr-, a chemat în judecată pe Art SRL T, solicitând obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare în cuantum de 16402,27 Ron reprezentând c/val. orelor suplimentare și dobânda legală pentru perioada 1.07.2005 - 31.03.2007; plata salariilor neacordate în cuantum de 7821,69 Ron. reprezentând valoarea cumulată a salariilor neacordate (salariul minim pe economie), valoarea orelor suplimentare plus dobânda legală pentru perioada 1.09.2004 - 1.07.2004.
Reclamanta a mai solicitat de asemenea obligarea pârâtei la recunoașterea vechimii în muncă pentru perioada 1.09.2004 - 1.07.2005, la plata sporului de vechime aferent perioadei 1.09.2004 - 31.03.2007, la plata de daune materiale în cuantum de 35.000 Ron, cât și la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.
În motivare, reclamanta a arătat că a lucrat la societatea pârâtă, începând cu 1 septembrie 2004 și până la data formulării acțiunii, iar în perioada 1 sept.2004 - 1.07.2005, deși a lucrat ca vânzător, nu a primit nici un salariu, motivându-se că este în probe și trebuie să aibă răbdare.
A mai arătat reclamanta că, pârâta a asigurat-o că, pentru perioada în care a lucrat fără contract și nu a fost plătită, urmează să se găsească o soluție pentru a-și recupera vechimea în muncă și salariile, promisiune care însă nu a avut o finalitate concretă.
În perioada 1.07.2005 - 21.03.2007 a lucrat cu programul de luni până vineri între orele 8 - 18, iar sâmbăta, între 9 și 14, lucrând astfel două ore suplimentare în fiecare zi și 5 ore sâmbăta pentru care nu a fost niciodată plătită și nici nu i-au fost acordate zile libere în compensare.
Cu privire la plata sporului de vechime în muncă ce nu i-a fost acordat de către pârâtă, reclamanta a precizat că are o vechime în muncă de 15 ani, acest drept nefiindu-i acordat pentru perioada 1.09.2004 - 21.03.2007.
În ceea ce privesc daunele materiale solicitate prin acțiune, reclamanta a arătat că, a formulat o asemenea cerere, deoarece nu i-au fost plătite la timp salariile, nu a beneficiat de zile libere așa cum ar fi avut dreptul, ceea ce a împiedicat-o să își plătească la timp ratele corespunzătoare creditelor, datoriile curente pentru utilități, fiind nevoită astfel să plătească foarte multe penalități de întârziere.
În apărare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a arătat că, este adevărat că reclamanta a lucrat în cadrul societății, dar începând cu data de 01.07.2007, conform contractului de muncă nr.-/01.07.2005 astfel că, pentru această perioadă menționată de către reclamantă, nu există temei legal de plată.
Pârâta a mai arătat că, afirmația reclamantei cum că ar fi lucrat ore suplimentare este nefondata, menționând că programul de lucru este de 8 ore, iar la ora prânzului salariații firmei aveau o J de oră pauză de masă, timp în care fiecare salariat făcea ceea ce dorea și ca datorită relațiilor amicale dintre angajații firmei, în unele zile, la sfârșitul programului se reuneau cu toții și sărbătoreau zile de onomastică, zile de nume etc. astfel ca nu se poate afirma că salariații stăteau după program, făcând ore suplimentare.
S-a susținut că, cererea de concediu de odihnă a fost făcută pentru că între societate și reclamantă izbucnise un conflict, pe marginea unor neregularități depistate în firmă și întrucât i se cereau explicații vizavi de acestea, și motivat de faptul că a și fost cercetată de către o comisie de disciplină, reclamanta a cerut concediu de odihnă.
În ceea ce privește ultimul capăt de cerere, pârâta a precizat că a acționat în justiție cu rea credință. Cu privire la sporul de vechime, pârâta a arătat că, în perioada 01.09.2004 - 01.07.2005, reclamanta nu a lucrat în firmă, astfel că nu are ce spor să-i dea, iar ulterior acesta a fost dat prin salariu.
În ședința din data de 4 iulie 2007 instanța a dispus conexarea dosarelor - și nr- la dos.nr-.
De asemenea, instanța a dispus efectuarea unei expertize contabile judiciare și a administrat proba testimoniala și cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.391/10.13.2009 Tribunalul Tulceaa admis cererea în parte, a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 5691 lei aferentă perioadei 1.09.2004-30.06.2005, reprezentând salariul neachitat, sporul de vechime și orele suplimentare și suma de 9365 lei reprezentând sporul de vechime și orele suplimentare efectuate, aferente perioadei 1.07.2005-martie 2007.
A fost obligata pârâta să-i plătească reclamantului suma de 9960 lei reprezentând ore suplimentare și sporul de vechime aferente perioadei aug.2005-martie 2007 iar reclamantului suma de 18221 lei reprezentând ore suplimentare și sporul de vechime aferente perioadei martie 2004-martie 2007, precum și indemnizația pentru concediul legal de odihnă aferent anului 2007.
S-a respins cererea privind plata daunelor materiale ca nefondată.
S-a constatat că în perioada 1.09.2004-30.06.2005, reclamanta a avut raporturi de muncă cu pârâta și a fost obligata pârâta la plata către reclamanta a sumei de 1180 lei, către reclamantul a sumei de 1180 lei și către a sumei de 1780 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, prima instanța a reținut următoarele:
Din probele administrate la dosar rezultă că între părți au existat raporturi de muncă.
Față de solicitările reclamantei privind obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale neachitate, a sporului de vechime și a orelor suplimentare, aferente perioadei 1.09.2004 - 30.06.2005, instanța a constatat că, din depoziția martorului audiat în cauză, rezultă fără putință de tăgadă că reclamanta a început să lucreze la.Art- SRL T, încă din toamna anului 2004, iar martorul are cunoștință de acest aspect, datorită faptului că, locuia în apropierea societății pârâte, ceea ce i-a permis de altfel să perceapă și programul de funcționare al acesteia, care are între orele 8 - 18.
Tot în acest sens, a declarat și martorul, care a precizat că a văzut-o pe reclamantă lucrând la societatea pârâtă începând din luna septembrie 2004, făcând totodată și precizarea că, sâmbăta aceasta lucra între orele 8-14.
Astfel, instanța de fond a constatat că de fapt raporturile de muncă între reclamantă și pârâtă nu au început să curgă la data de 1.07.2005, data încheierii contractului individual de muncă al acesteia în formă scrisă, ci începând cu data de 1 sept.2004, acesta derulându-se în perioada 1 sept.2004 - 30 iunie 2005, fără ca pârâta să-i fi încheiat reclamantei contract individual de muncă în formă scrisă.
Prin urmare, reclamanta este îndreptățită în calitate de salariată a pârâtei, pentru perioada 1.09.2004 - 30.06.2005 la plata drepturilor salariale în cuantum de 780 Ron, pentru 1.09.2004 - 31.12.2004 și în cuantum de 1674 Ron pentru perioada 1.01.2005 - 30.06.2005.
Având în vedere că reclamanta a avut calitatea de salariat al pârâtei în perioada 1.09.2004 - 30.06.2005 instanța a constatat că reclamanta este îndreptățită la a primi și spor de vechime în sumă de 116 Ron pentru perioada 1.09.2004 - 31.12.2004 și spor de vechime în sumă de 246 Ron aferent perioadei 1.01.2005 - 30.06.2005.
Întrucât în perioada 1.09.2004 - 30.06.2005, programul la societatea pârâtă s-a derulat în zilele de luni până vineri între orele 8-18, iar în zilele de sâmbătă între orele 9-14, instanța a înlăturat susținerile pârâtei conform cărora programul era de 8 ore zilnic și a stabilit că, reclamanta este îndreptățită la c/val. orelor suplimentare prestate la societatea pârâtă, respectiv câte 2 ore de luni până vineri, în fiecare săptămână și câte 5 ore pentru fiecare sâmbătă, prin aplicarea sporului de 75% din salariul de bază, drepturi salariale nete cu titlu de c/val. ore suplimentare, în sumă de 504 Ron pentru perioada 1.09.2004 - 31.12.2004 și în sumă de 1093 Ron pentru perioada 1.01.2005 - 30.06.2005.
Din răspunsul la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, rezultă că, reclamantei i se cuvin drepturi salariale în sumă de 1400 Ron, pentru perioada 1.09.2004 - 31.12.2004 și în sumă de 3013 Ron, pentru perioada 1.01.2005 - 30.06.2005, în total 4.413 Ron, iar în urma actualizării acestei sume, în raport cu rata inflației, s-a reținut că acesteia i se cuvine pentru perioada septembrie 2004 - octombrie 2008, suma totală de 5691 Ron.
Față de solicitările reclamantei, privind obligarea pârâtei la plata sporului de vechime și a orelor suplimentare efectuate, aferente perioadei 1.07.2005 - martie 2007, reclamantului privind obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare și a sporului de vechime, aferente perioadei august 2005 - martie 2007 și a reclamantului privind obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare și a sporului de vechime aferente perioadei martie 2004 - martie 2007, precum și a indemnizației pentru concediul legal de odihnă corespunzător anului 2007, instanța a reținut următoarele:
Reclamanților le-au fost întocmite contracte individuale de muncă, în care au fost prevăzute salariile de bază lunare ale acestora, fără a fi precizate alte elemente constitutive ale acestor salarii, respectiv sporuri, indemnizații, sau alte adaosuri la salariu.
În contractele de muncă ale reclamanților nu se precizează dacă salariul de bază conține și sporul de vechime.
Conform CCM unic la nivel național pe anii 2005 - 2006, sporul minim ce se acordă în condițiile respectivului contract și care nu este cuprins în salariul de bază, pentru vechime în muncă, este prevăzut la un minim 5%, pentru 3 ani vechime și maxim 25%, la o vechime de peste 20 de ani din salariul de bază. Și în CCM unic la nivel național pe anii 2007 - 2010 este prevăzut sporul de vechime în aceleași procente la salariul de bază.
De asemenea, prin contractele individuale de muncă ale reclamanților s-a stabilit ca durata timpului de muncă a acestora, să fie de 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână.
Din foile colective de prezență aflate la dosar rezulta că, toate pontajele cuprind doar 8 ore/zi integral, pentru zilele de luni până vineri.
Cu toate acestea, în urma examinării de către expert la sediul societății a rapoartelor zilnice fiscale s-a observat ca, ora de închidere a acestora, în zilele de luni până vineri, a fost înregistrată în general ca fiind după orele 18, iar în zilele de sâmbătă, rapoartele zilnice fiscale au fost emise în general după orele 14, astfel reținându-se că, programul de lucru al reclamanților în zilele de luni până vineri a fost până la orele 18, iar în zilele de sâmbătă, până la orele 14, deși pârâta a răspuns chiar și la interogatoriu că programul de lucru al societății era de 8 ore.
De asemenea martorii audiați în cauză au declarat că, programul la societatea pârâtă era în zilele de luni până vineri, între orele 8-18, iar sâmbăta între orele 9-14.
Pentru aceste considerente, instanța a apreciat ca în cauza sunt incidente dispozițiile art.108 codul muncii, art.120 al.1 și 2 codul muncii și art.9 din Regulamentul Intern al societății.
La dosarul cauzei pârâta nu a depus nici o probă din care să rezulte că ar fi compensat cu timp liber orele suplimentare prestate de către reclamanți astfel ca, instanța a constatat conform raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, ca reclamanții sunt îndreptățiți la a beneficia de drepturile salariale reprezentând spor de vechime și ore suplimentare astfel: suma de 9365 lei reprezentând spor de vechime și orele suplimentare efectuate, aferente perioadei 1.07.2005 - martie 2007, suma de 9960 lei reprezentând ore suplimentare și spor de vechime aferente perioadei august 2005 - martie 2007 și, suma de 18221 lei, reprezentând ore suplimentare și spor de vechime aferente perioadei martie 2004 - martie 2007, precum și indemnizația pentru concediul legal de odihnă aferent anului 2007.
Pentru cererea referitoare la plata de daune materiale, instanța a constatat ca reclamanții nu au făcut dovada modului în care au fost prejudiciați aceștia, ca urmare a neplății la timp a drepturilor salariale solicitate și a respins acest capăt de cerere, ca nefondat.
Conform art.274 al.1 proc.civila, a fost obligata pârâta la plata către reclamanta a sumei de 1180 lei către reclamantul a sumei de 1180 lei și către a sumei de 1780 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta parata SC Art SRL care a formulat următoarele critici:
Recurenta apreciază că în cauză se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare deoarece:
-La termenul de judecată din 20.06.2007 instanța trebuia să facă aplicarea disp. art. 186 alin. 2 cod procedură civilă cu consecința decăderii reclamanților din administrarea probei testimoniale deoarece aceștia nu au depus lista cu martori în termenul de 5 zile;
-Prin încheierea din 04.07.2007 instanța a dispus efectuarea expertizei contabile deși această probă nu a fost solicitată în termenul legal prevăzut de art. 112 și 115 cod procedură civilă;
În legătură cu aceasta expertiză, recurenta apreciază că în mod greșit s-a respins ca tardiv formulată cererea de acceptare a unui expert parte în condițiile în care la acel termen se înlocuise expertul desemnat cu un altul care urma să refacă expertiza;
-La termenul din 21.01.2009 instanța din oficiu a dispus refacerea calculelor referitoare la sporul de vechime și orele suplimentare solicitate de reclamanta, cu toate că expertul a precizat ca în lipsa documentelor nu se poate răspunde la acest obiectiv.
Pentru aceste motive recurenta consideră că se impune casarea sentinței ca urmare a încălcării dreptului la apărare al pârâtei și nerespectarea disp. art. 6 din Convenția europeana a drepturilor omului.
Pe de alta parte, recurenta solicita admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunilor formulate de reclamanți pentru următoarele motive:
- Cererea referitoare la plata orelor suplimentare, nu putea fi admisă în condițiile în care nu s-a făcut dovada că salariatul a solicitat angajatorului compensarea muncii suplimentare cu ore libere plătite și nici nu a solicitat un spor la salariu în ipoteza în care compensarea cu ore libere nu era posibilă; de asemenea nu s-a făcut dovada acordului salariatului pentru efectuarea de ore suplimentare și nici împrejurarea că reclamanții au rămas după program pentru efectuarea sarcinilor de serviciu.
Probele administrate in cauză sunt lipsite de temei legal iar martorii audiați în cauza sunt subiectivi.
-Pentru acordarea sporului de vechime nu există temei legal deoarece Regulamentul de ordine interioara nu îl prevede iar CCM la nivel național nu se aplică deoarece societatea are mai puțin de 21 de salariați.
-Cererea reclamantului referitoare la plata concediului de odihnă /2007 nu a fost dovedită iar la interogatoriu, acest reclamant a recunoscut că a efectuat concediul de odihnă conform legii.
-Cererea reclamantei de recunoaștere a perioadei 01.09.2004-01.07.2004, ca perioadă lucrată fără carte de muncă este făcută cu rea credință deoarece aceasta a lucrat numai în perioada înscrisa în contractul de muncă, acesta fiind singurul înscris care poate dovedi raporturile de muncă dintre părți iar reclamanta nu a depus un alt înscris cu aceeași forță juridică.
Trebuiau avute în vedere și considerentele instanței din sentința civilă nr. 1530/19.09.2007 prin care se pune sub semnul întrebării perioada în care această reclamantă a prestat activitate la societate și timpul alocat zilnic acestei activități. Astfel, afirmațiile reclamantei cum că ar fi lucrat ore suplimentare nu sunt însoțite de probe.
Prin precizările aduse motivelor de recurs recurenta mai arata ca nu are relevanta pentru dovedirea orelor suplimentare, rapoartele zilnice fiscale deoarece niciunul dintre reclamanți nu avea ca atribuție de serviciu întocmirea situațiilor fiscale ale societății iar din rapoartele zilnice anexate la monetarul zilnic rezulta ca acestea erau zilnic listate la ora 17 ceeace înseamnă că programul de lucru era 9-17.
În ce privește cererea reclamantei pentru recunoașterea perioadei lucrate înainte de 01.07.2005 recurenta precizează că martorul u nu putea sa cunoască această situație deoarece a fost plecat din țară încă din toamna anului 2004 iar martora nu putea să o cunoască pe reclamantă decât după data de 16.08.2005, când se angajase la firmă numitul, la care venea această martoră.
Prin urmare, declarațiile martorilor trebuie înlăturate, deoarece ele nu corespund realității.
La data de 03.09.2009 recurenta a înregistrat la aceasta instanța și cererea privind suspendarea executării silite a sentinței recurate, cerere care a fost admisă prin încheierea din 22.09.2009, pentru considerentele care fac parte integrantă din această hotărâre.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate și de materialul probator administrat, Curtea constata ca recursul este nefondat.
Recurenta și-a exprimat nemulțumirea cu privire la modul în care instanța de fond a administrat probele și a concluzionat în sensul că procedând astfel s-a încălcat dreptul la apărare al societății și nu au fost respectate disp. art. 6 din Convenția europeana a drepturilor omului.
Se observă că pe tot parcursul procesului societatea pârâtă a fost reprezentată de un apărător calificat și aceasta a fost în măsură să propună toate probele pe care le-a considerat necesare în apărarea sa. Dealtfel, toate aceste probe au fost administrate de către instanța și nu se poate reține sub acest aspect încălcarea dreptului la apărare.
Instanța nu putea face aplicarea disp. art. 186 alin 2 cod procedură civilă și să dispună decăderea reclamanților din proba cu martori, deoareece decăderea este prevăzută de legiuitor doar în cazurile la care face referire art. Art. 138 pct 2 și 4 cod procedură civilă și anume "când nevoia dovezii ar reieși din dezbateri și partea nu o putea prevede sau când dovada nu a fost cerută în condițiile legii din pricina neștiinței sau lipsei de pregătire"
În speța de față, proba cu martori a fost cerută la prima zi de înfățișare și instanța a încuviințat-o iar la dosarul cauzei au fost depuse de către ambele părți listele cu martori (filele 44-50 dosar fond), astfel că nu se pot reține criticile referitoare la încheierea din data de 20.06.2007.
S-a mai arătat că prin încheierea din 04.07.2007 instanța a dispus efectuarea expertizei contabile, deși această probă nu a fost solicitată în termenul legal prevăzut de art. 112 și 115 cod procedură civilă.
Nici această critică nu justifică soluția de casare a sentinței, deoarece prin incheierea din 04.07.2007 instanța a dispus conexarea la această cerere formulată de a celorlalte doua cereri formulate de reclamanții și și în raport de obiectul celor trei cereri dar și de probele administrate până la acel moment(interogatorii și proba testimoniala), se impunea efectuarea unei expertize de specialitate în condițiile art. 201 cod procedură civilă.
Art. 201 alin.5 cod procedură civilă prevede ca la efectuarea expertizei în condițiile alin. 2, pot participa și "experți desemnați de părți" ceeace înseamnă că pârâta era în termen să solicite încuviințarea unui expert parte la termenul la care s-a discutat proba cu expertiză, respectiv la 04.07.2007, astfel că în mod corect instanța a respins ca tardivă o astfel de cerere formulată la 18.06.2009, după aprox. 2 ani de la data când au fost discutate aceste probe.(fila 403 dosar fond).
La termenul din 21.01.2009 instanța nu a dispus din oficiu refacerea calculelor referitoare la sporul de vechime și orele suplimentare solicitate de reclamanta ci a amânat cauza pentru lipsă de apărare.
Ulterior, la termenul de judecată din 04.02.2009 instanța a încuviințat obiecțiunile formulate de reclamanta la raportul de expertiză, iar încuviințarea unor obiecțiuni la expertiză are rolul de a lămuri atât părțile cât și instanța cu privire la calculele făcute de expert, nefiind întrunite condițiile pentru că această încheiere să fie lovită de nulitate și nici nu se poate aprecia că prin această dispoziție a instanței s-a încălcat dreptul la apărare al pârâtei sau disp. art. 6 din Convenția europeana a drepturilor omului.
Recurenta s-a limitat a insera acest articol printre criticile formulate, dar fără a detalia în ce condiții a avut loc o încălcare a dreptului la un proces echitabil în condițiile în care, atunci când ne referim la acest drept, ne referim de fapt la toate garanțiile pe care le instituie art. 6. Numai dacă ne referim la paragraful 1 din acest text, observăm că ar trebui analizat dreptul oricărei persoane de a fi judecata în mod echitabil, de un tribunal independent și imparțial, în mod public și intr-un termen rezonabil cu privire la drepturile și obligațiile sale civile sau cu privire la orice acuzație ce i s-ar aduce în materie penala
S-ar putea deduce, în raport de toate criticile formulate, ca recurenta face trimitere la unul dintre principiile consacrate în jurisprudența instanței europene, care stau la baza desfășurării unui proces echitabil și anume la principiul "egalității armelor", ce semnifică tratarea egala a părților pe toată durata desfășurării procesului.
Ori, din actele dosarului instanța nu poate reține acest aspect și anume că reclamanții ar fi fost avantajați de către instanța de fond, în raport cu pârâta, în condițiile în care fiecăreia dintre părți i s-a oferit posibilitatea să-și susțină cauza iar tratamentul acestora a fost egal.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că în cauză nu este vorba de o încălcare a dreptului la un proces echitabil iar motivele în baza cărora s-a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare sunt netemeinice și nelegale.
În ce privește cererea subsidiară prin care recurenta solicită ca instanța de control judiciar să modifice sentința și să respingă cererile reclamanților ca nefondate, se constata ca și aceasta este nefondata având în vedere următoarele aspecte:
Reclamanții au dovedit împrejurarea că deși în contractul de muncă era menționat un program de 8 ore/zi, aceștia erau obligați să respecte programul unității, depășind zilnic programul de lucru cu 2 ore, iar sâmbăta lucrau câte 5 ore, care de asemenea nu erau prevăzute în contract.
Este adevărat că art. 119 codul muncii prevede posibilitatea de a se compensa munca suplimentară cu ore libere plătite în următoarele 30 de zile, dar în lipsa unei astfel de compensări societatea nu putea să-i priveze pe salariați de dreptul cuvenit și anume de plata acestor ore suplimentare prin adăugarea unui spor la salariu.
Art. 120 alin 2 codul muncii prevede "în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prev.de art.119 al.1, în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului, prin adăugarea unui spor la salariu, corespunzător duratei acesteia. Sporul pentru munca suplimentară se stabilește prin negociere și nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază".
Art.9 din Regulamentul Intern al societății prevede de asemenea ca " munca suplimentară se compensează cu ore libere plătite în următoarele 30 de zile. În cazul în care orele libere plătite nu pot fi efectuate în termenul de mai sus, se acordă un spor de 75% din salariul de bază."
Textele legale menționate obligă angajatorul să acorde salariatului care a efectuat ore suplimentare, ore libere plătite sau spor la salariu și nicidecum nu lasă la latitudinea angajatorului acordarea acestor drepturi și nici nu condiționează acest drept de existența unei cereri din partea salariatului.
Indiferent dacă reclamanții aveau sau nu, în atribuțiunile de serviciu întocmirea situațiilor fiscale ale societății, atâta vreme cat acestea nu au fost contestate de către societate, pot constitui probe în dosar în referire la durata programului de lucru iar expertul în mod corect le-a avut în vedere la calculul efectuat.
Prin urmare, reclamanții sunt îndreptățiți la plata orelor lucrate peste program și în zilele de sâmbătă și duminică, așa cum acestea au fost dovedite atât cu martori cât și prin înscrisurile de la dosar și de la sediul societății, înscrisuri care au stat la baza calculelor expertului.
În ce privește sporul de vechime trebuie observat de asemenea ca și în condițiile în care Regulamentul de ordine interioara nu prevede un astfel de spor, în cauza sunt incidente dispozițiile Contractului colectiv de muncă la nivel național tocmai pentru faptul că unitatea are mai puțin de 21 de angajați și nu este obligatorie în cazul sau negocierea unui contract colectiv la nivel de unitate astfel cum prevede și art. 236 alin.2 codul muncii.
Cererea reclamantului referitoare la plata concediului de odihnă /2007 este de asemenea întemeiată și în mod corect a fost admisă de către instanța de fond deoarece tocmai recurenta este cea care trebuia să dovedească plata concediului de odihnă cu fluturașii de salarii și statele de plată sau ordin bancar din care să rezulte că s-a virat pe card suma corespunzătoare concediului de odihna iar reclamantul nu a recunoscut la interogatoriu ca a efectuat concediul de odihna/2007 așa cum susține recurenta.
Cât privește critica referitoare la constatarea de către instanța de fond a perioadei lucrată de reclamanta înainte de 01.07.2005 cu toate că nu există un contract în formă scrisă pentru această perioadă, Curtea o va respinge având în vedere următoarele:
Art. 16 din codul muncii prevede necesitatea încheierii contractului de muncă în formă scrisă iar această obligație revine angajatorului.
Deși forma scrisă a contractului are însemnătate în ce privește concretizarea voinței părților pentru precizarea drepturilor și obligațiilor lor reciproce, aceasta nu reprezintă însa o condițiead validitatemci unaad probationem.
Aceste dispoziții vin în sprijinul părților, în special al salariatului pentru că acesta să-și poată dovedi cererea sub aspectul derulării raporturilor de muncă.
Prin urmare, în lipsa înscrisului partea poate dovedi cu orice mijloc de probă ca s-a realizat acordul părților cu privire la încheierea contractului, existând prezumția că acesta s-a încheiat pe durată nedeterminată.
Acesta este și motivul pentru care instanța de fond a încuviințat cererea reclamantei de a dovedi cu martori că aceasta a lucrat în perioada de referință în interesul pârâtei.
Declarațiile martorilor se analizează coroborat cu celelalte probe și în speță, toate aceste probe administrate la instanța de fond, converg în sensul ca reclamanta a lucrat în folosul paratei și înainte de încheierea unui contract de munca în formă scrisă.
Martorul u nu putea să cunoască această situație deoarece a fost plecat din tara în cea mai mare parte a anului 2004- astfel cum a dovedit recurenta - insa declarațiile celorlalți martori nu pot fi înlăturate.
Astfel, martora a declarat că o cunoaște pe reclamanta din 2004,a vazut-o lucrând la magazin din toamnă lui 2004și programul afișat pe magazin era 8-18 iar sâmbăta 8-14.
Martorul G știe de asemenea că în perioada cât a lucrat vis a vis de magazinul în care își desfășurau activitatea reclamantă, magazinul era deschis de la ora 8 dimineața iar uneori și sâmbăta.
Martorii și au declarat de asemenea că programul magazinului era intre orele 8-18.
De asemenea martorul care are domiciliul în blocul în care este magazinul a văzut pe reclamanți lucrând după orele 17 și ca acest magazin avea program și sâmbăta.
Toate aceste declarații, trebuiau luate în considerare iar instanța de fond în mod corect a constatat ca reclamanta a desfășurat activitate în folosul pârâtei încă din toamna anului 2004 și ca programul de lucru al reclamanților era mai mare decât cel înscris în contractele individuale de munca.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 cod procedură civilă recursul declarat împotriva sentinței civile nr.391/10.13.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea, va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de pârâtaSC ART SRL, cu sediul în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr. 391 din 10 martie 2009 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, domiciliat în T,-, județul T, domiciliat în T,-, -. E,. 15, județul T și, domiciliată în T,-, -. B,. 18, județul T,ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.12.2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Răzvan Anghel
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
, jud. /21.12.2009
dispozitiv: -
2 ex./20.01.2010
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu Răzvan Anghel
