Drepturi salariale (banesti). Decizia 7253/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR Nr- - -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA Nr. 7253

Ședința publică din data de 09 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: JUDECĂTOR 1: Ligia Epure

JUDECĂTOR 2: Carmen Tomescu

JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu

Grefier - -

*******

Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA - administrator judiciar, împotriva sentinței civile nr.6422/17.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant -.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă consilier juridic, lipsind intimatul reclamant.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează excepția tardivității recursului, după care, instanța pune în discuția părții prezente excepția tardivității recursului.

Consilier juridic pentru recurenta pârâtă, pe excepție, solicită respingerea excepției tardivității recursului, iar pe fond, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin sentința nr.6422/17.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul -, în contradictoriu cu pârâta SC SA.

A fost obligată intimata să plătească reclamantului drepturile bănești cuvenite în funcție de vechimea în muncă conform art.50 alin.1 din CCM valabil la data încetării contractului individual de muncă și neacordate la desfacerea contractului individual de muncă, reactualizate la data plății efective.

A fost obligată intimata la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Atât planul social, cât și amendamentele aduse acestuia nu reprezintă anexe ale contractului colectiv de muncă, chiar dacă sunt semnate de reprezentanții societății și reprezentanții sindicatelor.

Potrivit art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, iar potrivit art.25 alin.1 din același act normativ, "contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către părți, se depune și se înregistrează la direcția generală de muncă și protecție socială sau a Municipiului B, după caz" și se aplică în continuare de la data înregistrării.

Conform art. 31 din Legea nr.130/1996, modificările aduse contractului colectiv de muncă trebuie să respecte aceleași condiții ca cele prevăzute în art. 7 alin.2.

În raport de dispozițiile legale de mai sus, instanța de fond a considerat că atât planul social, cât și amendamentele la acesta, au natura juridică a unor convenții, dar nu constituie anexe la contractul colectiv de muncă, pentru că nu îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr.130/1996.

Potrivit art.50 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2007, la concediere, din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acesteia, o indemnizație minimă de concediere " în cazul petentei -peste 10 ani vechime- 5 salarii medii nete.

Mai mult decât atât, alin.4 al aceluiași articol prevede, fără echivoc, că prevederile acestui articol se aplică și acestea.

În raport de prevederile art. 38 Codul Muncii, conform cărora "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate".

Astfel, din interpretarea sistematică a amendamentului la acordul social prin care se menționează că "prevederile domeniului vizat în articolul 50 se completează cu prevederile Acordului Social însușit de părți, iar dacă există reglementări mai favorabile, se aplică acestea" rezultă că drepturile acordate se cumulează cu cele prevăzute în art. 50 din, și nicidecum nu se exclud, instanța urmând să oblige intimata la plata drepturile prevăzute de art. 50 alin.1 din /2006.

Intimata nu și-a formulat apărarea și nu a administrat dovezi din care să rezulte că a achitat petentului cele 5 salarii medii nete la nivel de unitate prevăzute de art.50 alin.1 din contractul colectiv de muncă pe anul 2006, aplicabil la data concedierii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, considerând că instanța de fond a interpretat greșit art.50 din CCM și acordurile sociale, și nu a înțeles exact situația reală a acordării indemnizațiilor concediere.

Prin acordurile sociale încheiate de părțile CCM și semnate de reprezentanții acestora nu s-a făcut altceva decât să se stabilească în beneficiul angajaților acordarea unor sume de bani mult mai mari decât cele stabilite prin art.50 din CCM.

Instanța de fond nu a făcut altceva decât să oblige recurenta la plata de 2 ori a dreptului bănesc numit indemnizație de concediere, cumulând contrar regulilor de drept, prevederile mai favorabile cu cele mai puțin favorabile.

A fost ignorată convenția părților CCM exprimată în mod clar și fără a lăsa loc interpretărilor și anume, că salariații concediați din motive ce nu țin de persoana acestora primesc o singură sumă de bani cu titlu de indemnizație de concediere.

Prin acordul social încheiat la 07 2005 s-a convenit asupra măsurii de atenuare a consecințelor concedierii prin plata unei indemnizații mai mari decât cea stabilită prin CCM, iar prin acordurile sociale din 03.01.2006 și 29.01.2007, pentru a-i fi evitate aceste interpretări, părțile CCM au înserat următoarea explicație: " pentru a evita orice neînțelegere în legătură cu suma de bani ce urmează a fi primită de către fiecare angajat, cu titlu de indemnizație de concediere, părțile convin ca persoanele afectate de măsura concedierii colective, vor primi, în funcție de vechimea în petrol numai suma netă ce este înscrisă în tabelul de mai sus .".

Prin aceste acorduri părțile au convenit asupra plății unei indemnizații de concediere în funcție de vechimea în petrol mai mare decât cea stabilită în CCM.

Instanța, din oficiu, a ridicat excepția tardivității declarării recursului, în raport de disp. art.80 din Legea nr.168/1999,potrivit cărora termenul de recurs în materia litigiilor de muncă este de 10 zile de la data comunicării sentinței instanței de fond.

Curtea constată că recurenta pârâtă, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de comunicare, a primit sentința instanței de fond la data de 08.10.2008, iar recursul a fost înregistrat la Tribunalul Gorj în data de 21.10.2008, deci peste termenul legal de 10 zile, termen prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999

Pe cale de consecință se va respinge recursul ca fiind tardiv, fiind motivul pentru care nu se mai impune examinarea legalității și temeiniciei sentinței raportat la criticile expuse în scris de către recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâta SC SA - administrator judiciar, împotriva sentinței civile nr.6422/17.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant -.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 09.12.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.jud. MP/11.01.2010

Tehn.red. IB /2 ex

F/ R și S

Președinte:Ligia Epure
Judecători:Ligia Epure, Carmen Tomescu, Mariana Pascu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale (banesti). Decizia 7253/2009. Curtea de Apel Craiova