Drepturi salariale (banesti). Decizia 726/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 726/R/2009
Ședința publică de la 26 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roxana Maria Trif
JUDECĂTOR 2: Dorina Rizea
JUDECĂTOR 3: Mihail
Grefier
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta SA în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect: "drepturi bănești", împotriva sentinței civile nr. 275 din 9 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 19 mai 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, a amânat pronunțarea pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise la data de 26.05.2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Constată că, prin sentința civilă nr. 275/09.03.2009, Tribunalul Covasnaa admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamant, în contradictoriu cu pârâta, C și pe cale de consecință: a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 11.730 lei reprezentând drepturi salariale cu titlu de cotă de participare la profit corespunzător anilor 2005 și 2006 ȘI 2007. A obligat pârâta la actualizarea sumei de mai sus cu indicii de inflație de la data scadenței până la data plății efective. A respins capătul de cerere privitor la daune morale de 500 Euro. A obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată de 200 lei, reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a dispus următoarele:
rin p. cererea formulată și ulterior precizată de reclamanta, reclamant, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta, SC SA, obligarea acesteia la plata sumei totale de 11.730 lei, actualizată cu indicele de inflație pe perioada dintre data scadenței și data plății efective a sumei, reprezentând 2.208 lei, cota de profit cuvenită pentru anul 2005 și 4.796 lei, cota de profit pentru anul 2006 și 4726, pentru anul 2007, cu daune morale de 500 EURO, echivalent în lei la cursul de schimb a BNR valabil in ziua plății precum și cheltuieli de judecată.
În motivare reclamanta a învederat că, a fost salariata societății pârâte, C, care aparține de SA B, cu contract individual de muncă, conform consemnărilor din cartea de muncă.
Pârâta prin contractul colectiv de muncă perfectat pentru anul 2005-2007 prin art. 139 s-a angajat să achite salariaților " Cota de participare a salariaților SA la profitul anual, modalitatea concretă de acordare precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu ". Această obligație derivă din CCM la nivel național pentru 2005-2006, respectiv 2007-2010, cuprinsă în art. 41 alin. (2) lit. a, art. 42 alin.(2) lit. a, unde este stipulat că" cota parte din profit ce se repartizează salariaților este de până la 10% în cazul societăților comerciale și până la 5% în cazul regiilor autonome".
La nivel de SA nu există nici un document care să demonstreze faptul că s-au purtat negocieri prin care să se stabilească modul concret de aplicare a acestor dispoziții legale.
În acest context prin precizarea acțiunii depusă la dosar a apreciat că i se cuvine suma totală de 7.004 lei, respectiv pentru anul 2005 - 2.208 lei iar pentru anul 2006 - 4.796 lei având în vedere profitul net realizat pentru anul 2005-2006 și nr. salariați existenți în această perioadă.
Ca temeiuri de drept s-au invocat prevederile art. 269 alin.(1), art. 181 și următoarele din Codul Muncii, CCM pentru 2005-2007, art. 977 civil. și s-a solicitat judecat în lipsă conform art. 242 alin.(2) pr.civ.
Dispozițiile art. 139 din contract au condiționat constituirea, repartizarea, modalitatea concretă de acordare și condițiile de diferențiere între salariați de negocierea ulterioară cu.
Valabilitatea acestor reglementări contractuale nu a fost contestată de pârâtă, ci dimpotrivă le-a recunoscut prin întâmpinarea depusă la dosar.
între sindicatul SA și societatea pârâtă privind acordarea cotei de participare la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, condițiile de diferențiere nu au avut loc după anul 2005, când societatea a fost privatizată. Anterior, în 2003 și 2004 salariaților le-au fost plătite aceste drepturi, cum s-a susținut de ambele părți.
In raport de alin.(5) din același articol a legii " negocierii aparține patronului", acesta având posibilitatea să demareze oricând negocieri cu salariații, reprezentați de sindicate.
Deci, lipsa negocierilor este imputabilă societății pârâte care nu s-a achitat de obligația sa legală sus-amintită.
De altfel, nici nu s-a dorit ca din profitul obținut o parte să revină salariaților, dovadă în acest sens sânt hotărârile adunării generale a acționarilor depuse la dosar din care se poate observa că, în anii de referință au aprobat repartizarea profitului spre alte destinații, fără a ține cont de obligația asumată prin CCM cu privire la salariați cu toate că, potrivit art. 30 din 130/1996, art. 243 din Codul Muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți. Neîndeplinirea obligațiilor din CCM atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Prevederile art. 40 alin.(2) lit. c) din Codul Muncii statuează că, angajatorul este dator să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din CCM aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Contractele colective de muncă intervenite în cauză, statuează în mod expres că, salariul cuprinde salariul de bază, sporuri, orice alte adaosuri, în baza cărora se încheie contractul individual de muncă.
Față de aceste împrejurări, instanța a găsit acțiunea reclamantului întemeiată parțial așa cum a fost precizată, urmând a dispune obligarea pârâtei să achite suma de 7.004 lei cu titlu de despăgubiri, în înțelesul art. 269 alin.(1) Codul Muncii, cuprinsă în dispozitivul de mai jos.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen, motivat, pârâta SC SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
1. Se arată că în mod greșit, instanța respins excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Covasna.
Trebuie aplicate în speță, dispozițiile art. 72 din Legea nr. 168/1999 - "cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea". În speță, era competent teritorial Tribunalul
Nu se aplică normele Codului muncii în materie de competență teritorială deoarece acestea au caracter de "normă generală", în raport cu dispozițiile mai sus invocate din Legea nr. 168/1999, care au valoarea unei norme speciale.
2. în ceea ce privește fondul cauzei, solicită a admite recursul, a modifica sentința, în sensul respingerii acțiunii.
În mod greșit s-a aplicat de către instanța de fond că simpla prevedere în Contractul colectiv de muncă la nivel național și preluată în cuprinsul Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate ar da naștere automat unui drept subiectiv civil, deși oferea doar posibilitatea angajaților de a participa la împărțirea profitului societății.
Aceste drepturi sunt condiționate de instanța unor negocieri între patronat și sindicate care să stabilească: - dacă se vor acorda în anul respectiv aceste cote de profit, modalitatea concretă de acordare, modalitatea de acordare, modalitatea de diferențiere.
Având în vedere că negocierile dintre patronat și sindicat nu au fost purtate, dreptul salariaților la cota de profit nu s-a născut. Recurenta consideră că acesta este un drept afectat de o condiție suspensivă.
În mod greșit a reținut instanța că inițiativa declanșării negocierilor aparține doar angajatorului. Sindicatele au oricând posibilitatea de a solicita societății purtarea de negocieri. În acest caz, angajatorul are obligația de a convoca părțile la negocieri în termen de 15 zile conform Legii nr. 130/1996, ceea ce nu s-a întâmplat.
Cu privire la recursul formulat, intimatul reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului. Consideră că recurenta își invocă propria culpă în neacordarea acestor drepturi salariale.
Analizând recursul formulat, instanța constată că este întemeiat în parte, doar în ceea ce privește critica referitoare la nelegalitatea și netemeinicia soluționării în fond a cauzei.
1. Critica adusă sentinței cu privire la soluționarea excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Covasna din cadrul primului motiv de recurs este nefondată.
Instanța, fiind sesizată cu o cerere ce reprezintă un litigiu de muncă a aplicat în mod corect dispozițiile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă, prevăzute de art. 284 alin. 2 din Codul Muncii, care prevăd că "cererile referitoare la cauzele prevăzute de alin. 1 (conflicte de muncă) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința, sediul".
Această prevedere are caracter imperativ spre deosebire de normele facultative din codul d e procedură civilă ce reglementează competența teritorială.
Nu se aplică prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999, ci dispozițiile art. 284 alin. 1 din Codul Muncii astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 480/2003, 541/2003 și prin OUG nr. 65/2005.
Dispozițiile Legii nr. 168/1999, ca lege specială sunt aplicabile doar ca "procedură de soluționare a conflictelor de muncă" nu și ca norme de "judecare a conflictelor de muncă", iar această distincție între "legea" aplicabilă procedurii de soluționare a conflictelor de muncă și "legea " apicabilă judecării conflictelor de muncă rezultă chiar din dispozițiile art. 284 și 290, 291 din Codul Muncii.
Astfel, se aplică Legea nr. 168/1999 așa cum susține recurentul doar în reglementarea procedurii de soluționare a conflictelor de muncă, respectiv pentru desfășurarea judecății, ridicarea și rezolvarea excepțiilor procedurale, căile de atac, termenele de judecată și termenele de recurs, toate acestea constituind reguli procedurale speciale.
De altfel, o parte din aceste reguli procedurale speciale sunt prevăzute atât în Legea nr. 168/1999, cât și în Codul Muncii, fără a exista o contradicție între ele.
De exemplu: art. 74 din Legea nr. 168/1999 și art. 286 din Codul Muncii, art. 74 alin. 1 pct. 3 din Legea nr. 168/1999 și art. 286 alin. 3 din Codul Muncii - citarea legală a părților.
Recurentul săvârșește o gravă eroare. Dispozițiile art. 72 din Legea nr. 168/1999 privesc soluționarea conflictelor de drepturi, definite conform art. 248 alin. 3 din Codul Muncii, pe când dispozițiile art. 284 alin. 2, reglementează competența teritorială a instanțelor investite cu soluționarea conflictelor de muncă (definite conform art. 248 alin. 1 din Codul Muncii ), cum este cel în speță.
Pentru aceste considerente, instanța va constata nefondat primul motiv de recurs.
2. în ceea ce privește soluționarea în fond a cererii de chemare în judecată, Curtea reține motivele de recurs ca fiind fondate.
Reglementul își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 139 din Contractul colectiv de muncă la nivel de SC SA și în baza acestuia, consideră că au dreptul la acordarea cotei de participare la profitul anual, fiind o clauză inserată în Contractul colectiv de muncă la nivel național și respectiv la nivel de ramură și de unitate.
Dreptul angajaților la acordarea cotei de profit este un drept virtual, facultativ. El depinde într-adevăr de condiția "negocierii" clauzelor și condițiilor de acordare, iar această condiție a negocierii prealabile este inserată în Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2005-2006 (art. 41 alin. 3 ), cât și în contractul la nivel de.
Instanța de fond recunoaște că acordarea acestei cote din profit se poate realiza doar cu respectarea condiției "negocierii" dintre patronat și sindicate, însă consideră că inițiativa negocierii îi revine în exclusivitate angajatorului. astfel dispozițiile art. 3 alin. 6 din Legea nr. 130/1996, privind Contractul colectiv de muncă, în care se menționează că: "în cazul în care patronul nu angajează negocierea, aceasta are loc la cererea organizației sindicale sau a reprezentanților salariaților, după caz, în termen de 15 zile de la formularea cererii".
Prin urmare și sindicatul din cadrul SC SA putea să declanșeze procedura negocierii prevăzută de art. 139 din Contractul colectiv de muncă, la nivel de unitate, în scopul determinării cotei de profit, modalitatea concretă de acordare către salariați, condițiile de diferențiere.
În lipsa unei astfel de negocieri reclamanții, angajați ai pârâtei, nu au un drept deschis "ope legis" la acordarea cotei din profitul anual.
Este adevărat că în Contractul colectiv de muncă la nivel național se recunoaște dreptul imperativ al angajaților la un salariu, însă tot în Contractul colectiv de muncă la nivel național, pe anii 2005-2006 aplicabil în speță se prevede și faptul că "salariul" cuprinde: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri (art. 38 alin. 4) din aceste adaosuri nefăcând parte și cota de profit cerută de angajați.
Aceasta are o reglementare aparte la art. 42 alin. 2 la categoria"alte venituri", care nu cunosc o acordare de drept, ci doar după o negociere părților, negociere ce nu s-a realizat în speță.
Pentru toate aceste considerente, se constată că soluția instanței de fond nu este legală sub aspectul raționamentului juridic folosit ca argument și admiterea acțiunii.
În consecință, în temeiul art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, raportat la art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, instanța va admite, în parte recursul pârâtei și va modifica sentința conform celor din dispozitivul prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte recursul declarat de pârâta B împotriva sentinței civile nr. 275/2009 pronunțată de Tribunalul Covasna pe care o modifică în parte, în sensul că, respinge acțiunea formulată și precizată de reclamantul cu privire la obligarea pârâtei la plata actualizată a drepturilor salariale cu titlu de cotă participare la profit.
Menține dispoziția referitoare la respingerea acțiunii privind plata daunelor morale de 500 Euro.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 26 Mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
Red RT 3.06.2009
Tehnored AG 6.07.2009/ 3 ex
Jud fond /
Președinte:Roxana Maria TrifJudecători:Roxana Maria Trif, Dorina Rizea, Mihail
