Drepturi salariale (banesti). Decizia 726/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 726
Ședința publică din 5 mai 2009
PREȘEDINTE: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 3: Dumitru Popescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâta Curtea de Conturi a României și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 3267/09.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții, C, R, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanții intimați, avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul reclamanților intimați depune la dosarul cauzei concluzii scrise, precum și practică judiciară.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, se acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul reclamanților intimați solicită respingerea recursurilor și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței civile atacată, arătând că tribunalul a soluționat în mod corect excepția invocată, iar din anul 2001 plata primei de vacanță a fost suspendată prin acte normative succesive, astfel că nu se justifică excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Totodată, învederează instanței că reclamanții, fiind controlori financiari, au un statut aparte și anumite obligații specifice, așa încât instanța de fond, în mod corect, a reținut că art. 18 din Codul muncii conține o normă juridică obligatorie. Nu se solicită cheltuieli de judecată în recurs.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 3267/09.10.2008, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamanții, C, R, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, a obligat pârâta la plata drepturilor bănești reprezentând prime de vacanță pe perioada 2001-2007, actualizate cu indicele de inflație, calculat de la data cuvenită și până la achitarea integrală a drepturilor, precum și în continuare pe durata existenței raporturilor de muncă; a admis cererile de chemare în garanție formulate de reclamanți și de pârâta Curtea de Conturi a României a chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice, obligând chematul în garanție să asigure fondurile necesare pentru plata sumelor solicitate.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții îndeplinesc funcția de controlori financiari în cadrul Camerei de Conturi a județului T, desfășurându-și activitatea în baza unor contracte individuale de muncă și sunt îndreptățiți la plata primelor de vacanță, având în vedere că dispozițiile art. 1 din OUG nr. 33/2001 prevăd că aceste drepturi au fost suspendate pentru un an de zile, iar ulterior prin legile bugetului de stat a fost suspendată plata acestor drepturi.
Invocându-se dispozițiile art. 18 din vechiul Cod al muncii și art. 49 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, s-a apreciat întemeiată acțiunea, acordându-se drepturile solicitate cu aplicarea indicelui de inflație.
Cererea de chemare în garanție a fost admisă, deoarece chematul în garanție are calitatea de ordonator principal de credite și de elaborator al proiectului bugetului de stat, astfel încât, potrivit Legii nr. 500/2002, are atribuția de a repartiza fondurile necesare salarizării și pe aceea de a lua măsuri pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Împotriva hotărârii a declarat recurs chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, iar în subsidiar admiterea excepției de inadmisibilitate a cererii de chemare în garanție și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de recurs, Ministerul Finanțelor Publice arată că prerogativa de a angaja și salariza reclamanții o are Curtea de Conturi a României, raportul de muncă stabilindu-se între reclamanți și această instituție, astfel încât Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Între Ministerul Finanțelor Publice și Curtea de Conturi a României nu există nicio obligație de garanție pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească Curtea de Conturi a României angajaților săi, astfel încât cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice este inadmisibilă.
Pârâta Curtea de Conturi a României a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivele de recurs hotărârea este criticată pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 7, 9 Cod procedură civilă, arătându-se următoarele:
Instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune cu nesocotirea dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă, iar, pe de altă parte, temeiul legal al acțiunii a fost greșit interpretat, în sensul că se face referire la dispozițiile art. 1 din OUG nr. 33/2001 fără a se avea în vedere dispozițiile OUG nr. 257/2000 pentru modificarea și completarea OG nr. 65/1998, care sunt abrogate.
Reclamanții fac parte din personalul contractual din sectorul bugetar, ei neavând calitatea nici de funcționari publici și nici de diplomați.
Un al doilea motiv de recurs se referă la încălcarea dispozițiilor legale, cu referire la jurisprudența Curții Constituționale în pronunțarea deciziilor de respingere ca neîntemeiate și inadmisibile a criticilor de neconstituționalitate a dispozițiilor legale invocate și în prezenta cauză dedusă judecății.
Astfel, se arată că Curtea Constituțională a statuat faptul că prima de concediu nu constituie un drept constituțional fundamental, nefiind incident art. 49 din Constituție.
În perioada 2001-2007 drepturile salariale ale reclamanților au fost stabilite prin OUG nr. 160/2000, iar ulterior prin actele normative de modificarea și completare a acestei ordonanțe nu a fost edictat nici un act normativ care să prevadă dreptul controlorilor financiari la acordarea primei de concediu.
Art. 35 din Legea nr. 188/1999 prevede dreptul funcționarului public de a primi prima de concediu, însă funcția de controlor financiar nu se confundă cu cea de funcționar public, nefiind astfel aplicabile aceste dispoziții legale.
Dreptul la concediu de odihnă pentru controlorii financiari este reglementat de Legea nr. 50/1995, care prevede în art. 26 toate condițiile referitoare la durata concediului, cuantumul indemnizației, iar de la data intrării în vigoare a Codului muncii - 01.03.2003 s-a abrogat Legea nr. 6/1992, în sensul că salariatul beneficiază pentru perioada concediului de odihnă de o indemnizație de concediu astfel cum este reglementată la art. 145 Codul muncii.
Se arată că nu sunt incidente nici prevederile OUG nr. 146/2007, întrucât reclamanții nu intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile respective.
Referitor la discriminarea invocată de către reclamanți, se menționează că Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a hotărât în mod unitar că neacordarea primei de concediu controlorilor financiari față de alte categorii de alți salariați bugetari nu constituie o faptă de discriminare, prin urmare raporturile de muncă ale reclamanților nu sunt similare cu cele ale funcționarilor publici.
Prin întâmpinare, intimații s-au opus admiterii recursului, arătând că instanța de fond a soluționat corect excepția prescripției dreptului la acțiune în temeiul prevederilor OG nr. 146/2007, iar termenul general de prescripție prevăzut de Decretul nr. 167/1958 a fost suspendat, astfel cum s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 23/12.12.2005.
Excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Finanțelor Publice a fost corect soluționată în sensul respingerii, fiind incidente prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002, precum și art. 48 alin. 2 din aceeași lege cu aplicarea art. 3 din nr.HG 386/2007.
Dispozițiile art. 60 Cod procedură civilă au fost corect aplicate, acțiunea fiind în realizarea dreptului și nu în constatare.
Pe fond s-a arătat că prima instanță a apreciat temeinicia pretențiilor aplicând dispozițiile art. 18 din vechiul Cod al muncii și art. 40 alin. 2 lit. c Codul muncii raportat la art. 41 și art. 53 din Constituție.
Examinând recursurile declarate prin prisma dispozițiilor legale invocate, Curtea constată că sunt întemeiate motivele invocate de pârâta recurentă Curtea de Conturi a României, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală aplicând greșit legea în ceea ce privește aprecierea calității reclamanților, care pretind drepturile cu titlu de prima de vacanță pentru perioada 2001-2007.
Astfel, reclamanții au calitatea de controlori financiari, angajați în baza unor contracte individuale de muncă în cadrul Camerei de Conturi T, calitate care nu este nici similară și nici identică cu cea a funcționarului public.
Din această perspectivă nu sunt incidente prevederile art. 35 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici și, în consecință, nu poate fi invocată discriminarea în temeiul OG nr. 137/2000, cum greșit a apreciat prima instanță. De altfel, Curtea Constituțională s-a pronunțat constant, în sensul respingerii ca neîntemeiate și mai apoi inadmisibile a excepțiilor de neconstituționalitate care vizează aplicarea dispozițiilor legale incidente și în cauza pendinte.
Pe de altă parte, nu sunt incidente în speță nici dispozițiile OUG nr. 146/2007, întrucât reclamanții, în calitate de controlori financiari, nu fac parte din categoria personalului căruia îi sunt aplicabile aceste prevederi.
Legea nr. 150/1995 privind salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi nu prevede dreptul la prima de vacanță ci doar la indemnizația cuvenită pe perioada concediului de odihnă, care se aprobă prin Regulamentul Plenului Curții de Conturi a României, astfel că și din acest punct de vedere pretențiile reclamanților sunt lipsite de temei legal.
Motivele invocate de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice referitoare la excepțiile lipsei calității procesuale pasive, a inadmisibilității, precum și a prescripției dreptului la acțiune sunt de prisos a fi analizate față de cele ce preced ce vizează netemeinicia pretențiilor.
Față de acestea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează a se admite recursurile declarate de pârâta Curtea de Conturi a României și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T și va modifica în tot hotărârea recurată, în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamanții, C, R, împotriva pârâtei Curtea de Conturi a Români și va respinge cererea de chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâta Curtea de Conturi a României și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 3267/09.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică în tot hotărârea recurată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanții, C, R, împotriva pârâtei Curtea de Conturi a României;
Respinge cererea de chemare în garanție.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 5 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR p., JUDECĂTOR,
- - - - - -
în concediu de odihnă
PREȘEDINTE SECȚIE,
GREFIER,
- -
Red. /01.07. 2009
Tehnored /01.07.2009/2 ex
Prima instanță: și - Trib. T
Președinte:Aurelia SchnepfJudecători:Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu
