Drepturi salariale (banesti). Decizia 7446/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- -revizuire-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 7446
Ședința publică de la 16 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE udecător - -
JUDECĂTOR 1: Carmen Tomescu
JUDECĂTOR 2: Mariana Pascu
Grefier - -
***********
Pe rol, judecarea cererii de revizuire formulată de către, G, și - pentru G, împotriva deciziei civile nr.1781/06.04.2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D și Curtea de Conturi a României.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns revizuientul, lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Revizuient, solicită admiterea excepției lipsei de interes deoarece promovarea cererii de revizuire s-a făcut din eroare, cererea de chemare în judecată a reclamanților fiind admisă prin sentința civilă 6535/08.12.2008 și rămasă definitivă a Tribunalului Dolj și care determină excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților iar în condițiile în care nu se vor admite cele două excepții invocate, să se ia act de renunțarea la judecată conform art 246 alin 1c.pr.civ.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin decizia civilă nr. 1781 din 06.04.2009, Curtea de Apel Craiovaa admis recursurile declarate de recurenții pârâți Direcția Generală A Finanțelor Publice A Județului D pentru Ministerul Economiei și Finanțelor și Curtea de Conturi a României, împotriva sentinței civile nr. 6535/08 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, G,.
A modificat sentința instanței de fond în sensul că respinge acțiunea și cererea de chemare în garanție.
Pentru a se pronunța astfel Curtea a reținut următoarele:
Esențială în soluționarea prezentei cauze este determinarea evoluției în timp legislației care reglementat în favoarea controlorilor financiari drepturile salariale reprezentând sporul de stabilitate și sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Astfel, categoria profesională a controlorilor financiari din care reclamanții fac parte a beneficiat de sporul de stabilitate și de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 104/1999 privind aprobarea OG nr. 9/1997.
Modificând OG nr. 9/1997, Legea nr. 104/1999 prin pct. 14, stabilește că în textul OG nr. 9/1997 la art. I (din această ordonanță), după pct. 36 se introduce pct. 361și 362.
Pct. 362din art. I al OG nr. 9/1997 modifică dispozițiile art.52 din Legea nr. 50/1996, care de la data intrării în vigoare a Legii nr. 104/1999 are următorul cuprins:
"362. Articolul 52 va avea următorul cuprins:
"Art. 52 - (1) Judecătorii financiari, procurorii financiari, judecătorii financiari inspectori, procurorii financiari inspectori, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar aferent activității jurisdicționale din cadrul Curții de Conturi beneficiază de sporurile salariale prevăzute pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate din prezenta lege.
(2) Controlorii financiari beneficiază de sporul de stabilitate în raport cu vechimea efectivă în funcții economice de specialitate și de control financiar, de sporul pentru titlul științific de doctor sau doctor docent, precum și de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.>>"
Prin urmare, Legea nr. 104/1999 modifică dispozițiile art. 52 din Legea nr. 50/1996 și acordă, în beneficiul controlorilor financiari, drepturi salariale suplimentare reprezentând spor de stabilitate - în raport cu vechimea efectivă în funcții economice de specialitate și de controlori financiari, precum și spor de risc și suprasolicitare neuropsihică.
S-a reținut astfel că, inițial, izvorul dreptului controlorilor financiari la sporul de stabilitate și la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică l-a constituit art.52 alin. 2 din Legea nr. 50/1996, astfel cum a fost el modificat de Legea nr. 104/1999.
Prin urmare, este inexactă susținerea intimaților reclamanți, în sensul că "efectele art. 52 din Legea nr. 104/1999" continuă să se producă după intrarea în vigoare OUG nr. 160/2000, intimații pornind de la premisa greșită că în cuprinsul Legii nr. 104/1999 ar exista articolul 52.
Cu toate acestea, Curtea a examinat evoluția reglementării drepturilor pretinse de reclamanți, prin raportare la textele legale care au instituit cele două sporuri.
Ulterior Legii nr. 104 din 11 iunie 1999, Legea nr. 50/1996 fost republicată într- nouă numerotare, în Monitorul Oficial al României nr. 563 din 18 noiembrie 1999.
După republicare, prevederile legale care stau la baza solicitărilor reclamanților, s-au regăsit în art. 56 alin. 2 din Legea nr. 50/1996, potrivit căruia "Controlorii financiari beneficiază de sporul de stabilitate, în raport de vechimea efectivă în funcții economice de specialitate și de control financiar, de sporul pentru titlul științific de "doctor" sau "doctor docent", precum și de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică".
Prin urmare, începând cu 18 noiembrie 1999, izvorul acestor drepturi l-a constituit art. 56 alin. 2 din Legea nr. 50/1996.
Textul art. 56 al Legii nr. 50/1996 a fost modificat prin OG nr. 83/2000, insă legiuitorul a înțeles să mențină în favoarea controlorilor financiari dreptul la sporul de stabilitate în raport cu vechimea efectivă în funcții economice de specialitate și de controlori financiari și dreptul la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar.
Dreptul la cele două categorii de sporuri (în discuție în speța de față) a fost menținut prin reglementarea art. 8 din OG nr. 83/2000, potrivit căruia Nota la anexa nr. III/2 "Curtea de Conturi" la OUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 138 din 31 martie 2000, se completează cu un alineat cu următorul cuprins:
"Controlorii financiari beneficiază de spor de fidelitate, în raport cu vechimea efectivă în funcții economice de specialitate și de control financiar, în condițiile prevăzute la art. 18 alin. 3 și 5 din Legea nr. 50/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar, precum și de sporul pentru titlul științific de "doctor" sau "doctor docent" de 15% din salariul de bază brut".
Prin urmare, o dată cu intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, sistemul de salarizare a personalului Curții de Conturi a României a dobândit o reglementare unitară, în anexa III/2 "Curtea de Conturi" la OUG nr. 24/2000 fiind stabilite atât salariile de bază, cât și sporurile menționate în "nota" la această anexă.
Prin OUG nr. 160/2000 a fost reglementată distinct salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi.
Potrivit art. 3 din OUG nr. 160/2000 " Indemnizația este unica formă de remunerare lunară activității corespunzătoare funcției de controlor financiar și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial".
Prin instituirea acestui nou sistem de remunerare pentru controlorii financiari, legiuitorul avut în vedere și vechimea în funcții economice, criteriu care anterior fusese avut în vedere la reglementarea sporului de stabilitate, respectiv sporului de fidelitate.
Acest criteriu al vechimii în funcții economice se regăsește, legislativ, în cuprinsul anexelor la OUG nr. 160/2000, coeficienții de multiplicare utilizați pentru calculul indemnizațiilor controlorilor financiari, fiind diferiți în funcție de "vechimea în specialitate" prin care se înțelege "vechimea în funcții economice".
Stabilind un nou sistem de remunerare lunară activității corespunzătoare funcției de controlor financiar având la bază indemnizația ca unica formă de remunerare, în mod logic legiuitorul a procedat la abrogarea dispozițiilor legale care reglementau drepturi salariale suplimentare, respectiv cele prevăzute de Legea nr. 50/1995, precum și la abrogarea dispozițiilor legale privind salarizarea controlorilor financiari, în vigoare până la 01 noiembrie 2000, data intrării în vigoare a OUG nr. 160/2000.
In acest sens, prin art. 6 din OUG nr. 160/2000, s-a prevăzut:
" (1) Pe data aplicării prezentei ordonanțe de urgență prevederile referitoare la salariul de merit de merit, sporuri, indemnizații, stimulente, prevăzute în Legea nr. 50/1995 cu privire la salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi, nu mai sunt aplicabile funcțiilor de specialitate specifice Curții de Conturi.
(2 ) Anexa nr. III/2 și pct. 1 din anexa nr. VI/2 lit."D" din OUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, se abrogă".
Prin OUG nr. 160/2000 a fost abrogată anexa III/2 din OUG nr. 24/2000 cu întregul ei conținut, astfel că dreptul controlorilor financiari la sporul de fidelitate și sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică a încetat să mai existe.
Nu se poate susține că acest drept a continuat să-și producă efecte de vreme ce abrogarea a fost expresă. Dacă legiuitorul ar fi înțeles să păstreze în beneficiul controlorilor financiari acest drept, ar fi menționat acest fapt în mod expres în textul ordonanței și nu ar mai fi utilizat criteriul vechimii în funcții economice ca element de stabilire a coeficienților de multiplicare.
In concluzie, criticile invocate de recurenta Curtea de Conturi a României cu privire la soluționarea fondului cauzei sunt fondate.
Nu pot fi reținute apărările intimaților reclamanți care au susținut neaplicabilitatea normelor de abrogare, reglementate de art. 6 din OUG nr. 160/2000.
Pe de o parte, art. 6 alin. 2 din OUG nr. 160/2000 abrogă dispozițiile anexei III/2 din OUG nr. 24/20000, act normativ de același nivel.
Pe de altă parte, nici teoretic argumentele prin care se susține inaplicabilitatea unor norme de abrogare a unei legi incluse în textul unei ordonanțe nu poate fi reținute ca valide, în condițiile în care ordonanța a fost aprobată prin lege, confirmându-se astfel mandatul de drept public acordat Guvernului prin legea de abilitare pentru emiterea ordonanței. Or, în cazul de față, OUG nr. 160/2000 a fost aprobată prin Legea nr. 711/2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 785/11 2001.
In ceea ce privește argumentul invocat de intimații reclamanți în legătură cu interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la art. 6 alin. 1 din OUG nr. 160/2000, Curtea îl apreciază ca fiind nefondat, pentru următoarele motive:
Prin decizia nr. XXXVI din 07 mai 2007, soluționând recursul in interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că art. 6 alin. 1 din OUG nr. 160/2000 se interpretează în sensul că personalul care ocupă funcția de controlori financiari au beneficiat de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege.
Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra dreptului controlorilor financiari la spor pentru vechime în muncă, nu cu privire la sporul de stabilitate sau sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Prin urmare, nu sunt aplicabile în speța de față dispozițiile art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.
Instanța supremă a interpretat dispozițiile art. 6 alin. 1 din OUG nr. 160/2000, nu pe cele ale alineatului 2 din aceeași ordonanță, acesta din urmă fiind textul care abrogat normele ce instituiau în beneficiul reclamanților dreptul la cele două sporuri ce fac obiectul cauzei de față.
Mai mult, în considerentele deciziei sunt analizate dispozițiile art. 6 din OUG nr. 160/2000, Înalta Curte de Casație și Justiție stabilind că acestea "sunt aplicabile numai pentru acele drepturi salariale având legătură cufuncțiade controlor financiar, iar nu pentru drepturile salariale de natură personală, pe care nu le pot afecta".
Cu alte cuvinte, în mod indirect s-a statuat că pentru drepturile având legătură cu funcția de controlor financiar (drepturi între care se includ în mod evident și cele la spor de stabilitate și spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică) dispozițiile de abrogare sunt aplicabile.
In ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea constată că această excepție este fondată, iar soluția pronunțată de instanța de fond este dată cu aplicarea greșită a legii.
De menționat este faptul că instanța de fond justificat soluția respingerii acestei excepții prin ideea protecției drepturilor invocate de reclamanți de către art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
In dezvoltarea jurisprudenței sale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului identificat protecția prevăzută de art. 1 din Protocolul nr. 1 ca fiind mult mai largă decât cea tradițional acoperită de dreptul de proprietate, apropiindu-se de accepțiunea din dreptul internațional, unde este considerat "bun" și orice drept dobândit.
Singura limitare importantă adusă protecției oferite de art. 1 din Protocolul nr. 1 este aceea că aceasta se extinde doar asupra bunurilor actuale.
In materia drepturilor ce decurg din exercitarea unei profesii și în materia drepturilor de creanță, Curtea statuat că "o creanță nu poate constitui bun în sensul prezentului articol, decât dacă este exigibilă" (cauza Ouzunis împotriva Greciei), iar drepturile ce țin de exercitarea unei profesii nu poate fi considerate drepturi "dobândite". Comisia considerând că "simpla speranță a notarilor ca legislația să nu fie schimbată nu constituie un "bun" în sensul Convenției (decizia X împotriva Germania din 13 1979).
In cauza de față, prerogativa statului de reglementare în domeniul salarizării personalului angajat în sectorul bugetar nu este contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, în condițiile în care legea de abrogare nu retroactivat, pentru a se putea pune în discuție cel puțin ideea de speranță legitimă.
Raționamentul propus de instanța de fond în rezolvarea excepției prescripției pornește de la premisa greșită că drepturile invocate de reclamanți constituie "bunuri" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, deși aceste drepturi nu erau nici actuale, cu atât mai puțin creanțe exigibile pentru putea intra în domeniul de aplicare a Convenției.
Mai mult, instanța de fond nu a analizat în niciun fel temeiul legal invocat de pârâta de Conturi a României în susținerea excepției, respectiv art. 283 alin. 1 lit."c" din Codul Muncii.
Cum drepturile invocate de reclamanți au caracterul unor drepturi salariale, rezultă că în speță sunt aplicabile dispozițiile speciale privind prescripția dreptului la acțiune prevăzut de art. 283 alin. 1 lit."c" din Codul muncii.
Cererea de chemare în judecată a fost formulată la 21 aprilie 2008, astfel că pentru perioada 01 noiembrie 2000 - 22 aprilie 2005, dreptul la acțiune este prescris, fiind depășit termenul de prescripție de 3 ani, reglementate de art. 283 alin. 1 lit."c" din Codul Muncii.
In concluzie, Curtea constată că instanța de fond făcut greșită aplicare legii atât cu privire la soluționarea excepției, cât și cu privire la soluționarea fondului cauzei, devenind aplicabile dispozițiile art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
De aceea, apreciind recursul formulat de pârâta Curtea de Conturi a României ca fondat, Curtea va modifica sentința recurată în sensul că va respinge acțiunea reclamanților.
In ceea ce privește recursul formulat de recurentul-chemat în garanție, a fost admis pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 60 din Codul d e procedură civilă, partea poate chema în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubiri.
Cererea de chemare în garanție are ca scop să asigure celui care "a căzut în pretenții" posibilitatea de se despăgubi. In condițiile respingerii cererii de chemare în judecată, cererea de chemare în garanție formulată de pârât a fost respinsă, pârâtul nefiind "căzut în pretenții" în sensul prevăzut de art. 60 din Codul d e procedură civilă.
Împotriva acestei decizii au formulat revizuire, G, și - pentru G, criticând-o sub aspectul incidenței art. 322 pct. 1.Civ.Cod Penal în sensul că instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut decătre recurenți, în condițiile în care Curtea de Conturi a înțeles să formuleze recurs numai cu privire la sentința instanței de fond iar nu și cu privire la încheierea pronunțată la data de 18.12. 2008 prin care a fost completat dispozitivul în sensul adăugării și a celorlalți reclamanți recurenții din dosarul de față.
După introducerea și înregistrarea cererii de revizuire, revizuenții au formulat o serie de precizări ale cererii, solicitând constatarea lipsei de interes în formularea cererii de revizuire, de calificare a cererii precizate ca fiind contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin.1 pct.1 civ. pentru ca, la data de 25 nov. 2009, să depună la dosar o cerere prin care să solicite a se lua act de renunțarea la calea de atac declarată.
Curtea analizând cererea depusă la dosarul cauzei, constată că revizuirea depusă de reclamanții către, G, și - pentru G, împotriva deciziei civile nr.1781/06.04.2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova este lipsită de interes urmând a fi respinsă cu această motivare pentru următoarele considerente:
Declararea recursului de către pârâta Curtea de Conturi s-a realizat la data de 07 ian. 2009 în contradictoriu cu intimații reclamanți, G, deși restul reclamaților respectiv, și - pentru G, formulaseră deja o cerere de îndreptare a erorii materiale pentru completarea dispozitivului și cu acești reclamanți admisă prin încheierea de la 18. 12. 2008.
Această încheiere nu a fost supusă căii de atac declarate de pârâții din dosarul cauzei obiectul recursurilor declarate de și de către Curtea de Conturi constituindu-l în mod expres, sentința pronunțată de instanța de fond, fără a se preciza și încheierea de îndreptare eroare materială sau faptul că se recurează sentința astfel cum a fost îndreptată.
Demersul în justiție, indiferent de forma pe care o îmbracă ori de partea de la care el provine trebuie să fie util, să urmărească un profit-fie el material ori moral.
Interesul trebuie să existe și să fie manifestat de partea care formulează o cerere în justiție și, pe lângă atributele de juridic, legitim, născut și actual - care nu ridică probleme de interpretare - acesta trebuie să fie și direct și personal în înțelesul că, folosul urmărit prin demersul în justiție, asigură titularului cererii, asigurarea propriului interes ca expresie a unui principiu pur individualist - principiu fără de care, ideea de justiție, devine nefuncțională.
În condițiile în care, sentința pronunțată de instanța de fond a fost favorabilă revizuenților iar pârâții nu au înțeles să atace sentința îndreptată și față de aceștia, revizuenții din cauza de față nu au interes să atace o decizie care nu le este opozabilă, decizia Curții de Apel privindu-i pe reclamanții față de care s-a formulat recurs - respectiv cei din sentința civilă astfel cum a fost pronunțată la data de 08 dec. 2008.
Pentru aceste considerente, Curtea urmează să respingă cererea ca fiind lipsită de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire precizată de către, G, și - pentru G, împotriva deciziei civile nr.1781/06.04.2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D și Curtea de Conturi a României.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 2009.
PREȘEDINTE: Carmen Tomescu - - | JUDECĂTOR 2: Mariana Pascu - - | JUDECĂTOR 3: Ligia Epure - - |
Grefier, - - |
Red. jud. C -
2 ex/AS
-
Președinte:Carmen TomescuJudecători:Carmen Tomescu, Mariana Pascu, Ligia Epure
