Drepturi salariale (banesti). Decizia 765/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, CAUZE MINORI, FAMILIE,CONFLICTE DE
MUNCĂ, ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ nr. 765
ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 8 iulie 2009
COMPLETUL DE JUDECATĂ A FOST FORMAT DIN:
PREȘEDINTE: Aștefănesei Petrina Manuelajudecător
- -- judecător
- --- judecător
GREFIER: - IA
La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.60 din 8 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință în sensul că a învederat instanței că recursul are ca obiectdrepturi băneștiși că procedura este completă.
Nemaifiind probe de administrat și cereri de formulat și față de faptul că s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată, trecându-se la deliberare.
- deliberând -
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 60 din 8.2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr- s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții, Statul Român prin MEF, Parchetul de pe lângă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău vizând perioada 2005-2006 și ca prescrisă pentru perioada 2003-2004, reținându-se în esență următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr- reclamantul, procuror în cadrul -Serviciul Teritorial București, a chemat în judecată în calitate de pârâți Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, Statul Român - reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor și solicitând ca pe baza probelor ce se vor administra și prin hotărârea ce se va pronunța:
1. să se constate discriminarea cauzată în raport de prevederile OUG146/2007 în raport de art. 2 lit."e" pct."i" și art. 27 din nr.OG137/ 2000,republ.;
2. să fie anulată situația creată prin discriminare prin acordarea unei despăgubiri echivalente cu sumele reprezentând primele de concediu pe anii 2003 - 2006, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective;
3. să fie obligat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău să efectueze mențiunile corespunzătoare în canetele de muncă.
În motivarea cererii s-a arătat că prin OUG146/2007 a fost reglementată modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediu de odihnă în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare în perioada 2001 - 2006.
A susținut reclamantul că a fost și continuă să fie discriminat în raport cu toate categoriile sociale din sistemul public inclusiv în raport cu personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete.
A considerat reclamantul că prin adoptarea OUG146/2007 au fost încălcate prevederile art. 1 alin.2 lit. e pct. 1 din OG137/2000 și că prin dispozițiile actului normativ sus-menționat se aplică un tratament diferențiat și discriminatoriu între magistrații din cadrul puterii judecătorești și celelalte categorii de salariați din sectorul bugetar, acesta nefiind justificat în mod obiectiv de un scop legitim, iar metoda de atingere a acestuia fiind inadecvată.
În plus s-a susținut faptul că reintroducerea primelor de concediu prin art. 24/1 din OUG27/2006 reprezintă o dovadă în plus a faptului că are vocație la acest drept.
A mai invocat reclamantul în susținerea cererii practica Curții Constituționale, jurisprudența CEDO și dispozițiile Cartei Europene privind statutul judecătorilor, iar pentru opozabilitate a solicitat citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Urmare a intrării în vigoare a OUG75/2008, la 18.07.2008 cauza a fost scoasă de pe rolul Tribunalului Bacău și înaintată Curții de Apel Bacău.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă a formulat întâmpinare ( fila 47 ) prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară lunii iulie 2005.
Cu privire la excepția invocată prima instanță a reținut că aceasta este întemeiată față de dispozițiile art. 166 Codul muncii
Pe fondul cauzei s-a constatat că pretențiile deduse judecății sunt neîntemeiate întrucât:
Reclamantul, având calitatea de procuror, a solicitat plata despăgubirii echivalentă cu sumele reprezentând primele de concediu pentru perioada 2003 - 2006, invocând discriminarea cauzată de dispozițiile OUG146/2007, în raport de personalul auxiliar și celelalte categorii de personal vizate de acest act normativ.
Reclamantul a susținut că prin dispozițiile nr.OUG 146/2007 au fost încălcate prevederile art. 1 al.2 lit. e pct. i din nr.OG 137/2000, întrucât se aplică un tratament diferențiat și discriminatoriu între judecătorii din cadrul puterii judecătorești, nejustificat obiectiv de un scop legitim. De asemenea, discriminarea invocată de reclamant a fost susținută de acesta și în raport de situația că prevederile art. 411din Legea nr. 50/1996 au fost abrogate, în condițiile în care dispoziții similare ale unor acte normative referitoare la alte categorii de personal au fost doar suspendate.
În ce privește toate aceste susțineri, s-a reținut că nr.OUG 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu suspendate în perioada 2001-2006 stabilește doar modalitatea efectivă de plată a primelor de concediu pentru personalul din sectorul bugetar, care nu a primit această primă în perioada 2001-2006. Art.1 al.2 din acest act normativ precizează personalul căruia îi sunt aplicabile dispozițiile nr.OUG 146/2007, respectiv funcționarii publici, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza unor dispoziții din legile speciale.
În ce privește plata primei de concediu pentru magistrați, prin decizia nr. XXIII/12.12.2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, procedând la admiterea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 411al.1 din Legea nr. 50/1996, prima de concediu se cuvine pentru magistrați numai pentru perioada 2001-2002.
În considerentele acestei decizii, s-a reținut că dreptul la plata primei de concediu nu se cuvine magistraților pentru perioada 2003-2006, deoarece în cazul cunoașterii unui astfel de drept s-ar prelungi valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui.
În raport de această decizie, cu caracter obligatoriu, conform art. 329 al.3 Cod procedură civilă și având în vedere și faptul că discriminarea invocată nu este întemeiată, neputându-se reține existența unui tratament discriminatoriu în sensul art. 14 din CEDO, care vizează distincții între situații analoage și comparabile care nu au justificare rezonabilă, determinată de criterii obiective, având în vedere totodată și decizia Curții Constituționale nr. 818/03.07.2008, acțiunea a fost respinsă, ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, motivat și legal scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a formulat recurs reclamantul, înregistrat pe rolul sub nr-.
Prin Decizia civilă nr. 3388/18.03.2009 s-a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Bacău, urmare a declarării neconstituționalității OUG75/2008
Pe rolul acestei instanțe cauza s-a înregistrat sub nr-.
Nu s-au administrat probe noi; s-a formulat întâmpinare de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău ( filele 10-12 ) și Parchetul de pe lângă J ( filele 13-15 ), comunicare recurentului la 6.05.2009.
Criticile formulate de recurent au vizat, în esență, următoarele:
- greșita reținere a prescripției în condițiile art. 166 Codul muncii, în condițiile în care, prin recursul în interesul legii soluționat prin Decizia XXIII/12.XII.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cursul prescripției a fost întrerupt; neargumentarea soluției adoptate în soluționarea excepției nici prin raportare la dispozițiile art. 283 alin.1 "c" din Codul muncii, nici la dispozițiile Decretului 167/1958;
- greșita respingere a despăgubirilor vizând perioada 2005, 2006 cu încălcarea practicii CEDO privind noțiunea de drept câștigat și omiterea faptului că măsura suspendării dreptului la primă de CO nu a avut o justificare rezonabilă.
Examinând recursul în raport de motivele invocate precum și din oficiu față de dispozițiile art. 304/1 Cod procedură civilă, de actele și lucrările dosarului, prezența instanță constată caracterul său neîntemeiat justificat de considerentele ce succed:
Instanța de fond, în mod întemeiat, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, din moment ce, potrivit dispozițiilor art. 12 din Decretul nr. 167/1958, "în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită."
Acestor dispoziții speciale li se adaugă cele ale dreptului comun, respectiv dispozițiile cuprinse în art. 1 alin. 1 din Decretul nr.167/1958 - privitor la prescripția extinctivă, coroborate cu dispozițiile art. 3 alin. 1 din același act normativ potrivit căruia " dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", respectiv în termen de 3 ani.
Ori, în cauza de față obiectul judecății îl constituie constatarea discriminării și anularea situației create prin discriminare, prin acordarea uneidespăgubiri echivalentecu sumele reprezentând primele de concediu pe anii 2003-2006 inclusiv.
Se observă deci că, prin acțiune reclamantul nu a solicitatînsuși dreptul salarialconstând în primele de concediu pe anii 2003-2006 inclusiv, ci doar plata unei despăgubiri echivalente acestor drepturi, în temeiul art. 27 alin.1 din OG nr. 137/2000 republicată.
Conform art. 27 alin.2 din nr.OG 137/2000 termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei; ori situația discriminatorie invocată a apărut la data de 1.01.2003 când a intrat în vigoare actul normativ ce nu a mai recunoscut dreptul la primă pentru categoria profesională din care face parte și reclamantul - respectiv OUG177/2002 -, începând să curgă însă la plecarea în concediu a fiecăruia, moment când această sumă putea fi acordată ( art. 7 alin.3 /1958, coroborat cu art. 41/1 alin.1 Legea 50/96 republicată cu modificări).
Ori acțiunea a fost promovată la 8.03.2008, caz în care conform art. 166 alin.1 Codul muncii coroborat cu art. 3 din Decretul 167/1958, pentru anul 2003 și 2004 dreptul la acțiune era prescris.
Recurentul menționează în motivarea recursului că nu se poate susține că termenul de prescripție a început să curgă de la data intrării în vigoare a OUG177/2002 - act care a abrogat prin art. 50 dreptul la prima de concediu - deoarece această ordonanță a intrat în igoare cu vicii de procedură.vicii care nu pot fi transferate justițiabilului, nefiind rezonabil să se considere că acesta a fost neglijent în valorificarea dreptului său.
Însă aceste susțineri nu pot fi însușite de instanță, întrucât eventualele sale vicii nu puteau fi constatate decât tot în cadrul unui proces - prin invocarea, după caz, a neconstituționalității, ori nelegalității sale, proces ce nu putea fi promovat din oficiu, ci tot de cei ce s-ar fi considerat discriminați ori nedreptățiți de acesta ( cum este cazul reclamantului ); fapt ce nu a survenit de altfel.
De asemenea Decizia în interesul legii nr. XXIII/2005 nu a întrerupt cursul prescripției, căci nu recunoaște dreptul la primă după 2002 și nici nu constată nelegalitatea OUG177/2002.
În ceea ce privește pretențiile vizând perioada 2005, 2006, se constată că, în mod corect, s-a reținut de către prima instanță că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 146/2007 ( invocată de reclamant în motivarea acțiunii ca act discriminatoriu, ca de altfel și în motivarea recursului ), stabilește doar modalitatea efectivă de plată a primelor de concediu pentru personalul din sectorul bugetar care nu a beneficiat de acest drept în perioada 2001-2006 și categoriile profesionale cărora le sunt aplicabile dispozițiile acestui act normativ, printre acestea neregăsindu-se și magistrații.
Mai mult, în data de 16 iulie 2008 au intrat în vigoare Deciziile 818- 821 din 3 iulie ale Curții Constituționale, decizii prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și s-a constatat că dispozițiile art. 2 alin. 1 și alin. 11, precum și dispozițiile art.27 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000 sunt neconstituționale, fapt reținut în mod corect și de instanța de fond în motivarea hotărârii atacate.
Astfel, Curtea Constituțională a reținut că, deși actul normativ criticat în ansamblul său nu instituie privilegii sau discriminări între cetățeni și nu încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor, totuși cuprinde unele dispoziții - și anume prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 - ce lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, cum s-a și întâmplat, în cauzele în care au fost ridicate excepții sau în cauze similare, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
De asemenea, Curtea Constituțională a reținut că prevederile art. 2 alin. 3 din ordonanță, caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament sau ordonanțele Guvernului, iar dispozițiile art. 27 din acest act normativ instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței judecătorești restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, ceea ce poate fi înțeles de către instanțe, așa cum de altfel s-a și întâmplat, în sensul că au competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept și să instituie ea o normă nediscriminatorie.
Prin urmare, după această concluzie, instanțele nu mai pot constata discriminări de drept ( ca în cazul de față ), ci doar discriminări de fapt; ori în cauză nu s-au invocat astfel de acte, astfel încât să se impună analiza întrunirii condițiilor de angajare a răspunderii în baza OG137/2000.
Față de considerentele expuse, constatând legalitatea și temeinicia soluției pronunțate, se va respinge recursul ca nefondat; drept urmare se va respinge și solicitarea recurentului de acordare a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
E:
Respinge recursul civil ca nefondat promovat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.60 din 8 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr- și cererea recurentului de acordare a cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 8 iulie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Aștefănesei Petrina Manuela, Daniela Părău, Grosu
ptr. - ----pl. - -
- --
GREFIER,
IA
Red.sent.- /
Red.dec.rec.- /10.07.2009
Tehn.- / 2 ex./29.07.2009
Președinte:Aștefănesei Petrina ManuelaJudecători:Aștefănesei Petrina Manuela, Daniela Părău, Grosu
