Drepturi salariale (banesti). Decizia 777/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(786/2008)
DECIZIA CIVILĂ NR. 777/
Ședința publică de la 10.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenții-pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.2054/05.12.2007 pronunțate de Tribunalul Teleorman -Secția Litigii de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-reclamantă, intimații-pârâți TRIBUNALUL TELEORMAN, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol, înregistrată la data de 18.12.2008, solicitând totodată și judecarea cauzei în lipsă, după care,
Curtea invocă, din oficiu, excepția tardivității declarării recursului de către Ministerul Finanțelor Publice și constatând că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsa părților, reține cauza în pronunțare pe această excepție și pe fondul recursului declarat de Ministerul Justiției.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2054/05.12.2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Teleorman, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (citat în calitate de expert).
Au fost obligați pârâții Tribunalul Teleorman, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Justiției să recalculeze și să plătească reclamantei diferența de spor de fidelitate dintre sporul acordat magistraților prin OUG nr. 27/2006 și cel acordat grefierilor, începând cu luna aprilie 2006 și până la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești.
A obligat Ministerul Finanțelor Publice să includă în bugetul de stat, sumele datorate, la prima rectificare de buget, a di, obligarea Tribunalului Teleorman să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă, a respins ca nefondat capătul de cerere privind acordarea pe viitor a acestor drepturi.
În considerente a reținut că dispozițiile art.6 din Codul Muncii consacră principiul "pentru muncă egală, retribuția să fie egală", principiu ce se regăsește și în art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Urmând logica dispozițiilor mai sus enumerate, instanța a reținut că s-ar încălca principiul egalității dacă nu s-ar adopta soluții diferite referitoare la salarizarea diferitelor categorii profesionale.
S-a reținut că funcțiile, natura activității, importanța muncii, statutul,condițiile de numire și recrutare, atribuțiile conferite de lege magistraților și personalului auxiliar de specialitate sunt profund diferite, neputând fi analoage și comparabile, necesitând astfel un tratament salarial diferențiat, soluția diferențiată regăsindu-se în stabilirea salariilor de bază diferențiat pentru cele două categorii profesionale.
Conform Legii 45/2007, art.4, magistrații beneficiază pentru vechimea în muncă, de un spor de vechime de până la 25% calculat la salariul de bază, după care urmează:
- între 3 și 5 ani - 5%;
- de la 5 la 10 ani-10%;
- de la 10 ani-15 ani -15%;
- de la 15 ani - 20 ani - 20%;
- peste 20 de ani -25%.
Personalul auxiliar de specialitate beneficiază, potrivit dispozițiilor art. 13 din Ordonanța 8/2007, pentru vechimea în muncă, de un spor de vechime de până la 25%, stabilit în aceleași procente ca și pentru magistrați.
Potrivit art.7 din nr.OUG 27/2006, pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, acestora li se acordă un spor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară.
Astfel, art.22 din nr.OG8/2007 reia dispozițiile mai sus enunțate, personalul auxiliar de specialitate beneficiind pentru condiții deosebite de muncă de un spor în același procent de 15%.
Pentru activitatea desfășurată, atât magistrații cât și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază, la sfârșitul anului calendaristic, de un premiu anual egal cu indemnizație de încadrare brută din ultima lună a anului pentru care se face premierea (art. 18 din OUG nr.27/2006 și art. 15 din OG 8/2007).
În raport cu vechimea efectivă în funcție, magistrații, personalul asimilat și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de o majorare, calculată în procente, a indemnizației de încadrare brută lunară.
Prin acordarea unui spor de fidelitate în procente diferite celor două categorii profesionale ( de până la 30% magistraților - art.4 din OUG nr.27/2006 și de până la 20% personalul auxiliar - art. 16 din nr.OG8/2007) se creează o vădită discriminare între magistrați și personalul auxiliar de specialitate, atât timp cât toate celelalte sporuri comune celor două categorii profesionale (spor de vechime, spor condiții grele, premiul anual) sunt acordate în aceleași procente.
Aplicarea acelorași procente pentru sporul de fidelitate la indemnizații de încadrare brute lunare diferențiate, conduce la un salariu net diferențiat, așa încât nu se poate reține apărarea pârâților, în sensul că s-ar crea o discriminare a magistraților față de reclamantă, având în vedere că funcțiile sunt diferite și necomparabile.
Așa încât, pentru considerentele mai sus expuse, instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantă și a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Teleorman la calcularea și plata diferenței de spor de fidelitate, începând cu luna aprilie 2006 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Potrivit art. 1088 Cod civil, debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, așa încât instanța a obligat pârâții să plătească diferența de spor de fidelitate, actualizată cu indicele de inflație, ca urmare a devalorizării monedei naționale.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice este instituția care răspunde de elaborarea proiectelor bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare bugetară, așa încât instanța a obligat acest pârât să includă sumele datorate reclamantei în bugetul de stat, la prima rectificare a bugetului.
În baza art. 1 coroborat cu art. 6 din Decretul nr. 92/1976, a obligat Tribunalul Teleorman să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
Instanța a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind acordarea pe viitor a unui spor de fidelitate majorat, întrucât reclamanta nu a făcut dovada unui prejudiciu pentru viitor, creanța nefiind certă, lichidă și exigibilă.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal au declarat recurs reclamantul Ministerul Justiției și recurenta Direcția Generală a Finanțelor T, căile de atac fiind înregistrate pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a-VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului, Ministerul Justiției a apreciat că hotărârea pronunțată în această cauză este netemeinică, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, devenind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 punctul 9 din Codul d e procedură civilă.
Din examinarea cuprinsului OG nr.137/2000 rezultă că legiuitorul nu a avut în vedere modul de reglementare a unor relații sociale prin lege ori alte acte normative, folosindu-se sintagme cum sunt: "exercitarea următoarelor drepturi" - art. 1 alin. (2), "exercitarea drepturilor enunțate" art.1 alin. (3), "restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege" - art.2.(1), "comportament discriminatoriu", "persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei" etc.
În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
În afara legii, recurentul nu poate vorbi de discriminare, în sensul OG nr.137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Pe aceeași linie de idei, recurentul-reclamant arătă că modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii depășește cadrul legal reglementat prin G nr. 137/2000, ce are în vedere fapte sau acte de discriminare, iar nu examinarea și cenzurarea dispozițiilor legale cuprinse în legi, ordonanțe sau chiar acte administrative cu caracter normativ.
Diferențierea făcută de legiuitor se datorează faptului că reclamantul este în prezența unor categorii profesionale diferite care, chiar dacă își desfășoară activitatea în domeniul justiției, au atribuții și responsabilități deosebite. De aceea, există acte normative diferite în domeniul salarizării, G nr.8/2007, respectiv nr.OUG27/2006 care reglementează în mod distinct particularitățile ce intervin în stabilirea drepturilor pentru cele două categorii profesionale, drepturi ce nu pot fi identice.
Astfel, se are în vedere conceptul de vechime în specialitate care este diferit, respectiv vechime efectivă în funcția auxiliară de specialitate și vechimea numai în funcția de magistrat sau personal asimilat magistraților. Rezultă că diferențierea nu este arbitrară, ci este justificată de conținutul concret diferit al funcției ocupate, pregătirea profesională diferită și de responsabilitățile fiecăreia dintre cele două categorii de funcții.
Legiuitorul căruia îi revine sarcina de a stabili sistemul de salarizare pentru sectorul bugetar a "reglementat diferențiat modul de fidelizare a diverselor categorii profesionale din sistemul justiției, în funcție natura și importanța funcției ocupate, complexitatea atribuțiilor specifice acesteia, nivelul studiilor, răspunderea funcției, elemente care determină o salarizare diferită a celor două categorii de personal, dar fără a se aduce atingere astfel principiului egalității în fața legii.
Prin modul de fidelizare diferențiat al magistraților față de cel al personalului auxiliar, legiuitorul a vrut să evidențieze importanța acestei funcții într-un stat de drept, rolul complex pe care îl are magistratul în înfăptuirea actului de justiție și răspunderea pe care acesta o are în interpretarea și aplicarea corectă legilor.
În mod cu totul eronat, instanța de fond a considerat că sporul de fidelitate acordat categoriilor profesionale din sistemul justiției trebuie să fie egal, indiferent de funcția ocupată, nivelul de pregătire, etc. mai ales în baza faptului că celelalte sporuri au fost acordate în procente egale, atât magistraților, cât și personalului auxiliar, întrucât altfel s-ar crea o discriminare între cele două categorii.
Potrivit art.1 alin.3 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, "exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile".
Astfel, diferența de tratament între cele două categorii de personal este obiectiv justificată de atribuțiile diferite pe care le exercită în legătură cu munca lor, neexistând o situație echivalentă între aceștia, cu alte cuvinte nu există o situație comparabilă între cele două categorii de personal, magistrați și personal auxiliar, cum greșit a reținut instanța de fond.
Pe de altă parte, din dispozițiile art.5 și art.6 Codul Muncii și din dispozițiile OG nr.137/2000 rezultă că trebuie să existe o legătură de cauzalitate între diferența de tratament și criteriile de discriminare interzise de lege, or, în acest caz, nu se poate identifica o legătură de cauzalitate între acestea și tratamentul diferențiat.
Față de toate aceste considerente, pretenția intimatei-reclamante de a i se acorda sporul de fidelitate în procentul prevăzut pentru magistrați, pe motiv că legea este discriminatorie, în lipsa arătării criteriilor de discriminare, nu are fundament legal, iar prin neacordarea acestuia nu s-a încălcat principiul salarizării egale pentru o muncă de valoare egală consacrat de art.23 pct.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Curtea Constituționala, prin deciziile pronunțate, a statuat că "legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă". De asemenea, în continuarea argumentației, Curtea Constituțională statuează că în acord cu practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu cauza Marcks împotriva Belgiei, 1979) principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferențiat, instituit în baza unor situații obiectiv diferite nu, reprezintă nici privilegii și nici discriminări".
Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, astfel, pentru a se reține un tratament diferențial injust, trebuie să se constate că persoane aflate în situații analoage sau comparabile în materie, beneficiază de tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, aceasta să nu-și găsească vreo justificare obiectivă sau rezonabilă.
Conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu, importanța și complexitatea funcției de magistrat față de cea de personal auxiliar și sistemele diferite de salarizare ale acestor categorii profesionale, fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între magistrați și personalul auxiliar din cadrul instanțelor.
Recurentul solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile nr. 2054/15.12.2007, pronunțate de Tribunalul Teleorman în dosarul nr-, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de intimata reclamantă, ca fiind neîntemeiată.
În susținerea recursului, ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice Taî nvederat că recursul declarat este în termen întrucât Ministerul Economiei și Finanțelor și-a ales, potrivit art. 87 pct.1 pr. civ. domiciliul procesual la sediul T din A,-, T, iar hotărârea a fost comunicată la sediul din-, sector 5
A susținut că prin acordarea sporului de fidelitate în cuantumul prevăzut art. 4 alin. 1 din OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, cu modificările și completările ulterioare instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, practic procedând la modificarea și completarea arbitrară a unor acte normative.
Instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente, care au girul puterii legislative, respectiv Parlamentul sau, în anumite cazuri, pe cel al puterii executive reprezentate de Guvern.
De altfel, chiar actele adoptate de puterea executivă, ordinele, ordonanțele și hotărârile de guvern trebuie să fie adoptate, în cele din urmă, printr-o lege de către Parlament.
În mod greșit instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și l-a obligat să includă în bugetul de stat sumele datorate la prima rectificare de buget.
Pentru a decide astfel, așa cum reiese din practicaua sentinței atacate, instanța a reținut că Ministerul Economiei și Finanțelor este instituția care răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare bugetară.
Aceleași motive sunt reținute și în motivarea sentinței atacate, însă în dispozitivul sentinței atacate instanța a omis să se pronunțe asupra acestei excepții.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este obligat în raportul juridic dedus judecății, reclamantul trebuind să justifice atât calitatea procesuală activă, cât și pe cea pasivă.
Întrucât drepturile solicitate sunt drepturi de natura salarială, potrivit art. 282 din Codul Muncii, într-o asemenea acțiune, părți în proces sunt numai intimata-reclamantă și intimații pârâți Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Teleorman, care au atribuții în salarizarea acestora.
Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, art.7 din nr.HG83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și completările ulterioare, art. 11 alin. 5 din nr.HG386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, ministrul economiei și finanțelor cât și ministrul justiției sunt ordonatori principali de credite.
Conform art. 28 lit. e) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Economiei și Finanțelor pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite.
Una dintre atribuțiile ministrului justiției este, potrivit art. 4, pct. 2 din nr.HG 83/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și completările ulterioare, fundamentarea și elaborarea proiectului bugetului de stat pentru activitatea proprie, a instituțiilor aflate sub autoritatea sa și a unităților subordonate, repartizarea alocațiilor bugetare ordonatorilor secundari de credite și controlul.
Parlamentul adopta legile bugetare anuale și legile de rectificare, elaborate de Guvern în contextul strategiei macroeconomice asumate de acesta.
Ministerul Economiei și Finanțelor întocmește proiectele legilor bugetare și proiectele bugetelor pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu conform art. 35 alin. 1 din Legea nr. 500/2002.
Potrivit art. 3 alin. 1 pct. A 2. din nr.HG386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, acesta "elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările ulterioare".
Rezultă deci că această instituție nu are printre atribuții obligația plății, virării, alocării de fonduri din bugetul de stat, ci doar atribuții în derularea procesului legislativ, prin întocmirea proiectului de lege pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.
Mai mult, art.4 din nr.OG22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, modificată și completată prin Legea nr.110/2007 prevede: "Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
de credite bugetare prevăzute la alin. 1 se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale", în acest context, trebuie avute în vedere și dispozițiile Legii nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, care stabilește, pe de o parte, că nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii, iar pe de altă parte, că nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
Având în vedere cele expuse, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în calitate de pârât în această cauză.
Așa cum reiese din motivarea sentinței atacate, pentru a decide astfel,instanța a reținut că acțiunea este întemeiată, având în vedere dispozițiile art. 6 din Codul Muncii, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și faptul că prin acordarea unui spor de fidelitate în procente diferite celor două categorii profesionale (magistrații și personalul auxiliar) se creează o vădită discriminare între magistrați și personalul auxiliar de specialitate, atâta timp cât toate celelalte sporuri comune celor două categorii profesionale (spor vechime, spor condiții grele, premiul anual) sunt acordate în aceleași procente.
Conform art. 16 alin (1) din nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, "personalul salarizat potrivit prezentei ordonanțe beneficiază de un spor de fidelitate, în raport cu vechimea efectivă în funcția auxiliară de specialitate, calculat la salariul de bază, după cum urmează:
- de la 5 la 10 ani - 5%;
- de la 10 la 15 ani -10%;
- de la 15 la 20 de ani -15%;
- peste 20 de ani - 20%".
Potrivit art.4 alin.1 din nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, cu modificările și completările ulterioare, "Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți beneficiază, în raport cu vechimea numai în funcțiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție sau de personal asimilat judecătorilor și procurorilor, de o majorare a indemnizației stabilite potrivit art. 3 alin.1, calculată în procente la indemnizația de încadrare brută lunară, după cum urmează:
- de la 3 la 5 ani - 10%;
- de la 5 la 10 ani - 15%;
- de la 10la 15 ani-20%;
- de la 15 la 20 de ani - 25%;
- peste 20 de ani - 30%.
Contrar celor reținute de instanță, diferențierea în ceea ce privește cuantumul sporului de fidelitate între magistrați și personalul auxiliar de specialitate, sporuri prevăzute prin acte normative diferite, nu contravine dispozițiilor art. 6 alin. 2 din Codul Muncii, care consacră pentru toți salariații principiul potrivit căruia pentru muncă egală și pregătire profesională egală să fie retribuiți în mod legal, întrucât personalul auxiliar de specialitate nu desfășoară aceleași activități ca magistrații.
Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit de nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
În afara legii, nu se poate vorbi de discriminare în sensul nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
Modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de către legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă care să poată fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin nr.OG137/2000, republicată.
Conform art. 2 alin. 1, din actul normativ sus citat, "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice."
Potrivit art.1 alin.3 din nr.OG137/2000, republicată "exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile" fapt, de asemenea, în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, astfel conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu ale magistraților față de cele ale personalului auxiliar de specialitate face să nu poată fi reținută o situație comparabilă între aceste categorii profesionale distincte.
Mai mult, în lipsa unei hotărâri a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nu se poate vorbi de discriminare în situația intimatei-reclamante.
Pentru aceste motive, solicită instanțe admiterea recursului, în principal, casarea sentinței atacate și în subsidiar,modificarea acesteia în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, în calitate de pârât și pe fond, respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.
Cercetând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că la termenul de judecată din 10.02.2009 a invocat din oficiu excepția tardivității recursului declarat de Ministerul Finanțelor Publice.
Într-adevăr, din dovada de primire și procesul-verbal de predare aflate la fila 27 dosarului de fond, rezultă hotărârea atacată a fost comunicată recurentului la data de16.01.2008, față de care, declararea prezentului recurs, conform vizei aplicate de Tribunalul Teleorman, la data de 29.01.2008, s-a făcut cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut în cazul conflictelor de drepturi de art. 80 din Legea nr. 168/1999 și calculat, potrivit art. 101 alin. 1. pr. civ, pe zile libere termen care a expirat la data de 27.01.2008, prorogându-se până la 28.01.2008, prima zi de lucru următoare.
Nu se poate reține nici nevalabilitatea comunicării sentinței atacate la sediul instituției, față de indicarea unui alt sediu de comunicare a actelor de procedură prin întâmpinarea aflată la fila 19 dosarului de fond, formulată în numele Ministerului d e DGFP
Se reține în acest sens că, în temeiul art. 93. pr. civ, partea poate indica un alt domiciliu la care să-i fie comunicate actele de procedură, caz în care trebuie să indice și persoana însărcinată cu primirea acestora.
Interesul pe care norma enunțată îl protejează ține de necesitatea transmiterii actului și efectivei primiri a acestuia, atunci când partea nu s-ar afla la domiciliu/sediu, sau, dintr-un motiv sau altul, comunicarea la domiciliu/sediu nu ar realiza în mod optim scopul primirii actului procedural de către parte.
În niciun caz nu se poate prevala de necomunicarea unui act de procedură la sediul ales, partea căreia i-a parvenit actul la registratura sediului său, primire pe care a atestat-o prin ștampilă și semnătură, astfel că interesul ocrotit s-a realizat, nefiind în nici un fel lezat.
Or, art. 105 alin. 2. pr. civ. declară nule actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale, numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel, în speță, nefiind invocată și neputându-se constata vreo vătămare, din moment ce partea a primit efectiv comunicarea, atestând această prin ștampilă și semnătură, astfel că modul de transmitere a hotărârii este valabil și produce în mod legal efectul începerii curgerii termenului de recurs.
În consecință, excepția invocată va fi admisă, iar recursul se va respinge, ca tardiv declarat.
Pe fondul motivelor recursului declarat de Ministerul Justiției, Curtea constată că nu există temei legal pentru pretențiile formulate de reclamantă în condițiile în care aceasta nu face parte din categoriile de personal avute în vedere de ipoteza art. OUG nr. 27/2006, situație în care devine incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9. pr. civ. referitor la situația în care hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Astfel, față de redactarea expresă a textului art. 4 din OUG nr. 27/2006, acesta se pretează la o interpretare strictă și limitată la categoriile de personal prevăzute în ipoteza normei, opțiunea legiuitorului delegat neputând fi controlată de judecătorul ordinar (ci numai de cel constituțional), care nu poate completa o omisiune de reglementare, lărgind câmpul de aplicare a unor dispoziții, atunci când legiuitorul decide să-l precizeze strict și limitativ.
Prin urmare, în acord cu rolul său constituțional, tradițional, judecătorul nu poate înlătura o lege de la aplicare, pe motiv că este discriminatorie sau inechitabilă ori să-i suplinească insuficiențele, ci este ținut, până ce nu a fost abrogată sau declarată neconstituțională, s-o aplice în litera sa.
În același sens sunt și prevederile, obligatorii potrivit art. 147 alin. 4 din Constituție, ale Deciziei Curții Constituționale nr. 818/2008.
Prin sus-menționata decizie, instanța de contencios constituțional a declarat neconstituționale prevederile art. 1,2 alin.3 și 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, în măsura în care se interpretează că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerându-le discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
S-a argumentat că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separaților puterilor, în virtutea căruia, Parlamentul și, pe cale de delegare legislativă, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor fiind aceea de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective. Nu se poate invoca, în sens contrar, nici principiul egalității de tratament în salarizare, întrucât acesta nu are conținutul pe care reclamanta și prima instanță încearcă să-l acrediteze.
Astfel, regimul juridic al salarizării este inevitabil diferit, criteriul activității îndeplinite fiind unul obiectiv, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la situația absurdă în care să se pretindă ca toate activitățile profesionale să fie remunerate identic, or, este pe deplin legitim ca tratamentul salarial să fie diferit, el implicând o anumită strategie socio-economnico-financiară, ce nu poate fi cenzurată sau controlată de instanța de judecată, uniformitatea reglementării într-un atare domeniu având drept consecință desființarea tuturor criteriilor de salarizare și a scopului urmărit de legiuitor prin pârghiile economice și financiare.
În consecință, potrivit celor expuse, în absența oricărui temei al pretențiilor reclamantei de a beneficia de drepturile salariale acordate altor categorii profesionale, în aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9. pr. civ. Curtea va admite recursul declarat de Ministerul Justiției, va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va respinge în întregime cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr.2054/05.12.2007 pronunțate de Tribunalul Teleorman - Secția Litigii de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-reclamantă, intimații-pârâți TRIBUNALUL TELEORMAN, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, citat în calitate de expert.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că respinge în tot acțiunea, ca neîntemeiată.
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.2054/05.12.2007 pronunțate de Tribunalul Teleorman - Secția Litigii de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-reclamantă, intimații-pârâți TRIBUNALUL TELEORMAN, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 10.02. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 EX./19.02.2009
Jud. fond:
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Bodea Adela Cosmina
