Drepturi salariale (banesti). Decizia 787/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.787/
Ședința publică din 27 August 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 2: Alina Savin
JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI și LIBERTĂȚILOR B, împotriva sentinței civile nr. 563/24.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul de fond nr-, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL G, CURTEA DE APEL B, TRIBUNALUL G, TRIBUNALUL IALOMIȚA, TRIBUNALUL BRĂILA, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII și reclamanții, -, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI B, intimații-pârâți CURTEA DE APEL G, CURTEA DE APEL B, TRIBUNALUL G, TRIBUNALUL IALOMIȚA, TRIBUNALUL BRĂILA, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, intimatul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII și intimații-reclamanți, -, .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează recurentul-pârât a solicitat judecarea recursului în lipsă; au sosit la dosar relațiile solicitate de la TRIBUNALUL BRĂILA, Tribunalul Galați și TRIBUNALUL IALOMIȚA privind funcția și perioada lucrată de fiecare reclamant în parte;după care:
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat iar recurentul-pârât a solicitat judecarea recursului în lipsă constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului privind conflictul de muncă de față;
Prin cererea formulata si înregistrata cu nr. 1610/121/.2008, reclamanții-consilieri de probațiune în cadrul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Galați:, au solicitat obligarea paraților Ministerul Justitiei, Curtea de Apel G, Curtea de Apel București, Tribunalul G, TRIBUNALUL IALOMIȚA, TRIBUNALUL BRĂILA si Ministerul Finantelor Publice la plata drepturilor salariale reprezentand indexările acordate in conformitate cu prevederile legale pe anul 2007 și acordarea în continuare, până la încetarea discriminării, drepturi actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective, plata dobânzilor legale pentru sumele datorate și efectuarea cuvenitelor mențiuni în cărțile de muncă.
In cauza a fost citat pentru opozabilitate si Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii.
In motivarea actiunii privind acordarea de creșteri salariale reprezentând indexările acordate in conformitate cu prevederile legale pe anul 2007 si in continuare pana la încetarea discriminării reclamanții au arătat următoarele:
În anul 2007 au fost publicate o serie de acte normative care prevăd creșteri salariale cu 5% începând cu 01.01.2007, cu 2 % începând cu 01.04.2007 și 11% de la 01.10.2007 (în 3 tranșe) pentru demnitari, pentru întreg personalul din sectorul bugetar, cu excepția magistratilor si personalului auxiliar din sistemul judiciar.
Singurii magistrați care au primit majorări salariale de la 01.01.2007 sunt judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecătorii Curții Constituționale, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncții săi.
Prin urmare, prin excluderea acestei categorii de la creșterile salariale mai sus menționate s-a creat un caz de discriminare iar discriminarea astfel creată se constituie în prejudiciu creat, actual și viitor pentru aceste categorii.
Sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute in alin. 1, fata de alte persoane in afara cazului in care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Decizia Curții Constituționale nr.1/08.02.1994 a stabilit că tratamentul diferențiat nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să justifice rațional; în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice.
Decizia Curții Constituționale nr.13 5/05.11.1996 a reținut că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.
Codul muncii - Legea nr.53/2000 - art.5 - principiul nediscriminării: În cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii. Orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat este interzisă. Constituie discriminare directă și actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiată pe unul sau mai multe criterii, care au ca scop sau efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute de legislația muncii.
Constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate aparent pe alte criterii decât cele prevăzute în alin.2, dar care produc efectele unei discriminări directe.
Art.154 alin.3 - la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.
Art.295 muncii- prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă întemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
În art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală.
Au solicitat judecarea cauzei in lipsa conform art. 242.pr.civila.
Ministerul Justitiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii în esență pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pe fondul cauzei a arătat că indexările nu pot fi acordate întrucât aceasta categorie profesionala a beneficiat de creșteri salariale substanțiale in anul 2006 prin mărirea coeficienților de salarizare, a valorii de referință sectorială, iar reclamantii nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar si nici din categoria personalului care ocupa functii de demnitate cărora le-au fost acordate indexările în cursul anului 2007. Reclamanții sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, drepturile salariale și alte drepturi de care beneficiază sunt stabilite exhaustiv în cuprinsul acesteia, neputând beneficia de alte drepturi neprevăzute în favoarea lor, astfel cum nici alte categorii profesionale nu beneficiază de drepturile reglementate de legea specială a consilierilor de probațiune.
Curtea de APEL GALAȚIa depus întâmpinare, arătând că majorările salariale s-au acordat în cursul anului 2007 în baza unor acte normative, pentru anumite categorii socio- profesionale. Reclamanților, salarizați în temeiul Legii 327/2006, nu le-au fost calculate și acordate indexări salariale în cursul anului 2007, întrucât nu a fost elaborat un act normativ în acest sens.
Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii fata de acesta pentru lipsa calitatii procesuale pasive deoarece conform art.27 si art.16-20 din OG 137/2000 CNCD nu poate fi chemat in judecata in calitate de parat ci doar in calitate de observator si in vederea stabilirii caracterului discriminatoriu-citarea acestuia fiind obligatorie.
Prin Sentința Civilă nr. 563/24.04.2008 Tribunalul Galația admis în parte acțiunea. I-a obligat pe pârâții Tribunalul Galați, Curtea de APEL GALAȚI, Ministerul Justiției, să plătească reclamanților, indexările corespunzătoare anului 2007, respectiv 5% începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, 2% începând cu 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007 și 11% începând cu data de 1.10.2007 față de nivelul din luna 2007, și în continuare, până la încetarea cauzei de discriminare, indexări ce vor fi aplicate la valoarea de referință sectorială, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației, de la momentul nașterii dreptului, la despăgubire și până la momentul plății efective, avându-se în vedere în privința fiecărui reclamant data începerii raporturilor de muncă.
I-a obligat pe pârâții TRIBUNALUL IALOMIȚA, Curtea de Apel București, Ministerul d e Justiție, să plătească reclamantului indexările corespunzătoare anului 2007, respectiv 5% începând cu data de 1.01.2007 față de nivelul din luna decembrie, 2% începând cu 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007 și pe pârâții Tribunalul Galați, Curtea de APEL GALAȚI, Ministerul d e Justiție să plătească aceluiași reclamant indexarea de 11% începând cu data de 1.10.2007 față de nivelul din luna 2007, și în continuare, până la încetarea cauzei de discriminare, indexări ce vor fi aplicate la valoarea de referință sectorială, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației de la momentul nașterii dreptului la despăgubire și până la momentul plății efective.
I-a obligat pe pârâții TRIBUNALUL BRĂILA, Curtea de APEL GALAȚI, Ministerul Justiției, să plătească reclamantei indexările corespunzătoare anului 2007, respectiv 5% începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006 și pe pârâții Tribunalul Galați, Curtea de APEL GALAȚI, Ministerul d e Justiție să plătească aceluiași reclamant indexările de 2% începând cu data de 1 aprilie 2007față de nivelul din luna 2007 și în continuare, până la data încetării cauzei de discriminare, indexări ce vor fi aplicate la valoarea de referință sectorială, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației de la momentul nașterii dreptului la despăgubire și până la momentul plății efective.
I-a obligat pe pârâți să înscrie mențiunile cuvenite în carnetul de muncă.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și în consecință a respins acțiunea promovată în contradictoriu cu acest pârât pentru lipsa calității procesuale pasive.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției.
A respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata dobânzii legale.
În motivare Tribunalul a reținut că reclamanții - consilieri de probațiune în cadrul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Galați sunt salarizati de catre unitatile parate in calitate de ordonatori de credite.
Referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Ministerului Finanatelor Publice, instanta a admis-o, motivat de faptul ca intre reclamanti si Ministerul Finanatelor Publice, nu exista rapoturi juridice de munca de natura a atrage obligarea acesteia la plata sumelor solicitate de catre reclamanti. Pentru aceste motive instanta a respins cererea de chemare in judecată formulata de reclamanti in contradictoriu cu Ministerul Finanatelor Publice, pentru lipsa calitații procesuale pasive.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că cererea reclamantilor este formulata in baza OG 137/2000, ca urmare a aplicării unui tratament discriminatoriu si nu in baza unor texte legale in vigoare la acest moment. Reclamanții susțin ca au fost discriminați de legiuitor prin diferite reglementari legale.
Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii conform art.27 si art.16-20 din OG 137/2000 CNCD nu poate fi chemat in judecata in calitate de parat ci doar in calitate de observator si in vederea stabilirii caracterului discriminatoriu-citarea acestuia fiind obligatorie in calitate de expert si institutie abilitata sens in care are calitate procesuala pasiva deoarece este participant in procesul civil.
Se impune, in prealabil, a se stabili daca instanța de judecata are puterea si competenta de a constata sau măcar de a verifica daca un text de lege este sau nu discriminatoriu, mai exact, daca se poate supune controlului judecătoresc opțiunea legiuitorului de a da unei anumite categorii profesionale un drept si de a nu acorda alte categorii profesionale acest drept.
S-a considerat ca instanta poate verifica daca exista sau nu discriminare in textele de lege invocate in urma căreia reclamanții solicita despăgubiri civile deoarece art. 2 din OG 137/2000 atunci când definește noțiunea de discriminare arata ca prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferința, pe baza de rasa, naționalitate, etnie limba, religie, categorie sociala etc. care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, in condiții de egalitate a drepturilor omului si libertăților fundamentate sau a drepturilor recunoscute de lege in domeniu politic, economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vieții publice." Prin urmare, daca analizam acest text rezulta ca poți fi discriminat intr-un drept recunoscut de lege, dar poți fi discriminat si in alte drepturi. Aceasta rezulta din exprimarea " care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii. a drepturilor omului. sau drepturilor recunoscute de lege in toate domeniile". Prin urmare nu este obligatoriu ca dreptul sa fie clar recunoscut de lege deci poate fi orice alt drept. Aici reclamanții invoca ca sunt discriminați de legiuitor atunci când a dat una sau mai multe legi.
Discriminarea poate izvorî chiar si din lege. OG 137/2000 apăra pe toți cetățenii de orice fel de discriminare in modul de exercitare a drepturilor lor (recunoscute de lege sau drepturile fundamentale) dar si de discriminările rezultate din lege fara o rațiune fireasca, logica, raționala si de bun simt.
In acest sens sunt si dispozițiile art. 2 alin. 1 unde se arata ca prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere etc. precum si orice alt criteriu care are ca scop sau efect înlăturarea, recunoașterii, folosinței, exercitării.". Prin urmare discriminarea poate rezulta din orice chiar si din lege. La art. 18 alin.1 din OG 137/2000 se prevede ca unul din rolurile CNCD este si acela de armonizare a dispozițiilor din cuprinsul actelor normative care contravin principiului nediscriminării si pot fi verificate prin aceasta perspectiva de CNCD sau de instanțe pe cale incidentala.
Având in vedere plenitudinea de jurisdicție a instanțelor precum si dispoziția legala menționata apreciem ca prin intermediul instanțelor judecătorești se poate constata pe cale incidentala ca o anumita lege reglementează in mod discriminatoriu anumite drepturi si poate repara prejudiciile aduse persoanei discriminate prin despăgubiri.
Toate cererile reclamanților vizează acordarea de drepturi bănești in mod preferențial pentru anumite persoane cu excluderea nefireasca si fara o explicație logica a magistraților.
Pentru a analiza daca exista sau nu o discriminare adusa categoriei din care fac parte reclamanții, trebuie găsit criteriul si rațiunea legiferării, scopul legii. Odată găsit acest criteriu putem determina sfera persoanelor cărora li se aplica respectiva reglementare si găsind sfera persoanelor putem constata mai apoi daca anumite persoane sau categorii profesionale/sociale etc. sunt sau nu justificat excluse si daca sunt excluse trebuie analizat in final cauza excluderii si utilitatea acestei excluderi.
Printr-o o serie de acte normative (de exemplu: G nr.10/2007; G nr.11/2007; G nr.16/2007; G nr.27/2007; Legea nr.232/2007; G nr.8/2007; G nr.20/2007; G nr.23/2007), personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.
Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio - profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art.1 din G nr.10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art.1 din G Nr.10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art.3 alin.3 din G nr.10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art.19 din G nr.10/2007); personalul Curții de Conturi (art.2 din G nr.27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art.1 din G nr.10/2007); personalul auxiliar din justiție (art.31 din G nr.8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art.1 din G nr.11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art.1 din G nr.16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct.5 din Legea nr.232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art.1 pct.3 din G nr.23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art.1 din G nr.20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art.29 - 32 din Legea nr.24/2000 și potrivit art.6 din Legea nr.52/2003) au ca și numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
În nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților. Cu toate acestea, reclamanților nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007.
Prin sistemul de salarizare se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic), iar, în nici un caz, nu criteriul categoriei socio- profesionale. Într-adevăr simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (cea judiciară a magistraților, asistenților judiciari, consilierilor de probațiune ) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă nerestrânsă de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare. Deci, în mod vădit eronat și fără absolut nici o relevanță, pârâții invocă elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației, etc.).
În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin.1-3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.1 din OG nr.137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art.2 al.1 G nr.137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio - profesională, criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare, fiind absurd și de neconceput a se accepta ideea că această creștere a prețurilor de consum și inflația nu ar afecta toate salariile și puterea acestora de cumpărare.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea indexărilor anuale nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește majorările anuale pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că li se plătește salariul în aceeași monedă națională ca și reclamanților și trebuie tratați în mod egal în materie de salarizare.
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea indexărilor anuale: pentru contracararea efectelor creșterii prețurilor de consum și a inflației.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față de aceleași prestații în muncă, remunerată pentru unii într-o monedă nedevalorizată și remunerată pentru alții în monedă devalorizată.
De asemenea, conform principiilor cuprinse în art.154 din Codul muncii, este inadmisibilă crearea a două sisteme de salarizare: una în monedă devalorizată, alta în monedă cu valoare ajustată în raport cu inflația.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, iar plata salariilor bugetare se face în aceeași monedă.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art.19 pct.3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unor sporuri sau adaosuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din G nr.137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța a aplicat, doar prin analogie, procentele de majorări prevăzute de art.1 din nr.OG10/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Obligația pârâților de plată a drepturilor bănești, solicitate prin acțiune, este o obligație solidară.
Astfel, conform art.295 din Codul muncii, raportul juridic dedus judecății este guvernat de prevederile Codului muncii, completate cu cele ale legislației civile.
În acest sens, Codul civil reglementează solidaritatea pasivă între debitori (art.1039 Cod civil), completând prevederile Codului muncii. Este de remarcat că în materia dreptului muncii, ori de câte ori în plata drepturilor bănești sunt implicate mai multe unități, regula este că acestea răspund solidar.
În consecință, doctrina juridică recentă de dreptul muncii a concluzionat că solidaritatea în domeniul plății drepturilor bănești este regula, iar în baza art.295 din Codul muncii raportat la art.1039 Cod civil, aceasta urmează regulile de drept comun civil. Ori, solidaritatea pasivă poate fi și solidaritate legală, potrivit art.1041 Cod civil. În speță, solidaritatea pasivă izvorăște, din prevederile art.44, art.35 și art.36 din Legea nr.304/2004, raportate la cele ale G nr.177/2002 și G nr.27/2006, conform cărora pârâții sunt persoane juridice care ordonează (principal, secundar, terțiar), ca și credite salariale, una și aceeași sumă bănească pe care se solicită în prezenta acțiune. Cu alte cuvinte, drepturile bănești nu pot fi plătite decât după aprobarea dată de toți acești pârâți pentru plata uneia și aceleiași sume, deci răspunderea lor este solidară (pentru aceeași sumă). pârâți sunt toți obligați concomitent de lege să aprobe plata sumei pe care o datorează, fiind de neconceput și vădit ilegal ca plata să fie dispusă exclusiv numai de către unul dintre ordonatori.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor și adaosurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
Potrivit art.1084 din Codul civil, daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constatate în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.
Pe cale de consecință, fiind admis capătul de cerere privind actualizarea sumelor în funcție de rata inflației la data plății efective, s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata dobânzii legale.
drepturilor salariale este aplicabila la valoarea de referinta sectoriala prevazuta de lege si in baza careia se stabileste cuantumul salariilor de baza a petentilor.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, criticând în esență următoarele:
Sentința Tribunalului este nelegală prin prisma art.304 pct. 4.pr.civ. întrucât instanța de fond și-a depășit limitele puterii sale producând o imixtiune în sfera de atribuții a puterii legislative. Prin sentința pronunțată la instanța de fond în mod nelegal s-a adăugat la lege ceea ce reprezintă o încălcare a atribuțiilor puterii judecătorești.
Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă având în vedere că prezenta acțiunea este întemeiată pe discriminare și, prin urmare dacă s-a produs o discriminare printr-un act normativ atunci nu Ministerul Justiției a instituit-o ci puterea legislativă.
Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrul legal stabilit prin OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
În afara legii, nu se poate vorbi de discriminare, în sensul OG 137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin OG 137/2000.
În măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu disp.art.16 din Constituție, există posibilitatea ca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
După cum a statuat constant instanța europeană, orice diferență de tratament nu semnifică, în mod automat, încălcarea art.14 din Convenție. Pentru ca o asemenea încălcare să se producă este necesar să se stabilească că persoane aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nicio justificare obiectivă sau rezonabilă.
În cazul de față, este cert că nu poate fi vorba despre existența vreunei " comparabilități" sau, cu atât mai puțin, a unei "analogii" între situația reclamanților și celelalte categorii de personal din sectorul bugetar care, în temeiul OG 10/2007 beneficiază de majorări salariale.
Jurisprudența Curții Constituționale s-a exprimat constant în sensul că principul egalității în fața legii, consacrat de art.16 din Constituția României, presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude ci presupune soluții diferite pentru situații diferite.
Astfel, având în vedere obiectul acțiunii, anume acordarea de drepturi bănești, solicitare întemeiată pe constatarea faptului că printr-o serie de acte normative s-au majorat veniturile salariale ale altor categorii profesionale din sectorul bugetar, fără a fi majorate corespunzător și veniturile salariale ale personalului din serviciile de probațiune, în speță nu poate fi reținută existența unei discriminări între persoane aflate în situații analoage sau comparabile.
Reclamanții-intimați sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, Legea 327/2006, drepturile salariale și alte drepturi de care beneficiază sunt stabilite exhausiv în cuprinsul acesteia, neputând beneficia de alte drepturi neprevăzute în favoarea lor, astfel cum nici alte categorii profesionale nu beneficiază de drepturile reglementate de legea specială de salarizare a acestora.
Intimații au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurent cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conf. cu disp. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Nu poate fi reținută susținerea că Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece se solicită plata unor drepturi bănești care izvorăsc din raporturile de muncă, iar Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite, bugetele pentru curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și judecătorii fiind gestionate de către acesta.
Referitor la fondul cauzei, reclamanții susțin că au fost discriminați prin lege, în sensul că tuturor bugetarilor li s-au acordat majorări salariale în anul 2007, ei fiind excluși.
Curtea reține că art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și toate normele internaționale în materie de discriminare presupun existența unui drept fundamental sau a unui alt drept recunoscut de lege.
Nediscriminarea nu este un drept în sine, ci se referă la modul de exercitarea a unor drepturi, respectiv la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
Prin Decizia nr. 818/2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
De asemenea, rolul instanțelor de judecată nu este să cenzureze soluția aleasă de legiuitor în stabilirea retribuției unor categorii profesionale și să stabilească alte drepturi salariale decât cele prevăzute de lege, instituindu-se astfel, pe cale judiciară, sisteme de salarizare paralele cu cele prevăzute prin actele normative, întrucât s-ar încălca astfel rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării și principiul separației puterilor în stat.
Prin Decizia nr. 838/27.05.2009 Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament, Guvern și instanțele judecătorești, reținând că doar Parlamentul și Guvernul, prin delegare legislativă, au competența de a institui, modifica sau abroga normele juridice cu putere de lege, rolul instanțelor judecătorești fiind de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În speță, reclamanții-intimați sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, Legea 327/2006, drepturile salariale și alte drepturi de care beneficiază fiind stabilite exhausiv în cuprinsul acesteia.
Practic reclamanții solicită să li se aplice niște majorări salariale de care, potrivit legii, nu au beneficiat, ca urmare acțiunea formulată de aceștia este nefondată.
În consecință, în baza art. 312 Cod de procedură civilă, curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată, iar în rejudecare va respinge acțiunea ca nefondată.
Vor fi menținute celelalte dispoziții, care nu sunt contrare prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI și LIBERTĂȚILOR B, cu sediul în-, sector 5 împotriva sentinței civile nr. 563/24.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul de fond nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr.563/24.04.2008 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, -, ca nefondată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 27 August 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud.-/22.09.2009
Tehnored./19 ex./ 24 2009
Fond:-
Asistenți jud.- C-tin
Com.17 ex.părți/
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Alina Savin, Marioara Coinacel
