Drepturi salariale (banesti). Decizia 79/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 6378/2009)
O M NIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr.79R
Ședința publică din data de 08.01.2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.5998 din data de 06.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.19824/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimații, Tribunalul București și Curtea de Apel București, având ca obiect "drepturi bănești - spor de 50%".
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează instanței că prin cererea de recurs s- solicitat soluționarea cauzei conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5998 din data de 06.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.19824/3/LM/2009, a fost dmisă acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul București, Curtea de Apel București și Ministerul și au fost obligați pârâții să plătească reclamantei sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, începând cu data de 14.04.2009 și în continuare până la menținerea raporturilor de muncă care au generat acordarea acestuia și până la modificarea cadrului legislativ avut în vedere la pronunțarea hotărârii.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, din decizia nr.189/22.04.2009, emisă de Curtea de Apel București, a rezultat că reclamanta are calitatea de personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, în sensul dispozițiilor Legii nr.567/2004, deoarece începând cu data de 13.04.2009, a fost numită în calitate de grefier în cadrul Judecătoriei Buftea.
Deși angajatorului îi revine sarcina probei, conform dispozițiilor art.287 Codul muncii, acesta nu a produs dovezi din care să rezulte o eventuală modificare a raporturilor de muncă, motiv pentru care se reține că aceasta are calitatea de personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești.
Obiectul litigiului îl reprezintă plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, care a fost stabilit prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996.
S-a avut în vedere că dispozițiile legale invocate în susținerea acțiunii, precum și dispozițiile art.329 alin.3 Cod de procedură civilă, față de faptul că în soluționarea acestei probleme de drept a fost pronunțată Decizia nr.21/10.03.2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
S-a considerat că, potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, "pentru risc si suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum si personalul auxiliar de specialitate" beneficiază de "un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
De asemenea, Înalta Curte de Casație si Justiție s-a pronunțat cu privire la existența dreptului și la plata sporului de suprasolicitare neuropsihică, prin Decizia nr. 21 din 10.03.2008 dată în recursul în interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, ce a format obiectul dosarului nr.5/2008 stabilind că: "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001".
Potrivit dispozițiilor art.329 alin.3 pr.civ. dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
S-a mai reținut că, în considerentele recursului în interesul legii, se menționează faptul că rezultă fără echivoca faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
S-a constatat că sporul de 50% reglementat prin art.47 din Legea nr.50/1996, se cuvine a fi acordat și după intrarea în vigoare a OG nr.8/2007, în raport de faptul că din considerentele expuse de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în motivarea Deciziei nr.21/10.03.2008, rezultă fără putință de tăgadă că, problema de drept referitoare la acordarea acestui spor, a fost dezlegată și pentru situația prezentă la data soluționării recursului.
S-a apreciat că, în favoarea acestei interpretări sunt mențiunile la care s-a făcut anterior referire și concluzia expresă în sensul că respectivele norme au produs și produc în continuare efecte juridice.
Este evident că în condițiile în care, în Decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie asupra problemelor de drept dezlegate, se reține că dispozițiile respective își produc efectele în continuare, apărarea pârâtului, în sensul că recursul în interesul legii a fost promovat doar cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, în raport cu prevederile art. I pct. 42 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, aprobată prin Legea nr.334/2001 și că sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007, în condițiile în care dispozițiile Legii nr.50/1996 privind salarizarea personalului auxiliar au fost abrogate în întregime iar decizia Înaltei Curți a avut în vedere doar OG nr83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996, așadar această apărare nu poate fi primită.
S-a precizat că, într-adevăr, prin Decizia nr.838/27.05.2009 pronunțată de Curtea Constituțională, s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte și s-a dispus că în exercitarea atribuției prevăzute de art.126 alin.3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are obligația de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.4 din Constituția României, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competența constituțională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora, numai că respectiva decizie nu are efecte juridice asupra Deciziei nr.21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, deoarece nu retroactivează.
În acest sens, în chiar motivarea deciziei, Curtea Constituțională a reținut că potrivit art.147 alin.4 din Constituție, "Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor". Efectul ex nune al actelor Curții constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții Constituționale nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională.
Așadar, în speță, față de faptul că Decizia Curții Constituționale nu are efecte retroactive, dispozițiile instanței supreme menționate în considerentele Deciziei nr.21/10.03.2008, referitoare la faptul că s-a reținut că prin emiterea OG 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptată de Parlamentul României, încălcându-se dispozițiile art.108 alin.3 cu referire la art.73 alin.1 din Constituția României și că abrogarea art.47 din Legea 50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ, faptul că art.1 pct.42 și art.IX alin.2 paragraful 1 din OG 83/2000, adoptate cu încălcarea limitelor legilor speciale, sunt neconstituționale, conform art.147 alin.1 din Constituție și își încetează efectele, precum și cele referitoare la faptul că inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art.I pct.42 și în art. IX alin.2 din OG 83/2000, impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art.47 din Legea 50/1996 republicată, sunt aplicabile în speță, nefiind desființate sub nicio formă prin Decizia Curții Constituționale.
S-a menționat că, în speță, nici apărarea fundamentată pe Deciziile Curții Constituționale nr.818/2008 și 1325/2008 nu are relevanță, câtă vreme problema de drept suspusă dezbaterii a fost soluționată prin admiterea recursului în interesul legii iar această soluție este obligatorie pentru instanțe conform art.329 alin.3 pr.civ.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9.pr.civ. recurentul a susținut că prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege, instanța a depășit limitele puterii judecătorești, deoarece astfel s-a reținute de Curtea Constituțională în deciziile nr.818/2008 și 1325/2008, decizii prin care s-a constatat că dispozițiile nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Acțiunea prin care se solicită acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege sau acțiunea prin care se tinde la modificarea actelor normative este inadmisibilă, în considerarea principiului separației puterilor în stat.
Pronunțarea unei hotărâri prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea constituțională ca depășire a puterii judecătorești.
Astfel, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte reținând că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.126 alin.(3) din Constituție, înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.(4) din Constituția României. înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Fată de cele reținute de instanța de control constituțional, a rezultat cu claritate că Decizia 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată de reclamanți și de prima instanță în motivarea soluției pronunțate, nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii de față prin care se solicită în fapt modificarea și completarea unor acte normative.
Recurentul a arătat că, de asemenea, art.47 din Legea nr.50/1996, care prevedea sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihica pentru personalul auxiliar de specialitate a fost abrogat prin art.42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
Prin Decizia nr. 21/10.03.2008 instanța supremă a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihica calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000.
Din februarie 2007, intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, OG nr.8/24.01.2007. Prin art. 30 din OG nr. 8/2007 se prevede că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Recursul în interesul legii soluționat prin Decizia nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost promovat doar cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în raport cu prevederile art. I pct.42 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, aprobată prin Legea nr.334/2001.
Înalta Curtea constatat doar că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihica, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În consecință, sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007, în condițiile în care dispozițiile Legii nr.50/1996 privind salarizarea personalului auxiliar au fost abrogate în întregime iar decizia înaltei Curți a avut în vedere doar OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Examinând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurent, cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Astfel, este adevărat că prin deciziile nr.818/2008 și 1325/2008 Curtea Constituțională a constatat că, pe de o parte, dispozițiile nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, iar prin cea de a doua decizie s-a apreciat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, Parlamentul României și Guvernul României, reținându-se că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.126 alin.(3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.(4) din Constituția României.
Sunt nefondate însă, susținerile recurentului pârât Ministerul Justiției și Libertăților, privind depășirea de către instanța fondului a atribuțiilor puterii judecătorești și aplicării greșite a legii de către aceasta prin acordarea către intimații ce au calitatea de personal auxiliar a drepturilor bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, câtă vreme prin decizia nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care este obligatorie pentru instanțe, potrivit dispozițiilor art.329 alin.3 pr.civ. s-a statuat în sensul că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001"; prin urmare, instanțele judecătorești au a face aplicarea dispozițiilor art.329 alin.3 pr.civ. deciziile nr.818/2008 și nr.1325/2008, referindu-se doar la sfera de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia interpretării unitare a legii pe întreg teritoriul României.
În consecință, contrar susținerilor recurentului ce apar ca nefondate, acțiunea intimatei prin care s-a solicitat acordarea unor drepturi salariale și cu privire la care s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.329 alin.3 pr.civ. în privința interpretării art.47 din Legea nr.50/1996, date de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia amintită, este admisibilă, și mai mult este și fondată.
Nu pot fi reținute nici susținerile recurentului privind legiferarea de către prima instanță în favoarea intimatei a unui drept pe care legiuitorul a înțeles să nu-l mai acorde începând cu anul 2007, ca urmare a abrogării prin art.30 din OG nr.8/24.01.2007 a dispozițiilor ce îl consacrau, câtă vreme susmenționata decizie este ulterioară datei intrării în vigoare a OG nr.8/2007 și obligatorie pentru instanțe.
Nefondate sunt și susținerile recurentului privind aplicarea greșită a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, de către instanța fondului care ar fi interpretat eronat dispozițiile deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție și neluând în considerare faptul că nu există nici un temei legal, pentru acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică după data intrării în vigoare a Legii speciale de salarizare a personalului auxiliar, câtă vreme potrivit deciziei menționate s-a statuat în mod clar că" personalul auxiliar de specialitate are dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001".
Pe cale de consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.5998 din data de 06.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.19824/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimații, Tribunalul București și Curtea de Apel București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
20.01.2010
Jud. fond.:;
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Scrob Bianca Antoaneta
